Acum câteva săptămâni m-a sunat sunat mama cu un nas înfundat și o durere groaznică de cap de la veșnica ei sinuzită. Vocea îi era schimbată și ca de obicei, mi-a spus că usturimea din dreptul frunții și al ochilor nu îi dă pace. Îngrijorată, am întrebat-o cum se tratează și mi-a zis că are de gând să-și cumpere din nou antibiotice și să se mai îndoape cu o serie de pastile.
Prostul obicei al consumului de antibiotice în familia mea
Din păcate, consumul de antibiotice este un viciu pe care mama l-a dobândit de la fostul medic de familie care și mie îmi recomanda antibiotice ori de câte ori sufeream de câte o răceală. Eu însă, după ce am ajuns prima oară în Japonia și am observat cât de mult accent pun asiatici pe evitarea antibioticelor în tratarea bolilor, am renunțat la a mai lua astfel de pastile puternice și cu excepția câtorva operații, am apelat în special la tratamente naturiste. Dar mama, deși nu se îmbolnăvește atât de des, atunci când are o problemă consideră antibioticele singura metodă de vindecare.
De aceea, conștientă fiind de la început că nu-i pot schimba părerea cu una cu două, i-am zis ca măcar pentru câteva zile să încerce niște tratamente mai ușoare. Și astfel, i-am recomandat Sinutox și Rinopanteina două produse care se eliberează fără rețetă medicală și care au mai puține contraindicații decât puternicele antibiotice.
Există și alternative, trebuie doar să le găsim!
Am căutat cele două tratamente ușoare pentru sinuzită și am plecat imediat la mama nerăbdătoare să-i vorbesc despre sugestia mea. Dar când ne-am întâlnit și i-am citit prospectele, nu s-a arătat prea optimistă. Cu toate acestea, i-am lăsat produsele acasă și până azi am dat uitării povestea cu sinuzita.
Au trecut apoi câteva săptămâni bune de la incident și nu mai știu exact cum a venit vorba, dar astă-seară când am sunat-o și am întrebat cum se mai simte, spre surprinderea mea, mi-a spus că i-au făcut bine medicamentele de la mine și chiar a simțit cum i s-au desfundat sinusurile!
De ce este important să ne tratăm cu medicamente ușoare?
Acest articol nu este despre antibitotice și nici despre un produs anume. Nu sunt în măsură să-ți recomand niciun fel de medicamente și nici nu te încurajez să te tratezi luând de bună informațiile de pe un blog generalist. Ceea ce vreau să spun însă, este că atunci când alegi să te tratezi acasă în loc să mergi la un specialist, încearcă doar medicamente naturale, care au cât mai puține reacții adverse.
Ceea ce i-am luat mamei pentru sinuzită sunt două medicamente fabricate din produse naturale care nu presupun vreun risc în momentul administrării. Rinopanteina a ajutat-o să-și refacă mucoasa nazală. Iar Sinutox a acționat conform descrierii ei, desfundându-i sinusurile.
Iar ceea ce vreau să subliniez în mod special este că niciunul din cele două produse nu a determinat reacții adverse așa cum o făceau antibioticele. Cu cele două medicamente propuse de mine, pentru mama de data aceata nu a fost nevoie de protecție pentru stomac.
Dar revenind la subiectul medicamentelor, ceea ce vreau să reții din acest articol este faptul că întotdeauna există alternative. Dacă nu te confrunți cu o boală greu de tratat și crezi că poți să te lași pe mâinile farmacistului, cere întotdeauna cele mai insofensive alternative și dacă se poate, tratamente pe bază de plante de la producători de încredere.
Nu tot ce este naturist este 100% sigur. Dar dacă e vorba de producători renumiți și medicamente certificate, șansele să găsești un tratament mai ușor și la fel de eficient ca antibioticele sunt mari pentru multe tipuri de afecțiuni. De aceea, informează-te de pe site-uri de specialitate ca plantamed.ro, consultă un specialist și în primul rând, renunță la obiceiurile care știi că-ți fac rău!
IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul Produse eficiente în tratamentul sinuzitei te invit pe blogul nostru: