Garderoba de vară Bonprix a unui băiețel care se îmbracă serios
Să vă spun un secret despre mine: întorc capul pe stradă cu admirație după părinții și copiii îmbrăcați în același stil, cu bun gust.
La capitolul îmbrăcăminte, de când am luat contact cu lumea niponă, am început să iubesc simplitatea. În general, prefer hainele fără imprimeuri, fabricate din materiale naturale și cu un design simplu. Îmi place să deschid șifonierul și să compun ținute care să arate bine puse la punct, dar fără pic de efort. Și nu pot face asta decât investind mai mult piese de bază de calitate, în culori neutre.
Îmi place de asemenea atunci când merg alături de ai mei pe stradă, chiar dacă sunt în compania a doi băieți cu gusturi foarte serioase, să nu ies în evidență ca o bomboană de pe tort, ci să mă potrivesc cu ei la vestimentație. Unii ar putea spune că duc lipsă de feminitate (asta dacă fiecare femeie ar dispune de o anumită doză de așa ceva). Dar eu consider că poți fi la fel de feminină și într-o rochie simplă, de culoare închisă, ca într-una fucsia cu volane, ori purtând o pereche de balerini ca aceștia, în loc de pantofi înailți cu toc.
Aceeași viziune o am și în legătură cu hainele copiilor. Nu cred că numărul de tricouri cu personaje din desene animate te face să arăți mai copil, ci lejeritatea cu care îți porți hainele, la joacă, la dans sau la țopăit. Nu crezi?
Fără să-i impun vreodată ceva legat de haine, ci doar influențat poate de puterea exemplului nostru, al părinților, Yori are cam aceleași gusturi și chiar dacă el preferă culorile mai tari, și garderoba lui denotă simplitate. Iar vara aceasta s-a mai îmbogățit cu încă șase piese de la Bonprix, exact pe gustul lui!
Spune-mi sincer dacă nu ți-ar plăcea să porți și tu astfel de culori! Iar dacă ți se par prea serioase pentru un copil, dă-mi voie să-ți demonstrez contrariul!
Am făcut o pasiune pentru seturile de la Bonprix de hăinuțe de băieți. Ba body-uri, ba tricouri, ba pantaloni și acum aceste trei maiouri atât de calitative și simplu de asortat, și în același timp atât de convenabile! An de an am comandat pentru Yori câte un astfel de set și niciodată nu m-a dezamăgit!
Și ce să-ți mai povestesc despre bermudele din bumbac, de care amândoi ne-am îndrăgostit de la prima vedere? Chiar el a compus prima ținută și s-a simțit în ea atât de bine încât acum face parte dintre preferatele sale.
Iar despre pantalonii din setul de muselină trebuie să-ți mărturisesc că ar fi vrut să-i îmbrace zilnic. Bluzița îi este încă puțin largă, dar pantalonii îi vin ca turnați și l-au ajutat să descopere plăcerea de a purta muselină. E magică și l-a fermecat de la prima purtare!
Așadar, ești acum de acord cu mine? Pot purta și copiii haine mai simple fără a le știrbi vreun pic imaginea sau să-i facă să pară prea maturi?
Și acum, imaginează-ți-ne pe noi, plimbându-ne de mână. Nu-i așa că ne potrivim? 😀
IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul Garderoba de vară de la Bonprix, a unui băiețel căruia îi place să se îmbrace frumos îți recomand și: