X

Ce fac eu ca să nu devin psaico în perioada de „distanțare socială”?

Răzvan, autorul website-ului 99xp.ro – unul din puținele website-uri pe care le citesc în mod regulat, m-a provocat să vorbesc într-un articol despre cum îmi petrec eu această perioadă de izolare. Așa cum a menționat și aici, băiatul ăsta crede că sunt foarte periculoasă și de plictiseală, tai roșii pentru salată cu katana în aceste vremuri grele pentru noi toți. Dar cu riscul de a-l dezamăgi crunt, realitatea este că nu am nici katană și nici nu mănânc roșii de la supermarket până nu apar cele românești, cu un strop mai puțin de chimicale.

Lăsând gluma la o parte, dacă ar fi să evaluez cât de mult mă afectează această izolare impusă, pe o scară de la 1 la 10, din punct de vedere profesional i-aș da un 4 și personal, 99. Am aproape un an de când nu mai lucrez de la birou și oricum, acel tip de mediu nu mi-a plăcut niciodată. Așa că nu mă deranjează deloc lucrul de acasă. Pe de altă parte, în ceea ce privește ieșitul în oraș, pentru mine cel puțin, toate aceste restricții sunt o oarecare formă de tortură. Dar, ca să mă întorc la ceea ce vrea Răzvan să afle de fapt, în rândurile ce urmează am pus cap la cap o listă cu planurile pe care le aveam pentru această perioadă și ceea ce fac sau am făcut, în realitate.

Cum voiam să-mi petrec perioada de „distanțare socială” și ce fac de fapt?

  • Aveam de gând să scriu mai mult pe decesa.ro

Când am înregistrat domeniul decesa.ro eram plină de avânt și chiar am scris aproape 20 de articole în doar 2-3 zile. Voiam să-l transform într-un site media plin de informații utile, mult mai profesional decât acest blog. Dar deocamdată întregul proiect încă este doar la stadiul de idee. Dar sper ca într-o zi să-mi vină brusc inspirația, să fac niște research ca la carte și să îl pun din nou pe roate.

  • Aveam de gând să scriu mai mult și pe pickandkeep.com

Mereu îmi zic să profit măcar de câteva ore din zielele acestea (mai) libere și să-mi fac un stoc de articole pentru pickandkeep. Subiecte am adunat deja suficiente dacă stau să mă gândesc doar și la cărțile despre care vreau să scriu. Dar de fiecare dată când încep o nouă ciornă, apare altceva. Ba o serie de noi articole pentru un client; ba de scris pentru vreo publicație japoneză; ba îmi propune cineva să iau parte la un nou proiect; și uite așa, ajung întotdeauna să-mi las website-urile personale pe locul II. Dar comparativ cu decesa, pickandkeep stă chiar bine și chiar dacă nu ne „vedem” decât ocazional, am scris mai mult în perioada pandemiei, decât în restul anului.

  • Aveam în plan să mă satur de mâncare japoneză

Mulți mi-au spus că le este greu să-și imagineze cum stau la cratiță și într-adevăr, nu am mai făcut o ciorbă, de nu mai ține minte când… Dar stau la tigaie și chiar am un repertoriu bogat de rețete japoneze din care gătesc, surprinzător, aproape zi de zi. Ador mâncarea japoneză și chiar îmi pusesem în minte ca în perioada aceasta să fac atât de multă încât să mă satur de ea. Dar sunt slabe șanse pentru că, din păcate, dă dependență!

  • Încă vreau să citesc toate cărțile pe care le am în casă

Îmi place să citesc, dar cărțile le iubesc și le „urăsc” în același timp. Cu excepția a două romane în engleză, de Murakami, nu am în casă decât cărți necitite pentru că restul, cum le termin, le expediez în biblioteca mamei. La mine nu am și nu voi avea niciodată o bibliotecă pentru că întotdeauna am considerat mai important decât numărul de cărți îndesate într-o astfel de piesă de mobilier, volumele pe care le-ai citit și despre care poți să vorbești liber. Poate că este vorba și de puțin perfecționism.

Neavând toate aceeași formă și culoare, cărțile expuse în cameră, mă deranjează din punct de vedere vizual. Și de aceea, pe cele nerăsfoite încă, le țin sub pat, până le vine rândul. Dar s-au adunat cam multe acolo și cu ocazia pandemiei mi-am pus în gând să citesc cât mai multe dintre ele. Și chiar dacă până acum nu am atins cine știe ce performanțe, judecând după cele terminate, sunt pe drumul cel bun. Despre câteva am scris deja și pe blog, iar despre restul, urmează:

  1. Octavian Soviany: Micul saturnian
  2. Henri Clement: Istoria familiei Sanson
  3. Octavian Soviany: Cartea răstălmăcirilor
  4. Haruki Murakami: Uciderea comandorului
  5. Emanuel Iavorenciuc: Ordinul Templierilor
  6. Franz Kafka: Castelul

Tu cum îți petreci perioada de „distanțare socială”?

În linii mari, cam acestea sunt lucrurile pe care le fac și le-am făcut în perioada pandemiei. Nu pot să spun că este mare lucru. Dar pentru volumul mai mic de muncă din ultimele săptămâni, am avut mai mult timp să fac ceea ce îmi place și anume:

  • să scriu;
  • să gătesc;
  • să citesc.

Legat de ieșitul din casă, nu cred că mă voi transforma într-un psaico prea curând. Încă mai am mult de lucrat la website-urile mele; de gătit cu spor rețete de care altfel nu am timp; și să nu uit de cele câteva zeci de cărți de sub pat. Dar în același timp, tânjesc după ceiaul de duminică de la Starbucks; plimbările lungi prin parcuri; pelerinajul prin depozite de mobilă; și bineînțeles, excursia în Japonia care devenise deja o tradiție în perioada aceasta a anului.

Tu cum îți petreci timpul în vremea pandemiei și ce faci ca să te relaxezi?

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Ce fac eu ca să nu devin psaico în perioada de „distanțare socială”? îți recomand și:

Cum să treci cu bine peste pandemia COVID-19 în calitate de creator de conținut?

Ioana:

View Comments (1)

Related Post