Octavian Soviany: Micul saturnian
Dintr-o grămăjoară de cărți adunate pe noptieră, care parcă abia așteptau o nenorocire care să-mi împuțineze munca și să mă readucă pe calea cea dreaptă a lucrurilor care contează cu adevărat în viață, mi-a făcut cu ochiul zilele trecute o copertă cu un băiețel îmbujorat și doi ochi căprui, mari și iscoditori. Era Paul-Marie Verlaine, un poet francez care pentru mine de azi înainte va rămâne Micul saturnian sau Sărmanul Lelian, așa cum am descoperit că-i plăcea să fie numit.
Povestea unui poet damnat, născut la finele romantismului
Micul saturnian este povestea ficționalizată a marelui poet francez Paul Verlanine. Cartea, scrisă de Octavian Soviany, a apărut în anul 2019 la editura Hyperliteratura și ilustrează primii 18 ani din viața unuia dintre cei mai apreciați scriitori francezi de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Paul Verlaine a venit pe lume în luna martie a anului 1944, provocând mamei sale cumplite suferințe trupești, ce îi vor fi reproșate tot restul vieții. Dezamăgind apoi așteptările tatălui, ce-și dorea mai degrabă un fiu voinic, care să-i semene la trup, dar și la hotărâre, Lelian, așa cum avea să-și spună mai târziu poetul, poartă povara slăbiciunii fizice, precum și a nevrotismului.
Afinitatea pentru poezie, Lelian o descoperă abia la pubertate. Majoritatea gândurilor din prima copilărie le închină Fecioarei Maria și lui Dumnezeu față de care poartă un profund respect, dar și o nesănătoasă teamă, inspirată mai ales de propria-i mamă ce-l visa încă din pruncie în straie de preot. Gustul rimelor însă, îl prinde ceva mai târziu. Dar odată ce se îmbată cu aroma dulce-amăruie a poeziilor simboliste, nu mai cunoaște cale de întoarcere.
Cum l-am văzut eu pe micul saturnian?
Au fost multe pasaje în care pe sărmanul Lelian l-am confundat cu Oba Yozo al lui Dazai Osamu. Așa cum l-am perceput din această istorioară a copilăriei sale, pe Lelian mi l-am închipuit ca pe un înger blând, chinuit de demonul inadaptabilității a cărui putere este să provoace spaime violente și să te facă să te simți extraterestru. La fel ca Yozo care nu-și găsește alinarea în relația cu cei din jur, ci în artă și alcool, Lelian ajunge să-și otrăvească trupul cu absint, dedicându-se unor poezii care nu-i aduc în timpul vieții nici pace, nici dragoste și nici bogăție. Dar, per ansamblu, Micul saturnian nu este o lectură trisă.
Mai mult de jumătate de carte, Lelian este doar un puști pe care părinții încearcă să-l țină departe de tot ce-i rău. La fel de molcom cum se deșiră și copilăria, acțiunea primelor sute de pagini se petrece lent, povestitorul opintindu-se la fiecare întâmplare și descriind-o cu lux de amănunte.
În primii ani ai existenței, tot ce este nou, te marchează. Și atunci, când focurile Iadului par mai reale ca niciodată, sau când nu înțelegi încă tainele dintre oamenii mari, orice secret despre părinți spus în grabă de un prieten mai copt la minte, orice păcat nespovedit și orice pistrui de pe coapsa fragedă a unei fetițe capătă sensuri mai presus de puterea de înțelegere a firii.
Am simpatizat cu Lelian când încă era inocent. Mi l-am imaginat ca pe un băiețel răsfățat și în același timp neglijat, care mai mult decât atenție, cerșește răspunsuri. Fiind crescut într-o familie catolică în care micile plăceri ale vieții, cu excepția mâncării, erau tratate ca tabuuri, nefiind considerate altceva decât ispite, Lelian este complet străin de realitățile vieții.
Apoi, când a ajuns la adolescență, nu l-am mai simțit atât de aproape de sufletul meu. Dar cu un ochi critic, l-am urmat cum se îndreaptă spre autodistrugere, orbecăind pe străduțele prăfuite ale unui Paris la ora crepusculului și în loc să mai caute sentimente reale, se mulțumește cu dragostea ieftină a prostituatelor, avându-l în inimă pe Baudelaire ca Dumnezeu și pe Banville ca maestru.
IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul Micul saturnian, îți recomand și: