・3 Bloguri de carte din România pe care le urmăresc

Singurele 3 bloguri de carte din România pe care le urmăresc constant

De când am început să scriu am admirat bloggerii care pot să se dedice unei singure nișe și să se țină de ea. Eu sunt prea schimbătoare când vine vorba de scris și azi îmi place să povestesc despre cosmeticele primite, iar mâine despre hainele pe care mi le-am mai cumpărat. De aceea sunt și foarte puține bloguri nișate care mă atrag deoarece nu am răbdare să citesc mereu despre același subiect. Dar ca orice regulă există și câteva exemple care o contrazic. Există în blogosfera asta românească în continuă expansiune 3 bloguri de carte pe care le accesez în mod regulat și care îmi plac cu totul de la subiectele pe care le abordează și până la stilul celor care le-au creat.

Îți voi spune în continuare mai multe despre fiecare în parte, dar ideea cu care vreau să începi a citi acest top este faptul că în realitate nu e vorba de niciun top! Pentru mine toate aceste 3 bloguri se află pe același loc ca preferințe și de aceea în loc să le numerotez, am ales să vorbesc despre ele punctat, în ordine alfabetică. Deci… să începem!




Cele mai bune 3 bloguri de carte (după părerea mea :P)

Din toate cele trei bloguri de carte pe care le urmăresc al Andreei este poate cel mai divers. Pe acest blog găsești o mulțime de articole de lifestyle după a căror lectură îți vine să-ți faci bagajele și să-ți cumperi un bilet de avion, dar, bineînțeles, și o mulțime de articole despre cărți.

Însă nu articolele de lifestyle și nici cele de cărți sunt cele pentru care îți recomand în mod special blogul Andreei! Este un blog de carte superb și merită citit pentru a afla despre cărți. Dar mai mult decât atât, îmi place că vorbește despre cum să fii un blogger de carte în România. Și de asemenea, cum să obții parteneriate cu diferite edituri. Iar un blogger care vorbește deschis despre experiențele sale și învață și pe alții cum să ajungă la același nivel, pentru mine, este un blogger care merită urmărit.

Când deschid blogul Luisei chiar mă gândesc la o viață boemă. La o figură feminină, undeva afară, la o terasă, așezată pe un scaun de nuiele, cu o carte în mână, o cafea alături și o țigară care se fumează singură în scrumieră.

Cărți, cafea și tutun este un blog din al cărui nume înțelegi perfect conținutul. Citind acest blog, am învățat o mulțime de lucruri nu doar despre cărți, ci și despre lectură în general. Iar ce apreciez în mod special la el, este faptul că are o mulțime de articole cu liste. Acestea le reții ușor și te inspiră să citești mai mult și mai mult.

Dacă s-ar da un premiu pentru autorul celui mai nișat blog acela ar merge cu siguranță la Emil. Băiatul ăsta are 11 sau 12 bloguri și într-o oarecare măsură se cam ține de toate. Chiar ajungi de la mâncare la avioane dacă e să citești toate blogurile lui. Iar pentru mine, cel mai reușit dintre ele este de departe cel dedicat lecturii.

Pe lângă faptul că Emil citește muuulte thrillere și descopăr pe blogul lui ori cărți pe care vreau să le citesc, ori pe care le-am citit deja, mai are și un stil frustrant (a se citi: intrigant) de a scrie. În articolele sale el nu spune multe despre carte și dă foarte puține spoilere, spre deosebire de mine care sunt exact opusul, și face cum face și găsește în fiecare volum câte o problemă socială sau politică despre care să discute. Și sincer, îi merge de minune! Cel puțin pe mine, Emil chiar mă face să-mi doresc a citi cartea respectivă!




Tu ai vreun blog de carte, sau orice alt blog pe care îl urmărești constant? Sau măcar un blogger a cărui activitate în online o admiri? Mi-ar plăcea să știu ce fel de oameni te inspiră? Sau ce te face să lași Facebook-ul și Instagram-ul și să mai citești un blog?

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul 3 bloguri de carte din România te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep



・Min Jin Lee: Pachinko

Când ai citit ultima oară o carte care să simți că îți taie respirația? Că totul e bine, primează sentimentul de siguranță, la capătul tunelului parcă se vede o lumină și brusc, se întâmplă ceva total neprevăzut și inima ți se sparge iar și iar în mii de ciobulețe?

Așa m-am simțit eu citind Pachinko de Min Jin Lee, o carte de la editura Nemira, și nu o dată mi-am pus întrebarea de ce unii oameni aleg o viața atât de crudă?

S-o numesc răutate? Nu cred că aș fi departe de adevăr. Eram în Japonia anul acesta și mă uitam cu socrii la televizor cum grupuri de coreeni călcau în picioare diferite produse elctronice și articole de îmbrăcăminte japoneze subliniind că ei nu au nevoie de japonezi. Apoi, a venit soțul la mine într-o zi și mi-a spus ca fapt divers că la știri s-a anunțat că au fost vândute doar 5 mașini coreene în Japonia. Apoi am stat să mă gândesc câte electronice coreene am văzut până acum în casele japonezilor pe care îi cunosc. Niciunul.



Câți ani au trecut deja de când s-a terminat războiul și antipatia dintre cele două popoare asiatice care pentru un european aproape că nu pot fi deosebite, încă persistă… Coreeni susțin și azi că japonezii trebuie să-și ceară scuze pentru ce le-au făcut înaintea și în timpul celui de-al doilea război mondial. Iar japonezii spun că și-au cerut deja ierate și pe vremea aceea oricum nu erau tocmai ei atunci când se rugau la împărat.

Din ce înseamnă cultură asiatică, pentru mine aceste realități au fost mereu mai fascinante decât artele tradiționale al căror sens în general, nu îl înțeleg. De aceea, din dorința de a afla mai mult despre istoria și viața de zi cu zi a celor două popoare, am ales Pachinko, un roman de excepție care ilustrează povestea unei familii de imigranți coreeni în Japonia,pe parcursul secolului XX.

De la Coreea și până la Pachinko există o poveste

Povestea romanului Pachinko începe cu Sunja, o fată de la țară care se îndrăgostește bărbatul nepotrivit. Când l-a cunoscut, ea nu avea decât 17 ani, iar Koh Hansu la ai lui 34 controla piețele de pește din Busan. Un bărbat puternic și cu o privire inteligentă nu are nevoie de prea mult pentru a cuceri o fată. Dar ce-l incită mai mult pe Koh Hansu în legătură cu Sunja este faptul că fata îl ignoră cu desăvârșire.

Tactica lui de a-i pune câte o singură întrebare care să o răscolească zi de zi nu pare să aibă niciun efect. Iar fata își deschide inima față de el pentru prima oară atunci când o salvează de la a fi batjocorită de un grup de studenți japonezi.

Odată ce a devenit eroul ei, Sunja începe să se întâlnească cu Koh Hansu la malul mării, iar acesta nu contenește a-i povesti despre tărâmuri îndepărtate și Osaka, locul unde se descurcă mai mult decât bine deși e corean. Spre deosebire de alții, Koh Hansu nu este de partea nimănui și consideră că dacă i se dă putere orice om poate deveni un ticălos.

„- Oriunde mergi, numai oameni ticăloși. Nu au nimic bun. Vrei să vezi cum se înrăiește un om? Fă dintr-un om obișnuit unul cu un succes inimaginabil! Să vedem cât de bun va rămâne când va putea face orice dorește.”




Gândirea lui profundă și abilitatea de a se descurca în orice situație o uimesc pe Sunja și o fac să se îndrăgostească. Dar știe că între ei nu se va întâmpla nimic deoarece Koh Hansu i-a zis să-l considere ca un frate, iar ea va fi pentru el sora pe care n-a avut-o niciodată.

Însă acest joc de rol nu durează mult până într-una din întâlnirile lor secrete i se dăruiește cu totul și devine iubita lui. Iar în cele din urmă rămâne însărcinată. Pe de altă parte, Koh Hansu o iubește sincer și cu toate că ar fi putut să-i dăruiască o viață mai bună decât a avut vreodată familia ei, îi spune că n-o poate lua de soție pentru că în Japonia este deja căsătorit și are și trei fiice.

Noutatea o rănește pe Sunja, iar ceea ce o doare cel mai tare este faptul că el i-a ascuns mereu acest detaliu important din viața lui. Și astfel, refuzând să trăiască în umbra unei soții și să devină o femeie întreținută crescând un copil fără nume, îl părăsește.

Toate aceste lucruri se petrec în anul 1932, într-o vară cu mai puțin de șase luni înainte ca la ușa hanului în care Sunja locuia cu mama sa să bată un tânăr pastor ce poposea la ele înainte să devină misionar creștin în Japonia.

Isak îl cheamă pe tânărul corean înalt și deosebit de frumos, dar bolnăvicios care hotărăște să șteargă rușinea familiei binefăcătoarelor lui, să se căsătorească cu Sunja dacă aceasta îl va accpeta pe Dumnezeu și să-i crească copilul încă nenăscut, în Japonia.

Afaceri murdare făcute curat și treburi curate făcute murdar

Pachinko este un joc de noroc japonez, cu bile, foarte gălăgios și unde miza este mică, dar per total mai mult pierzi decât câștigi. Se spune că în Japonia sălile de pachinko sunt controlate în general de mafie și de aceea chiar și în roman sunt privite ca niște afaceri murdare. Însă familia Sunjei, cu un dram de noroc și un car de perseverență ajunge la propriu să se salveze prin această meserie desconsiderată.

Pe de altă parte, nu voi strica nimic din poveste dacă îți voi spune că iubitul Sunjei, Koh Hansu, face parte dinyakuza.Îți vei da seama de acest fapt după pantofii albi în care este surprins încă din primele pagini ale romanului și după stilul de viață pe care-l duce deși majoritatea coreenilor mureau de foame. Însă, chiar și cu mijloace financiare atât de murdare în spate, criminal cum e, îi pasă sincer de Sunja și este dispus să o ajute.



Un caracter principal văzut printr-o mie de ochi

Un lucru care mi-a plăcut în mod special la romanul Pachinko este descrierea Sunjei. Spre deosebire de profilul ei șters atunci când se conturează din perspectiva multora din personaje, ea devine un caracter puternic, o femeie frumos construită și atrăgătoare atunci când Koh Hansu sau Isak o privesc.

Deci cum era Sunja? Ambițioasă, dârză, muncitoare și totuși banală pentru ceilalți, dar în același timp dragostea vieții lor pentru bărbații care au iubit-o.

Min Jin Lee: Pachinko

Despre ce este de fapt Pachinko?

Romanul Pachinko nu este despre un singur lucru, ci despre viață cu tot ce înseamnă ea. Este vorba de viața imigranților coreeni în Japonia și problemele lor:

  • disprețul dintre coreeni și japonezi;
  • condiția în societate a femeii coreene;
  • atitudinea față de cultul împăratului;
  • credința creștina;
  • persecuție;
  • război;
  • foame;
  • familie;
  • dragoste;
  • homosexualitate;
  • oameni care nu își pot accepta niciodată condiția;
  • oameni care fac excepție de la regulă;

Da! Este ceea ce îmi place mie să numesc un roman complet. Și da! Vei plânge!

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul Pachinko te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep



・Sara Holland: Everless

Sara Holland: Everless

Cea de-a treia carte de la editura Nemira pe care am citit-o în acest concediu este Everless pe care am ales-o pentru legătura ei cu unul din subiectele mele preferate: timpul.

Probabil că te surprinde numărul de romane prezentate pe acest blog care au ca temă timpul. Începând cu opera lui Matt Haig, Cum să oprești timpul și continuând cu 1Q84 de Haruki Murakami, timpul este un subiect care cântărește greu atunci când îmi aleg lecturile. În plus, deși într-unele romane felul cum este abordat se apropie mult de clișeu, ceea ce m-a uimit la Everless este faptul că timpul a fost tratat într-un mod original, așa cum nu mi-a mai fost dat să întâlnesc până acum.

Ca de fiecare dată când încep o carte nouă, și romanul Everless l-am luat pretutindeni și a fost nelipsit din geanta mea pentru cele 2 zile în care l-am citit. În imaginea de mai sus de exemplu, îl poți vedea călătorind prin Japonia, într-un tren aproape gol din Gifu spre Nagoya. Dar să ne întoarcem la subiectul lecturii și să-ți spun de ce mi-a plăcut atât de mult.

Și cum ar fi dacă totul s-ar plăti cu timp?




Deși este un roman dedicat segmentului de vârstă young adult, Sara Holland propune un subiect interesant, care îți captivează atenția indiferent de anii pe care îi ai. Cum ar fi dacă totul ar costa timp și nu bani? În lumea creată de această scriitoare timpul se extrage din corp odată cu sângele și prin alchimie se preschimbă în bani. Monezile astfel create valorează câte o oră, o zi, o săptămână, o lună și așa mai departe, iar dizolvate în ceai, consistența lor ca mierea aduce celui care le servește viață (aproape) veșnică.

Sângele din corpul unui pește de exemplu, amestecat cu fier se poate transforma într-o monedă de o oră. Iar pentru a-și plăti taxele sau pedepsele pe care le primesc la încălcarea legii, oamenilor li se extrag din vene și până la câteva zeci de ani.

Odată cu sângele și timpul pierdut, cei storși de vlagă se întorc la viața de zi cu zi și dacă le-a mai rămas vreme își duc traiul suferind ca și înainte. Însă ca în orice societate și în Everless sunt mai multe clase sociale, iar deasupra oamenilor de rând care trudesc pentru fiecare secundă, tronează familia Gerling. Numai când rostești numele lor și parcă și auzi clinchetul banilor… Atât părinții, cât și cei doi copii au prea mult din tot și încă mai cer. De aceea, cei din jur și mai ales Jules Amber, pur și simplu nu pot să-i considere buni.

Și mai există și regina. O femeie frumoasă căreia cu toții i-au uitat vârsta și despre care se spune că ar trăi încă de pe vremea vrăjitoarei.

Cu ce diferă Everless de viața adevărată?



Când am început lectura, am stat și m-am gândit cât de crud ar fi să ni se stoarcă timpul din vene ori de câte ori cumpărăm ceva. Dar apoi am mai cugetat și am început să mă întreb cu ce diferă Everless de ceea ce trăim noi? Nimeni nu ne rănește fizic, dar tot ce deținem și tot ce clădim, costă bani. Iar singurul mod în care putem să-i obținem este sacrificând timp.

Salariul ne consumă cel puțin 160 de ore pe lună. Și orice ban în plus, de cheltuială, momente care nu se mai întorc nicicând. Iar când tragem linie, la fel ca cei din Everless, deși nu știm exact cât timp avem rămas, măcar putem aproxima. Cu toate ceaiurile mai dulci ca mierea, inima locuitorilor din Everless bate până la 300 de ani. Iar a noastră, dacă suntem norocoși, se oprește undeva înainte de 100. Și până la urmă ce contează cu adevărat? Pe ce merită să ne cheltuim singura resursă pe care nu o putem înmulți niciodată? Și mai mult de atât, există oare vreun antidot care să ne scape de drumul sigur spre pieire?

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Everless te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep

publicitate…


・20 De obiceiuri ciudate legate de cărți şi lectură

20 De obiceiuri ciudate legate de cărți şi lectură

În copilărie nu prea le aveam cu cititul. Ba chiar deloc! Îmi amintesc și acum că până pe la 15 ani, dacă îmi spunea mama să mai deschid o carte, îmi luam culegerile de matematică, mă ascundeam undeva ca să creadă că citesc și rezolvam probleme. Aș fi dat orice să nu mai existe cărți nicăieri în lume ca să nu mai fiu nevoită să privesc dezamăgirea din ochii ei. Și apoi… nu mai ştiu exact ce s-a întâmplat, dar într-o vară am început să citesc. Şi am tot citit până am ajuns la zeci și sute de cărți care m-au făcut să-mi dezvolt şi nişte obiceiuri ciudate legate de lectură. Iată câteva dintre ele:

20 De motive pentru care sunt un cititor atipic




#1 Cârțile mele arată ca noi chiar şi după ce le-am citit;

#2 După lectura, păstrez cărțile unele sub altele ca să se piardă orice urmă de folosire;

#3 Reciclez cartonaşe colorate din care confecționez colțare;

#4 Nu dețin în acest moment o bibliotecă şi nici nu-mi fac planuri de a-mi cumpăra una. Nu îmi place să văd cărți împrăştiate prin casă. În schimb, am un dulăpior cu câteva rafturi pline de reviste;

#5 Îmi păstrez cărțile sub pat, iar când s-au strâns prea multe, le duc pe cele citite acasă la mama;

#6 Când dau cu împrumut cărți cu copertă de hârtie le îmbrac mai întâi pentru a le proteja;

#7 Când dau cu împrumut cărți cu copertă de carton le scot coperta de hârtie ca nu cumva să se deterioreze;

#8 Deşi nu am o problemă să dau cu împrumut cărți persoanelor de la care ştiu că le primesc înapoi, nu dau cu împrumut cărți scrise de Haruki Murakami;

#9 Când împrumut cărți, dacă au colțurile îndoite sau distruse, încerc să le repar;

#10 Din multe țări pe care le-am vizitat, singurele suveniruri cu care m-am întors sunt semne de carte şi cărți.



#11 Am rătăcit zeci de cărți pe care le-am dat cu împrumut. Dar dacă cei la care au ajuns se bucură de ele, nu îmi pare rău. Prefer așa decât să le primesc înapoi îndoite;

#12 Nu am făcut niciodată cadou o carte. Pur şi simplu unele dintre ele doar nu s-au mai întors la mine. Dar dacă vrei să-mi faci o bucurie, tu poți să-mi dăruieşi o carte;

#13 întotdeauna judec o carte (și) după copertă. Dacă mă atrage, sunt 50% șanse să o cumpăr;

#14 Am cinci cărți împrumutate pe care nu le-am mai dat înapoi deoarece am pierdut legătura cu proprietarii;

#15 Anul trecut aveam 5 cărți pe care le-am început, dar nu le terminasem (încă). Anul acesta lista s-a redus la 3;

#16 Citesc cu plăcere oriunde, dar mai ales în mijloacele de transport;

#17 Citesc orice îmi pică în mână, dar mai ales romane horror sau polițiste. Nu există nimic ce nu aș citi, așa că îmi poți recomanda orice;

#18 Prefer să citesc recenzii care povestesc jumătate din acțiunea unui roman, decât impresiile altor cititori. Nu mă deranjează spoilerele și în general, citesc cărțile până la capăt chiar dacă știu finalul;

#19 În liceu eram mai pasionată de critică literară decât de ce aveam de citit pentru bacalaureat. Dacă îmi amintesc bine, am luat 9.96 la proba de limba română;

#20 Am încercat de mai multe ori să scriu o carte, dar am renunțat. Însă tot cred că la un moment dat îmi va ieşi. Până atunci însă, continui să citesc.

Pe tine ce obiceiuri neobişnuite legate de lectură te fac un cititor ieşit din comun? Mi-ar plăcea mult să aud poveştile tale!

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul 20 De obiceiuri ciudate legate de cărți şi lectură te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep



・Catherine Steadman: Ceva în apă

Catherine Steadman: Ceva în apă

Mi-e frică de apă. Îmi place să o văd, să o admir și îi port un respect deosebit. Dar nu aș putea vreodată să fac scufundări, iar unul din coșmarurile mele implică prăbușirea unui avion în mijlocul oceanului. De aceea faptul că am ales să iau cu mine romanulCeva în apă de la edituraNemira pentru a-l citi pe avion în drum spre Japonia, poate părea o nebunie, dar am considerat că e cazul să depășesc limita de confort și să încerc o lectură nouă.

Așa cum am menționat și în rândurile de mai sus, Ceva în apă este una din cărțile pe care am pus-o în bagaje pentru concediul de anul acesta. Nu este un roman lung și se citește foarte ușor, așa că aproape l-am citit de două ori până la destinație. Dar chiar și așa m-a făcut să-mi pară că cele 30 de ore petrecute pe drum, nu au fost decât o după amiază departe de casă.

Încep să-mi fac un obicei din a citi cărți în care moartea deschide subiectul



Coincidență sau nu, am citit unul după altul două romane în care chiar din primele pagini protagoniștii au de-a face cu cadavre. Primul este Ceva în apă în care Erin, o tânără britanică, sapă o groapă lângă soțul ei mort. Iar cel de-al doilea Omul de cretă.

La prima vedere Erin și Mark par a fi cuplul perfect. Amândoi tineri și frumoși, ea producătoare de emisiuni TV, iar el un investitor bancar de succes, pe cale să se căsătorească. Sunt la zi cu plata ratelor pentru casa pe care au cumpărat-o împreună, iar din punct de vedere profesional lucrurile par să meargă ca pe roate până când el își pierde slujba. Dar chiar și așa, economiile făcute până în acel moment precum și proiectele ei promițătoare, par un punct de sprijin suficient pentru ca cei doi să poată continua pe drumul care au pornit.

Ca bărbat fără un venit lunar însă, Mark se simte deznădăjduit și constrâns să se limiteze. Mândria îi stă în calea către o carieră diferită față de domeniul în care s-a pregătit și astfel, pune presiuni pe relația cu Erin obligând-o să facă compromisuri chiar și când vine vorba de cel mai important moment din viața lor: ziua nunții. Dar dragostea lui Erin pentru Mark este mai mai mare decât valoarea oricărei petreceri rafinate sau vacanțe exorbitante și acceptă tot ce i se cere. De asemenea, ajunge să se comporte ca o marionetă ale cărei sfori le încredințează în mâinile bărbatului pe care îl iubește ajungând să se expună unor situații extrem de periculoase.

Există o linie fină între moralitate și imoralitate




Cât de repede crezi că-ți poți da seama că ai devenit un om rău și ai trecut de cealaltă parte a baricadei? Citind această carte ajungi la concluzia că cei mai mulți oameni sunt buni doar pentru că nu au ocazia de a fi cu adevărat răi. Dar dacă ar avea de câștigat atât de mult încât să nu mai fie nevoie să miște un deget toată viața așa cum i se întâmplă lui Erin și partenerului ei după ce găsescceva în apă?

Lui Erin îi este frică de apă, dar ca să-i facă pe plac iubitului, în luna de miere se scufundă în apele limpezi ale insulei Bora Bora descoperind acolo ceva ce se va transforma într-un obstacol pentru relația lor. Este un obiect misterios, cu atât mai atractiv cu cât emană o puternică mireasmă de pericol.

Recunosc că titlul acestei cărți m-a indus puțin în eroare. Nu ar minți să spun că mă așteptam la un dezastru biologic sau ceva asemănător. Dar acel cevaceva din apă a fost departe de produsul imaginației mele. Ceva în apă este un roman despre cunoașterea propriilor limite și sacrificile pe care cu toții le facem pentru persoana iubită. Te face să te întrebi: când este vorba de dragoste pură și când se transformă aceasta în obsesie? Și de asemenea, sunt mai puține grave păcatele comise în numele dragostei?

La finalul lecturii probabil nu ți se va părea cel mai spectaculos thriller citit vreodată. Dar te asigur că vei avea parte de câteva ore plăcute, în care vei judeca la sânge sau vei simpatiza cu personajele principale, recunoscând măcar în sinea ta că în situații similare, mai mult ca sigur ai fi procedat la fel.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul Ceva în apăte invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep