De câte ori mă uit la o poză cu mine însămi primul lucru pe care îl cercetez este nasul. Cred că știi deja cum arăt.Dar ca să îți faci o idee și cum mă văd eu: am fața rotundă, dar osoasă; ten palid; ochii mari și deschiși la culoare; sprâncene groase, naturale; buze pline și un nas MARE. Și chiar dacă nu pare neapărat exagerat, cel puțin considerabil mai mare decât majoritatea celor pe care îi cunosc. Iar acest lucru mă face să fiu mereu atentă la felul cum mă machiez și îmi aranjez părul pentru că nu mi se pare necesar să îl scot chiar și mai mult în evidență decât o face el singur.
Și pentru că probabil nu sunt singura care se concentrează pe astfel de „mici” detalii, m-am gândit că acesta ar fi un subiect de discuție interesant.
Trucuri de makeup și hairstyle pentru un nas mare
#1 EVITĂ tehnica de conturare prin machiaj
Cea mai mare greșeală de makeup pe care o poți face dacă nu vrei să îți scoți în evidență năsucul, este să îl conturezi! Deși acest procedeu a făcut furori în rândul pasionatelor de makeup, din păcate, ca orice trend, nu se potrivește chiar la toată lumea. Am observat că de fiecare dată când apelez la acestă tehnică (fie că mă machiez singură, fie că merg la un makeup artist profesionist),rezultatul este mereu același: dintr-un nas mare mă aleg cu unul imens!
#2 Cea mai bună ascunzătoare e în văzul tuturor
Dacă ai un nas mare și vrei să îl „ascunzi”, tot ce trebuie să faci e să nu-i faci nimic. De multe ori când exagerăm cu mascarea „defectelor” feței, de fapt ajungem să atragem chiar și mai mult atenția asupra lor.
#3 Pune accent pe ochi SAUbuze
Ca punctul focal al feței să nu fie nasul, când te machiezi, puneaccent pe ochi SAU buze. Dar atenție: Nu în același timp!Dacă machiajul devine prea strident, privirea celorlalți, în cele din urmă, se va concentra tot într-un punct din mijlocul feței tale (cred că ai înțeles unde bat).
#4 Sprâncenele ajută mult!
Eram tare obsedată de pensat când eram mică! Îmi doream sprâncene subțiri, perfect simetrice și bine definite. Dar astfel de sprâncene îmi accentuau și mai mult asimetria celorlalte elemente ale feței mele.
Comparând fotografii vechi cu poze recente, am realizat că renunțarea la pensat e una din cele mai mari îmbunătățiri pe care am adus-o aspectului meu.
Dacă ai un nas mare și vrei să distragi atenția de la el, încearcă un look cu sprâncene cât mai naturale!
#5 Dacă nu arăți ca Barbie, nu o imita
Cine nu își dorește plete până la talie, ochi albaștrii ca cerul, năsuc minuscul, și buze roz?
Să arate ca o păpușică cred că este visul aproape oricărei femei. Însă (din fericire), toate suntem diferite! Iar acest lucru ne face atrăgătoare.
- Dacă nu ești o „frumusețe clasică” nici nu încerca să arăți ca una! Fii tu! Ignoră preconcepțiile și nu mai imita persoane cu trăsături complet diferite față de ale tale.
- Nu îți place părul lung, dar îl lași să crească pentru că „așa e frumos”? Tunde-l în clipa aceasta!
- Rujul roz pe care îl folosesc alte fete, te face să arăți palidă? Nu te limita la o singură culoare!
- Ai buze subțiri, gene scurte, un nas mare, sau alte trăsături care te nemulțumesc? Sunt o mulțime de tehnici prin care poți îmbunătăți astfel de aspecte pentru a fi mulțumită de tine, dar ține minte: FRUMUSEȚEA ESTE RELATIVĂ!
IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul Trucuri de makeup și hairstyle pentru un nas mare te invitpe blogul pickandkeep: