Resto Aperto este un restaurant cu specific italian deschis în incinta mall-ului Vitan din anul 2017. De câte ori treceam pe acolo, îl priveam de afară și îmi plăcea imaginea sa foarte modernă.
Este un restaurant cu un design în ton cu tendințele actuale și un spațiu foarte generos unde te simți bine singur, dar și cu un grup mare de prieteni.
Pizza și paste cum se cade într-un restaurant cu specific italian
Când am fost pentru prima oară, știind că este un restaurant cu specific italian, nici n-am stat să citesc tot meniul. M-am uitat direct la paste și la pizza. Iar dintre toate bunătățile, pennele cu somon mi s-au părut cele mai apetisante.
Apoi, am mai luat o pizza, destul de simplă ca ingrediete, dar foarte generoasă ca dimensiune și absolut delicioasă.
Eu și mâncarea italiană
Există câteva feluri de mâncare pe care aș putea să le mănânc zilnic. Pizza este unul din exemple, la care se adaugă și pastele dacă sunt moi. Cu alte cuvinte, nu cred că m-ar deranja dacă ar trebui să mănânc tot restul vieții ca la colț de stradă în Italia. Însă, nu aș putea spune același lucru și despre cafea.
Cu toate că multe persoane mi-au recomandat până acum să mă dau pe espresso, nu am reușit niciodată să găsesc plăcerea într-o gură de cafea amară ca fierea.
Și în Italia, adicția mea pentru cafeaua americano cred că m-ar da de gol că nu sunt de prin părțile locului chiar dacă aș ști limba :)) Dar să revenim la Aperto! Și aici au cafea bună, de toate felurile, de care să te bucuri și dacă ești și dacă nu, un italiano vero.
IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul Am fost la Aperto te invit pe blogul nostru:
View Comments (2)
Cea mai buna pizza mancata de catre mine ever a fost la un arab ce avea un fast food stradal, in Bologna...
Imi pace cel mai mult pizza aia cu blatul mediu, dar crocant, de zici ca se topeste in gura.
Cea mai apropiata pizza de cea facuta de baiatul ala din Bologna mi se pare ca e la Springtime... bine, aprecierile de genul asta oricum sunt mega subiective.
Am fost si eu la Resto Aperto o data, la ceva eveniment de networking, dar nu an mancat...
Este foarte buna mancarea. O recomand. Si eu ador pizza de la Springtime si mananc destul de des! Este foarte buna si aceea.