X
    Categories: BLOGbooks

8 Cărți pe care să le citești de 8 Martie

Dacă tot e 8 Martie, am zis să încropesc repede o listă cu lecturi pe care ți le recomand pentru această zi specială din an. Am ales pentru doar cărți cu și despre femei, pe care le-am citit și pe care le-am îndrăgit atât de mult încât să le dedic câte un articol exclusiv pe acest site. De aceea, dacă descrierea de câteva rânduri a fiecărei cărți nu ți se pare suficientă, deschide link-ul din titlul fiecăreia și descoperă mai multe despre ea.

Ce să citești de 8 Martie?



#1 Poate într-o altă viață

În cartea sa, Poate într-o altă viață, Taylor Jenkins Reid face o treabă grozavă cu povestea vieții unei tinere. Existența acesteia se divide în două căi paralele în funcție de decizia pe care o ia la un moment dat. Este o carte despre posibilități, alegeri și șansă, care după ce o citești, te va face să te gândești de două ori înainte să iei o decizie.

#2 Nerve

Că vrem să recunoaștem sau nu, jocurile periculoase, care bagă copii în sperieți precum Balena albastră, Momo sau Granny sunt adevărate, iar în lumea literarăNerve este unul dintre ele. Cu toate acestea, cartea nu este doar despre astfel de abominații create spre distrugere, ci și despre curajul unei adolescente de a se lupta cu forțe nevăzute.

#3 Jurnalul Aurorei Serafim

Ai avut vreodată parte de o prietenie toxică? Ei bine și Aurora, protagonista cărții Jurnalul Aurorei Serafim, de Sidonia Drăgușanu, dar a învățat cum să îi facă față. O lectură despre când și cum să spui STOP! unei femei, ca femeie.

#4 Poveste pentru timpul prezent

În cartea Poveste pentru timpul prezent nu este vorba doar de o femeie, ci de două. Ruth este autoarea și una din povestitoare, o femeie matură care locuiește pe o insulă retrasă alături de soțul ei. Iar Nao este o adolescentă care se confruntă cu cele mai groaznice probleme pentru o fată de vârsta ei: colegi răutăcioși, intimidare, ignoranță, violență și chiar un viol.



#5 Conjugat la feminin

Conjugat la feminin este o carte de Simona Muscă nu doar despre tot ce înseamnă să fii femeie, ci și despre cum să fii una de succes. Este o carte pe care de 8 Martie o recomand femeilor, dar în tot restul anului și bărbaților.

#6 Ai suru

Ai suru este o carte despre relația dintre o româncă și iubitul său japonez cu care ajunge să se căsătorească. Dar dacă o citești, să nu te aștepți la genul acela de lectură siropoasă cu povestea a doi oameni care trec peste diferențele culturale ca să fie împreună. Nicidecum! Este o carte despre cum e să fii femeie, dar nu în țara ta.

#7 Anul în care te-am întâlnit

Îți recomand să citeștiAnul în care te-am întâlnit înainte de a împlini 30 de ani, sau imediat ce ai ajuns la această vârstă. Este o carte despre regăsirea sinelui scormonind la propriu pământul propriei grădini în timp ce un contract te ține legată de casă. O adevărată inspirație!

#8 Eu, și totuși alta

Poate că am început cu stângul când am citit mai întâi cea de-a treia carte din seria volumelor cu Louisa Clark ca eroină principală. Dar nu-mi pare rău deloc pentru că din Eu, și totuși alta am învățat cum poți să o iei de la capăt când totul, absolut toul, pare pierdut.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul 8 Cărți pe care să le citești de 8 Martie te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep


pickandkeep:

View Comments (1)

  • Ce faine sunt toate aceste titluri. Din păcate nu am citit nici una dintre ele. Dar am văzut filmul Nerve și voi avea în curând o altă carte de la Sidonia Dragusanu. Și voi incepe cu aceea probabil. Mulțumesc de recomandari!

Related Post