・Cum să porți accesorii de culori diferite. Cum m-a cerut în căsătorie?
Ai inele, brățări sau cercei din metale diferite și vrei să le porți împreună, dar nu știi cum să porți accesorii de culori diferite? În continuare îți voi dezvălui câteva trucuri simple pentru a rezolva această dilemă de styling și felul cum le-am descoperit și eu la rândul meu.
Când eram mică și mai ales în anii de liceu, purtam numai accesorii de argint. Prețul mai accesibil și dorința de a fi mereu diferită mă determinau să aleg de fiecare dată doar acest metal. Până pe la vârsta de 18 ani când am primit cadou de majorat, de la prietenele mele, un frumos lănțișor de aur. Era finuț, cu cinci biluțe mici, prinse la distanțe egale. Acest lănțișor mi-a plăcut atât de mult încât am început să investesc și în accesorii aurii.
Și așa, încet, încet, mi-am schimbat preferințele până am ajus să port doar auriu.
Până într-o zi…
Era Ajunul Crăciunului în 2013 când (pe vremea aceea) prietenul meu, care se tot prefăcea de câteva zile că îmi măsoară degetele cu o sârmă – așa, doar „de curiozitate”, mi-a făcut cadou o cutiuță turcoaz de la Tiffany & Co..
Și ca orice fată, de la o anumită vârstă în sus, când prietenul îi oferă o astfel de cutiuță, credeam că știu la ce să mă aștept. Eram sigură că voi descoperi înăuntru inelul cu diamant care să mă pună pe gânduri dacă să zic da sau nu. Dar… problema a fost că uitasem că prietenul meu excentric nu ar face niciodată ceva atât de banal.
De aceea, când am deschis cutiuța, nu mică mi-a fost mirarea să văd direct o verighetă! Era micuță și prețioasă, argintie, cu un minuscul diamant rotund, dar totuși, O VERIGHETĂ! Iar la vederea ei, bineînțeles că am uitat de orice da sau nu și în loc să pună el întrebarea, cea care a întrebat am fost eu zicând: Da’ a ta unde e!!??
Și astfel am fost cerută în căsătorie fără să mă mai întrebe nimeni nimic…
Am probat verigheta și pentru că mi-a fost prea mare pentru inelarul mâinii stângi, am păstrat-o pentru degetul mijlociu de la mâna dreaptă. (Da, știu… nu prea are logică…)
Și pentru că am căzut de acord că trebuie să își ia și el cât mai repede o verighetă; câteva zile mai târziu, am fost împreună în Nagoya unde de la Cartier ne-am luat alte două verighete pereche, din aur, pe care le-am gravat cu numele noastre.
Și așa am ajuns să am nu mai puțin de două verighete; de culori diferite, de mărimi diferite, dar sentimental, la fel de neprețuite. Și deși nu prea mă împodobesc, verighetele le port împreună destul de des. De aceea, am învățat și câteva trucuri despre cum să combin accesorii din metale diferite fără a arăta extravagant.
Cum să porți accesorii de culori diferite
1. Verigheta și inelul de logodnă se comportă ca niște culori neutre
Se spune că verigheta și inelul de logodnă nu intră la socoteală. Ar fi un chin dacă aceste două inele ne-ar dicta pentru tot restul vieții dacă să purtăm auriu sau argintiu. De aceea le poți trece cu vederea fără a te simți vinovată de vreun faux pas!
2. Dacă ai bijuterii de culori diferite, păstrează măcar același stil
Secretul combinării argintului și aurului în așa fel încât să compui un ansamblu plăcut vizual, e să ai accesorii asemănătoare ca stil. Când nu te poți dedica unui singur metal, mergi măcar pe același design.
3. Investește într-o bijuterie cameleon
Un alt mod în care poți să împaci două bijuterii de culori diferite este să o adaugi pe a treia care să conțină câte puțin din culorile primelor două. Și chiar dacă la alte accesorii, diferențele mai pot fi trecute cu vederea, în cazul inelelor de culori diferite, e recomandat să suplimentezi ansamblul tău cu piesa cameleon care să le aducă pe toate, împreună, pe aceeași pagină.
4. Layering
Straturile nu sunt doar pentru haine ci și pentru accesorii! Cum să porți accesorii de culori diferite împreună cu un ceas cu brățară de metal altfel decât unele peste altele? Dacă ceasul e să zicem argintiu, iar bijuteriile tale aurii; adaugă pe mâna cu ceasul și o brățară aurie și vei vedea cum niciunul din ele nu mai iese așa de mult în evidență!
5. Gențile, curelele și pantofii necesită ceva mai multă atenție
Pe cât posibil, pentru un aspect plăcut, ai grijă ca nasturii, cataramele, fermoarele și întreaga parte metalică a vestimentației tale să fie de aceeași culoare. Nu trebuie să asortezi neapărat și bijuteriile la aceste detalii metalice!
6. Caută o culoare de tranziție
Când accesoriul cameleon nu îți este la îndemână, o altă opțiune pentru cum să porți accesorii de culori diferite e culoarea de tranziție. Ai, să spunem, un colier statement argintiu pe care vrei să îl porți împreună cu o brățară, sau chiar un set de brățări aurii. Ca să le faci să arate minunat împreună, poți adăuga o geantă sau o piesă vestimentară cu reflexii metalice, aurii sau argintii, dar într-o nuanță diferită față de cele ale bijuteriilor. Păstrează restul pieselor vestimentare simple și limitează-te la culori neutre și vei fi gata să pășești în lumina reflectoarelor.
Și iată cum poți să porți accesorii de culori diferite!
Ce am reținut?
Auriu și argintiu chiar merg frumos împreună dacă apelăm la una din cele patru tehnici:
- păstrarea stilului
- bijuteria cameleon
- layering
- culoare de tranziție
IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul Cum să porți accesorii de culori diferitete invit pe blogul nostru: