・Interviu cu Andreea Chiuaru despre Shop my library – un eveniment dedicat tuturor iubitorilor de carte și blogging

Interviu cu Andreea Chiuaru despre Shop my library - un eveniment dedicat tuturor iubitorilor de carte și blogging

#1 Buna Andreea! De pe Facebook, Instagram și blogul tău eu te cunosc destul de bine, cel puțin când vine vorba de cărți. Dar dacă se poate, mi-ar plăcea să te prezinți și aici, pentru cititorii pickandkeep.

Bună! Eu sunt Andreea și, cel mai adesea, mă prezint drept content creator pentru că mi se pare că îmbină frumos atât ceea ce fac pe Instagram, cât și ceea ce scriu pe blog. Când nu citesc, fac digital marketing (momentan pentru un magazine dedicate nișei de boardgames și geek stuff). O data pe lună ies în offline cu evenimentul „Shop my library” care de un an e parte din mine la fel de mult ca orice fac eu.

#2 Eu am descoperit cititul târziu. Abia pe la 15-16 ani când deja japoneza devenise principala prioritate din viața mea și pentru cărți nu mai aveam timp nici măcar câteva ore pe lună. Acum îmi pare rău că nu am citit mai mult în copilărie, dar nu pot să dau timpul înapoi. Ce recomanzi adolescenților pentru a descoperi mai repede gustul cărților?

Povestea mea e puțin diferită. Am avut perioade în care am iubit cărțile și perioade în care m-am îndepărtat de ele. De fiecare data când m-am îndepărtat eu de ele a fost pentru că nu am avut prieteni cu care să-mi împărtășesc pasiunea. Cred că aici e cheia, iar conturile dedicate cărților ajută mult. Văd mulți adolescenți care își fac conturi de Instagram ca să promoveze lectura și mă bucură. Așa că, sfatul meu pentru adolescenți e ca, dacă nu găsesc în cercul de apropiați pe cineva care să le împărtășească pasiunea, să se îndrepte spre o astfel de comunitate. Intuiesc totuși că blogul tău și acest interviu ar putea să fie citit mai degrabă de părinți sau viitori părinți așa că sfatul meu pentru ei ar fi să nu pună presiune pe copii să citească. Puterea exemplului încă funcționează, iar acum e mai ușor ca niciodată să găsești cărți atractive în librării, evenimente dedicate copiiilor și canale de youtube cu conținut educational pe care să le urmăriți împreună.

#3 Ce fel de cărți citești cel mai des și care este genul literar fără de care nu ai putea trăi?

Răspunsul ăsta se schimbă de-a lungul timpului. Acum aș zice fără doar și poate că nu aș putea să trăiesc fără non-ficțiune. Am nevoie să aflu lucruri noi, să mă dezvolt personal cât de mult se poate. Relaxarea pe care o obțin citind ficțiune aș putea probabil să o iau din alte surse, dar când vine vorba de non-ficțiune online research-ul nu se compară câtuși de puțin.

#4 Există vreun tip de cărți pe care nu le-ai citi niciodată? Ce fel de subiecte te fac să lași o carte din mână?

Nu aș zice chiar „niciodată”, dar nu simt pic de atracție pentru cărțile SF&Fantasy. Îmi plac cărțile cu subiecte cât mai reale, iar dacă acțiunea se petrece în viitor, atunci aleg o distopie. Fantasy-ul nu m-a prins nici măcar în copilărie (sunt în acel mic procent care nu a citit Harry Potter și nu a văzut nici măcar filmele).

#5 Ai o carte pe care o consideri guilty pleasure, pe care ai citit-o de mai multe ori și tot nu te saturi de ea?

Hmm… cred că Pânza de păianjen a Cellei Serghi. E în mod clar o carte pe care, dacă aș găsi-o acum într-o librărie nu aș fi înclinată să o cumpăr, dar de care mă leagă așa multe amintiri încât nu pot să nu o iubesc. Anul acesta am ajuns în sfârșit la Balcic și mi-am luat o după-amiază în care am recitit pasaje care se petrec acolo.

#6 Ce alte hobby-uri mai ai în afară de citit? Cu ce îți ocupi timpul când nu ai cărți prin preajmă?

Îmi place enorm să călătoresc. Când nu sunt plecată îmi ocup mintea cu planificat de viitoare călătorii. Nu sunt genul care plănuiește fiecare minut din vacanță, dar îmi place să știu cam tot ce aș putea să fac în orașul în care ajung ca să aleg ce mi se pare cel mai atractiv. Dincolo de asta, eu sunt cea care știe mereu ce autobuz trebuie luat desi nu a mai fost niciodată într-un oraș nou, cât costă biletele de intrare și unde se mănâncă bine.

#7 Shop my library mi se pare o idee îndrăzneață care încurajează atât bloggerii de carte cât și pasionații de lectură. De la ce a pornit acest concept?

A pornit de la nevoia mea de a mai renunța la cărțile din bibliotecă. De-a lungul anilor mi-am dat seama că aș vrea să păstrez doar un mic procent: doar acele cărți pe care simt că le voi mai reciti sau care m-au bucurat enorm atunci când le-am citit. Apoi mai erau și cărțile pe care le primeam de la edituri și librării și pe care știam că nu o să le citesc în următorii ani pentru că nu mă atrăgeau. Și, nu în ultimul rând, cărți pe care le cumpărasem cu mâna mea, dar care nu mă mai atrăgeau. Fiind vorba de așa multe titluri nu-mi venea să le donez și nici nu știam exact cui să le donez în așa fel încât ele chiar să fie citite, nu doar să refacă stocul unei biblioteci. Apoi mai era și acea mica frustrare legată de faptul că eu oricum cheltuiam mulți bani pe cărți de la lună la lună și nu mi-ar fi stricat să-mi finanțez hobby-ul din cărțile la care renunțam. Având în vedere că există zeci de astfel de evenimente dedicate vânzării de haine, mi-am zis să-mi fac propriul concept: unul în care cei care vin să vândă și să cumpere cărți din biblioteci personale.

#8 Povestește-mi te rog despre prima ediție Shop my library și care au fost motivele pentru care te-ai hotărât să continui.

Prima ediție nici măcar nu a fost așa promovată pentru că aveam zeci de emoții și mă temeam că nu o să iasă bine. Am scris unor bloggeri de carte pe care îi știam și le-am povestit de concept. Nu existau reguli de participare la vremea aceea și nici o taxă de participare care să-mi permită un buget de promovare, de exemplu. Am cumpărat câteva prăjituri, ceai și turtă dulce din banii proprii și am sperat că oamenii se vor simți bine. A fost prima data în care am fost la un eveniment și mi-a plăcut enorm să mă aflu în centrul oamenilor. Dincolo de asta, am primit feedback foarte bun și, pe măsură ce am făcut alte și alte ediții au început să vină oameni noi și din ce în ce mai mulți la târg. Dar partea mea favorită e când vin la mine oameni pe care nu îi cunosc să vorbească cu mine și îmi spun cât îi motivez să citească mai mult sau cum o carte pe care au luat-o de la târg le-a plăcut mult etc.

#9 Cine poate participa în calitate de expozant la Shop my library și ce avantaje are de pe urma acestei participări?

Cum ziceam, prima ediție a fost dedicată exclusiv bloggerilor de carte. Treptat, am deschis granițele să zic așa și am primit orice cititor care a vrut să-și vândă cărțile din propria bibliotecă. Însă începând cu a doua ediție am introdus și o taxă de participare. Înscrierea se face întotdeauna în avans, se alocă standuri, e exact ca un târg de carte mare în miniatură. Avantajul evident e că renunți la cărți pe care oricum nu le-ai mai (re)citi și obții și bani de pe urma lor. Cred că în 99% dintre cazuri bani sunt destinați pentru alte cărți, dar mai contează? Dincolo de asta, fiecare ediție e un prilej de a cunoaște alți oameni pasionați de citit și bloggeri de carte. Iar pentru cei care au și un proiect personal cred că e o modalitate bună de promovare. Te poți ușor promova, spre exemplu, inserând semne de carte cu blogul tău în cărțile pe care le vinzi.

#10 Când va avea loc următoarea ediție Shop my library și ce detalii îmi poți da despre eveniment, asta în condițiile în care nu este totul surpriză.

Deja am anunțat noul eveniment. Va fi pe 14 decembrie, la Tucano Coffee Madagascar (chiar lângă Afi Palace Cotroceni). Ediția asta readuce un concept testat în decembrie anul trecut – blind date with a book. Pe lângă cărțile pe care oamenii le pot oricum cumpăra, fiecare expozant va aduce și cărți împachetate tematic cu mici indicii despre acțiune, personaje etc.

#11 Cum îți imaginezi că se va transforma Shop my library peste încă un an? Dar peste cinci?

Mi-aș dori un târg mare în 5 ani de-acum, desi cred că în felul acesta s-ar mai pierde din intimitate și ar fi mai greu să vorbesc cu fiecare persoană în parte. Într-un an de-acum însă eu sper două lucruri: că voi continua să revăd fețe cunoscute care vin ediție de ediție la târg și că voi cunoaște cât mai mulți oameni noi prin intermediul târgului.

#12 Ce fel de cărți se caută cel mai mult la Shop my library și cu ce volume se întorc acasă expozanții?

O vizită la târg nu e una foarte diferită de o vizită la o librărie clasică. Asta înseamnă că au potential mai mare cărțile noi (publicate în ultimul an) și cărțile foarte populare (chiar dacă sunt mai vechi). Dincolo de asta, contează și prețul. Eu am reglementat cât am putut și am rugat întotdeauna expozanții să aducă cărți între 5 și 30 de lei, însă depinde și prețul de librărie, dar și prețul practicat de alți expozanți. Ca să-ți răspund concret că expozanții se întorc cu titluri nuatâtdeinteresante sau cu titluri prea scumpe, dacă nu sunt dispuși să lase din preț pe parcursul târgului.




#13 Ce îmi poți spune despre blogdeidei și de unde îți iei inspirația?

Eu scriu pe blog de idei ceea ce le povestesc prietenilor mei. Despre ce am mai citit, locurile în care am călătorit, evenimentele pe care le recomand. Nu e un loc anume din care îmi iau inspirația, subiectele îmi vin spontan. Unele rămân, altele nu. Unele necesită mai mult research și ajung într-o listă cu subiecte de abordat la un moment dat, pe altele le scriu dintr-un foc, în timp ce beau o cafea.

#14 Eu am învățat de pe blogul tău multe lucruri pe care le-am și pus în aplicare despre colaborările cu edituri. Dar acum că tot am ocazia să te întreb direct prin intermediul acestui interviu, care crezi că este esența unei colaborări reușite?

Cred că secretul e să fie win-win de ambele părți. Am fost atât în tabăra omului de marketing care a făcut colaborări cu bloggeri, cât și în tabăra creatorului de conținut. Eu sunt adepta stabilirii de la început a unor așteptări: ce pot primi eu ca blogger vs. ce îți pot oferi la schimb și invers. Pentru mine, un parteneriat reușit e unul în care simt că dorințele mele sunt respectate, în cadre primesc produse care mi se potrivesc, nu produse pur și simplu doar ca să le promovez. Dincolo de asta, nu mă implic niciodată în parteneriate unde nu există flexibilitate, în care mi se dă un plan de postări pe care trebuie să-l respect. Pentru că pentru mine comunitatea mea e de zeci de ori mai importantă decât banii economisiți (pentru că asta sunt cărțile primite). Așa că nu aș recomanda niciodată ceva ce nu e genul meu și mă aștept ca partenerii mei să înțeleagă asta.

#15 În viața mea există foarte puține constante. Faptul că nu sunt deloc un om conservator cred că reiese și din acest blog pe care l-am transformat într-o salată. Dar mă gândesc uneori că ar fi bine să am un site mai nișat, ca al tău. Care consideri că sunt avantejele unui blog de nișă față de un blog generalist?

Eu nu cred că blogul meu e 100% nișat, mai degrabă contul de Instagram. Dar ca să-ți răspund la întrebare, cred că o comunitate nișată te ajută să închegi o relație cu oamenii care te urmăresc ceva mai personal decât un blog generalist. Pe de altă parte, la un moment dat, având un proiect nișat, ai toate șansele să te oprești din creștere sau să crești foarte greu.

#16 Care sunt trei calități pe care trebuie să le aibă un blogger de carte?

Nu știu dacă le-aș zice chiar calități. Dar dacă ar fi să dau trei sfaturi aș zice: să urmărească alte proiecte mari de nișă, să aibă dorința de a se perfecționa și a-și îmbunătăți conținutul și să analizeze periodic conținutul publicat, măsură în care acesta a funcționat și unde e loc de schimbări.

#17 Contul tău de Instagram cred că este unul din cele mai frumoase conturi cu și despre cărți pe care le-am văzut în România. Pe ce te concentrezi când faci pozele și cum le editezi?

Îți mulțumesc tare mult. Până să intre prietena mea Ana în viața mea făceam toate pozele cu telefonul (un Huawei P20). Acum e un mix între poze făcute cu telefonul și poze făcute de ea cu apartul ei Canon. De editat editez în VSCO – am investit în varianta premium și recomand asta tuturor.




#18 Cât de important consideri că este pentru cei care promovează lectura să fie conectați cu tehnologia?

Cred că ar trebui să găsească un echilibru (eu asta încerc). Dincolo de asta depinde cât de important e pentru ei și unde vor să ajungă. Dacă faci asta doar ca un hobby și nu te interesează creșterea, nu cred că ai nevoie să știi prea mult marketing. Însă dacă privești serios misiunea ta de a promova lectura cred că ar trebui să fii conectat la tot ce e nou.

#19 Ce alte planuri legate de lectură și cărți ai pentru viitor?

Tocmai am lansat un maraton de lectură – 6 cărți până în 2020 și mi-am propus să scriu pe blog cel puțin 20 de articole în decembrie. Long term mi-ar plăcea să mă țin de un obicei dezvoltat în 2019, să scriu despre 90% dintre cărțile citite. Pe plan personal vreau să continui să citesc din ce în ce mai multă non-ficțiune.

#20 Îți mulțumesc pentru răspunsurile tale la întrebările acestui interviu și te rog să-mi spui unde te găsim când vrem să aflăm despre cărți și despre tine la modul general?

Și eu îți mulțumesc tare mult! În online sunt pe Instagram aproape tot timpul – @andreea_chiuaru. În offline la târg, cel mai adesea.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Interviu cu Andreea Chiuaru te invit pe blogul nostru

Blog pickandkeep



・People I Pick #9: Interviu cu Tettyo Saito critic de film și scriitor

People I Pick #9: Interviu cu Tettyo Saito critic de film și scriitor

Cel de-al nouălea interviu de lapickandkeep este unul cu totul și cu totul deosebit datorită lui Tettyo Saito care de bună voie și nesilit de nimeni a acceptat să fie tras de limbă și luat la întrebări despre pasiunile și aspirațiile sale. Cum l-am cunoscut pe Tettyo? Ca pe mulți alți oameni cool din viața mea, pe Facebook, printr-o postare în care spunea că scrie în română nuvele despre adevărata față a Japoniei.

Mi s-a părut foarte original ca un japonez să scrie în limba română povești inspirate din realitate despre propria țară, mai ales pentru că subiectele abordate nu sunt cele promovate în general. Tettyo vorbește deschis despre lucruri taboo pe care mulți alții nu numai că evită să le pomenească, dar n-ar recunoaște nici în ruptul capului că există și în Japonia.

Și așa am ajuns să citesc Komorebi 木漏れ日o nuvelă semnată de Tettyo despre care am scris apoi și pe acest blog și care m-a luat prin surprindere prin sinceritatea ei, dar și imaginile vivide pe care îți este ușor să le vizualizezi citid textul. Dar să ne întoarcem la interviu și să-i dăm voie lui Tettyo să ne spună el de ce a ales această direcție și nu în ultimul rând, de ce tocmai limba română?

1. Eu am aflat deja cum te cheamă, dar ai putea să te prezinți și pentru cititorii mei?

Mă numesc Tettyo Saito. Îmi pare bine de cunoștința! Sunt japonez și lucrez în Japonia ca critic de film. Dar, în același timp, scriu povești în limba română.

2. Ce îți place la România și cum ai intrat în contact cu această țară?

În întrebarea anterioară, am menționat că scriu povești în limba română. Într-o zi am văzut un film românesc, „Polițist, Adjectiv”, al lui Corneliu Porumboiu și am fost surprins de cât de minunat a fost. De atunci, am început să văd mai multe filme românește și m-am gândit că, dacă pot înțelegi limba, pot înțelege și cultura mai adânc. Așadar am încept să studiez româna. Și după 5 ani, visul meu s-a împlinit, am reușit să devin scriitor în România!

Hm, îmi place România foarte mult. Literatura, muzica, mâncarea, Bucureștiul… dar, mai ales filmul! Filmul românesc este cel mai extraordinar din lume. Sunt mereu uimit de realismul intens, umorul negru și critica ascuțită despre țara în care locuiesc personajele. De exemplu, „Balanța” al lui Lucian Pintilie, „Aurora” al lui Cristi Puiu, „Inimi cicatrizate” al lui Radu Jude etc. Recent, am văzut „Ivana cea groaznică” al lui Ivana Mladenović. Este mișto!

3. Acum îți voi da o provocare mai ciudată. Descrie-te folosind un fel de mâncare, un roman și o melodie.

・Mâncare: Pasta aglio, olio e peperoncino
・Roman: Thomas Bernhard „Auslöschung”
・Melodie: Angel Olsen „High Five”

4. Când ai început să scrii și ce te-a determinat să scrii?

Poate când eram la universitate. La început, când eram la liceu, am citit multe romane în bibliotecile japoneze sau străine. Atunci, am încept să studiez literatura japoneză la universitate și să scriu un fel de nuvelă. Dar, la început, asta era doar o parodie pentru literatura pe care am citit-o. De exemplu, Souseki Natsume, Ougai Mori și Ryuunoske Akutagawa.

Dar într-o zi, m-am întâlnit cu scriitorul numit Mitsuharu Inoue. El a descris speranța și deznădejdea în lume în mod minunat, ca nimeni altul. Afectat foarte adânc de el, am scris o povestire numită „Ulei târâtor”. Este despre un tată care își caută fiul dispărut. Mă gândesc că aceasta este prima poveste pe care o pot numi lucrarea mea „reală”, nu „un fel de”. Adică, Mitsuharu Inoue m-a condus să scriu.

5. Care este prima nuvelă sau orice altă lucrare pe care ai scris-o vreodată?

Ou, întrebare grea! Înainte de „Ulei târâtor” din răspunsul anterior, am scris multe, multe povestiri foarte rele. Dar, prima nuvelă… am uitat titlul său, dar parcă era despre un om care și-a pierdut soția. Am folosit cuvinte sau Kanji-uri foarte dificile, pentru că m-am gândit că era”literatură”. Dar rezultatul este… doar gunoi!




6. Care sunt temele pe care le abordezi în general?

În povestea mea, vreau să scriu despre Japonia contenporană, mai ales partea întunecată a Japoniei după anii 2010. Pentru că, în România, aproape de toată literatura japoneză contenporană după anii 2010 nu este publicată. Există un vid mare despre Japonia în România. Și poate românii ating cultura Japoniei prin manga sau anime, dar, în acest mod, ei pot vedea doar partea bună sau utopică a Japoniei. Mă gândesc că nu este bine. Toată lumea trebuie să știe partea bună și rea a Japoniei.

De exemplu, povestea mea Un japonez ordinar . Am scris asta pentru că, în Japonia, este o problemă să apară alt-right japonez, numit neto-uyo (ネトウヨ). Adică un soț bun, un tată bun și un japonez bun. Dar, în același timp, ei au dezvoltat un rasism intens către strâini, mai ales chinezi și sud-coreeani. Ei scuipă cuvinte abuzive și, uneori, acționează violent. Și, cumva, s-au poreclit „un japonez ordinar” (普通の日本人). Vreau să scriu despre psihologia și violența lor folosind o limba straină, româna.

7. Ce îți place cel mai mult la scris?

Scrierea este o artă pe care o poți face singur, doar singur. În mod liniștit, în mod sublim, să te poți concentra pe această artă. Îmi place să fiu singur, așadar asta se potrivește cu sufletul meu.

8. Ce îți place cel mai puțin la scris?

Când scrii, trebuie să fi singur. Fara Niciun ajutor, niciun suport din partea altcuiva. Ai nevoie să țesi cuvintele, confruntându-te cu propriul tău suflet singur. Eu cred că, dacă nu poți îndura această singuratate, nu poți devini un scriitor.

Adică, ce îmi place cel mai mult și ce îmi place cel mai puțin e același lucru!

9. Ca toți ceilalți, bănuiesc că ai momente în care te simți cu motivația la pământ. Ce faci atunci ca să-ți ridici moralul?

Dorm și recapăt energia. Acum este foarte cald în Japonia pentru că este vară. Așadar este îmi este mult mai confortabil să dorm pe podeaua rece.

10. Dacă nu scriai, pe ce alt drum crezi că ai fi apucat în viață?

De fapt, am vrut să fiu regizor. Dar așa cum am spus, îmi place să fiu singur, sau nu-mi place să comunic cu oameni. Regizorul este ca un cap care conduce multe persoane, adică este un artist la polul opusul față de scriitor. Așadar n-am devenit regizor. Dar pe la 40 de ani vreau să devin regizor. Pe bune!




11. Unde îți pot citi toate nuvelele?

Pe LiterNautica. Dacă poți citi japoneză, și aici pe gregariousgogo. Și povestea mea va fi publicată în altă revistă curând, poate. Sper că o vei aștepta!

12. Ai un model în viață, sau cel puțin pe cineva pe care îl cosideri o sursă de inspirație?

E. M. Cioran. Când eram la universitate, am citit cărțile lui și am fost surprins. În cărții, există anxitatea, furia, tristețea și deznădejdea pe care le simțeam când eram adolescent. De atunci, continui să citesc cărții și să mă scufund în esența lor.

Mă gândesc că această lumea este foarte putredă. Mai ales, Japonia este cea mai nasolă. Plină de sexism, rasism și inegalitate. În această situație, ceea ce avem nevoie este speranța sau optimismul, ca să schimbăm lumea? Cred că nu. Deznădejdea și pesimismul. Ca să schimbăm lumea, trebuie să ne scufundăm până la fund, folosind deznădejdea ca un plumb. Și să erupem de la capăt, puternic. Atunci atacăm lumea. Până atunci, nu putem rupe această lumea putredă. Persoana care mi-a transmis asta este Cioran. Pot spune că sufletul lui se reflectă adânc în povestirile mele.

Apropo, când citeam cărțiile lui la universitate, nu știam că Cioran este român. Pentru că erau traduse din limba franceză, și oamenii îl chemau „Sioran” ca și cum ar fi francez. Peste câțiva ani, când studiam limba română, am aflat că Cioran este român din întâmplare. Pe atunci, am fost foarte șocat. Și m-am gândit că este destinul meu să studiez româna. Dragostea pentru Cioran și pentru limba română a devenit mai adâncă.

13. Dacă ai putea schimba ceva la tine, orice, care ar fi acel lucru?

Fundul meu. De fapt, sufer de hemoroizii. Așadar vreau să schimb fundul meu bolnăvicios cu unul sănătos.

14. Dă-mi exemplu de ceva la care nu te întrece nimeni.

Pasiunea pentru filmul românesc. Mă gândesc că nu mă întrece nimeni cu excepția românilor. Cel puțin, sunt în vârf printre japonezi. Timp de 5 ani, în continuu am văzut filme românești. Din păcate, sunt puține, dar mai ales difuzate în Japonia sunt într-un număr mult mai mic. În această situație dură, le văd prin toate mijloacele posibile, și astfel studiez limba română. Dar îmi doresc să văd tot mai multe filme românești.

15. Unde vei fi peste 5 ani? Dar peste 10?

Sper să devin un scriitor faimos în România peste 5 ani. Cel puțin, voi termina de scris o colecție de povești și un roman. Deja am o idee pentru roman. Acesta este despre un cupl de lesbiene care trăiește liniștit în România. O femeie își pierde mama ei drăguță, dar homofobă și nu poate scăpa de tristețe. Atunci, se apropie un referendum cu interdicția privind căsătoriile între persoanele de același sex, și viața ei începe să fie nesigură… sunt interesat de relațiile între femei . În japoneză, continui să scriu o astfel de poveste. Așa că vreau să o scriu și în româna. Acum, colectez documentele necesare pentru informare.

Dar mai am un vis. Este să devin traducător română-japoneză. Există literatură română contemporană pe care vreau să o traduc. „Un cal într-o mare de lebede” al lui Raluca Nagy (ea este prietena mea), „Fetiș” al lui Horea Sibișteanu, „Părinții” al lui Diana Bădica și „Grădina de sticlă” al lui Tatiana Ţîbuleac etc. În Japonia, aproape toată literatura română nu este introdusă. Mai ales, contemporană. Este rolul meu să umplu golul. Și vreau să traduc cărțile lui Mitsuharu Inoue. El nu este faimos în lume, nici în Japonia. Dar eu cred că este cel mai magnific scriitor. Așadar vreau să-l introduc.




16. Dacă ar fi să poți alege doar două lucruri din următoarele, iar pe restul să nu le ai niciodată, ce ai alege dintre bani, faimă, dragoste, familie, sănătate, timp liber berechet, șansa de a călători în toată lumea?

Faimă și timp liber berechet!

17. Ce faci când nu scrii?

Câd nu scriu, citesc un roman sau văd un film. Mai ales, văd un film. Nu pentru că sunt critic de film, doar pentru că-mi place foarte mult. Filmul mă stimulează în diverse moduri.

Apropo, am văzut „Mo” al lui Radu Dragomir ieri. Filmul reflectă mișcarea de #Metoo în România. Foarte interesant. Dacă este posibil, vreau să văd doar filme românește toată viața. Dar, este imposibil pentru că sunt critic de film!

18. Dacă ți-aș spune că vreau să devin scriitoare, ce sfat mi-ai da?

Continuă să scrii! Eu continui să scriu mult, mai ales povești. Aproape toate povestirile au fost, sincer vorbind, rahaturi. Dar, într-o bună zi, aceste rahaturi vor deveni comori pentru tine. Așa că, continuă să scrii!

19. Pune-mi tu o întrebare. Orice îți trece prin cap.

Întrebarea pe care un scriitor vrea să o pună cititorilor este una singură: de ce citești poveștile mele? Mulțumesc!

Așa cum am spus și în introducere, citesc poveștile tale pentru cu suntaltfel. Am locuit în Japonia, am cunoscut și încă pastrez relația cu destui japonezi, sunt măritată cu unul, am lucrat cu și pentru japonezi și toate aceste lucruri mi-au dat șansa să văd și o altă față a Japoniei cu bune și cu rele, nu doar pe cea idilică în care toți bărbații sunt samurai și toate femeile poartă kimono și fac ceremonia ceaiului. Așa cum am văzut-o eu, pentru mine Japonia adevărată este mai degrabă cea din poveștile tale decât cea pe care și-o imaginează sau și-o doresc cei ce n-au trăit-o pe pielea lor.

20. Unde te găsesc data viitoare?

Pentru început, Facebook. Dacă poți citi japoneza, Twitter-ul meu, revista online de film pentru care lucrez ca redactor și scriitor.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolulInterviu cu Tettyo Saito te invit pe blogul nostru

Blog pickandkeep



・People I Pick #8: Interviu cu Ioniță Cristian antreprenor

Ca blogger am aflat de Oblyo Digital Agency căutând online campanii la care aș putea să particip. Urmăream de mult site-ul acestei agenții și mă gândeam mereu la cât de generoase fuseseră premiile campaniilor precedente și cât de mult mi-ar plăcea să mă implic dacă se va ivi vreodată ocazia. De aceea, ca nu cumva să las șansa să treacă pe lângă mine, pusesem un pin site-ului Oblyo cam cu jumătate de an înainte de a participa la prima campanie. De asemenea, verificam pagina în mod regulat să văd dacă nu cumva s-a lansat vreun nou concurs.

Și ce să vezi? Așteptarea și pregătirea sufletească au dat roade pentru că trei din patru campanii la care am reușit până la urmă să particip mi-au adus premii consistente și totodată ocazia de a colabora în calitate de content writer cu Oblyo Digital Agency. De asemenea, am aflat și cine este în spatele acestei agenții și ce fel de persoană face ca toate campaniile și multe alte lucruri legate de marketing online să fie posibile. Numele lui este Ioniță Cristian Alexandru și în continuare te invit să citești un interviu incitant în care încerc să aflu de la el cât mai multe din secretele unei agenții SEO de succes.

#1 Bună Cristian! Cum te cheamă am aflat deja, dar acum mi-am dat seama că nu te-am întrebat niciodată de unde vii.

Din București. M-am născut și am crescut în capitală.

#2 Îți place locul unde te afli? În ce direcție te îndrepți mai departe?

Sigur că da. Îmi place locul unde am ajuns după destui ani de eforturi susținute. Dar mai mult îmi place direcția în care merg, adică cea de dezvoltare a agenției pe care o conduc.

#3 Hai să ne cunoaștem mai bine! Descrie-te în câteva cuvinte raportându-te la un animal.

Scorpion stând la pândă. Pândesc noi oportunități de dezvoltare.

#4 Ce te-a motivat să începi o carieră în mediul online?

Dorința de a face și altceva, de a-mi demonstra mie însumi că pot reuși într-un mediu în care concurența este din ce în ce mai acerbă.

People I Pick #8: Interviu cu Ioniță Cristian Alexandru de la Oblyo Digital Agency

#5 Ai încercat și alte domenii înainte de a te dedica conceptului Oblyo?

Înainte de Oblyo am lucrat la Loteria România și la Ziarul Național, ca fotoreporter.

#6 Sinceră să fiu, și caut de ceva vreme, nu am mai găsit în România agenții SEO care să ofere atât de multe servicii ca Oblyo Digital Agency. Cum de reușești să obții rezultate pozitive pe atât de multe planuri?

Răspunsul la această întrebare este unul cred eu simplu. Când pui pasiune în ceea ce faci, muncești constant, dând dovadă de seriozitate și profesionalism, rezultatele nu pot fi decât pozitive.

#7 Pentru mine Oblyo se diferențiază de tot ceea ce există pe piață prin diversitate. Am impresia că are un spectru larg de servicii. Tu care consideri că sunt punctele forte ale agenției tale?

Dincolo de faptul că oferim o gamă largă de servicii, cred că punctele noastre forte sunt calitatea, profesionalismul, punctualitatea și seriozitatea.

#8 Știu că sună cam personal, dar care consideri că este cea mai mare provocare pe care agenția ta o are de înfruntat de acum înainte?

Încercarea de a oferi aceleași servicii ca celelalte agenții de digital, dar totuși altfel.

#9 Sunt convinsă că există și momente dificile în munca pe care o desfășori. Ce te motivează să continui?

Dorința ca Oblyo să devină una dintre cele mai bune agenții de digital de pe piață.

#10 Unde va fi Oblyo Digital Agency în cinci ani? Dar în zece?

Va fi numărul 1, cel puțin asta îmi doresc.

People I Pick #8: Interviu cu Ioniță Cristian Alexandru de la Oblyo Digital Agency

#11 Să spunem că internetul nu s-ar fi inventat niciodată. Te-ai fi îndreptat tot spre publicitate sau ți-ai fi ales o cu totul altă carieră?

M-aș fi îndreptat, poate, spre acel lucru pe care știu să-l fac la fel de bine, fotografia.

#12 Ce avantaje au firmele care colaborează cu Oblyo Digital Agency?

Sunt multe avantaje. Printre acestea se numără flexibilitatea, transparența, gama variată de servicii, printre altele.

#13 Pentru o firmă la început de drum, ce instrumente de promovare online consideri că sunt cele mai potrivite?

Campania de Google Adwords și cea de SEO sunt două dintre cele mai potrivite instrumente de promovare online.

#14 De ce este necesară publicitatea în mediul online?

Publicitatea online este o parte fundamentală dacă dorești să atragi noi clienți și să-ți crești afacerea.

În prezent, anunțurile iau multe forme, dar toate au același scop: promoveze și să vândă eficient produsul sau serviciul. Prin urmare, oricine dorește să-și dezvolte afacerea trebuie numaidecât să apeleze la publicitate online.

People I Pick #8: Interviu cu Ioniță Cristian Alexandru de la Oblyo Digital Agency

#15 Există greșeli de neiertat în publicitatea online?

Sigur că da, ca în orice alt domeniu. Una dintre aceste greșeli este lipsa unei unei campanii de Google Adwords, deoarece este o modalitate de promovare care nu poate lipsi din strategia de marketing a unei afaceri care se dorește a fi dezvoltată.

#16 Legat de campaniile pentru bloggeri. Mulți mă întreabă cum ar trebui scris un articol de campanie și la ce se așteaptă sponsorii? Eu le-am dat părerea mea de blogger și content writer, dar mi-ar plăcea să aflu ce spui și tu în calitate om de agenție care ia lăgătura direct cu sponsorii.

Din punctul meu de vedere, un articol de campanie ar trebuie să spună în mod cât mai atractiv povestea produsului sau serviciului sponsorului. Din păcate, în acest caz subiectivitatea își spune cuvântul. Totul depinde de cât de mult îi place sponsorului povestea sau nu. În plus, modul de scriere depinde de fiecare sponsor în parte.

#17 Pagina mea este citită de foarte mulți bloggeri și câțiva dintre ei au poposit chiar cu câteva articole pe aici. Ce sfat ai da acestor persoane pentru a se dezvolta pe plan profesional?

Sa facă ceea ce le place, dând dovada de seriozitate și profesionalism.

#18 Există vreun lucru la care nu ai renunța pentru nimic în lume? (Ne referim strict la lucruri și facem excepție de la orice persoană din viața ta.)

La jocurile pe PC, deoarece așa mă relaxez.

#19 Pune-mi o întrebare din orice domeniu al cărui răspuns consideri că îți este de folos.

Ce îți dorești în relația cu o agenție SEO, având în vedere că te-ai apucat de blogging?

Ca blogger când particip la o campanie a unui sponsor sau când colaborez cu cineva în vederea promovării unei anume firme pe blogul meu îmi doresc să fiu tratată cu același respect pe care îl ofer. Mai ales pentru faptul că sunt genul de persoană care privește cu încredere pe oricine până la proba contrarie, îmi doresc să mi se demonstreze că nu mă înșel dacă îmi pun încrederea în oameni.

Față de un blogger cred că este foarte simplu să-ți arăți respectul. În primul el se așteaptă să așteaptă la un feedback din partea celui care i-a cerut serviciul și apreciază dacă este îndrumat când greșește. Iar în al doilea rând, dacă este cazul, vrea să știe când va fi plătit pentru serviciul prestat. Ca agenție SEO sau sponsor, să amâni o plată către un blogger dacă ai un motiv bine întemeiat, este ceva normal și ușor de înțeles. Dar ceea ce urăsc bloggerii cel mai mult este să fie dați uitării atunci când își așteaptă remunerația.

#20 Mi-a făcut mare plăcere să discutăm și aici. Unde te găsesc data viitoare?

Mă poate găsi oricine și pe Oblyo.ro.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolulInterviu cu Ioniță Cristian Alexandru de la Oblyo Digital Agencyte invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep



・People I Pick #7: Bianca Lădaru studentă

Că tot suntem în prima săptămână de școală, m-am gândit că ar fi potrivit pentru această perioadă din an să dau cuvântul în cadrul rubriciiPeople I Pickcuiva cu amintiri proaspete de pe băncile școlii și cu o ambiție uriașă pentru viitorul ce i se deschide în față. De aceea ți-o prezint azi pe Bianca, una din cele mai hotărâte și îndrăznețe persoane pe care le cunosc și totodată o elevă care a reușit cu adevărat să mă uimească cu progresele ei la limba japoneză. Deci, ca să-ți iei și azi porția de motivație, fă cunoștință cu Binaca, tânăra care se pregătește imediat după facultate să ia Japonia cu asalt.



1. Te știu deja de ceva vreme, dar hai să te prezentăm și celorlalți. Cum te cheamă și de unde vii?

Bună. Mă numesc Bianca Lădaru și vin din multe locuri 🙂 În principal din Bucuresti, dar am locuit și în Dor Mărunt, Ciulnița, Slobozia.

2. Acum că știu de unde vii, spune-mi unde ți-ar plăcea să mergi?

Mi-ar plăcea să merg în Japonia și să scot pe piață desene animate cum nu s-au mai văzut până acum. Acesta este unul dintre visurile mele. În viitor, voi crea un oraș ce-mi va purta numele și fiecare locuitor va primi câte un pluricorn, emblema orașului. Eu am patru frați. Poate nu este o noutate, având în vedere faptul că trăim în secolul XXI, dar părinții nu prea au petrecut timp cu mine în copilărie. Tata era tot timpul la muncă, locuiam la țară și făcea mereu naveta cu trenul până la București, așa că mereu ajungea târziu acasă. Deci nu îl vedeam prea des.

Mama stătea acasă, fiind casnică. Dar se ocupa mai mult de frații mei, așa că a trebuit să caut afecțiune în altă parte. Desenele mi-au oferit ceea ce căutam. Tot timpul când le priveam, eram fascinată de propoziții precum “ești o mică prințesă minunată”, ”ce norocoasă sunt că ești prietena mea”, ”te iubesc”, ”vreau să fim prietene mereu”, ”orice s-ar întâmpla, sunt aici, lângă tine”, ”familia este cea mai importantă”, ”te poți baza pe mine”, ”am încredere în tine”. Mult timp nu am auzit aceste fraze decât în desene. De multe ori, îmi notam în carnețel lecții pe care le învățam din desene si încercam să le aplic în viața reală. Încă fac acest lucru, chiar dacă am 20 de ani.

3. Alertă de clișee! Te poți descrie în trei cuvinte? Dar dacă ar fi să fii o culoare sau o piatră, ce ai fi?

3 cuvinte care să mă descrie: frumoasă, norocoasă și determinată.

Culoarea pe care o aleg este: galben.

Piatra pe care o aleg este pirita.

4. Ne-am cunoscut datorită japonezei. Ce te-a făcut să-ți dorești a cunoaște această limbă?

Eu sunt studentă la Facultatea de Fizică în anul 2, la secția Fizică Teoretică în Limba Engleză. Încă din primele 3 luni, cineva mi-a spus că sunt “prea proastă” pentru a studia la această facultate. La început m-am supărat. Dar apoi, pe măsură ce treceau orele și lucrurile pe care nu le înțelegeam creșteau exponential de la o zi la alta, mi-am dat seama că are dreptate. Dar nu m-am lăsat păgubașă. Mi-am dorit mult să fiu și eu bună la ceva, iar acel ceva am vrut să fie ceva ce nu multă lume ar putea face sau învăța, așa că am ales japoneza și m-am ținut de japoneză cu dinții.

Prima dată am încercat să învăț japoneza de una singură. Mi-am cumpărat o carte (nu aveam bani de mai multe și nici de una prea strălucită) și mi-am luat un carnețel în care notam toate lecțiile. Mi-a luat mult timp să îmi dau seama cum se folosește “tsu mic” din Hiragana (mă refer la cel ce dublează consoana de după el).

Am învățat Hiragana singură, câteva cuvinte, câteva propoziții si câțiva Kanji. După un an, mi-am dat seama că progresez mult prea lent, așa că am căutat un meditator.

Neavând bani, a trebuit să mă angajez ca să îmi plătesc lecțiile particulare de japoneză. Așa că, timp de 7 luni mergeam și la facultate, care era în afara Bucureștiului, și la muncă 8 ore, și la japoneză, și la dansuri. A fost foarte obositor, dar nu am uitat nicio clipă de ce am ales să fie așa. Când îți dorești ceva, nimic nu îți poate sta în cale cu adevărat!

5. În ziua de azi nimeni nu mai face un singur lucru. Cu ce te mai ocupi în afară de japoneză?

După 7 luni, mi-am dat demisia de la locul de muncă deoarece am gasit o modalitate mai bună de a-mi plăti meditațiile de japoneză.

La momentul de față, joc sah și particip la competiții naționale, iar la anul voi participa și la competiții internaționale de șah. Îmi termin facultatea (mai am 1 an), scriu o carte drept fundație pentru desenele animate ce urmează a fi produse de mine, învăț să joc Shogi și pictez orice (mi-am pictat dulapul, am pictat cadouri pentru prieteni si multe tablouri).

6. Probabil că sună cam personal, dar chiar îmi doresc să aflu. Ce ai făcut ca să ajungi unde ești și în ce direcție o iei mai departe?

Nu știu ce am făcut ca să ajung unde sunt, dar se pare că am făcut bine 🙂

Cel mai important este că nu m-am dat bătută indiferent de situație. În perioada liceului, am trăit un fenomen foarte întâlnit în ziua de astăzi, bullying-ul (ca și victimă). A fost o perioadă foarte dificlă pentru mine, neavând cu cine să vorbesc despre ce mi se întâmplă. Nu eram obișnuită să vorbesc cu părinții pentru că nu prea aveau timp pentru mine.

La școală copiii nu făceau decât să își bată joc de mine, aruncau cu gunoaie, îmi vorbeau urât și mă pândeau iarna după ore, ca să mă bată sub pretextul unei bătăi cu zăpadă.

Iarna mă ascundeam tot timpul la etajul 2 al liceului, in fața amfiteatrului. Mă uitam pe geam și vedeam colegii mei de clasă cum intră în gașcă de 5 băieți în clădire și apoi în clasa în care învățam, sperând să mă găsească. Le-am spus profesorilor ce mi se întâmplă și că situația a scăpat de sub control, drept urmare am primit următoarele răspunsuri de la doamnele diriginte ale celor 2 clase în care am fost elevă :

・“dacă mai mulți oameni sunt împotriva ta, înseamnă că problema e la tine, nu la ei”
・”doar se joacă cu tine, exagerezi”
・”tu te-ai transformat într-o victimă, suporți consecințele”

Am încercat mult timp să îmi fac prieteni, fiind motivată de mesajele pe care le auzeam în desene precum ”nu te da bătut niciodată!”. Îmi alegeam o persoană și mă țineam de capul ei, chiar dacă fugea de mine. Oricum nu mai aveam ce să pierd, căci totul era deja pierdut.

Am avut mereu în cap imaginea mea în viitor, înconjurată de oameni care se bucură să vorbească cu mine, înconjurată de oameni care abia așteaptă să primească autograful meu. Îmi imaginam cum oamenii se simt inspirați de mine și mă respectă și mă recunosc oriunde. Practic, cea mai mare dorință a mea este să fie lângă mine oameni care să fie dornici să fim prieteni și care simt nevoia prezenței mele în preajma lor. Astfel, nimeni nu mă va mai ignora și toți mă vor recunoaște.

7. Povestește-mi despre șah.

Am început să joc șah când aveam 6 ani și locuiam în Dor Mărunt.

Tata făcea naveta cu trenul până în București deoarece acolo muncea. S-a împrietenit cu cineva care vindea tot felul de lucruri(CD-uri cu desene animate, păpuși, jocuri etc.). Într-o zi, vânzătorul l-a întrebat pe tata:
“Nu vrei să cumperi un șah?”
“Păi nu știu să joc”, a râs tata.
“Nu-i nimic, te învăț eu”.

După ce a învățat cum se joacă, a venit acasă și mi-a spus mie, fiind cea mai mare: “Bianca, nu vrei să iți arăt un joc tare de tot?”
“Ba da”, am răspuns eu fericită că în sfârșit tata vrea să facem ceva împreună.
De multe ori, când mergeam la școală cu trenul, căci făceam naveta ca să învățăm la școală în București, eu și tata stăteam pe băncile din compartimentul trenului, față în față, puneam tabla de șah pe genunchi și jucam 4 ore, cât dura drumul cu trenul din Dor Mărunt până în București.

Am prins multe răsărituri de soare în tren, mereu mi-au placut. Am tot jucat cu tata. Chiar și după ce ne-am mutat din Dor Mărunt. În clasele a șaptea și a opta am participat la concursurile de șah organizate de Primăria Sectorului 3 București – Cupa Toamnei la Șah și Cupa Mărțișorului.

Am câștigat 4 cupe atunci și 2 medalii. La ultimul concurs la care am participat în clasa a opta, domnul arbitru Șofran a observat că într-o partidă cu final de pioni împotriva unei adversare puternice, mi-am calculat mutările cu degetele pe tabla de șah și am câștigat. A fost impresionat și m-a întrebat dacă nu vreau să mă înscriu la clubul de șah Juventus. Așa că m-am înscris.

Am învățat acolo aproximativ un an. După aceea, am renunțat.

În clasa a zecea, din cauza faptului că nimeni nu voia să mai vorbească cu mine din motivele menționate mai sus, aveam extrem de mult timp liber, așa că m-am gândit cu ce să îl umplu și mi-am zis: ”Hey, ce-ar fi să mă înscriu la club?” Așa că m-am înscris la Clubul Central de Șah, unde am avut-o ca profesoară pe doamna Duminică Mariana. Dar nici aacolo nu am stat mult deoarece doamna avea probleme de sănătate și se ducea destul de des la spital.

La 6 luni după ce m-am înscris la acel club, doamna a murit, așa că am continuat să învăț pe cont propriu. În primul an de facultate am participat la Campionatul Național Universitar de Șah Feminin de la Iași (2017), unde am câștigat locul 4. Apoi am început să învăț după cărți de șah: ”Sistemul meu” de Nimzovici, “Chess training in 5333+1 positions” de Polgar și altele.

În prezent mă pregătesc pentru concursul de șah de la Venasque.




8. Nu a trecut nici un an de când ne-am cunoscut, dar mă uimești cu ambiția ta. Ești plină de inițiativă și mereu găsești ceva de făcut. De unde ai atâta putere?

Este simplu: atunci când nu ai nimic de pierdut, nu există nimic ce te poate împiedica să faci ce vrei. În plus, cred foarte mult în mine 😀

9. Ai un model în viață? Cineva la care te uiți de jos în sus și pe care ți-ar plăcea să-l imiți din mai multe puncte de vedere?

Cu siguranță nu. Din desene am învățat o lecție foarte importantă pe această temă: niciodată să nu încerci să fii altcineva decât cine ești!

10. Spune-mi un lucru la care nimeni nu te poate întrece.

Există un desen ce se numește Horseland. Într-unul din episoade, era vorba despre o fată care încerca mereu să fie mai bună decât ceilalți din jur. La sfârșitul episodului, Will Taggert zice că atunci când un cal participă la o cursă, el nu își vede adversarii. Fiecare cursă o aleargă pentru el. Același lucrul încerc să fac și eu: alerg în propria mea cursă, sunt în competiție cu mine și atât.

11. Dar unul care te-ar împlini dacă l-ai putea avea/face?

Mi-ar plăcea foarte mult ca oamenii să vrea să stea cu mine și să vorbească cu mine din plăcere. Să nu se mai sature de poveștile mele.

12. No pressure! Ce te vezi făcând la anul? Și acum să băgăm puțin suspans… Dar peste cinci?

La anul mă văd plecând în Japonia, cu facultatea terminată aici, în România, alături de oameni cu care îmi place să îmi petrec timpul. Planurile mele de viitor includ și să obțin aprobarea decanului pentru vopsirea pereților exterior ai Facultății de Fizică.

Peste cinci ani mă văd o artistă recunoscută în toată lumea, cu un număr colosal de comenzi, cu desene animate deja apărute în Japonia, mega cunoscută pe tot globul, campioană la șah și cu mulți prieteni.

13. Dacă ai putea corecta o singură decizie mai puțin inspirată care ar fi aceea și unde crezi că ai fi ajuns acum dacă ai fi avut atunci gândul de pe urmă?

Am luat și decizii mai puțin inspirate, si cu toate acestea nu aș schimba niciuna dintre ele dacă m-aș întoarce în timp. Oricum fiecare secundă din viața mea este importantă pentru mine și încerc să nu pierd prea mult timp ancorată în trecut. Mie îmi place unde am ajuns acum. Simt că am obținut tot ceea ce am și ce sunt datorită acestor decizii mai puțin inspirate.

14. Povestește-mi despre un lucru care te face cu adevărat fericită.

Ceea ce mă pricep cel mai bine să fac este să vorbesc cu oamenii. Și acest lucru este cu atât mai îmbucurător pentru mine cu cât îmi dau seama că din cauza faptului că oamenii nu mai sunt obișnuiți să vorbească unii cu alții, bucuria pe care o simt atunci când cineva intră în vorbă cu ei și este dispus să îi asculte este imensă.

Îmi place să văd oameni fericiți, Sunt fericită când vorbesc cu oameni și încerc să mă împrietenesc cu ei.

Am avut odată un prieten care avea un obicei foarte ciudat. Se așeza la cozi la supermarket sau la farmacie sau la orice coadă și, când îi venea rândul să fie servit, pleca.

Într-o zi l-am întrebat de ce face acest lucru și mi-a răspuns:

“Îmi aduc aminte cum e să stai la coadă și să te enervezi că vânzătorul se mișcă greu sau iți vorbește urât și nu iți dorești decât să pleci mai repede de acolo. Când mă așez la o coadă fără să vreau să cumpăr ceva, și plec când îmi vine rândul, mă uit în spate la fața persoanei căreia îi vine rândul, o văd mai fericită și mă bucur și eu.”

15.Promit să nu te copiez, dar cu siguranță mă voi inspira! Ce-mi lipseşte ca să am succes ca tine?

Cred că deja ai succes, din ceea ce mi-ai povestit. Singurul lucru de care cineva are nevoie ca să aibă succes este munca brută și multă. Am citit undeva că oamenii nu se împiedică de munți, ci de pietre.

16. Nimeni nu le are pe toate. Unii chiar nu au nimic. La pickandkeep însă suntem optimiști așa că ai dreptul la două. Ce alegi dintre: dragoste, bani, prieteni, familie, călătorii, timp liber, sănătate?

Prima opțiune ar fi familia. Dar, ținând cont că familia nu prea vrea să mă aibă prin preajmă, nu pot decât să aleg dintre dragoste, bani, prieteni, călătorii, timp liber și sănătate. Timpul liber mi se pare că este o piatră în drumul meu spre succes, piatră ce trebuie înlăturată. Călătoriile nu au sens fără prieteni. Banii nu țin de cald. Dragoste oricum am dacă prietenii sunt lângă mine. În plus, sunt sănătoasă. Așa că aleg: prieteni și sănătate.

17.Cu toții avem și momente mai puțin perfecte. Tu ce faci când lucrurile nu ies așa cum îți dorești? Cum te destresezi și cum te pui iar pe picioare?

Mă uit la desene animate sau ascult muzică în timp ce sar ca o minge în sus și în jos. Mult timp mi-a fost rușine de faptul că nu știu să dansez, așa că nu ieșeam în locuri unde știam că ar trebui să dansez. Dar îmi plăcea muzica și simțeam că vreau să mă mișc cumva pe muzică, așa că am început să mă mișc în cel mai simplu mod: în sus și în jos (bineînțeles că am făcut asta fără să știe nimeni mult timp). Recomand :))

18. Există vreun lucru la care nu ai renunța pentru toți banii din lume?

Banii nu sunt un sistem de referință pentru mine. Dar există ceva la care nu aș renunța cu siguranță pentru nimic în lume: nu aș renunța la mine. Restul lucrurilor pot fi înlocuite, dar eu niciodată.

19. Acum pune-mi tu mie o întrebare la care crezi că aș putea să răspund și al cărei răspuns ți-ar fi de un real folos în viață/carieră.

Cu cât mi-ai vinde o sticlă cu apă?
(Întrebarea este serioasă și importantă din punctul meu de vedere și mi-ar plăcea să aud răspunsul tău.)

În primul rând, de care apă? În al doilea rând, ție – Bianca, sau ție – ca o persoană oarecare? Și în al treilea rând, ce dimensiuni are sticla?

Când am terminat facultatea, lucrarea mea de licență a fost o analiză financiară. Mi-am imaginat o firmă care îmbuteliază și vinde apă minerală. Nu îmi amintesc cu cât îmi propusesem să vând produsul meu imaginar, dar știu că am luat 10 la licență.

Cu timpul, am început să vând cunoștințe. De când am început să dau meditații și până acum, am avut mereu un număr constant de studenți interesați de engleză sau japoneză. Nici ca blogger sau traducător nu o duc rău. Cereri sunt, timp îmi mai trebuie. Cu alte cuvinte, stau destul de bine la capitolul vânzări și mă pricep să vând ceea ce am învățat.

Pe de altă parte, am încercat la un moment dat să vând și lucruri fizice. Am investit mult în produsele mele și cu toate acestea nu am avut succes nici măcar pe sfert cum am vânzând cunoștințe. Iar dacă banii îi mai pot recupera, timpul nu se va mai întoarce niciodată. Recunosc, poate trebuia să trag un pic mai mult (nu mai tare că am tras destul) și poate ieșea ceva. Însă, înaite să pierd mai mult decât pierdusem deja, m-am consolat cu o lecție învățată și cu ideea că nu mă pricep să vând lucruri fizice.

Deci uită de cele trei întrebări pe care ți le-am pus mai sus. Indiferent de ce fel de apă ar fi și cui aș intenționa să o vând, nu sunt încă pregătită să conving pe cineva să cumpere…

20. Cam asta a fost tot. Unde te găsesc data viitoare?

Mi-a părut bine. Mă poți găsi la adresa de e-mail: ladaru_bianca_luiza@yahoo.com sau direct pe Facebook.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolulInterviu cu Bianca Lădaru,te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep



・People I Pick #6: Pavel Rădulescu fotograf

People I Pick #6: Pavel Rădulescu fotograf

Pe Pavel Rădulescu l-am cunoscut în iarna anului 2016, prin intermediul unui grup de pe Facebook. Pe vremea aceea site-ul meu pickandkeep era doar un proiect care nu știa încă ce direcție să apuce și îmi doream să găsesc un fotograf cu care să colaborez. După un schimb de câteva mesaje, o cafea băută împreună, vreo două proiecte șio ședință foto pentru site-ul meu am realizat că Pavel este pentru mine un model de ambiție și una din persoanele a cărei activitate profesională mă motivează și mă determină să învăț lucruri noi. Cu alte cuvinte, este personajul perfect pentru povestea People I Pick – rubrica de pe acest site care înseamnă cel mai mult pentru mine și cu care intenționez să te ajut să-ți găsești măcar inspirația, dacă nu și motivația de a urma țeluri cât mai înalte. Ți-l prezint pe Pavel!



#1 Eu am aflat chiar de la tine, dar poți să-mi răspunzi și aici? Cum te cheamă și de unde vii?

Mă numesc Pavel Radulescu. Sunt născut în Pitesti, într-o familie minunată, de artiști, cu un tată pictor și o sora viitoare pictoriță unde de mic am intrat în contact cu artele vizuale.

#2 Ce te aduce în București și unde ai de gând să mergi mai departe?

Primul motiv a fost facultatea. Apoi a început să îmi placă orașul acesta care chiar are de toate, iar în următorii ani tot aici mă văd locuind însă bineînțeles că aș vrea să călătoresc în alte țări poate să fac și câteva proiecte foto. Cine știe?

#3 I-am chinuit și pe cei dinaintea ta cu întrebarea aceasta așa că nu te pot lăsa să scapi! Descrie-te folosind o melodie, un fel de mâncare și o epocă care să te reprezinte!

・Bob Marley: Don’t worry be Happy
・Mâncare: orice cu fructe de mare
・Epocă: epoca modernă

People I Pick #6: Pavel Rădulescu fotograf

#4 Ce te atrage la fotografie și de ce ai ales acest mod de exprimare artisitcă?

Îmi place foarte mult să interacționez cu oamenii, să îi cunosc. Iar pe lângă rezultatul pe care îl obiții după fiecare declanșare, fotografia implica și multă comunicare. În plus, ai ocazia să cunoști foarte mulți oameni interesanți, să asculți povești, să călătorești. Este un mediu de lucru dinamic. Și noi ne am cunoscut tot datorită fotografiei.

Fotografia de portret mă atrage cel mai mult. Iar în studio este foarte interesant să vezi cum poți obține portrete total diferite ale aceleiași persoane doar modificând schema de lumina și poziția subiectului. Practic te joci cu trăsăturile subiectului.

Nu știu dacă eu am ales fotografia. Cred că ușor, ușor mi-a ocupat tot timpul fără să îmi dau seama.

#5 Ce tip de aparat folosești și de ce?

Acum folosesc un Nikon d800, un aparat cu greutate la propriu foarte bun pentru fotografia în studio și nu numai. Am considerat că la acel moment era cea mai bună algere dintre aparatele pro de pe piață

#6 Scuze dacă e prea personal, dar sunt convinsă că sunt mulți curioși care ar dori să afle. Mai ai prima fotografie făcută de tine cu un aparat foto? Ne-o poți arăta?

Având în vedere tehnlogia la care avem acces astăzi, probabil că prima mea fotografie e făcută cu mult timp în urmă atunci când nici măcar nu îmi trecea prin cap că voi face vreodată fotografie. Dar banuiesc ca te referi la prima fotografie facută de când am început să fiu interesat de acest domeniu.

Aici e o poveste mai lungă. Inițial am început să fac fotografii împrumutând aparatele digitale ale prietenilor. Ulterior am început să folosesc aparatul cu care tata fotografia atunci când încă se folosea filmul, un Canon eos 3000v, aparat pe care îl mai plimbasem înainte jumate de an pe la București, dar pe care l-am dus acasa pentru că nu-l foloseam. Deci prima fotografie nu o am dar am păstrat fotografiile facute cu primul meu film, un fomapan alb negru iso200, dintre care una înca îmi place foarte mult și reprezentat un impuls pentru mine.

#7 Există o personalitate care ți-ar plăcea să-ți pozeze ca model?

Nu pot să spun că îmi doresc neapărat pe cineva anume dar sunt multe personalități pe care le apreciez și pe care le-aș poza cu mare plăcere, în special actori.

De multe ori valoarea unei fotografii este data de personajul pe care îl are în cadru sau de povestea din spatele acestuia. Altfel vei percepe o fotografie cu Al Pacino sau Charlize Theron.

#8 Cum îți imaginezi că te vei dezvolta ca fotograf în cinci ani? Dar peste zece?

Cred că peste 5 ani voi mai renunța la câteva din genurile foto pe care le abordez acum și mă voi concentra mai mult pe ce îmi face plăcere mai mare. Iar peste 10… se spune că atunci când ajungi să lucrezi 10.000 de ore într-un domeniu ajungi un adevarat profesionist, iar dupa calulele mele ai nevoie de aproximativ zece ani ca fotograf.

#9 Să zicem că ai avea destul încât să trăiești decent ORIUNDE în lume pentru jumătate de an. Ți-ai face bagajele și te-ai muta altundeva pentru a-ți clădi mai departe cariera de fotograf? Dacă da, unde?

Hmmm… Sunt atât de multe țări și orașe frumoase încât este o alegere grea. Dar dacă totuși pot alege orice aș vrea să merg într-un loc mai greu accesibil undeva în Asia, India sau China.

#10 Ce te motivează să mergi mai departe?

Este simplu! Îmi place ce fac.



#11 Spune-mi câțiva fotografi care te inspiră.

Peter Lindbergh: fotograful atipic de fashion care nu apelează la retouch.

MartinSchoeller: unul dintre fotografii pe care îi apreciez foarte mult și care m-a influențat în ultimul timp. Pentru ca tot vorbeam de fotografia cu peronalități, Martin e unul din fotografii „norocoși” care a fotografiat multe staruri și totuși, în paralel continuă un proiect prin care fotografiază și în același timp ajută oameni homeless. Le găsești fotografiile și poveștile foarte interesante pe contul său de Instragram.

#12 Dacă ai putea să te răzgândești în legătură cu o singură decizie legată de carieră, care ar fi aceea și de ce?

Categoric ar fi fost un avantaj daca m-as fi apucat mult mai devreme de fotografie, dar nu regret asta.

#13 Dacă nu s-ar fi inventat camerele foto NICIODATĂ, cu ce te-ai fi ocupat în schimb?

Am abosolvit Unarte, secția design de produs. Iar spre finalul facultății m-am reorientat către fotografie. Probabil aș fi continuat cu designul pentru care pe viitor sper sa pot aloca o parte din timpul meu…

#14 Cum ai descrie stilul tău de a face fotografii?

Deși fotografiile mele poate că seamănă între ele, eu nu cred că am ajuns încă la un stil care mă definește. Cred că e un proces care necesită mulți ani de studiu și de practică pentru a ajunge acolo unde să poti spune că ai un stil propriu, diferit de al celorlați și pe langa, să îti și reprezinte ideile. De-a lungul timpului am observat cum mi-am schimb modul de a privi și de a face o fotografie. Dar încă sunt la monentul în care experimentez diferite subiecte, tehnici, idei, etc.

#15 Care este diferența dintre poză și fotografie?

Cred că astăzi majoritatea folsim aceste cuvinte cu același sens. Dacă ne uităm în dicționar însă, vedem că fiecare are un sens diferit, “poză”, “a poza” se referă la poziția/atitudinea luată pentru a servi ca model, iar “fotografie”, imaginea propriu zisă creată de fotograf.

Teoretic fotograful face fotografia, iar cel care este fotografiat pozează.

#16 Există vreun lucru pe care un fotograf nu ar trebui să-l facă niciodată dacă își dorește să aibă succes?

Aceasta este o întrebare complexă, pe care mi-am pus-o și eu de mai multe ori. Nu cred că există un raspuns fix, sau nu îl am eu acum. Dar cu siguranță sunt foarte multe greșeli pe care le poti face. Totuși, cred că un lucru pe care trebuie să-l faci este să-l respecți întodeauna pe cel pe care îl fotografiezi, indiferent de cine este sau în ce circumstanță te afli și cred că la fel de important este să încerci mereu să fii un profesionist, să oferi 110%. Dar cred că raspunsul la întrebare depinde foarte mult de cum definești succesul.



#17 Să spunem că sunt o persoană care n-a pus vreodată mâna pe un aparat foto, dar mă trezesc peste noapte că vreau să devin fotograf. Ce sfaturi îmi dai și ce aparat îmi recomanzi?

Uite, îți pot spune din prorpia experiență căci nu au trecut prea mulți ani de când m-am apucat de fotografie. La început poți fotografia cu orice. Nu contează atât de mult camera. Poți folosi telefonul, mai ales că acum au camere foarte bune.

Important este să descoperi dacă îți place și ce îți place. Și abia apoi, să te gândești ce aparat să îti cumperi

Și dacă tot m-ai întrebat de aparat, acesta e doar o parte a echipamentului care dupa mine ar trebui pusă în plan secund pentru că mai importantante sunt obiectivele. Iar aici fiecare are specificațiile lui în funcție de ce gen de fotografie abordezi. Este o diferență de echipament pentru cei care fotografieza portrete și cei care fotografiază peisaje.

Ți-aș recomanda pentru început să începi cu un aparat pe film. Te va face să gândești altfel fiecare declanșare. Dar până la urmă vizunea contează. Camerele sunt doar mijloace de exprimare.

#18 Dă-mi exemplu de ceva la care nu ai renunța pentru toți banii din lume!

Nimic nu ar mai avea sens cu toți banii din lume

#19 Pune-mi o întrebare al cărui răspuns consideri că ți-ar fi de folos în vreun fel.

Cum vezi tu succesul pe plan profesional?

Să faci ce-ți place atât de bine încât să câștigi din pasiunea ta mai bine decât din orice altă slujbă unde ai putea avea rezultate de la bune în sus. Nu am ajuns încă la acel nivel și nu știu dacă voi ajunge vreodată.



#20 A fost plăcut să stăm de vorbă! Unde te găsesc data viitoare?

Sper că în studio făcând ce îmi place.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolulInterviu cu Pavel Rădulescu,te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep