BLOGhow to

Cum să ai mulți followers pe Instagram?

Ți-ai făcut cont pe Instagram de ceva timp, ai o mulțime de postări și lumea tot nu se înghesuie să te urmărească? Așa am pățit și eu la început! Dacă nu ești o celebritate sau nu ai o mulțime de cunoștințe care să te susțină pe rețelele sociale, să strângi mulți followers pe Instagram pare imposibil. Și totuși, dacă știi cum să te promovezi, lucrurile sunt chiar simple.

Cum să ai mulți followers pe Instagram pornind de la 0?

1. Numele

În primul rând îți trebuie un nume. Dacă ești o persoană cunoscută, ai putea să-ți folosești numele personal pentru ca cei care te cunosc să te găsească mai ușor. Dacă, pe de altă parte, nu ești o persoană publică sau cu multe relații, îți poți alege orice nume sau nickname care să te reprezinte. Sfatul meu este să mergi pe o variantă simplă și ușor de reținut, dar îndeajuns de atrăgătoare încât să-i facă curioși pe ceilalți utilizatori. Gândește-te bine înainte de a-ți alege numele care vrei să te reprezinte!

※Ai mare grijă dacă vrei să îți promovezi afacerea sau domeniul în care lucrezi! Instragram este o formă de promovare grozavă, dar doar dacă știi cum să îl folosești! Evită numele care să aibă legătură directă cu business-ul tău! De exemplu: dacă ai un magazin unde vinzi haine, nu folosi cuvinte precum: fashion, shop, magazin, clothes, apparel, haine etc. Astfel de nume arată că nu cunoști trendurile media și dau impresia de lipsă de creativitate, iar pentru un artist acesta este ultimul lucru pe care vrei să-l transmiți lumii.

2. Poza de profil

Pe cât de importantă este poza de profil la Facebook, pe atât de neglijată devine la Instagram. Dacă majoritatea utilizatorilor de Facebook te adaugă în lista lor datorită pozei de profil, află că în cazul Instagram-ului situația este puțin diferită.

În primul rând, la Instagram poza de profil este foarte mică! În al doilea rând, ea nu reprezintă niciodată punctul focal al profilului tău. De aceea, indicat ar fi să optezi pentru o fotografie minimalistă care să rezume în câțiva pixeli ceea ce postezi.

3. Descrierea

Ceea ce spui despre tine în BIO este felul cum vrei să te perceapă ceilalți utilizatori. Dacă ai o afacere, aici e locul potrivit să vorbești despre ea. Spre deosebire de numele de utilizator, a vorbi despre propriul business în descriere nu sună deloc agasant. Informațiile de acolo nu le vor citi decât cei care sunt cu adevărat interesați de persoana ta. Tot în BIO este singurul loc unde poți pune un link către un alt site, dar și trimiteri către alte conturi de Instagram. Folosește aceaste opțiuni cu înțelepciune!

4. Tema

Încă de la început este bine să știi pe ce vrei să te axezi. Nu există o cheie a succesului! Chiar și un profil în care îți prezinți colecția de șosete poate avea un succes nebun dacă știi cum să-l administrezi.

※Nu te baza doar pe o fotografie!

O poză bună văzută de mulți utilizatori poate primi un număr consistent de like-uri, dar doar datorită ei, nu înseamnă că îți va crește considerabil și numărul de followers pe Instagram! Înainte de a te urmări, majoritatea utilizatorilor vor intra pe profilul tău să se convingă ce vrei să transmiți mai exact. De aceea, chiar dacă ai câteva poze grozave sau dacă toate fotografiile tale sunt excepționale luate câte una, dacă împreună nu alcătuiesc o imagine plăcută, lumea nu se va obosi să te urmărească. Privește-ți contul exact ca pe un puzzle! Oricât de minunat ar arăta fiecare piesă în parte, dacă pe măsură ce este construită, imaginea de ansamblu devine din ce în ce mai ambiguă, neclară și extrem de încărcată, cel mai probabil nimeni NU va fi curios să vadă rezultatul final.

※Ai dreptul la mai multe subiecte

A-ți alege o temă nu înseamnă să postezi doar despre un singur subiect! NU! În niciun caz! Îți poți alege două sau chiar trei subiecte care te pasionează. Dar, pentru a avea o temă se presupune ca pozele tale să aibă câteva caracteristici comune:

❤culori

❤tonuri

❤aspect

❤formă

❤dimensiuni

❤calitate




※Postează doar conținut de top

Nu posta doar de dragul de a posta! Decât o poză neclară, întunecată sau nepotrivită pentru profilul tău, mai bine nu postezi deloc. Încearcă să faci poze cât mai bune cu aparatura pe care o ai la dispoziție și nu ezita să folosești filtre și programe de editare dacă nu ești mulțumit.

※Nu abuza de filtre

Mai ales dacă scopul tău este să ai urmăritori pe Instagram pentru a colabora cu diferite companii, nu îți fă profilul să arate ireal. Mai ales atunci când vine vorba de îmbrăcăminte, designerii sau cei din echipa de PR te vor contacta doar dacă poți face ca piesele lor vestimentare să arate exact ca în realitate pe profilul tău! Nimeni nu își dorește plângeri de la clienții săi pentru produse neconforme cu fotografiile.

※Șterge pozele care nu se mai potrivesc în context

Pe măsură ce îți dezvolți profilul, e foarte probabil ca unele poze să nu se mai potrivească cu ceea ce promovezi în prezent. De aceea, elimină fără milă toți intrușii! Ideea nu este să ai mult și prost, ci puțin și de calitate. Iar dacă ești genul de persoană pe care o apucă uneori nostalgia, folosește opțiunea Archive pentru ca la nevoie să mai poți scoate fosilele la suprafață.

※Nu schimba brusc subiectul!

Dacă vrei să ai mulți urmăritor pe Instagram pe care să îi păstrezi aproape, nu trece niciodată de la mâncare la avioane! Dacă până acum ai postat DOAR floricele colorate și din senin te-ai gândit că pentru următoarele șase postări ceilalți vor dori să afle ce ai mâncat la prânz, să nu te miri de ce te șterg din listă toți botaniștii.

5. Hashtag-urile

Gurile rele spun că dă urât să depășești un anumit număr de hashtag-uri. Dar nu îți bate capul cu această problemă! Ai posibilitatea să folosești 30 de hashtaguri pentru fiecare poză și sfatul meu este să profiți de toate! Iar ca să nu pară impulsiv, fii isteț! Nu le trânti pe toate ca și cum doar îți dorești ca poza ta să ajungă la cât mai multă lume! Oferă informații valoroase. Utilizează această opțiune în mod constructiv și vorbește despre poză folosind #-uri adecvate.

6. Descrierea pozei

Pozele cu o descriere bună primesc mai multe like-uri de la cei care te urmăresc deja. Dar ce înseamnă o descriere bună? Exact cum spune și cuvântul „a descrie” înseamnă a înșirui câteva caracteristici cu privire la un subiect. Practic, când postezi o nouă fotografie, explică ce reprezintă imaginea resprectivă. Evită să folosești citate sau descrieri care nu îți aparțin! Oricât de pompos ar suna sau cât de atrăgătoare ar fi, ele au fost deja spuse de altcineva, iar pe profilul tău nu apar decât ca o copie a originalului.

7. Video-urile

Dacă ai un video legat de tema ta postează-l! Pentru un profil personal, un filmuleț cu felul în care te distrezi zi de zi e cum nu se poate mai palpitant. Dar dacă în general nu postezi despre tine, atunci există șansa ca ceilalți utilizatori să nu fie interesați de cum arată localul în care tocmai te afli.

8. Live-urile

Exact ca și video-urile, live-urile sunt excelente dacă au legătură cu ceea ce ai construit până acum pe profilul tău. De aceea, give them a try! S-ar putea să descoperi că erau exact ceea ce lipsea profilului tău!

9. Like / Comment / Follow

Pe Instagram acestea sunt cele trei moduri în care poți intra direct în contact cu ceilalți utilizatori. Și ca în realitate, oricât de frumos ai arăta sau oricât de politicos ai vorbi, uneori este nevoie de puțină inițiativă pentru ca lumea să te observe. Fii prezent, socializează și arată că ești interesat de ceea ce alții au de arătat. Cu o atitudine sociabilă și deschisă, nu poți avea parte decât de același tip de tratament.

※Primești exact ceea ce oferi!

Mai ales la început de drum, ai grijă să întorci favorurile celor care intră în legătură cu tine. Dacă cineva îți dă like, întoarce-l! Dacă cineva îți lasă un comentariu, răspunde-i! Iar dacă cineva te urmărește, nu te aștepta să o facă pentru mult timp dacă nu faci și tu același lucru.

10. Frecvența

Ca să ai mulți followers pe Instagram e clar că trebuie să postezi. Dar nu prea des! O fotografie pe zi sau chiar mai rar, îi va ține pe susținătorii tăi interesați, dar nu îi va obosi. Ai grijă ca ceilalți să nu uite de tine, dar nici nu îi stresa cu postări repetate! Am spus și mai sus că e bine să păstrezi aceeași temă pe tot parcursul dezvoltării și mai ales la început! Dar nu o da nici în extrema cealaltă exagerând cu prea multe poze la fel. Dacă de exemplu vrei să îți arăți outfit-ul, o poză, două sau maxim trei sunt mai mult decât suficiente! Sau dacă postezi de la un fotoshooting, două sau trei fotografii sunt destul pentru ca cei care te urmăresc înțeleagă totul despre ceea ce dorești să prezinți.




※Ține mereu cont de frecvență

Chiar și fotografiile asemănătoare, nu le posta exact în același timp! Ca urmăritor, când ți se umple dintr-odată feed-ul doar cu pozele unui singur utilizator, e cum nu se poate mai enervant!

Concluzie: Cum să ai mulți followers pe Instagram?

În teorie pare probabil complicat și cred că ai impresia că sunt prea multe lucruri la care trebuie să fii atent. Dar în practică, ideea pe care se bazează toți acești pași este una singură: Ca să ai mulți followers pe Instagram ai nevoie de un cont de calitate, răbdare și perseverență!

Încearcă și tu! Cu puțină planificare și învățând să privești imaginea de ansamblu, oricine își poate transforma contul de Instagram dintr-un album pentru prietenii apropiați, într-o elegantă carte de vizită. Iar dacă ai nevoie de ajutor, pe mine mă găsești la adresa de mail japantransitplatform@gmail.com

Hai să colaborăm!

De asemenea, ține cont de faptul că rețelele sociale sunt un mediu fluid. Informează-te în permanență și fii la curent cu cele mai noi update-uri.

Îți dorești mulți urmăritori pe Instagram?

Atunci citește și aceste articole informative despre platforma socială care te interesează:

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Cum să ai mulți followers pe Instagram? te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep

48 de comentarii la „Cum să ai mulți followers pe Instagram?

  • Instagram pentru mine e o relaxare ca și Pinterest. Sunt puține conturi cu poze frumoase, eu sunt mereu în căutare de conturi interesante. Încerc să postez doar poze care mă reprezintă. Aș vrea să despart contul personal de cel al blogului, să fie două diferite, dar sper să am timp să mă ocup de amândouă.

    Răspunde
    • Da! E mai complicat să te ocupi de două conturi odată. Eu am chiar trei și pe departe de cel personal mă ocup cel mai mult pentru că am engagement și am descoperit în sfârșit nișa care mi se potrivește. Începusem într-un mod haotic cu poze profesionale, poze cu telefonul, poze cu haine, poze cu mine și (bineînțeles!) poze cu fiecare mic dejun „apetisant” care includea pâine prăjită. În consecință aveam aproape 100 de fotografii și 3-400 de prieteni pe care ORICUM nu îi interesa ce postam :)))

      Răspunde
  • Pentru mine Instagramul este un mod de relaxare si de a-mi petrece timpul descoperind conturi creative care sa ma inspire.

    Răspunde
  • Cu toate politicile de la instagram si de pe Facebook din ultima vreme e greu sa ai engagement 🙁 Parca totul devine o afacere si o competitie si asta m-a cam descurajat sa il mai folosesc.

    Răspunde
    • Cam orice tip de social media tinde să se transforme în competiție și afacere, dar la urma urmei cred că acesta este și farmecul.

      Răspunde
  • Mie imi place extrem de mult Instagram! Daca la inceput nu stiam eu multe, iata ca prefer de o suta de ori mai mult IG decat FB.
    Imi place sa fiu prezenta acolo, sa fiu activa, sa incurajez lumea cu un like/comment/follow, insa da, este foarte greu sa cresti organic.
    Trebuie sa ai grija si aici la cateva aspecte, pentru a nu fi banat de ei, mai ales datorita hastagurilor.
    Oricum, este o retea super faina si iti poti petrece asa multe ore acolo, fara sa iti dai seama! 🙂

    Răspunde
  • Unul din cel mai detaliat, dar în același timp și simplu de înțeles articol despre acest subiect. Foarte frumos pictat tot.

    Răspunde
    • Merci frumos! Am scris ca de obicei doar despre lucrurile pe care le-am observat singură, în timp 😛

      Răspunde
    • Cu plăcere! Și eu te pup! Iar dacă ai alte idei, sper să le împărtășești și cu noi 😀

      Răspunde
  • Si mie imi place sa fiu pe instagram, insa prefer de fiecare data pozele „instant”, fara prea multa pregatire. Pentru mine asta mi se pare ca ar trebui sa fie!

    Răspunde
  • Ai atins cam toate punctele pe care un incepator trebuie sa le foloseasca ca sa poata creste pe Instagram. Followeri se aduna destul de greu si asta doar prin continut de calitate si informatii interesante.

    Răspunde
    • Daca mai crezi ca poti adauga ceva, te rog sa imi spui. Si eu sunt in cautare de idei noi. 😀

      Răspunde
  • Pe mine ma distrează persoanele care dau follow si dupa aceea unfollow! :)))

    Răspunde
    • Eu cu toata sinceritatea, dau follow si apoi daca nu primesc follow back in cateva zile, unfollow automat contul respectiv. Nu din rautate, ci pentru ca asa procedez cu toata lumea si nu as avea timp sa filtrez. Daca primesc follow back normal ca nu dau unfollow 🙂

      Răspunde
  • Foarte interesant articolul tau, ai punctat foarte bine felul in care ar trebui sa ne prezentam pe Instagram. Recunosc ca mai am multe de invatat pe aceasta tema si asta se poate vedea la o simpla privire pe contul meu.

    Răspunde
  • Cum ești scrisă pe Instagram?Îți dau follow.Faci o treabă bună cu blogul.Esti super!!!

    Răspunde
    • Și mie îmi place mult Instagramul! Recent lucrez când este lumina cea mai bună de făcut poze și postez foarte rar, dar ca și mod de interacțiune cu ceilalți îl ador!

      Răspunde
  • Referitor la stergerea pozelor din cont – eu am citit ca nu este deloc ok sa le stergi..IG te cam penalizeaza…Pana la urma, inseamna parte din tine, din evolutia ta 😀
    E ca si cum ai sterge articole mai vechi, in care poate nu te regasesti…nici acolo nu e bine sa stergem…ci putem modifica sau imbunatati 🙂

    Răspunde
  • Mersi Ioana de articol, voi tine cont de sfaturi! Ieri mi-am facut cont pe Instagram si sper sa cresc usor, usor. Pot sa fiu gasita doar dupa # si comentariile pe care le las pe paginile persoanelor urmarite sau mai exista si alta modalitatea de promovare?

    Răspunde
  • Întradevăr bune sfaturi! Mă puteți urmări și pe mine pe Instagram dacă doriți!
    Numele meu de utilizator este @mihai_valentiin

    Răspunde
  • Cine renunta acum la Instagram sau nu reuseste sa inteleaga platforma, algoritmul si cultura din spatele acestei aplicatii… va pierde pe termen lung.

    Sunt sigur ca in 5 -10 ani exista posibilitatea sa dispara Instagram sau sa apara alta platforma care sa fure atentia consumatorilor, important e ce vrei sa faci pe fiecare platforma in parte.

    Răspunde
  • Un articol foarte interesant as fi foarte bucuroasa dacă mati urmări si pagina mea de Instagram @my_children_va multumesc mult 💐💐

    Răspunde
  • Buna Ioana,
    Am un site de rețete culinare ( @retetelemele )și, desi pe facebook am 7000 de urmaritori, pe instagram am doar…83. Nu imi dau seama cum pot sa cresc numarul de followers. Cand vreau sa promovez, am doar varianta de a promova o postare. Primesc likeuri la postarea respectiva, dar rămân aceiași urmaritori…

    Răspunde
    • Gabriela, wooow, sunt curioasa cum ai făcut rost de cei 7000k pe pagina de Facebook. Eu am o pagina de artist plastic pe Facebook și ma chinui de ceva vreme sa trec de 2000likeuri dar e foarte greu sa cresc natural, deși am content bun.. Cat de pe Instagram, am început sa apelez la o mica strategie de a aduce lumea pe contul meu, dau Follow la foarte multe persoane și mizez pe faptul ca ele o sa ma urmărească înapoi. Nu funcționează întotdeauna dar deși contentul e bun și respect toate regulile din articol, lumea nu știe de mine

      Răspunde
  • Exact în poziția asta ma găsesc eu. Pun poze destul de ok, zic eu, dar urmăritori.. Nu prea se inghesoaie lumea dacă pe profil nu scapă un sân, ceva. Când m-am mutat de pe fb pe ig a fost pentru ca pe ig lumea punea creații proprii și eram satul de citatele de pe fb. Acum, din păcate, s-a umplut și ig-ul de poze furate și de citate.
    @bamandrei

    Răspunde
  • Cred ca Instagram poate fi o metoda extraordinara de promovare, avand in vedere notorietatea pe care a capatat-o in ultimii ani, doar ca oamenii nu au rabdare sa invete mai multe despre asta. Vad ca ai scris mai multe articole pe acest subiect. Foarte util! Am sa arunc o privire si peste celelalte. Multumim!

    Răspunde
  • @daiana._m contul meu de Instagram! Dau cerere de urmărire înapoi dacă mă adăugați ! 😀

    Răspunde
  • Pingback: De ce să-ți faci un cont de Instagram cu mâncare?

  • Momentan, in 2020, TikTok si LinkedIn conduc topul canalelor de SM cu cel mai bun reach organic.

    Reach-ul organic pe Instagram este in cadere libera. 😉

    Răspunde
  • Pingback: 100+ idei pentru atunci când nu ai despre ce să scrii pe blog - 99XP

  • Eu meam facut deja al doilea cont de instagram de oarece pe cel vechi aveam putini abonati …acum meam facut nou la fel am putini abonati …folosesc ## si incerc sa fac sa fie interesant orcum nu am urmaritori .☹️ Imi place mult sa comunic cu oamenii si sa ajut cu ce pot si sa dau sfaturi la fel

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *