Ai citit despre conceptul danez Hygge? Ți-a plăcut? Înseamnă că s-ar putea să te intereseze și ce înseamnă Sekentei din japoneză, un cuvânt care consider că merită cel puțin la fel de multă popularitate.
Pentru o persoană căsătorită cu un cetățean japonez îmi plac destul de puține lucruri la cultura japoneză. Le vorbesc limba și am ajuns să o înțeleg aproape în aceeași măsură ca româna. Dar nu pot să spun că există vreo artă care să mă fascineze cu adevărat sau măcar un lucru japonez despre care să spun sincer că nu aș renunța pentru nimic în lume cu excepția jrock-ului, un tip de muzică atât de underground încât și majoritatea japonezilor spun că nu le face mare cinste.
Îmi plac pe de altă parte unele aspecte legate de gândirea oamenilor și modul lor de a se comporta în societate. Japonezii pun mare preț pe felul cum sunt văzuți de cei din jur și numesc asta sekentei wo ki ni suru. Iar acest concept se reflectă în deciziile lor de zi cu zi. Pentru majoritatea japonezilor este umilitor să-i deranjeze pe cei din jur și astfel încearcă să atragă cât mai puțină atenție negativă asupra lor.
De exemplu, japonezii nu lasă mizerie. Vorba unui coleg, șofer de autocar, cu care mergeam în excursii: când iei cu tine un grup de japonezi, autocarul e mai curat la sfârșitul turului decât la început. Și chiar dacă a zis-o mai mult în glumă, în mare măsură este adevărat. Mai ales cei în vârstă, cu toate că se cară după ei cu o mulțime de dulciuri și snacksuri, vin și cu punguțe de gunoi unde strâng toate resturile, inclusiv pe cele ale vecinilor.
În Japonia există oameni ai străzii, dar nu cerșetori
Cine crede că într-o țară modernă ca Japonia nu există oameni ai străzii, se înșeală. Sunt destui și îi poți vedea adăpostindu-se la picioarele podurilor de peste râuri, mai ales în orașele mari. Dar nu cerșesc.
Nu numai că japonezii nu ajută din milă pe cei care nu muncesc, dar și pentru cei care ar avea nevoie de bunăvoința celor din jur, cerșitul este o mare rușine. Decât să se umilească cerșind, ei preferă să adune gunoaie pe care să le ducă la centre de reciclare și astfel să își câștige existența.
În Japonia am crezut că nu am vecini
Am locuit în diferite locuri în Japonia, dar de fiecare dată aveam impresia că sunt singura ființă din imobil. Nu m-a trezit niciodată vreo bormașină și nici nu am aflat gusturile muzicale ale celor care locuiau lângă mine.
În București pe de altă parte…
- Vecinii de sus tot sparg pereți de patru ani în special în zilele libere când ar trebui să se gândească și la odihna celor din jur;
- Știu fiecare notă a singurei melodii pe care o asculta la infinit chiriașa care locuiește lângă mine;
- Prin peretele de la baie, am luat la cunoștință faptul că vecinul și-a făcut (probabil) propriul studio muzical;
- Și n-am putut să nu remarc nici că undeva în bloc cineva are o școală de canto în care predă o succesiune de doar 4 note acompaniate de diferite instrumente muzicale.
De ce? De ce atâta zgomot la români?
Kakusu bunka este mult, dar puțină discreție nu ar strica nici aici
Mulți bărbați români trebuie să slăbească. De ce știu asta? Pentru că așa se vede când îi surprind la bustul gol ieșind pe balcon sau când se afișează vara prin parcuri. Cu toate că sincer nu îmi pasă de indicele masei lor corporale, expunându-se în acest fel, mă obligă să-i privesc dezbrăcați.
Industria modei s-a dezvoltat atât de mult în Japonia din cauza complexelor pe care oamenii le au în legătură cu corpul lor. Mulți dintre japonezi nu sunt mulțumiți de felul cum arată și încearcă să-și corecteze “defectele” cu haine. Multe, multe haine. Iar în cazul multora această atitudine este absolut exagerată. Dar o prefer față de cea a bucureștenilor care se bronzează vara în parc și mi-e mie rușine de rușinea lor.
Cum e să mergi pe stradă fără să-ți fie frică de răhăței?
Știi de ce românii, în special bucureștenii sunt atât de cocoșați? Pentru că trebuie să se uite pe unde merg de grija răhățeilor. Nici eu nu aș fi în stare să curăț după un câine. Îmi place să mă joc cu ei, să-i mângâi, să-i smotocesc, dar totul până la a strânge în urma lor. Și atunci ce fac? Simplu! Nu îmi iau câine pentru că nu iubesc animalele într-atât încât să mă dedic lor.
În Japonia am reușit în sfârșit să mă îndrept de spate. Lipsa răhățeilor pe străzile de acolo este tot o manifestare a grijei pe care japonezii o poartă semenilor, dar și animalelor. Dar m-am cocoșat la loc când m-am întors aici ieșind de câteva ori în fața blocului…
Ce înseamnă sekentei wo ki ni suru?
Sekentei wo ki ni suru înseamnă respect. Înseamnă să-ți pese de ce zice lumea, dar într-un sens bun. Să nu vrei să fii arătat cu degetul. Să nu cerșești dacă ești capabil de muncă; Să nu faci gălăgie, iar dăcă chiar e necesar să creezi haos zi de zi cu zgomotul tău, să-ți ceri măcar scuze; Să nu mă obligi să mă uit la tine dezbrăcat; Să nu-ți iei câine pentru a mina strada cu răhăței. Doar atât! Sunt doar câteva lucruri de bun-simț pe care dacă le-am respecta cu toții, am avansa cel puțin 100 de ani.
De când am început să studiez limba japoneză am admirat această capacitate a japonezilor de a înțelege lumea și nevoile celor din jur. Una din primele expresii pe care am învățat-o și mi-a provocat un mini șoc cultural a fost: Kuuki wo yomu. S-ar traduce prin “a citi aerul” și înseamnă să-ți dai seama de felul cum trebuie să acționezi față de cei din jur doar din atmosfera care exist[ între tine și ei. Atât de mult își doresc japonezii să nu deranjeze.
Pe de altă parte, ceea ce ei numesc seken și noi “lume” îi pune uneori chiar și pe japonezi în dificultate. La un moment dat simți o oarecare presiune să te gândești mereu la felul cum ești privit. Și atunci, se întâmplă lucruri ca cele redate de Dazai Osamu, într-una din cele mai mari opere literare japoneze create vreodată: Ningen Shikkaku, tradusă în engleză ca No Longer Human.
IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul Sekentei te invit pe blogul nostru: