Dese ori sunt întrebată: cât ți-a luat să înveți japoneză? Și mereu stau să mă gândesc care ar fi cel mai corect răspuns. Să fiu sinceră, alfabetul hiragana l-am învățat într-o zi; Katakana în altă zi; Și în mai puțin de o săptămână am memorat tot ce scria în prima carte de începători pe care am pus mâna vreodată. Dar nu pot să zic că știam japoneză.
Cred că era cândva pe la sfârștiul clasei a zecea sau începutul ei. Nu îmi aduc bine aminte exact. Dar știu că pe vremea aceea eram atât de pasionată de japoneză încât 6 ore pe zi de studiu mi se păreau insuficiente. Și într-adevăr, erau.
Cel puțin un an m-am dedicat aproape în totalitate japonezei și am petrecut aproximativ 2000 de ore învățând propriu-zis. Mi s-a părut destul de mult și mi-am pus de multe ori întrebarea dacă am eu vreo problemă sau japoneza este chiar atât de dificilă. Apoi a apărut în 2008 cartea Outliers în care se vorbea despre conceptul celor 10.000 de ore. Nu Malcom Gladwell este cel care a descoperit această cifră macigă, ci Anders Ericsson, un profesor de la Universitatea Colorado în 1993. Dar vocea lui Gladwell prin prisma cărții s-a auzit mai bine.
Conform conceptului celor 10.000 de ore, se spune că oricine poate deveni maestru în orice dacă se dedică acelui lucru pentru această perioadă de timp. 10.000 de ore muncă. Idiferent dacă ai sau nu talent. Cu 10.000 de ore obții aproape tot ce îți dorești. Dar ce înseamnă 10.000 de ore?
Cât de adevărate sunt cărțile și articolele care promovează învățarea rapidă?
Există o mulțime de cărți cu titluri atrăgătoare ca de exemplu: Învață germană în 30 zile; Învață Engleză în 10 zile; Învață programare în 3 zile; Și așa mai departe. Ca idee, nu sună rău deloc. Dar realitatea nu este chiar atât de fascinantă.
Există o singură rețetă pentru a deveni bun la ceva și aceea este următoarea:
- Caută-ți un mentor care să-ți arate calea cea dreaptă și exersează;
- Acceptă când greșești, lasă-te corectat și exersează;
- Nu te mai teme de greșeli, greșește și exersează;
- Nu mai greși și continuă se exersezi.
În funcție de gradul de dedicare și timpul pe care îl ai la dispoziție zi de zi, îți vor lua între 6 și 10 ani să devii foarte bun. Adică… 10.000 de ore. Dacă nu ești convins de calcul, imaginează-ți că mergi la doctor. Ai curaj să te lași pe mâna cuiva care nu a studiat și practicat cel puțin 6 ani? Sau când îți construiești o casă. Ești gata să investești în proiectul unui arhitect care nu a învățat măcar 6 ani? Nu degeaba programul de studiu pentru astfel de specializări la finalul cărora obții o meserie cu o responsabilitate mare este de 6 ani!
În 6 ani de școală se adună aproximativ 10.000 de ore de studiu, timpul necesar pentru a deveni maestru în subiectul ales.
Știu că abia aștepți să mă contrazici și să-mi spui că nu totul este la fel de dificil precum japoneza, medicina sau arhitectura, exemplele date de mine. Ca român poți să înveți spaniolă sau engleză în mult mai puține ore, sau ca să îți iei carnetul de condus nu ai nevoie decât de 30 de ore. Dar tu chiar te consideri maestru după intervalul acela de timp?
De ce să investești 10 ani ca să reușești peste noapte?
Când vrei să începi ceva nou, dacă te gândești că sunt necesare 10.000 de ore sau între 6-10 ani de practică pentru a deveni bun, sună absolut înfricoșător! Dar dacă la sfârșitul acelei perioade de timp te așteaptă ceva cu adevărat fabulos, nu se merită?
Și financiar, dar nu numai, japoneza mi-a adus cele mai mari satisfacții din tot ce am învățat până acum. Și dacă pun cap la cap fiecare moment pe care l-am acordat studiului, probabil că am petrecut mai mult de 10.000 de ore. Dar a meritat! Pe de altă parte, nu m-a speriat niciodată ideea de a mă dedica trup și suflet pentru o lungă perioadă de timp unui lucru care mă pasionează.
De aceea, încurajez pe oricine se consideră interesat de un subiect, să încerce măcar să-l stăpânească deoarece cu cât efortul este mai mare cu atât și satisfacțiile sunt mai mari. Și știi cum te simți, dar și cum se vede din afară când ai succes după zece ani de efort? Ca și cum ai reușit peste noapte!
IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul Cât de adevărat este că îți trebuie 10 ani ca să devii maestru te invit pe blogul nostru: