X

・2018 Privit din spatele tastaturii (partea I)

A mai trecut un an. Un an plin cu de toate în care din nou pickandkeep a însemnat o parte importantă în viața mea. Datorită acestui site am avut o mulțime de împliniri și tot datorită lui am uitat de momentele în care mi-a fost greu și m-am concentrat pe ceea ce îmi place să fac cu adevărat: să scriu. Nu a fost mereu simplu. Dar de multe ori, datorită blogging-ului, am reușit să trec cu bine peste orice provocare. Și pot să spun că am avut parte de o mulțime de satisfacții. Iată-le pe cele mai grozave dintre ele.



IANUARIE

#1 M-am înscris la Goodreads Reading Challenge

Primul lucru pe care l-am făcut în acest an a fost să-mi pun în gând că trebuie să citesc mai mult. Așa că am zis să mă folosesc de aplicația Goodreadsdacă tot am cont pe ea și să-mi stabilesc de la început un număr de cărți pe care să-l citesc anul acesta. Acest lucru îl poți face foarte ușor participând la provocarea Goodreads Reading Challenge. Și astfel, încă din ianuarie mi-am propus să citesc 33 de cărți.

Pentru Goodreads Reading Challenge orice fel de carte se pune la socoteală. Cu toate acestea eu nu am reușit să-mi ajung target-ul însă, datorită acestei „competiții” s-a născut rubricaGoodreads Reading Challenge în care am scris recenzii pentru toate cărțile citite cu această ocazie.

#2 Am câștigat un voucher RAO militând pentru reciclare

Tot în ianuarie am descoperit o provocare pe blogul Căsuța Oliviei (dacă nu știi încă site-ul, ți-l recomand pentru că este unul din preferatele mele din blogosfera românească). Provocarea se adresa tuturor celor care susțin ideea de reciclare și consta în scrierea unui articol pe această temă. Iar eu, cum sunt (fără exagerare) cel mai cumpătat și strângător om pe care îl cunosc, am vrut să particip cu toate că nu mă așteptam să câștig nimic. Pur și simplu mi-a plăcut ideea și tocmai de aceea am vrut să o includ și în lista mea de realizări. Dar participarea mea, pe lângă satisfacția de a milita pentru un lucru în care cred cu convingere, mi-a adus și un voucher RAO pentru a-mi completa colecția de cărți.

FEBRUARIE

#3 Am participat la campania Bursa Binelui și m-am simțit minunat

Bursa Binelui este un proiect BCR prin care poți să strângi bani din donații pentru diferite cauze umanitare. Eu am sprijinit în campania Bursa Binelui organizată pe site-ulBlogalinitiativehidroterapia pentru copiii cu dizabilități. Am scris un articol și am explicat pe larg modul în care poți face o donație și din nou, pe lângă faptul că m-am simțit extraordinar știind că sprijin o cauză nobilă, am și câștigat un premiu consistent.

#4 Am participat la campania Land of Treats și am câștigat dulciuri

Cândva prin februarie m-am apucat să scriu și despre dulciuri. Participam la o campanie BlogAwards și cu ocazia asta am depănat amintiri cu dulciuri americane de mult savurate. Și cred că articolul meu a făcut poftă și celor din juriu deoarece cu el am câștigat un sac de dulciuri. În plus, participarea la această campanie mi-a deschis porțile către o colaborare datorită căreia simt ca am evoluat ca blogger.

#5 Am câștigat periuțe de dinți de la Puffinaut

Nu am copii, dar dacă aș avea, cu siguranță i-aș îmbrăca doar cu bumbac organic! Bumbacul este cel mai plăcut material și dacă eu mă simt bine în el, cu siguranță și un bebeluș are parte de aceeași plăcere. Am scris despre această convingere a mea în cea de-a doua lună a acestui an și cu articolul am câștigat periuțe ecologice Humble Brush, pur și simplu prea frumoase pentru a mă îndura să le folosesc.

#6 Am fost invitata la un eveniment unde am scris pe pereți

Nu ai de unde să știi cât de bine te simți scriind pe pereți până când… nu scrii pe pereți. Am fost un copil PREA cuminte ca să scriu pe ORICE așa că nu am descoperit această plăcere până am fost invitată anul acesta la un eveniment pop-up. Era vorba despre o tânără artistă cu o idee neconvențională. Dalia Poleac s-a gândit cum poate profita cel mai bine de spațiul gol pe care îl deține într-un apartament din București și a găsit următoarea modalitate:

・a tapițat pereții cu ziare;

・a chemat o mulțime de artiști și bloggeri;

・a pus la dispoziție instrumente de scris și prăjituri;

・a dat tuturor voie să se desfășoare liber;

・și a ieșit o frumoasă nebunie.

#7 La Dwyn am primit puncte

Am încheiat luna februarie, una din cele mai fructoase pentru blog din acest an, cu o campanie pentru Dwyn. De acolo am ales câteva produse de îngrijire personală pe care le poți face cadou, am făcut o listă și am câștigat puncte cu care pot să-mi iau ce doresc. Sinceră să fiu, nici până astăzi nu am reușit să folosesc punctele încă, dar nici că mă grăbesc pentru că ele stau cuminți acolo și așteaptă ocazia perfectă să mă facă fericită.

MARTIE

#8 Prima mea periuță de dinți electrică

Nu am glumit când am spus că am avut parte de un an plin. Și sunt de abia la luna martie!

Prima lună de primăvară anul acesta am început-o cu o poveste despre o experiență stomatologică înfiorătoare. Am descris cu lux de amănunte cum am ajuns la o operație în care mi-a fost tăiat și din os și cât de importante sunt măsurile de igienă pentru a nu ajunge din nou în aceeași situație. Partea bună este că această poveste mi-a adus ca premiu o periuță de dinți electrică pe care o folosesc aproape zilnic. Partea mai puțin bună este că povestea din articol este una 100% adevărată și am trăit-o pe pielea mea.

#9 Ar trebui să porți cravată sau papion?

Un alt articol pe care l-am scris în martie și a devenit un highlight al acestui an este cel în care am dezbătut problema accesorizării cu cravată sau papion o ținută formală pentru bărbați. Acest articol l-am scris pentru o campanie a site-ului Onore. Și pe lângă faptul că mi-a adus o mulțime vizualizări, a îmbogățit colecția de accesorii a soțului cu o pereche de butoni argintii absolut superbi!

#10 Am fost invitată să văd filmul Ready Player One și am câștigat și cartea

Bogdan Dărădan cel care face presă în blugi mi-a făcut cadou o invitație pentru două persoane la premiera filmului Ready Player One. A fost o seară pe cinste. Șampanie și invitați pe măsură și înainte de intrare o tombolă unde am câștigat și cartea după care a fost făcut filmul. Un fel de double win ca să zic așa.

#11 Am început să scriu pentru Exact Travel Club

După o vacanță însorită în Bali, m-am întors acasă și am început un nou proiect de blogging: administrarea blogului Exact Travel Club. Acesta este departamentul de outgoing al agenției de turism pentru care lucrez și se ocupă cu pregătirea unor circuite de vis în destinații precum: Japonia, China, Coreea și multe altele. De aceea, pe blogul Exact Travel Club am șansa să mă dezvolt ca blogger de turism, să aflu curiozități din diferite colțuri ale Asiei și să le împărtășesc cu tine, o dată pe săptămână.

Am ajuns la luna martie și deja am scris mai mult de 1000 de cuvinte. Lista cu realizările pickandkeep din anul 2018 continuă, dar pentru că ar fi prea mult să cuprind totul într-un singur articol, m-am gândit să împart această experiență în patru părți distincte acoperind fiecare câte trei luni din an.

Pentru continuare, te aștept din nou pe blog!

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut 2018 Privit din spatele tastaturii (partea I)te invit pe blogul nostru:
Blog pickandkeep

pickandkeep:

View Comments (2)

  • Multe felicitări, Ioana, pentru articol sau pentru seria de articole și mai ales pentru realizări!
    Sunt rodul muncii tale și este bine să fii fericită pentru acestea..
    Meriți din plin toate darurile pe care viața sau mai bine zis, tu însuți ți le dăruiești.
    Ești cu siguranță specială. Și spun asta din nenumărate motive, dar cel mai important dintre toate este acela că ești mereu aceeași.
    Succesul de obicei îi schimbă pe oameni și puțini sunt aceia care pot rezista tentației de a traversa zidul către „vedetism”.
    Ești o persoană specială și sunt încântat să te cunosc, lucru pentru care îți mulțumesc.
    Acum, aștept cu nerăbdare articolul 2 din serie. Succesele matale sunt delicioase, bre. Aștept însă de asemenea să îți atingi ținta de 33 de cărți. Hai că poți. Nu e mult și tu știi că poți.
    Uite, îți fac și galerie:
    - Hai tu, Ioana!
    - Hai tu, Ioana!
    Cititu-i plăcerea ta.
    Hai tu, Ioana!
    Hai că poți!
    Multe multe felicitări!

    • Îți mulțumesc mult Alex! Și eu sper că mă voi apropia mai mult de țelul meu de a citi 33 de cărți anul acesta. Nu mai am multe... Chiar azi mai citit una. Dar până la cărți vreau să îmi termin seria această serie de articole. Tocmai acum am descoperit că din cauza link-urilor se încarcă foarte greu și vreau să fac cumva să le înglobez altfel.

Related Post