・Sidonia Drăgușanu: Una din noi e de prisos

Sidonia Drăgușanu: Una din noi e de prisos

Cândva, pe la jumătatea lui noiembrie anul trecut, am primit romanul Una din noi e de prisos, probabil cea mai frumoasă carte scrisă de Sidonia Drăgușanu, sub pseudonimul Catrinel. La fel ca în Jurnalul Aurorei Serafim și în filele acestei cărți am descoperit o poveste de dragoste spusă cu sinceritate, iar pe fundalul ei, prietenia dintre două femei. Însă diferența principală dintre cele două Aurore, eroinele din fiecare roman, este relația cu cealaltă femeie.




În timp ce Aurora Serafim se află într-o relație toxică cu cea mai bună prietenă a sa, Aurora Crăciun se bucură de o prietenie aproape perfectă, așa cum își dorește orice femeie de la confidenta vieții sale.

Cum se leagă prieteniile dintre femei?

Dintr-un schimb de epistole între două vechi prietene, Aurora și Catrinel, din care nu și-au făcut loc în carte decât scrisorile Aurorei, Una din noi e de prisos te face să devii martor la dramele din prima tinerețe ale unei femei cu prea mult avânt în dragoste și prea puține planuri personale.

Îndrăgostită nebunește de tânărul doctor al internatului său, Aurora se preface bolnavă pentru a putea petrece noaptea în îngrijirea lui. Dar nu totul iese exact cum s-a așteptat și în loc să fie singură în salon, o descoperă pe Catrinel, o colegă a sa care se preface bolnavă pentru a scăpa de la ore. Astfel, după ce se asigură că cea din urmă nu-i este rivală, Aurora începe să-și deschidă sufletul în fața ei și să-i facă confidențe.

Noaptea trece repede și după un lung dialog acaparat de Aurora care își pune inima pe tavă în fața lui Catrinel, fără a fi interesată și de părerile sau sentimentele celeilalte femei, între cele două se leagă o prietenie care după părăsirea școlii se continuă în scrisori.

Din două întotdeauna una e de prisos

Caracterul vulcanic, idealist și gata mereu de autosacrificare în numele iubirii al Aurorei Crăciun se observă din primele pagini ale cărții. Aurora e îndrăgostită de dragoste și pentru ea, nu de puține ori, ia cele mai greșite decizii. Dar e femeie și doar cine nu a iubit vreodată poate s-o judece, s-o acuze și să spună că nu a trecut prin niciuna din situațiile pe care aceasta le încearcă.

În ton cu tendințele epocii interbelice, Aurorei îi place ideea de a purta numele cuiva și cu prima ocazie de a deveni o doamnă renunță la școală, se întoarce la părinți și își așteaptă cuminte cavalerul să vină și s-o ia la București.  Dar acesta nu vine singur, ci cu un bagaj sentimental enorm de pe urma unei relații al cărui foc încă mocnește, o aventură cu o femeie mai în vârstă căreia îi datorează tot. Și cum se întâmplă de multe ori când un bărbat are de ales între o jună fragedă și fără experiență și o femeie sofisticată, dar trecută prin viață…

Ca cititor al romanelor Sidoniei Drăgușanu te îndrăgostești de cadru și peisaje

Așa cum Aurora se îndrăgostește de chipuri frumoase și caractere excentrice, eu m-am îndrăgostit citind Una din noi e de prisos este tabloul superb al Bucureștiului de odinioară. Nu sunt sigură că mi-ar fi plăcut să trăiesc într-o altă epocă. Dar cel puțin în anii ’30, înainte de cel de-al doilea război mondial, cred că ar fi fost un deliciu să gust din prăjiturile care se duceau cadou gazdelor când mergeai în vizită, să merg la serate unde femeile fac ochi dulci bărbaților iar privirile rivalelor strălucesc de fulgere amenințătoare, sau s-o iau la pas iarna pe Calea Victoriei plimbându-mă fără un scop anume.

Deși nu este un roman despre război, Una din noi e de prisos amintește în treacăt de ororile care au zguduit Europa și ura față de evrei. Pe fondul bombardamentelor și panicii generale, Aurora continuă s-o țină pe Catrinel la curent cu tot ce se întâmplă în viața ei povestindu-i fiecare amănunt din perspectiva unei femei îndrăgostite, al cărui logdnic e plecat la război.

Nu e nimic frumos în răul cel mai rău, dar chiar și așa, cel puțin ca cititor care savurează cartea din vârful patului său, bucurându-se de un confort absolut, parcă reușești să distingi note romantice și alte culori decât tonuri gri într-un oraș cuprins de disperare, pentru că Aurora e vie, speră și în plus, dragostea o păstrează o tânără copiliță.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut această recenzie te invit să descoperi rubrica Books de la pickandkeep:

Books



・Jean-Lorin Sterian: Whoreshop

Jean-Lorin Sterian: Whoreshop

Aveam la un moment dat un amic care de câte ori îi spuneam că filmele mele preferate sunt Trainspotting, Recviem pentru un vis și Spread îmi zicea că mă atrag doar subiectele cu oameni defecți. Acum, dacă ar putea citi recenzia cărții Whoreshop sunt sigură că m-ar critica din nou și mi-ar zice: știam eu… Dar nu poate și nu pentru că n-ar mai fi printre noi, ci pentru că mai mult ca sigur n-a învățat română în cei opt ani care au trecut de când nu ne-am mai văzut.

Deși coperta cu o pară apetisantă, care sper să te facă să te gândești doar la pere, face ca Whoreshop să fie o carte mai mult decât instagramabilă, conținutul acesteia este unul dur, nu foarte ușor de digerat pentru oricine.

Ce face un scriitor când rămâne fără idei?

Uli Dorfmeister este un scriitor german în pană de idei care organizează un workshop gratuit pentru a strânge scriitori amatori care să-i livreze material pentru o nouă carte. Și îi iese de minune deoarece se alege cu 14 nuvele despre o temă propusă chiar de el: prostituția. Însă planul îi este demascat chiar de Jean-Lorin Sterian, singurul român care a participat la workshop și totodată cel care după lansarea cărții fără acordul celor care au scris-o, se hotărăște s-o traducă în totalitate în limba română și s-o pună pe tavă și publicului de aici.

Prin gestul său autorul ediției ce face subiectul acestei recenzii dorește să se răzbune pe cel care l-a tratat atât de mârșav și dacă e să ne luăm după intențiile redate în carte, probabil că i-a și trimis un exemplar special, semnat cu dedicația: To Uli Dorfmeister, from his bitches.

Prostituția văzută prin 14 perechi de ochi

Știu că am tendința de a povesti în recenziile mele cel puțin jumătate din cartea despre care scriu. Dar voi încerca să mă comport diferit cu volumul citit de această dată și să mă limitez mai mult la impresiile pe care mi le-a lăsat.

În cele 14 nuvele, fiecare din așa-zișii autori spune câte o poveste originală legată de prostituție. Unii nu se depărtează mult de la subiect și vorbesc chiar despre prostituate, iar alții tratează tema într-un mod cu totul aparte. Însă indiferent de abordare, ceea ce pot să te asigur este că nu vei găsi două nuvele asemănătoare.

Nu toate poveștile își merită bulina roșie de pe copertă. Dar cartea nici nu te va dezamăgi din acest punct de vedere deoarece printre autori vei descoperi ușor tipurile de oameni care nu se abțin să înjure din trei în trei cuvinte, sau pe aceia cărora le place să facă descrieri cu mult prea multe amănunte.

Dar trecând peste limbajul și scenele care unora vor plăcea și altora nu, ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la Whoreshop este naturalețea fiecărei povestiri. De la cap la coadă nimic nu pare ficțiune și nu de puține ori ai impresia că stai la masă cu un prieten care îți povestește o întâmplare din trecut, dar nu așa cum o fac cei fără experiență cu am făcut și am dres, ci ăsta sunt eu și asta a fost.

Nu toate poveștile cu doi oameni și un pat au final fericit

Ca să nu mă influențeze nimic înainte de a scrie această recenzie, nu am căutat online date despre carte și cel puțin la început m-am limitat la o a judeca după copertă. Galbenul mi s-a părut mereu cea mai fericită culoare, iar cum perele sunt unele din fructele mele preferate, m-am grăbit să trag concluzia că voi avea parte o carte mai luminoasă.

Dar este o carte realistă. Și ca în realitate, multe din poveștile cu sex nu au un final fericit și încă un lucru care îi leagă pe cei 14 autori în afară de workshop-ul la care au participat este tonul melancolic și oarecum trist din nuvelele lor.

Poate pentru că sunt femeie, sau poate pentru că sunt ușor idealistă, dar chiar și atunci când este vorba de o persoană cu care n-o să te vezi decât o singură dată în viață, nu ar trebui să fii puțin mai vesel și mai optimist? Și aici nu vorbesc despre acele fete care doar practică o meserie de care le este  lehamite, ci despre clienți care din punctul meu de vedere ar trebui să se bucure la fel de mult ca atunci când plătesc pentru o vacanță exotică sau o cină în oraș.

Dar abordarea cu totul diferită față de ce mă așteptam, m-a făcut și mai curioasă. Iar ca să aflu mai repede dacă găsesc măcar un singur personaj care să-mi împărtășească opinia, am luat volumul peste tot cu mine: în metrou, în parc, la spital și în celelalte locuri unde m-ai văzut cu o carte galbenă cu o pară pe copertă.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Whoreshop te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep

・Jojo Moyes: Fata pe care ai lăsat-o în urmă

Jojo Moyes: Fata pe care ai lăsat-o în urmă

Am mai citit o singură carte de Jojo Moyes, Eu, și totuși alta, care mi-a plăcut nu doar pentru stilul autoarei, cât și pentru povestea în sine. De aceea am fost nespus de bucuroasă când am găsit-o și pe aceasta după ce am împrumutat-o de la cineva și am ascuns-o sub un vraf mare de cărți.

Jojo Moyes: Fata pe care ai lăsat-o în urmă

Două povești într-o singură carte

Sophie

Fata pe care ai lăsat-o în urmă este de fapt numele dat unui tablou al unui pictor care și-a imortalizat pe pânză soția înainte să se căsătorească. Povestea se petrece în Franța înainte de începerea primului război mondial, iar numele frumoasei fete care se lasă pictată de artistul amator înainte de a se căsători cu el este Sophie.

Anii trec, începe războiul și Edouard Lefevre se înrolează în armată. Iar Sophie se mută în orășelul de baștină, acum ocupat de nemți, în hotelul de provincie pe care îl deține familia ei.

Când noul Kommandant al garnizoanei din oraș se hotărăște să servească cinele alături de soldații săi în hotelul lui Sophie, în fosta clădire odată impunătoare nu au mai rămas decât pereții goi, podelele zgâriate și ocupanții hotelului: Sophie, fratele și sora ei, împrenă cu cei doi copii ai celei din urmă.

Deși era vorba de un Kommandant în casa ei, Sophie se apropie de bărbatul german și discută cu acesta despre artă și despre tabloul din care îi zâmbește o femeie pe care aproape că n-o mai recunoaște. Însă intențiile bărbatului ascund mai mult decât simplul interes pentru artă. Iar acesta își arată adevărata față abia în momentul în care Sophie îi cere s-o ajute să ajungă la soțul ei. Când află că Edouard a fost trimis într-un lagăr de concentrare, Sophie este dispusă să renunțe chiar și la demnitate pentru a putea fi din nou împreună.

Liv

În aceeași carte, 100 de ani mai târziu, o tânără britanică pe nume Liv își plânge moartea soțului și face tot posibilul să salveze tabloul Fata pe care ai lăsat-o în urmă din ghearele lui Paul, un american de care s-a îndrăgostit înainte să afle că se ocupă cu returnarea către proprietarii originali a operelor furate în timpul celui de-al doilea război mondial.

Astfel, Fata pe care ai lăsat-o în urmă se transformă într-un roman despre credința nemărginită a femeii. Pe de-o parte, Sophie crede până în ultima clipă că își va revedea soțului; Iar Liv renunță la tot pentru un tablou pe care l-a primit ca dar de nuntă de la jumătatea ei.

Însă din cele două povești, cea a lui Sophie este mai duioasă și mai ușor de încurajat. Sub presiunea războiului și înconjurată de inamici, ce alternative are în afară de speranță? Pe de altă parte, cu Liv mi-a fost destul de greu să empatizez deoarece oricât am încercat, nu m-am putut pune în pielea ei.

În calitate de femeie căsătorită, care a primit destule lucruri de la partenerul de viață, nu știu dacă mi-ar fi atât de greu să renunț la un lucru mic, pentru unul mai mare care are tot amprenta lui. Nu vreau să îți dau niciun spoiler în legătură cu deciziile lui Liv și de aceea nu îți voi vorbi despre cine era ea înainte de moarte soțului, sau cine era el. Dar ți-am spus despre tablou doarece el este elementul central, care leagă două femei ce aparțin unor țări și epoci total diferite și în același timp obiectul pe care Liv pune atât de mult preț fără ca măcar să știe de ce.

Un final care mă face să aștept mai mult

Cu toate că pe parcursul lecturii povestea lui Sophie se conturează foarte frumos și prinde formă treptat, cea a lui Liv se pierde în detalii. Un lucru pe care nu l-am înțeles până la sfârșit este atașamentul lui Liv pentru tablou. Dar tot ce pot să sper este că Fata pe care ai lăsat-o în urmă va avea o continuare din care să reiasă mai clar intențiile și pasiunile britanicei.

Nu mă grăbesc s-o etichetez pe Liv ca pe o femeie superficială, orientată către un singur scop, doar pentru că așa i s-a pus pata. Aștept un al doilea volum în care sunt convinsă că autoarea mă va putea convinge să-i iubesc personajul. Iar până atunci, îți recomand cartea Fata pe care ai lăsat-o în urmă, pentru prima poveste. O frumoasă poveste de dragoste din timpul unor vremuri greu încercate.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Fata pe care ai lăsat-o în urmă te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep

・Kazuo Ishiguro: Pe cînd eram orfani

Kazuo Ishiguro: Pe cînd eram orfani

Nu este o coincidență faptul că scriu despre încă o carte de Kazuo Ishiguro pe blog, la atât de puțin timp după ce am postat articolul despre pirma. Când descopăr un scriitor care îmi place, aprofundez și încerc să-i citesc toată opera. Iar cum Rămășițele Zilei m-a impresioant cu adevărat, am zis că este timpul pentru Pe cînd eram orfani.

O recenzie care nu face dreptate cărții

Am cumpărat această carte deoarece voiam să cunosc mai bine opera lui Ishiguro și nu am dat prea multă atenție descrierii de pe copertă. Dar mă bucur că am ignorat-o pe cât de mult am putut deoarece te face să te aștepți la o poveste cu totul diferită față de cea din paginile cărții.




Cartea urmareste destinul a trei orfani: Christopher Banks, Sarah Hemmings, de care acesta se indragosteste, si Jennifer, fetita pe care o adopta. Cele doua figuri feminine au in spate o istorie banala, oricit de tragic ar fi faptul de a ramine orfan. In schimb, in cazul lui Christopher Banks este vorba despre disparitia misterioasa a parintilor lui in Shanghai in anii Primului Razboi Mondial. Cei doi sint presupuse victime ale traficantilor de opiu. Cautarea si gasirea lor reprezinta momentul care ar trebui, teoretic, sa incununeze cariera sa de detectiv. Jurnal, confesiune, autoanaliza, Pe cind eram orfani este, dincolo de infiltratiile ironice abundente, un emotionant roman despre dragoste si prietenie.




Încă o carte despre diferențe care despart oamenii

În paginile cărții lui Ishiguro nu vei găsi prea multe cuvinte nici de dragoste și nici dovezi de prietenie. Cu excepția fetiței sale înfiate, dar nici măcar de ea nu pot fi sigură, Christopher Banks nu are și nu a avut vreodată prieteni adevărați.

În aproximativ o treime din paginile romanului, tânărul britanic povestește despre Akira, băiatul vecinilor săi din vremea când locuia la Shanghai. Fiind amândoi pe teritoriu străin și neînțelegând chineza, cei doi copii se împrietenesc superficial datorită circumstanțelor și își petrec zilele la adăpostul coloniei, în timp ce părinții lui Christopher duc o campanie împotriva consumului de opiu.

Deși n-o spune niciodată, din povestirile lui Christopher, mi-am dat seama că britanicul avea un oarecare sentiment de superioritate față de băiatul japonez pentru că cel din urmă nu reușea sub nicio formă să articuleze corect cuvintele englezești; Iar Akira la rândul său încerca să-l domine pe Christopher cu poveștile sale inventate și prin intimidare. Nu o singură dată, Christopher amintește de pariul său cu Akira care susținea că între un japonez și un britanic, cel din urmă plânge primul.

În plus, și ca adulți Christopher și Akira nu sunt apropiați unul de celălalt și în puținele situații în care au șansa să fie din nou o echipă, nu dragostea ca între priteni, ci interesele îi aduc împreună. Iar povestea dintre Christopher și Sarah nu este nici ea cu mult diferită.

Cunoscându-se la petrecerile din înalta societate britanică și intersectându-se și într-un cadru ceva mai exotic față de cel european, între Christopher și Sarah se dezvoltă o oarecare atracție fatală, dar toxică. Însă relația lor cu prea puțină substanță și prea multe interese arde ca un foc mocnit pe cale să se transforme într-un incediu, sau să se transforme într-o chinuitoare amintire.




Un sfârșit pentru care te aplauzi că ai avut răbdare

La un moment dat, citind Pe cînd eram orfani, am a vut impresia că îi lipsește o parte importantă. Nu am înțeles de ce Christopher pleacă atât de hotărât la Shanghai și cât de palpabile sunt dovezile pe care își bazează teoria cu privire la posibilitatea de eliberare din captivitate a părinților săi? Pot să accept că era un detectiv bun, poate chiar extraordinar, dar cum de mergea atât de sigur direct către locul faptei bazându-se doar pe niște memorii cenușii din copilăria și așa acaparată mai mult de joaca cu Akira?

Însă atitudinea dârză și hotărâtă a lui Christopher a fost doar modul în care autorul a dorit să se joace cu mintea cititorilor. Conținutul romanului nu prevestește nimic în legătură cu finalul absolut strălucit. Iar dacă ai răbdare să citești până la capăt, cu siguranță te vei înclina în fața laureatului premiului Nobel, recunoscându-i încă o dată talentul și creativitatea.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Pe cînd eram orfani te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep

・Yasushi Inoue: Dragostea, moartea și valurile

Yasushi Inoue: Dragostea, moartea și valurile

Cum este dragostea în nuvelele japoneze? Profundă, dar secretă; Un fenomen rar, dar mai presus decât viața, moartea și valurile.

Yasushi Inoue: Dragostea, moartea și valurile

Nu îmi amintesc bine când am cumpărat cărticica Dragostea, moartea și valurile de Yasushi Inoue. Dar sigur a fost cândva în primii ani de liceu când mă îndrăgostisem de tot ce era japonez. Cumpărând-o la reducere dintr-o librărie Humanitas, am citit-o în doar câteva ore. Și apoi, am visat cu ochii deschiși la ziua când voi avea destul încât să-mi permit oricâte cărți pot să citesc.

De aceea și acum când mă uit la biblioteca mamei, mă apucă un dor nesfârșit și o nostalgie fără margini când mă gândesc că erau vremuri când încă se găseau prea puține cărți de scriitori japonezi și oricum nici așa nu aveam destui bani să le citesc pe toate. Dar nu era rău. Ci faptul că nu obțineam pe loc ce îmi doream m-a făcut să învăț ce înseamnă răbdarea și cum să le prețuiesc mai mult pe fiecare dintre ele.




Trei povești de dragoste tipic japoneze

Dragostea, moartea și valurile este o culegere de trei povești de dragoste ce împărtășesc același splendid cadru japonez:

  • Aniversarea căsătoriei;
  • Grădina de piatră;
  • Dragostea, moartea și valurile.

Aniversarea căsătoriei

Trecând un timp de la moartea soției, un bărbat încă tânăr rememorează singura excursie alături de partenera sa de viață. În viața de cuplu au trăit într-o sărăcie lucie și singurul lucru care i-a ținut pe linia de plutire a fost zgârcenia – trăsătura comună de caracter pe care o împărtășeau.

Bărbatul nu și-o amintește pe fosta soție ca pe o femeie frumoasă. Iar unul din puținele lucruri pentru care aceasta ieșea în evidență era cumpătarea dusă la extrem. Și tot pentru cumpătarea ei era criticată și batjocorită de toți cei din jur. Nu are însă prea multe alte amintiri deoarece lipsurile nu le-au permis să-și construiască o istorie a lor, cu o singură excepție.

Viața le-a oferit o unică șansă și astfel, câștigând datorită unui depozit la bancă o sumă modestă de bani, cei doi au pleacă într-o scurtă excurise împreună. Însă chiar și această escapadă are loc sub semnul zgârceniei și rememorând experiența, bărbatul văduv are parte de o revelație.




Grădina de piatră

Un bărbat înstărit proaspăt căsătorit cu o femeie tânără, de o frumusețe rară, vizitează Kyoto în luna lor de miere. Înainte de întoarcerea acasă, în ultima zi a șederii în fosta capitală, el se hotărăște să-și ducă mireasa la Ryoan-ji, un templu renumit pentru superba sa grădină de piatră, care i-a marcat anii tinereții cu o dramă în dragoste.

Ajunși la templu el rememorează fiecare clipă din copilăria sa de mult apusă. Iar la final se hotărăște să lase în urmă trecutul și să se concentreze pe viitor. Dar așa cum mulți ani înainte de căsătorie l-a schimbat pe el grădina de piatră când era tânăr, la fel își lasă amprenta și asupra sufletului gingașei mirese.


Dragostea, moartea și valurile

Reușind să piardă o bună parte din imensa avere moștenită din familie, un tânăr se hotărăște să se sinucidă deoarece orice întreprinde pare să fie sortit eșecului. Dar nedorind să cauzeze neplăceri, își alege să-și ia rămas bun de la lume într-un loc unde valurile se izbesc cu putere de stâncile de la țărm, iar trupul i-ar fi purtat de ocean astfel încât să nu lase nimic în urma sa.

Ca ultimă dorință, tânărul nu-și dorește decât să termine un roman pe care nu a avut niciodată timp să-l citească și apoi să-și ia adio abandonându-se valurilor. Dar o apariție neobișnuită la hotelul unde își petrece ultimele zile îl face să-și amâne planurile.




Un alt fel de povești de dragoste

Când iubesc, japonezii sunt altfel. Nici mai buni, nici mai răi. Ci altfel decât occidentalii. Un lucru e clar, nu poți generaliza. Dar în majoritatea poveștilor de dragoste din literatura clasică japoneză atât femeile cât și bărbații mai întâi gândesc, apoi fac și abia la sfârșit vorbesc. Un ciclu cu totul și cu totul nou pentru concepția occidentală.

Pe mine m-a fermecat întotdeauna subiectul dragostei în romanele japoneze și deși nu știu dacă aș putea să stau lângă un barbat care să nu-mi spună mereu că mă iubește, cel puțin ca povești, idilele japoneze mi se par pur și simplu încântătoare.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Dragostea, moartea și valurile te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep