Era și normal ca un joc precum airsoft să devină peste noapte popular în rândul unor tineri care au crescut cu Counter-Strike și Battlefield la discreție. Chiar și eu, fată fiind, îmi amintesc de orele de informatică în școala generală în care ne rugam de profesor să ne lase măcar cinci minute din lecție să ne demonstrăm talentul la C.S.; Sau cum acasă împreună cu fratele mai mic, ne rugam frații mai mari să ne mai cumpere un calculator ca să ne întrecem la Battelfield în rețea. Și să nu mai vorbim de Doom, Call of Duty sau Crysis, nume la auzul cărora majoritatea milenarilor scapă un oftat și se adâncesc în melancolie…
Ce fel de joc esteairsoft?
La fel ca jocurile virtuale de care am amintit mai sus, airsoft este un joc cu tentă militară. Doar că acesta se desfășoară într-un cadru cum nu se poate mai real! De aceea, pentru mulți dintre practicanți, el este considerat un sport veritabil.
Într-un spațiu ferit de privirile îndrăznețe ale publicului și având ca oponenți în locul personajelor fictive, oameni pasionați de competiție, airsoft reprezintă pentru un fan al jocurilor shooter un deliciu senzorial capabil să-i stimuleze toate simțurile și să-i trezească amintiri din epoca de aur a jocurilor pe calculator.
Ca țară de origine, airsoft a apărut pentru prima oară în Japonia. Deoarece legea niponă interzice cu desăvârșire portul de arme de către civili, cu aproape cincizeci de ani în urmă, japonezii au creat de dragul distracției copii fidele ale acestora. Anul de debut al acestui sport însă, nu se cunoaște cu exactitate.
De ce echipamente ai nevoie pentru airsoft?
Fiind un joc bazat pe tehnici militare și strategie, airsoft se practică folosind replici ale unor arme reale. Atât designul cât și dimensiunile acestora imită aproape de perfecțiune echipamentul cadrelor militare. Singura diferență o reprezintă faptul că în loc de muniție, armele airsoft folosesc bile din plastic de mici dimensiuni.
Pentru că bilele airsoft nu lasă niciun fel de urmă vizibilă la impactul cu adversarul, confirmarea loviturii este esențială pentru a fi validată. Iar acest lucru promovează fairplay-ul și o atitudine cinstită față de ceilalți jucători.
Ca arme, gama diferă în funcție de tematica jocului. Dar, cei mai experimentați jucători preferă pistoale airsoft, mitraliere sau puști. Acestea pot oferi de unele singure o experiență nemaipomenită. Sau, folosite împreună cu grenade și proiectile cu gaz, te transpun în câmpul de luptă al jocurilor pe calculator.
De unde se pot achiziționa echipamente airsoft?
Airsoft6 este unul din cele mai bine aprovizionate magazine online dedicate sportului airsoft din România. Activând pe piață încă din anul 2013, Airsoft6 pune la dispoziția amatorilor acestui sport, atât arme de diferite modele, cât și echipament tactic precum articole vestimentare și accesorii.
Din punct de vedere al ținutei, airsoft se poate juca fără probleme purtând o pereche de blugi și un tricou. Dar fanii adevărați știu cât de multă sare și piper pot adăuga competiției un veston militar, o pereche de bocanci sau una de mănuși tactice. Și să nu uităm nici de pantalonii militari kaki sau olive!
O pereche de pantaloni militărești uni sau cu imprimeu camuflaj, nu numai că reprezintă una din piesele centrale ale uniformei de airsoft, dar pot constitui și punctul de pornire al unei ținute casual din viața de zi cu zi.
Nu ți s-a făcut dor de adolescență și jocurile pe calculator? Hai pe Airsoft6 să ne jucăm C.S. de adevăratelea!
IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul Airsoft – Un joc pentru cei care știu ce înseamnă fairplay,te invit pe blogul nostru:
・Blog pickandkeep