Până nu de mult mergeai la salonul de cosmetică pentru a avea parte de ședințele de epilat, prin care scăpai de părul nedorit de pe anumite suprafețe ale corpului. Dar, acele timpuri au trecut, și ai simțit că vrei și poți să te ocupi și singură de această procedură care implică, în primul rând, ceara epilat de foarte bună calitate. Perfect, dar pentru a fi mereu pregătită ai nevoie și un fel de kit de epilare, din care nu trebuie să lipsească anumite produse, printre care se află și un incalzitor ceara. Am decis să îți venim puțin în ajutor, cu câteva informații despre cum se utilizează acest aparat astfel încât rezultatul obținut să fie unul perfect, fără incidente neplăcute.
Cu cartuș sau tip cutie?
Pe piață există încălzitoare ceară dotate cu cartuș sau cu un recipient metalic, de tip cutie. Ambele sunt la fel de bune, și îl poți alege pe cel cucare te împaci cel mai bine.
Încălzitor în cutie metalică
Acest tip de aparat are capacitatea de a topi ceara în mod perfect, indiferent dacă este sub formă de discuri, granule sau tablete. Găsești aparate cu cutii de capacitate diferită, iar minimum este de 400 de ml. De asemenea, există multe modele de încălzitoare de ceară care sunt dotate și cu anumite recipient suplimentare din metal. Acesta reprezintă un mare avantaj, deoarece permit încălzirea parafinelor cosmetic, indiferent de tipul acestora. Cât despre elementul de încălzire, este de preferat totuși cel realizat din ceramică, unde ai parte de o încălzire uniformă, fără să riști supraîncălzirea cerii. Carcasa este din plasticergonomic.
Aparat de încălzit ceara cu cartuș
Și acesta este foarte practic, și avem și aici parte de acel interior metalic, ceea ce am stabilit deja, te ajută la încălzirea uniformă a cerii.
Cum se folosește un încălzitor ceară?
Nu este deloc greu de utilizat, pentru că de regulă un astfel de dispozitiv este însoțit și de instrucțiuni clare, pe care ar fi bine să le respecți. Trebuie să te folosești de cablul pe care îl primești atunci când cumperi aparatul, pe care apoi îl conectezi la priză și la dispozitiv. Va trebui să aștepți în jur de 20 de minute, timp de care are nevoie ceara pentru a ajunge la temperatura optima de utilizare. Orice aparat în cutie metalică mai este prevăzut și cu un capac din plastic, dar și cu un controlor de temperatură. Nu-ți face griji, nu este deloc complicat să te descurci cu el. După ce s-a atins temperatura potrivită pentru ceară, scoate aparatul din priză, după care aplică atent ceara pe suprafața de piele de unde vrei să îndepărtezi părul în exces. Ai grijă să nu o supraîncălzești, pentru că atunci te poți confrunta cu arsuri sau alte neplăceri cutanate. Respectă întocmai instrucțiunile primite și totul va fi perfect.
Întreținerea aparatului
Evident, un astfel de încălzitor ceară nu este genul de aparat pe care îl folosești doar o singură dată și gata, îl atunci imediat după! Trebuie doar să ai grijă la modul de curățare și întreținere, pentru a-l folosi în bune condiții ori de câte ori este nevoie. Niciodată nu trebuie să folosești pentru a-l curăța acei agenți agresivi, care îi pot afecta suprafața și în acest fel și funcționarea corectă. Este nevoie să achiziționezi și unele substanțe speciale, care se găsesc în magazinele de specialitate sau pe internet.
Întotdeauna atunci când cureți un încălzitor ceară acesta nu trebuie să fie conectat la o sursă electrică, iar ceara trebuie să fie deja solidă! Ai încredere în tine, te vei descurca, deși poate la început, ajutorul unei prietene nu este o idee chiar atât de greșită!
PICKANDKEEP