Categorie: books

Dintr-o grămăjoară de cărți adunate pe noptieră, care parcă abia așteptau o nenorocire care să-mi împuțineze munca și să mă readucă pe calea cea dreaptă a lucrurilor care contează cu adevărat în viață, mi-a făcut cu ochiul zilele trecute o copertă cu un băiețel îmbujorat și doi ochi căprui, mari și iscoditori. Era Paul-Marie Verlaine, un poet francez care pentru mine de azi înainte va rămâne Micul saturnian sau Sărmanul Lelian, așa cum am descoperit că-i plăcea să fie numit.

Povestea unui poet damnat, născut la finele romantismului

Micul saturnian este povestea ficționalizată a marelui poet francez Paul Verlanine. Cartea, scrisă de Octavian Soviany, a apărut în anul 2019 la editura Hyperliteratura și ilustrează primii 18 ani din viața unuia dintre cei mai apreciați scriitori francezi de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Paul Verlaine a venit pe lume în luna martie a anului 1944, provocând mamei sale cumplite suferințe trupești, ce îi vor fi reproșate tot restul vieții. Dezamăgind apoi așteptările tatălui, ce-și dorea mai degrabă un fiu voinic, care să-i semene la trup, dar și la hotărâre, Lelian, așa cum avea să-și spună mai târziu poetul, poartă povara slăbiciunii fizice, precum și a nevrotismului.

Afinitatea pentru poezie, Lelian o descoperă abia la pubertate. Majoritatea gândurilor din prima copilărie le închină Fecioarei Maria și lui Dumnezeu față de care poartă un profund respect, dar și o nesănătoasă teamă, inspirată mai ales de propria-i mamă ce-l visa încă din pruncie în straie de preot. Gustul rimelor însă, îl prinde ceva mai târziu. Dar odată ce se îmbată cu aroma dulce-amăruie a poeziilor simboliste, nu mai cunoaște cale de întoarcere.

Cum l-am văzut eu pe micul saturnian?

Au fost multe pasaje în care pe sărmanul Lelian l-am confundat cu Oba Yozo al lui Dazai Osamu. Așa cum l-am perceput din această istorioară a copilăriei sale, pe Lelian mi l-am închipuit ca pe un înger blând, chinuit de demonul inadaptabilității a cărui putere este să provoace spaime violente și să te facă să te simți extraterestru. La fel ca Yozo care nu-și găsește alinarea în relația cu cei din jur, ci în artă și alcool, Lelian ajunge să-și otrăvească trupul cu absint, dedicându-se unor poezii care nu-i aduc în timpul vieții nici pace, nici dragoste și nici bogăție. Dar, per ansamblu, Micul saturnian nu este o lectură trisă.

Mai mult de jumătate de carte, Lelian este doar un puști pe care părinții încearcă să-l țină departe de tot ce-i rău. La fel de molcom cum se deșiră și copilăria, acțiunea primelor sute de pagini se petrece lent, povestitorul opintindu-se la fiecare întâmplare și descriind-o cu lux de amănunte.

În primii ani ai existenței, tot ce este nou, te marchează. Și atunci, când focurile Iadului par mai reale ca niciodată, sau când nu înțelegi încă tainele dintre oamenii mari, orice secret despre părinți spus în grabă de un prieten mai copt la minte, orice păcat nespovedit și orice pistrui de pe coapsa fragedă a unei fetițe capătă sensuri mai presus de puterea de înțelegere a firii.

Am simpatizat cu Lelian când încă era inocent. Mi l-am imaginat ca pe un băiețel răsfățat și în același timp neglijat, care mai mult decât atenție, cerșește răspunsuri. Fiind crescut într-o familie catolică în care micile plăceri ale vieții, cu excepția mâncării, erau tratate ca tabuuri, nefiind considerate altceva decât ispite, Lelian este complet străin de realitățile vieții.

Apoi, când a ajuns la adolescență, nu l-am mai simțit atât de aproape de sufletul meu. Dar cu un ochi critic, l-am urmat cum se îndreaptă spre autodistrugere, orbecăind pe străduțele prăfuite ale unui Paris la ora crepusculului și în loc să mai caute sentimente reale, se mulțumește cu dragostea ieftină a prostituatelor, avându-l în inimă pe Baudelaire ca Dumnezeu și pe Banville ca maestru.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Micul saturnian, îți recomand și:

・Repertoarul amorului

Hello, people! Astăzi mi-am propus să abordez un subiect extrem de drag mie: lectura. Înainte de a intra la liceu, recunosc, citeam din obligație. Pură obligație si nimic mai mult. Nici măcar un gram de plăcere nu exista în activitatea de care, mai târziu, aveam să devin dependentă. Încă din copilărie, am iubit limba romană, scrisul, fotografia, însă, nu pot spune acelasi lucru și despre lectură.

Intrarea la liceu, a fost cea care a schimbat lucrurile radical. Profa de limba și literatura română de atunci, mi-a servit drept model. Prin ea, am reevaluat existența cititului. Recomandările primite la clasă, îmi stârneau curiozitatea de fiecare dată. Compunerile, eseurile pentru acasă, păreau la prima vedere bizare, dar, erau gândite în așa fel, încât, determinau imaginația să atingă cote alarmante.

Tot din liceu, am început să consider cititul ca fiind o sursă nesecată de inspirație. De la un simplu cuvânt, titlu, sau o simplă copertă, pot concepe un întreg text/poem. Până în prezent, am citit mii de capodopere literare. Aam avut și perioade în care o carte pe zi devenise un stil de viață.

De precizat e că, nu citesc dacă subiectul și tipologia cărților nu-mi prezintă interes. Iubesc în schimb, lecturile dark, dramatice, psihologice, atipice. Superficialul mă dezgustă. S. King și poeziile bacoviene se încadrează  la capitolul preferințe. Ador seria Alina Marinescu, scrisă de Monica Ramirez.

Oscar și tanti roz e una din carțile mele de suflet, iar Ioana Duda, este cea cu care rezonez cel mai mult, dacă mă raportez la autori contemporani.

Ah, și încă ceva: Păpușile Cristinei Nemerovschi, sunt de neînlocuit!

Ps : Sunt convinsă că sunteți curioși care sunt cărțile cu care nu am rezonat absolut deloc, dar, pentru asta există mesajele private, nu? 🙂
Așadar, citiți deoarece cititul nu ingrașă și nici nu veți fi întrerupți de publicitate!

SORINA ALEXANDRA ISTODE

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Cititul te face neprost îți recomand și:

・Mai citesc tinerii în ziua de azi?

Bogați sau săraci, celebri sau nimeni, frumoși la suflet sau urâți, cu toții suntem pe picior de egalitate când vine vorba de dragoste. Din punctul meu de vedere, ca și timpul, dragostea creează un echilibru în lume. Așa cum ziua nu are decât 24 de ore pentru oricare dintre noi, la fel și dragostea nu ține cont de condiția individului pe care îl „lovește”. Ca oameni, suntem predispuși la a iubi, dar și la a face nebunii din dragoste și de dragul ei. Din dragoste se nasc relații, iar unele relații, sunt atât de pasionale și tumultoase încât schimbă pentru totdeauna oridinea firească a lumii. Exemple se află pretutindeni, iar în cartea sa, Repertoarul amorului, Stelian Tănase le-a adunat pe unele din cele mai reprezentative.

Diferite relații care s-au remarcat pe diverse planuri

Unii spun că pe F. Scott Fitzgerald relația, cu un grad mare de toxicitate, a autorului cu soția sa, Zelda, l-a tras în jos. În cazul lui Franz Kafka pe de altă parte, dragostea a funcționat complet diferit. Succesul aproape inexistent al relațiilor sale dezastruase, era invers proporțional cu cel obținut pe plan literar.

Dragostea, sau diferite forme ale ei, pătrund chiar și în cele mai încuiate inimi. Hitler care a urât milioane de semeni, se poate să-și fi deschis către sfârșitul vieții inima către o femeie și cu toate că efectele dragostei lor nu au fost cele din prospect, Stalin sau Goebbels au iubit și ei la un moment dat.

De multe ori dragostea face victime. Dar există și cazuri în care nu sentimentele de iubire, ci societatea nepregătită să accepte relația dintre doi oameni este motivul pentru care poveștile reale sunt mult mai triste decât ar fi putut să fie. Cu toate că nu a dus lipsă de pasiune, relația dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle a fost una chinuitoare, iar la supliciul celor doi s-a implicat și anturajul care le era mereu împotrivă.

Despre toate aceste lucruri și multe multe altele legate de dragoste am aflat din superba antologie a lui Stelian Tănase, Repertoarul amorului – 69 de povești de dragoste din istoria lumii, apărută la editura Hyperliteratura.

Repertoarul amorului: De la Hitul verii la Cartea anului

Îmi amintesc bine când citeam în august un articol pe site-ul Hyperliteratura despre Repertoarul amorului. Cartea promitea mult încă de pe atunci și s-a dovedit un real succes în lunile ce au urmat. Iar dacă o citești, poți să înțelegi perfect motivul pentru care este atât de căutată. Cui nu-i place să citească despre dragoste, mai ales când este vorba de dragostea altuia?

Cartea este scrisă într-un mod atât de obiectiv încât îți oferă șansa greu de refuzat de a te transforma în expertul în dragoste, dar și călăul atâtor zeci de suflete atinse de ea. Stilul publicistic în care sunt ilustrate idilele dar și marile iubiri ale personalităților istorice dă cititorului libertatea completă de a alege de partea cui să treacă, din ce aventuri să se inspire și cu care povești să și-o compare pe a sa, ajungând în final la concluzia că cei mai fericiți oameni sunt cei cu care dragostea s-a purtat frumos.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Repertoarul amorului te invit pe blogul nostru:

・Blog pickandkeep

Cândva, pe la jumătatea lui noiembrie anul trecut, am primit romanul Una din noi e de prisos, probabil cea mai frumoasă carte scrisă de Sidonia Drăgușanu, sub pseudonimul Catrinel. La fel ca în Jurnalul Aurorei Serafim și în filele acestei cărți am descoperit o poveste de dragoste spusă cu sinceritate, iar pe fundalul ei, prietenia dintre două femei. Însă diferența principală dintre cele două Aurore, eroinele din fiecare roman, este relația cu cealaltă femeie.

În timp ce Aurora Serafim se află într-o relație toxică cu cea mai bună prietenă a sa, Aurora Crăciun se bucură de o prietenie aproape perfectă, așa cum își dorește orice femeie de la confidenta vieții sale.

Cum se leagă prieteniile dintre femei?

Dintr-un schimb de epistole între două vechi prietene, Aurora și Catrinel, din care nu și-au făcut loc în carte decât scrisorile Aurorei, Una din noi e de prisos te face să devii martor la dramele din prima tinerețe ale unei femei cu prea mult avânt în dragoste și prea puține planuri personale.

Îndrăgostită nebunește de tânărul doctor al internatului său, Aurora se preface bolnavă pentru a putea petrece noaptea în îngrijirea lui. Dar nu totul iese exact cum s-a așteptat și în loc să fie singură în salon, o descoperă pe Catrinel, o colegă a sa care se preface bolnavă pentru a scăpa de la ore. Astfel, după ce se asigură că cea din urmă nu-i este rivală, Aurora începe să-și deschidă sufletul în fața ei și să-i facă confidențe.

Noaptea trece repede și după un lung dialog acaparat de Aurora care își pune inima pe tavă în fața lui Catrinel, fără a fi interesată și de părerile sau sentimentele celeilalte femei, între cele două se leagă o prietenie care după părăsirea școlii se continuă în scrisori.

Din două întotdeauna una e de prisos

Caracterul vulcanic, idealist și gata mereu de autosacrificare în numele iubirii al Aurorei Crăciun se observă din primele pagini ale cărții. Aurora e îndrăgostită de dragoste și pentru ea, nu de puține ori, ia cele mai greșite decizii. Dar e femeie și doar cine nu a iubit vreodată poate s-o judece, s-o acuze și să spună că nu a trecut prin niciuna din situațiile pe care aceasta le încearcă.

În ton cu tendințele epocii interbelice, Aurorei îi place ideea de a purta numele cuiva și cu prima ocazie de a deveni o doamnă renunță la școală, se întoarce la părinți și își așteaptă cuminte cavalerul să vină și s-o ia la București.  Dar acesta nu vine singur, ci cu un bagaj sentimental enorm de pe urma unei relații al cărui foc încă mocnește, o aventură cu o femeie mai în vârstă căreia îi datorează tot. Și cum se întâmplă de multe ori când un bărbat are de ales între o jună fragedă și fără experiență și o femeie sofisticată, dar trecută prin viață…

Ca cititor al romanelor Sidoniei Drăgușanu te îndrăgostești de cadru și peisaje

Așa cum Aurora se îndrăgostește de chipuri frumoase și caractere excentrice, eu m-am îndrăgostit citind Una din noi e de prisos este tabloul superb al Bucureștiului de odinioară. Nu sunt sigură că mi-ar fi plăcut să trăiesc într-o altă epocă. Dar cel puțin în anii ’30, înainte de cel de-al doilea război mondial, cred că ar fi fost un deliciu să gust din prăjiturile care se duceau cadou gazdelor când mergeai în vizită, să merg la serate unde femeile fac ochi dulci bărbaților iar privirile rivalelor strălucesc de fulgere amenințătoare, sau s-o iau la pas iarna pe Calea Victoriei plimbându-mă fără un scop anume.

Deși nu este un roman despre război, Una din noi e de prisos amintește în treacăt de ororile care au zguduit Europa și ura față de evrei. Pe fondul bombardamentelor și panicii generale, Aurora continuă s-o țină pe Catrinel la curent cu tot ce se întâmplă în viața ei povestindu-i fiecare amănunt din perspectiva unei femei îndrăgostite, al cărui logdnic e plecat la război.

Nu e nimic frumos în răul cel mai rău, dar chiar și așa, cel puțin ca cititor care savurează cartea din vârful patului său, bucurându-se de un confort absolut, parcă reușești să distingi note romantice și alte culori decât tonuri gri într-un oraș cuprins de disperare, pentru că Aurora e vie, speră și în plus, dragostea o păstrează o tânără copiliță.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut această recenzie te invit să descoperi rubrica Books de la pickandkeep:

・Books