Jeanne Ryan: Nerve
Cât de departe ai merge pentru câștigarea unui premiu? Ți-ai turna apă în cap în mijlocul unei cafenele pentru un strop de popularitate? Ai face o serenadă unui necunoscut pentru o nouă pereche de pantofi? Sau hai să o luăm altfel, ce ai fi în stare să suporți pentru a primi bani de școlarizare la colegiul visurilor tale? Cam așa sună provocările Nerve și pentru a intra în joc trebuie doar să completezi un formular online.
Dacă ai urmărit serialul animat pentru adulți, Daria, Vee, personajul principal din romanul Nerve ți se va părea o figură foarte cunoscută. Vee este o adolescentă din Seattle pasionată de moda vintage și proaspăt îndrăgostită de cel mai popular băiat din școala ei. Dar cu toate că are o mulțime de talente, personalitatea îi este mereu umbridă de Syd, cea mai bună prietenă care se bucură mereu de atenția celor din jur. La școală, chiar și la pregătirea unei piese de actorie, Syd fură lumina reflectoarelor primind rolul principal, iar Vee nu are decât să se ascundă în culise retușând machiajul actorilor.
Ca adoloescentă, mai ales una ca Vee căreia i-ar plăcea să fie remarcată, să ai curiozitatea de a participa la cel mai în vogă joc online mai ales când știi că acesta îți promite popularitate, este ceva normal. În universul romanului, Nerve este numele competiției online adresată tuturor posesorilor de smartpone și constând într-un joc de tipul adevăr sau provocare cu premii apetisante.
Să participi la Nerve este simplu. Tot ce trebuie să faci este să alegi o provocare din cele propuse pentru selecția participanților, să rogi pe cineva să te filmeze în timp ce o execuți și asta e tot. Partea mai dificilă este că odată ce ai filmat videoclipul, acesta rămâne înregistrat pe serverul Nerve și niciodată nu mai poți să-l ștergi de acolo. Dar să spunem că acest lucru nu te-ar deranja prea tare din moment ce chiar tu îți dai acordul de a intra în joc.
Vee se înscrie în concurs mai mult pentru amuzament. Nu se gândește o clipă că ar putea atrage atenția celor de la Nerve în vreun fel și alege ca primă provocare să intre într-o cafenea unde să-și toarne o carafă de apă rece în cap spunând că asta o face să se simtă fierbinte. În sine, provocarea sună stupid, dar infensiv așa că Vee, însoțită de amicul său Tommy, își ia inima în dinți și se dă în spectacol.
Rezultatul este absolut dezastruos. Fără să-și dea seama, în ziua provocării, Vee poartă tocmai un tricou transparent și un sutien subțire din dantelă care la contact cu apa, o despuie de orice secrete. Și astfel, după o expunere rușinoasă în fața unei mari mulțimi de necunoscuți, pleacă acasă cu coada între picioare jurând că nu va mai repeta nicicând experiența. Dar reacția celor de la Nerve și a prietenilor o face să se răsgândească.
A doua zi, colegii o admiră pentru curaj, iar cei de la Nerve îi propun o nouă probă la care ar putea câștiga o pereche trăsnet de pantofi pe care niciodată n-ar fi visat să-i dețină. Și deoarece noua misiune pare mai puțin umilitoare decât prima și în plus îi dă și șansa la câștig, Vee se aruncă cu capul înainte fără a mai cugeta la consecințe.
Online sau în realitate, unele jocuri sunt la fel de puternice ca un drog. Iar cei care le practică ajung dependenți, fără posibilitatea de a mai spune STOP. Acesta este și cazul lui Vee care orbită de strălucirea premiilor și îmbătată cu laudele admiratorilor online se afundă în mrejele jocului Nerve până e prea târziu să se mai întoarcă.
5 Motive pentru care am citit Nerve pe nerăsuflate
Așa cum ți-am mai spus, deși îmi place să citesc, nu sunt o cititoare rapidă. Să termin o carte îmi ia în medie o săptămână și dacă nu îmi place cu adevărat, există șansa să o abandonez necitită. Nu a fost cazul și cu Nerve. Încă de la primele pagini Nerve te transpune în lumea personajelor și te prinde atât de bine în acțiune încât nu o mai poți lăsa din mână. Este o carte captivantă și alertă și pe lângă faptul că este scrisă ireproșabil, te cucerește pentru următoarele 5 motive:
・Vee este o regină a modei vintage
Dacă îți plac referințele la modă și vestimentație în cărți, Nerve este lectura perfectă pentru tine. Look-ul retro pe care Vee îl adoră, precum și stilul ei de viață și slujba la un magazin second hand, te vor inspira.
・E dragoste sau interes?
La un moment dat, Vee îl întâlnește pe Ian, un băiat superb de vârsta ei. Și culmea, deși la prima vedere cei doi par foarte diferiți, acesta se comportă ca și cum ar fi interesat de ea. Ei bine, acest interes subit, te ține în priză până la sfârșitul cărții pentru a afla dacă este dragoste adevărată sau pur și simplu un joc de scenă pentru a atinge scopuri mai înalte.
・Nu unul, ci două secrete care să te țin pe jar
Din prima parte a romanului aflăm că părinții lui Vee și-au pierdut încrederea în ea pentru un incident. În plus, numele eroinei este prea bizar pentru a fi un nume adevărat. Acestea sunt două enigme de care cartea te face conștient încă de la început, dar nu ți le dezvăluie decât la timpul potrivit.
・Balena albastră într-un roman
Dacă ai urmărit știrile anului trecut în România, este imposibil să nu fi auzit de jocul rusesc Balena Albastră. Acest joc online care a făcut furori pe internet pentru încercările la care sunt supuși participanții în schimbul consolărilor emoționale. Provocările sunt cum nu se poate mai sinistre și numele jocului este dat de singura ființă din regnul animalia capabilă de suicid. Cu alte cuvinte, un joc sinistru și periculos, întocmai ca și Nerve.
・Un final care te face să vrei mai mult
Sper să nu-l consideri spoiler, dar să știi că finalul cărții te va face să-ți dorești cu tot dinadinsul o continuare.
IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut această recenzie te invit să descoperi rubrica Books de la pickandkeep:
I LOVED IT! Literalmente am înfulecat cuvânt după cuvânt și la final, ghici ce!
M-am lins pe dește, bre. Exact ca un gurmand ce sunt.
Delicios articol. Acum știu de ce am luat în greutate. Îți vizitez site-ul prea des.
Poți să zici ce vrei, nu te-am pus eu să îl faci public, și nici să pui așa conținut pe el…
Da, ești cam vinovată de kilogramele mele în plus! Hah, chiar așa!
Felicitări pentru articol, Ioana.
Ești o lectură plăcută întotdeauna.
Spoilerul este menit să stârnească RĂU curiozitatea. You, naughty girl!
Ca de fiecare dată, îți mulțumesc mult, Alex și pentru sprijin și pentru încurajări! Deja m-ai obișnuit cu cele mai frumoase comentarii și îți spun sincer că mă simt mai sigură pe articolele mele atunci când știu că ți-ai aruncat și tu un ochi peste ele.