・Simsion Graeme: Proiectul Rosie

Simsion Graeme: Proiectul Rosie

Există șanse pentru un bărbat de aproape 40 de ani, înalt și arătos, dar cu un handicap social și care în fiecare marți își fierbe singur de vii homarii pentru cină, să-și găsească sufletul pereche? Răspunsul corect îl afli de la Simsion Graeme în romanul său de debut Proiectul Rosie.

Simsion Graeme: Proiectul Rosie

Proiectul Rosie este una din acele cărți pe care am cumpărat-o anul trecut la Bookfest. Nu cunoșteam date despre autor. Și nici de carte nu mai auzisem vreodată. Dar scurta recenzie de pe copertă m-a cucerit de la primele rânduri.




Este vorba despre un profesor australian de genetică, Don Tillman, care cu ajutorul unui chestionar conceput personal, dorește să-și găsească soția perfectă. Iar motivul pentru care recurge la această metodă este incapacitatea sa de a relaționa cu cei din jur.

Don este tânăr, deștept, înalt, chipeș și cu un venit peste medie datorită poziției sale la universitatea la care predă. Dar cu toate acestea nu reușește să-și găsească o partener din cauza fixurilor determinate de sindromul Asperger de care suferă.

Ce este sindromul Asperger?

Sindromul Asperger este o tulburare comportamentală asemănătoare cu autismul. Ea apare în general în copilărie și dispare pe măsură ce bolnavul avansează în vârstă. De asemena, afectează mai mult băieții decât fetele.

Sindromul Asperger poate fi diagnosticat doar de specialiști. Și conform datelor statistice, în anul 2015 afecta 37,2 milioane de oameni la nivel global. Acest sindrom se observă prin comportamentul irațional și afinitatea pentru acțiunile repetitive. Dar și prin gradul crescut de inteligență pe care îl manifestă cei cu această tulburare, încă de la începutul vieții.




În romanul Proiectul Rosie nu se specifică clar dacă Don suferă de sindromul Asperger sau nu. Dar preferința sa pentru cinele raționalizate; scrierea unui program zilnic strict pe o tabla albă; purtarea în permanență a acelorași haine; inflexibilitatea pe care o manifestă în relațiile cu cei din jur; precum și incapacitatea de a recunoaște sau exprima sentimente sunt doar câteva din trăsăturile bărbatului care sugerează această idee.

Cum să-ți găsești soția pe baza unui chestionar?

Pasionat de știință până la obsesie și realizând că nu are nicio șansă de a-și găsi soția ideală în mod tradițional, Don compune un chestionar cu scopul de a nu-și pierde vremea întâlnindu-se cu femei cu care mai mult ca sigur nu ar putea lega o relație.

Astfel, el caută o femeie inteligentă, bună la matematică, care să știe și să-i placă să gătească, să mănânce orice, să nu fumeze, să aibă un indice de masă corporal bun, să fie mereu la timp și să se îngrijească de propria sănătate. Însă lumea i se dă peste cap în momentul în care în biroul său intră o frumoasă roșcată, vegetariană, feministă, fumătoare, varză la matematică și cu daddy issues pe care vor încerca împreună să le rezolve.




Rosie este tot ce nu-și dorește Don în mod conștient de la o femeie, dar în același timp și un personaj intrigant cu o poveste de viață fascinantă. Deși la prima vedere pentru un om „normal”, Rosie pare normală, în realitate ea este măcinată de gândul că în urmă cu 30 de ani, răposata sa mamă s-a culcat cu un coleg de facultate și a conceput-o pe ea în afara căsătoriei cu Phil, tatăl vitreg al lui Rosie.

Iar pentru că Rosie își dorește din tot sufletul să afle cine este adevăratul său tată, Don acceptă provocarea de a-i găsi părintele recurgând la genetică. Și uite așa, cei doi fac o echipă cum nu se poate mai nepotrivită în Proiectul Tata.

Simsion Graeme: Proiectul Rosie

O carte care mi-a făcut poftă de Teoria Big Bang

Dacă ai văzut serialul Teoria Big Bang și ți-a plăcut personajul Sheldon, înseamnă că vei iubi această carte. Citind-o ți se va părea că te afli în capul lui Sheldon și îi asculți fiecare gând. Iar pe măsură ce citești, nici nu-ți va lua mult până să ajungi să-ți imaginezi că vocea lui Don Tillman este identică cu cea a lui Sheldon Cooper.

În general, când citesc o carte pe care am ales-o la întâmplare, după titlu, copertă sau recenzia de pe spate, aștept până o termin și apoi caut despre ea pe internet. Dar în cazul acestui roman, după primele cincizeci de pagini am simțit o dorință puternică de a afla dacă are vreo legătură cu Teoria Big Bang sau nu. Și am putut verifica ușor pentru că nu sunt singura cititoare care l-a regăsit pe Sheldon în paginile acestei cărți.

Din păcate însă, într-un comentariu pe Goodreads, autorul nu numai că susține faptul că Proiectul Rosie nu are nicio legătură cu Teoria Big Bang, dar mai spune că nici Sheldon nu a servit ca sursă de inspirație deoarece nici măcar nu s-a uitat la serial. Păcat…

Cu Sheldon în minte sau nu, Proiectul Rosie este un roman foarte amuzant și ușor de citit pe care ți-l recomand cu căldură într-o zi de weekend când vrei să te distrezi cu o lectură captivantă. Mai mult ca sigur, citindu-l nu vei vrea să-l lași din mână nicio secundă, iar finalul te asigur că merită!

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Proiectul Rosie te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep



・Stephen King & Owen King: Frumoasele Adormite

Am terminat de citit Frumoasele Adormite de la editura Nemira, dar așa cum fac de obicei înainte de a scrie o recenzie, am așteptat câteva zile „să mă culc” pe ideile formate ca să se sedimenteze și abia apoi după ce s-au mai clarificat câteva lucruri în mintea mea, am scris această recenzie.

Stephen King & Owen King: Frumoasele Adromite

Cine sunt frumoasele adormite?

Frumoasele adormite ale tatălui și fiului King sunt femei din întreaga lume chinuite de o boală fără leac numită Aurora. Fără niciun fel de alte simptome, copile sau adulte, bogate sau sărace, frumoase sau urâte, femeile încep să-și țeasă niște coconi în timpul somnului.




Firicelele de pânză ca de păianjen acoperă mai întâi ochii. Iar cu timpul, femeia suferindă se înfășoară ca o omidă uriașă cu o substanță albicioasă, neidentificată.

Și probabil nu ar fi o problemă dacă femeile-cocon, s-ar putea trezi odihnite reluându-și existența de la capăt. Dar ele nu se trezesc pentru că odată ce și-au țesut cazemata, pătrund într-o lume din care nu vor să se mai întoarcă. De asemenea, nu pot fi trezite nici de alții, deoarece atunci când li se îndepărtează pânza de pe față, se transformă în animale turbate.

Premisa este promițătoare. Iar prima descriere a unei crime comise de o femeie trezită m-a tulburat și m-a determinat să-mi fac scenarii cu privire la evoluția cărții. Dar citind în continuare, am regăsit multe motive care mi-au atras atenția și în alte opere. Iar stilul cărții este cel puțin diferit față de cel cu care m-a obișnuit Stephen King.



Două lumi în care sexele trăiesc separat

Sper că ți-ai dat seama și din titlul cărții și să nu-l consideri un spoiler, dar dacă vei citi cartea, vei afla despre o lume fără femei pe Pământul pe care îl știm și un oraș fără bărbați undeva într-un univers paralel. Cu alte, cuvinte, o separare aproape totală a sexelor; O acțiune pe două planuri în care cei doi autori parcă încearcă să demonstreze cu cât mai multe argumente toate preconcepțiile pe care le avem despre sexul frumos și cel puternic.

În lumea reală, cea care rămâne bărbaților, locul principal de desfășurare a acțiunii este o închisoare de femei. Celulele, atelierele, dar și deținutele, sau personalul închisorii sunt descrise detaliat încât îți este simplu să-ți imaginezi scenariul. Iar faptul că s-a depus un efort deosebit pentru conturarea acestei lumi reiese și din NOTA AUTORILOR de la final. Aici, cei doi scriitori mulțumesc celor care i-au ajutat cu documentarea închisorii.

Pe de altă parte, deși probabil sunt doar simple coincidențe, am descoperit  multe motive din opere ale altor autori. Sau pur și simplu teme din desene animate care cu siguranță au cucerit și America la un moment dat.



  • Rolul animalelor

Cadrul mistic, natural în care pare inițial să se ascundă sursa problemei, cu animale cuvântătoare și încărcat de ceva negativ, mi-a amintit de atmosfera din celebrul desen animat Prințesa Mononoke. Apoi, parcă tot pentru a-mi întări ideea că pe undeva și studiourile Ghibli au fost o sursă de inspirație, au apărut șobolanii, ca în desenele japoneze cu animale, în care spre diferență de cele occidentale, avem în prim plan o singură specie;

  • Ideea unui oraș suprarealist

Deoarece La capătul lumii și în țara aspră a minunilor de Haruki Murakami este o carte pe care o știu aproape pe de rost, era imposibil să trec cu vederea asemănările izbitoare dintre orașul femeilor și orașul medieval în care ajunge Boku. Este vorba de un spațiu izolat și nou în ambele cazuri; Chiar dacă în opera familiei King există zeci de personaje, în orașul femeilor personajul principal este unul singur care la fel ca Boku învață să-și accepte situația și să se descurce cu ce are; Și chiar dacă Murakami doar sugerează acest lucru, acolo se ajunge printr-o formă sau alta de somn. În plus, la momentul potrivit, fiecare din personajele principale ale celor două opere, este pus să aleagă locul unde vrea să-și petreacă restul existenței. Iar dacă citești deznodământul ambelor cărți, din deciziile luate remarci multe deosebiri dintre gândirea vestică și cea estică.



Dacă romanul lui Murakami a constituit sau nu o sursă de inspirație, contează mai puțin. Dar concluzia inevitabilă la care am ajuns după lectura celor două opere, este faptul că dacă orașul femeilor s-ar mai fi dezvoltat câteva zeci sau sute de ani, fără îndoială la un moment dat s-ar fi transforma în ceva asemănător cu orașul lui Boku,

  • Furia bărbaților

Încă un lucru care nu va scăpa neobservat de data aceasta de către fanii lui Chuck Palahniuk și nu ai lui Murakami, este izul de parodie și confruntarea finală din cartea Frumoasele Adormite. În opera semnată de cei doi King femeile le sunt furate bărbaților de Aurora; Iar în Beautiful You de Chuck Palahniuk, de jucării sexuale. Și ce se întâmplă în ambele opere când iei ceva unui bărbat? Mai mult sau mai puțin se semnează o declarație de război. Și nu cu oricine, ci tot cu o femeie pe care bărbații o declară țap ispășitor. Iar mai departe, numele ei nici nu contează deoarece o recunoști sigur în primul rând din modul bestial în care arată, iar în al doilea din faptul că e imună la molima din povestea din care face parte.

Stephen King & Owen King: Frumoasele Adromite

Citește Frumoasele Adormite, ca să citești și alte cărți de Stephen King

Dacă nu ești familiarizat cu opera lui Stephen King, îți vei face o imagine prea vagă citind doar Frumoasele Adormite. În afară de lungimea cărții, eu cel puțin am găsit prea puține asemănări cu restul operei. De aceea, citește Frumoasele Adormite nu neapărat ca să-l descoperi pe Stephen King; Ci ca să-ți întregești mai târziu imaginea pe care ți-o vei forma despre el citindu-i și restul cărților!

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Frumoasele Adormite te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep



・3 Bloguri de carte din România pe care le urmăresc

Singurele 3 bloguri de carte din România pe care le urmăresc constant

De când am început să scriu am admirat bloggerii care pot să se dedice unei singure nișe și să se țină de ea. Eu sunt prea schimbătoare când vine vorba de scris și azi îmi place să povestesc despre cosmeticele primite, iar mâine despre hainele pe care mi le-am mai cumpărat. De aceea sunt și foarte puține bloguri nișate care mă atrag deoarece nu am răbdare să citesc mereu despre același subiect. Dar ca orice regulă există și câteva exemple care o contrazic. Există în blogosfera asta românească în continuă expansiune 3 bloguri de carte pe care le accesez în mod regulat și care îmi plac cu totul de la subiectele pe care le abordează și până la stilul celor care le-au creat.

Îți voi spune în continuare mai multe despre fiecare în parte, dar ideea cu care vreau să începi a citi acest top este faptul că în realitate nu e vorba de niciun top! Pentru mine toate aceste 3 bloguri se află pe același loc ca preferințe și de aceea în loc să le numerotez, am ales să vorbesc despre ele punctat, în ordine alfabetică. Deci… să începem!




Cele mai bune 3 bloguri de carte (după părerea mea :P)

Din toate cele trei bloguri de carte pe care le urmăresc al Andreei este poate cel mai divers. Pe acest blog găsești o mulțime de articole de lifestyle după a căror lectură îți vine să-ți faci bagajele și să-ți cumperi un bilet de avion, dar, bineînțeles, și o mulțime de articole despre cărți.

Însă nu articolele de lifestyle și nici cele de cărți sunt cele pentru care îți recomand în mod special blogul Andreei! Este un blog de carte superb și merită citit pentru a afla despre cărți. Dar mai mult decât atât, îmi place că vorbește despre cum să fii un blogger de carte în România. Și de asemenea, cum să obții parteneriate cu diferite edituri. Iar un blogger care vorbește deschis despre experiențele sale și învață și pe alții cum să ajungă la același nivel, pentru mine, este un blogger care merită urmărit.

Când deschid blogul Luisei chiar mă gândesc la o viață boemă. La o figură feminină, undeva afară, la o terasă, așezată pe un scaun de nuiele, cu o carte în mână, o cafea alături și o țigară care se fumează singură în scrumieră.

Cărți, cafea și tutun este un blog din al cărui nume înțelegi perfect conținutul. Citind acest blog, am învățat o mulțime de lucruri nu doar despre cărți, ci și despre lectură în general. Iar ce apreciez în mod special la el, este faptul că are o mulțime de articole cu liste. Acestea le reții ușor și te inspiră să citești mai mult și mai mult.

Dacă s-ar da un premiu pentru autorul celui mai nișat blog acela ar merge cu siguranță la Emil. Băiatul ăsta are 11 sau 12 bloguri și într-o oarecare măsură se cam ține de toate. Chiar ajungi de la mâncare la avioane dacă e să citești toate blogurile lui. Iar pentru mine, cel mai reușit dintre ele este de departe cel dedicat lecturii.

Pe lângă faptul că Emil citește muuulte thrillere și descopăr pe blogul lui ori cărți pe care vreau să le citesc, ori pe care le-am citit deja, mai are și un stil frustrant (a se citi: intrigant) de a scrie. În articolele sale el nu spune multe despre carte și dă foarte puține spoilere, spre deosebire de mine care sunt exact opusul, și face cum face și găsește în fiecare volum câte o problemă socială sau politică despre care să discute. Și sincer, îi merge de minune! Cel puțin pe mine, Emil chiar mă face să-mi doresc a citi cartea respectivă!




Tu ai vreun blog de carte, sau orice alt blog pe care îl urmărești constant? Sau măcar un blogger a cărui activitate în online o admiri? Mi-ar plăcea să știu ce fel de oameni te inspiră? Sau ce te face să lași Facebook-ul și Instagram-ul și să mai citești un blog?

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul 3 bloguri de carte din România te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep



・Min Jin Lee: Pachinko

Când ai citit ultima oară o carte care să simți că îți taie respirația? Că totul e bine, primează sentimentul de siguranță, la capătul tunelului parcă se vede o lumină și brusc, se întâmplă ceva total neprevăzut și inima ți se sparge iar și iar în mii de ciobulețe?

Așa m-am simțit eu citind Pachinko de Min Jin Lee, o carte de la editura Nemira, și nu o dată mi-am pus întrebarea de ce unii oameni aleg o viața atât de crudă?

S-o numesc răutate? Nu cred că aș fi departe de adevăr. Eram în Japonia anul acesta și mă uitam cu socrii la televizor cum grupuri de coreeni călcau în picioare diferite produse elctronice și articole de îmbrăcăminte japoneze subliniind că ei nu au nevoie de japonezi. Apoi, a venit soțul la mine într-o zi și mi-a spus ca fapt divers că la știri s-a anunțat că au fost vândute doar 5 mașini coreene în Japonia. Apoi am stat să mă gândesc câte electronice coreene am văzut până acum în casele japonezilor pe care îi cunosc. Niciunul.



Câți ani au trecut deja de când s-a terminat războiul și antipatia dintre cele două popoare asiatice care pentru un european aproape că nu pot fi deosebite, încă persistă… Coreeni susțin și azi că japonezii trebuie să-și ceară scuze pentru ce le-au făcut înaintea și în timpul celui de-al doilea război mondial. Iar japonezii spun că și-au cerut deja ierate și pe vremea aceea oricum nu erau tocmai ei atunci când se rugau la împărat.

Din ce înseamnă cultură asiatică, pentru mine aceste realități au fost mereu mai fascinante decât artele tradiționale al căror sens în general, nu îl înțeleg. De aceea, din dorința de a afla mai mult despre istoria și viața de zi cu zi a celor două popoare, am ales Pachinko, un roman de excepție care ilustrează povestea unei familii de imigranți coreeni în Japonia,pe parcursul secolului XX.

De la Coreea și până la Pachinko există o poveste

Povestea romanului Pachinko începe cu Sunja, o fată de la țară care se îndrăgostește bărbatul nepotrivit. Când l-a cunoscut, ea nu avea decât 17 ani, iar Koh Hansu la ai lui 34 controla piețele de pește din Busan. Un bărbat puternic și cu o privire inteligentă nu are nevoie de prea mult pentru a cuceri o fată. Dar ce-l incită mai mult pe Koh Hansu în legătură cu Sunja este faptul că fata îl ignoră cu desăvârșire.

Tactica lui de a-i pune câte o singură întrebare care să o răscolească zi de zi nu pare să aibă niciun efect. Iar fata își deschide inima față de el pentru prima oară atunci când o salvează de la a fi batjocorită de un grup de studenți japonezi.

Odată ce a devenit eroul ei, Sunja începe să se întâlnească cu Koh Hansu la malul mării, iar acesta nu contenește a-i povesti despre tărâmuri îndepărtate și Osaka, locul unde se descurcă mai mult decât bine deși e corean. Spre deosebire de alții, Koh Hansu nu este de partea nimănui și consideră că dacă i se dă putere orice om poate deveni un ticălos.

„- Oriunde mergi, numai oameni ticăloși. Nu au nimic bun. Vrei să vezi cum se înrăiește un om? Fă dintr-un om obișnuit unul cu un succes inimaginabil! Să vedem cât de bun va rămâne când va putea face orice dorește.”




Gândirea lui profundă și abilitatea de a se descurca în orice situație o uimesc pe Sunja și o fac să se îndrăgostească. Dar știe că între ei nu se va întâmpla nimic deoarece Koh Hansu i-a zis să-l considere ca un frate, iar ea va fi pentru el sora pe care n-a avut-o niciodată.

Însă acest joc de rol nu durează mult până într-una din întâlnirile lor secrete i se dăruiește cu totul și devine iubita lui. Iar în cele din urmă rămâne însărcinată. Pe de altă parte, Koh Hansu o iubește sincer și cu toate că ar fi putut să-i dăruiască o viață mai bună decât a avut vreodată familia ei, îi spune că n-o poate lua de soție pentru că în Japonia este deja căsătorit și are și trei fiice.

Noutatea o rănește pe Sunja, iar ceea ce o doare cel mai tare este faptul că el i-a ascuns mereu acest detaliu important din viața lui. Și astfel, refuzând să trăiască în umbra unei soții și să devină o femeie întreținută crescând un copil fără nume, îl părăsește.

Toate aceste lucruri se petrec în anul 1932, într-o vară cu mai puțin de șase luni înainte ca la ușa hanului în care Sunja locuia cu mama sa să bată un tânăr pastor ce poposea la ele înainte să devină misionar creștin în Japonia.

Isak îl cheamă pe tânărul corean înalt și deosebit de frumos, dar bolnăvicios care hotărăște să șteargă rușinea familiei binefăcătoarelor lui, să se căsătorească cu Sunja dacă aceasta îl va accpeta pe Dumnezeu și să-i crească copilul încă nenăscut, în Japonia.

Afaceri murdare făcute curat și treburi curate făcute murdar

Pachinko este un joc de noroc japonez, cu bile, foarte gălăgios și unde miza este mică, dar per total mai mult pierzi decât câștigi. Se spune că în Japonia sălile de pachinko sunt controlate în general de mafie și de aceea chiar și în roman sunt privite ca niște afaceri murdare. Însă familia Sunjei, cu un dram de noroc și un car de perseverență ajunge la propriu să se salveze prin această meserie desconsiderată.

Pe de altă parte, nu voi strica nimic din poveste dacă îți voi spune că iubitul Sunjei, Koh Hansu, face parte dinyakuza.Îți vei da seama de acest fapt după pantofii albi în care este surprins încă din primele pagini ale romanului și după stilul de viață pe care-l duce deși majoritatea coreenilor mureau de foame. Însă, chiar și cu mijloace financiare atât de murdare în spate, criminal cum e, îi pasă sincer de Sunja și este dispus să o ajute.



Un caracter principal văzut printr-o mie de ochi

Un lucru care mi-a plăcut în mod special la romanul Pachinko este descrierea Sunjei. Spre deosebire de profilul ei șters atunci când se conturează din perspectiva multora din personaje, ea devine un caracter puternic, o femeie frumos construită și atrăgătoare atunci când Koh Hansu sau Isak o privesc.

Deci cum era Sunja? Ambițioasă, dârză, muncitoare și totuși banală pentru ceilalți, dar în același timp dragostea vieții lor pentru bărbații care au iubit-o.

Min Jin Lee: Pachinko

Despre ce este de fapt Pachinko?

Romanul Pachinko nu este despre un singur lucru, ci despre viață cu tot ce înseamnă ea. Este vorba de viața imigranților coreeni în Japonia și problemele lor:

  • disprețul dintre coreeni și japonezi;
  • condiția în societate a femeii coreene;
  • atitudinea față de cultul împăratului;
  • credința creștina;
  • persecuție;
  • război;
  • foame;
  • familie;
  • dragoste;
  • homosexualitate;
  • oameni care nu își pot accepta niciodată condiția;
  • oameni care fac excepție de la regulă;

Da! Este ceea ce îmi place mie să numesc un roman complet. Și da! Vei plânge!

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul Pachinko te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep



・Kazuo Ishiguro: Rămășițele zilei

Kazuo Ishiguro: Rămășițele zilei

Rămășițele zilei este un roman de Kazuo Ishiguro – laureat al premiului Nobel pentru literatură în anul 2017, scris în anul 1989 și premiat cu Ordinul Imperiului Britanic.

Kazuo Ishiguro: Rămășițele zilei

De când am aflat că scriitorul britanic Kazuo Ishiguro a primit premiul Nobel pentru literatură în adata de 7 decembrie 2017, am căutat ocazia propice pentru a începe să-i citesc întreaga operă literară.




Am mai citit romane de acest autor și în perioada liceului, iar filmul Never Let Me Go regizat după una din scrierile lui este unul din preferatele mele. Dar recunosc că nu l-am citit niciodată ordonat, în liniște, cu un fișier word alături în care să-mi notez părerile. De aceea, când am câștigat anul trecut voucherele Bookfest, două din cărțile cu care m-am întors acasă erau semnate de el.

Când anii de glorie ai carierei s-au dus, când părintii nu mai sunt de mult, când cei cărora ți-ai dedicat viața te-au lăsat în urmă, ce mai rămâne la sfârșitul zilei?

Legat de Rămăşițele zilei, probabil una din cele mai cunoscute opere ale lui Kazuo Ishiguro, am amintiri mai vechi de un deceniu când într-o zi de iarnă am primit-o cadou de la profesoara mea de engleză din liceu. Era o variantă scurtă, într-o engleză simplificată, care deși nu mi-ar fi luat mai mult de câteva ore să o citesc, nu am deschiso niciodată considerând-o incompletă. Titlul însă, m-a bântuit până acum și mă făcea mereu să-mi aduc aminte de un soare apunând într-un oraș acoperit de zăpadă.



Ce rămâne dintr-un om care își dedică întreaga viață carierei?

Rămășițele zilei este povestea unui majordom absolut ai cărui ani de glorie coincid cu perioada celui de-al doilea război mondial. Dedicat trup și suflet meseriei sale, Stevens îl servește orbește pe stăpânul său, lordul Darlington. Cauza pentru care luptă Stevens este una nobilă. Dar încăpățânându-se să urmeze orbește ordinele celui pe care îl slujește, refuză să judece împrejurările în care se află și riscă astfel să piardă chiar și pe singura ființă pe care a iubit-o vreodată.

Prin ochii lui Stevens, lordul Darlington este un om fără cusur. El deține adevărul absolut și fiind stăpân nu trebuie judecat pentru niciuna din faptele sale. Dintr-o perspectivă obiectivă pe de altă parte, prin concedierea a două servitoare din simplul motiv că erau evreice sau episodul în care, într-o zi a anului 1935, îi dă dreptate lui Spencer care vrea să demonstreze că oamenii de rând nu ar trebui să se implice în politică și zilele democrației sunt de mult apuse, dau dovada de un caracter slab, ușor manipulabil și în primul rând periculos prin poziția sa socială influentă.

Dar există munca. Pentru a deveni un majordom de succes, Stevens consideră că “vine desigur o vreme când (majordomul) își încheie căutările și când trebuie să-și spună sieși: Acest stăpân reprezintă pentru mine tot ce este nobil și de admirat. Prin urmare, am să mă dedic slujirii lui.” Astfel, prea ocupat să șteargă de praf tocurile ușii, nu are timp să-și facă griji pentru dretul la vot al cetățenilor de rând sau situația evreilor într-o Europă în prag de război. De asemenea, nu are timp nici s-o privească pe domnișoara Kenton ca pe o femeie. Să înțeleagă din ochii ei că vrea să fie îmbrățișată cu patimă, că nu dă doi bani nici măcar pe demnitate, care în ultimă instanță înseamnă să nu te dezbraci în publicși că pentru ea el este singurul bărbat la care se va gândi cum ar fi fost dacă… toată viața.

De ce este atât de greu să recunoști când iubești?

O persoană pe care o respect mi-a spus odată: cei mai fericiți oameni sunt cei împliniți pe plan familial. Și am stat și să mă gândesc dacă este adevărat sau nu. Apoi, scotocind în memorie, mi-am dat seama că și în cazul meu, nu împlinirile legate de carieră, nici călătoriile pe care le-am făcut singură și nici alte bucurii pe care nu le-am împărțit cu cei dragi nu sunt cele mai vivide amintiri. Ci momentele în care am plâns cu mama, am râs cu frații și mi-am urmat soțul.

Viața ar fi mai simplă dacă am știi să recunoaștem pe loc când și pe cine iubim și de ce sub nicio formă nu trebuie să lăsăm unele persoane să ne scape. Am simțit o durere profundă citind această carte. Te cuprinde un sentiment de nostalgie amestecat cu regret văzând cum Stevens împletește drumurile englezești de țară, cu amintiri din care la sfârșitul zilei nu au rămas decât rămășițe: o lumină galbenă de felinare și tachinarea, cheia căldurii omenești.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Rămășițele zilei te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep