・De ce am renunțat la o slujbă care chiar era ce îmi plăcea?
Am lipsit atât de mult timp de pe blog încât mă simt datoare cu câteva explicații. De la începutul primăverii și până în prezent în sufletul meu s-au dat atâtea lupte încât mi-a fost destul de greu să găsesc puterea de a mă concentra și a-mi așterne gândurile. Și nu. Nu este corect pentru tine, cel care citești acest blog și îl verifici periodic pentru a descoperi dacă există postări noi. Dar în loc să-ți dedic un articol fără valoare, am așteptat să vină momentul în care pot să mă așez la birou și să-ți vorbesc deschis despre experiențele mele din care poate ai ce învăța. Este un articol despre profesii, aspirații, vise, bani și carieră. Așa că dacă îți dorești oricare din aceste lucruri, hai să stăm de vorbă!
Până acum, de-a lungul timpului am schimbat o mulțime de locuri de muncă. Cât simțeam că am șanse să mă descurc și pot să duc sarcinile la bun sfârșit, am încercat orice. Însă la fel de repede am spus stop. Nu am stat mult pe gânduri și am mers mai departe când nu m-am mai regăsit în serviciul pe care îl aveam, sau câștigul nu mai era pe măsura responsabilităților mele. În ultimii doi ani pe de altă parte, cel puțin pentru o vreme, am avut impresia că am găsit un loc unde mă simt împlinită și unde chiar îmi place să ajung dimineața. Dar din nou, timpul mi-a demonstrat că nu era decât ceva temporar.
Cum te simți când crezi că ai găsit slujba ideală?
Când m-am angajat acum doi ani, poziția primită mi se părea un vis devenit realitate. Eram agent de turism pentru clienți japonezi. Și astfel aveam ocazia să învăț ce înseamnă pregătirile dinaintea unei excursii reușite, nu doar evenimentele de la locul faptei pe care le experimentam în calitate de ghid. Ca muncă nu era solicitant. Iar faptul că oamenii cărora le făceam vacanța mai frumoasă erau mereu alții era un plus. Cel puțin din acest punct de vedere, nu se instala niciodată rutina.
Faptul că la serviciu comunicam cu clienții exclusiv în limba japoneză, era încă un bonus pentru dezvoltarea mea. Probabil că această informație nu-ți va servi la nimic niciodată, dar ca idee, limbajul în japoneză pe care trebuie să-l folosești când lucrezi direct cu clienții este unul diferit față de cel folosit în familie sau societate și fără un astfel de post șansele să ajungi să-l stăpânești sunt minime. De aceea, pot spune sincer că am acumulat multe cunoștințe și din punct de vedere lingvistic. Cu toate acestea, am ajuns în punctul în care mi-am dorit din toată inima să renunț.
Cum îți dai seama că locul tău nu mai este acolo unde te afli?
Să spun că nu muncesc pentru bani, ar însemna să te mint fără rușine. Și dacă am vreo trăsătură de caracter cu care chiar mă mândresc, aceea este sinceritatea. Aici însă, de ceva vreme încoace, nu mai era vorba de bani. Și consider că nu am fost cinstită față de mine ignorând acest detaliu.
Nu primeam cine știe ce pentru cât de pompos sună faptul că lucram folosind limba japoneză. Dar era un câștig sigur și suficient încât să nu-mi fie rușine cu el. De aceea, când puneam în balanță și comparam dificultatea muncii (pe o scară de la 1 la 10 unde 10 este maxim, îi dădeam nota 2) și faptul că aveam șansa să lucrez cu o nație care îmi place, cu neajunsurile salariului față de așteptările mele, câștiga dorința de a continua. Dar am realizat cu timpul că am pornit pe un drum care nu duce nicăieri.
Nu mai știu exact cine a spus-o, dar se pare că pentru a deveni un om de succes, trebuie să-ți arzi singur toate podurile de întoarcere și să depui până la ultima picătură de efort pentru a reuși acolo unde ți-ai propus. Marea problemă a serviciului pe care îl aveam era faptul că nu exista mai sus. Trei, cinci, zece și poate chiar douăzeci de ani în aceeași firmă nu îmi promiteau siguranța că într-o zi voi ajunge să fiu atât de mulțumită de salariul meu încât să nu mai trebuiască să mă concentrez și pe altceva. Și atunci, am ajuns să fac atât de multe alte lucruri în restul timpului încât slujba ajunsese doar o plută de salvare în caz că restul muncii mele s-ar fi dus de râpă. Iar o astfel de plută nu o recomand nimănui din următoarele motive.
Nu te agăța mult timp de plute de salvare pentru că:
- Nu este imposibil, dar e foarte epuizant să faci o mie de lucruri în același timp;
- Dacă slujba pe care o ai nu te mulțumește îndeajuns acum, în timp se transformă într-un iad;
- Când faci ceva mediocru, ești mediocru;
- Un serviciu bun este un serviciu în care evoluția este permanentă și se traduce în câștiguri mai mari;
- Nimeni nu ar trebui să rămână blocat într-un loc unde nu există mai sus;
- Chiar dacă la început probabil o vei face, la un moment dat nu-ți va mai conveni să muncești doar de plăcere;
- Pentru viitorul tău faci un compromis riscant dacă alegi să rămâi într-un loc unde nu poți vorbi despre importanța banilor.
Ce fac acum și ce planuri am de viitor?
Bineînțeles că aspectul financiar nu a fost singurul care m-a determinat să iau o hotărâre. Dar chiar și numai pentru cât câștigam, am considerat că este timpul să renunț și să-mi demonstrez că pot mai mult. Mai tânără ca astăzi nu voi fi niciodată. De asemenea, suficient să-ți dorești un câștig mai mare, ci trebuie să faci tot ce îți stă în putință pentru a-l obține. Iar eu rămânând unde eram, practic nu făceam nimic. În plus, binecuvântare sau blestem, sunt genul de persoană care face cu drag o mulțime de lucruri și la ora actuală îmi doresc din tot sufletul să mă concentrez mai mult pe scris.
Într-adevăr, blogul meu a devenit sărăcăcios de la un timp încoace. Dar de când am luat hotărârea de a renunța la vechiul loc de muncă am scris sute de articole. Se poate câștiga din scris și în România. Și dacă știi cum să-ți planifici timpul, poți mânca o pâine mai bună decât din alte meserii. Dar aceasta este o temă pe care o voi aborda probabil într-un articol viitor. Sau poate cine știe? Un proiect mai complex 🙂
În loc de încheiere, aș vrea să fac o listă cu câteva sfaturi pentru cei ca mine, care stau în cumpănă dacă să renunțe sau nu la locul de muncă nemulțumiți fiind de câștig. Poate ești în această situație și poate ai nevoie de cineva care să te încurajeze și să-ți spună că meriți mai mult.
Ce să faci înainte de a-ți schimba locul de muncă?
- Fii deschis și spune întotdeauna când ceva te nemulțumește la locul de muncă;
- Dacă nemulțumirile sunt de ordin financiar, întreabă ce poți să faci ca să primești mai mult;
- De multe ori o mărire de salariu nu este posibilă și atunci negociază pentru a reduce orele de muncă în cazul în care îți termini din timp sarcinile și îți mai rămâne timp la serviciu. Dacă nici acest lucru nu este posibil, treci la pasul umător;
- Oricât de ocupat ai fi, testează și alte ape înainte de a renunța. Poate dura până găsești ceva care să ți se potrivească și ai nevoie de un venit;
- Conștientizează că ai o singură o viață și ești singurul responsabil pentru felul cum ți-o trăiești;
- Nimeni nu este de neînlocuit și dacă ți-ai pus în gând să renunți, fă marele pas fără a te uita înapoi. Compania la care lucrai va merge în continuare la fel de bine și fără tine;
- Dă tot ce poți și încă puțin peste și totul va fi bine!
De ce am renunțat la o slujbă care chiar îmi plăcea?
Am renunțat la o slujbă care îmi plăcea deoarece sunt conștientă că pot să fac mai mult și singurul mod de a-mi demonstra acest lucru este să merg mai departe.
IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul De ce am renunțat la o slujbă care chiar îmi plăceate invit pe blogul nostru:
Foarte adevărat tot ce ai scris. Până la urmă nimeni nu e de neînlocuit.
Fă ceea ce îți place și nu o să simți că muncești ! 😉
Mă bucur că ți-ai făcut și tu curaj să scrii despre asta. Te îmbrățișez!