Hotărâta acum câteva săptămâni că urc pe platoul din Bucegi și fac hiking până mă satur de munte, mi-am luat „liber” într-o duminică și am pornit nerăbdătoare către teleferic. Știam că deschide la ora 8:30 și pentru a avea timp berechet de plimbare, mi-am făcut programul în așa fel încât să ajung cu jumătate de oră înainte și să urc în prima tură. Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește niciodată cu cea din târg, am ajuns la teleferic și din cauza vântului puternic de pe munte am aflat că nu se va urni din loc toată ziua.

Cum eu și timpul liber nu suntem cei mai buni prieteni, am simțit că cerul cade pe mine știind că duminica mea este compromisă și după ce m-am învârtit în cerc câteva minute am hotărât că nu are rost să stau degeaba și să încerc una din rutele de hiking care pornesc din oraș.

Către Cascada Urlătoarea, un traseu pe care să nu-l ratezi chiar și când ieși la plimbare în Bușteni cu cei mici

Am lăsat telefericul în spate pe partea dreaptă și am tot mers până am ajuns la punctul de pornire al următoarelor trei trasee:

• Cascada Urlătoarea
• Jepii Mici
• Jepii Mari

Mă tenta o rută dus întors de opt ore pe cantonul Jepi, dar am mai coborât odată pe acel traseu acum câțiva ani și din câte îmi aduceam aminte nu fusese chiar ușor. De aceea, ca să avem satisfacția lucrului împlinit, am hotărât să mergem mai întâi lejer la Cascada Urlătoarea, iar apoi, pe Jepi, doar cât ne țin picioarele.

Dacă mergi încet și te oprești din cinci în cinci minute ca să fotografiezi frumusețile naturii, drumul până la Cascada Urlătoarea îți ia aproximativ o oră. Iar partea extraordinară este că până aproape de cascadă, drumul este atât de ușor încât îl poți parcurge chiar și împreună cu copii mici.

Cu excepția unei porțiuni de doar câteva zeci de metri, aproape de cascadă, pe rută nu întâmpini niciun fel de probleme. Doar în apropierea apei și dacă  a plouat cu o seară înainte s-ar putea să fie noroi în pădure și să ai nevoie de bocanci.

Despre Cascada Urlătoarea și legeda ei

Ruta de hiking către Cascada Urlătoarea este probabil cel mai simplu traseu montan din Munții Bucegi. Ea este marcată cu punct roșu și pentru dificultatea redusă reprezintă una din destinațiile principale ale multor turiști. De asemenea, se poate ajunge la cascadă în tot timpul anului și de aceea, ori de câte ori ai urma-o, ruta nu-și pierde farmecul datorită schimbării de peisaj în funcție de anotimp.

În oraș, la capătul drumului, altitudinea este de 885 metri, iar la cascadă ajungi la 1055 de metri. Înălțimea cascadei este de 15 metri, iar apa care curge este cea a pârâului Urlătoarea aflat la altitudinea de 1100 de metri.

Conform legendei, Cascada Urlătoarea era o frumoasă păstoriță. În tihna muntelui și la adăpostul pădurii fata își păștea zi de zi oile în apropierea jepilor. La un moment dat însă, doi frați, tineri ciobani, îndrăgostiți de ea s-au gândit să o urmărească și să-i dezvăluie sentimentele pentru ca ea să poată alege pe unul din ei. Dar fata s-a speriat, a fugit și când nu a mai avut loc de scăpar, a scos un strigăt îndurerat și s-a aruncat în gol transformându-se în cascada pe care o putem admira astăzi.

Când am ajuns la cascadă în jurul orei nouă dimineața eram printre primii. De aceea ne-am putut bucura de peisajul pe care nu am ezitat să-l imortalizăm. Dar pe drumul de întoarcere am văzut o mulțime de familii care înaintau spre cascadă, iar ceea ce m-a uimit era numărul de copilași de doar 6-8 ani care gustau din plin plăcerea drumeției prin pădure.

De ce să mergi până la Cascada Urlătoarea?

Dacă e munte, e rost de drumeție. Plimbarea prin stațiuni este o experiență plăcută și un mod extraordinar de a te deconecta de la cotitidian. Însă adevăratul sentiment de împlinire vine odată cu parcurgerea unei rute de hiking, oricât ar fi ea de ușoară.

De aceea, dacă ai ajuns prin Bușteni, dar nu ești pregătit sau nu ai timp de un urcuș pe Jepii Mari sau Mici, îți recomand să-ți iei doza de energie din drumeții scurte, dar infinit mai satisfăcătoare decât plimbarea prin oraș.

Nimic nu se compară cu plimbarea prin pădure, iar finalul călătoriei bucuria ți se va putea citi și pe chip.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Din Bușteni către Cascada Urlătoarea îți recomand și:

・Castelul Cantacuzino –  ce a fost și ce putea să fie

Cu ocazia ultimei drumeții la munte, având câteva ore libere în Bușteni am fost să vizitez Castelul Cantacuzino. Cu toate că treceam prin stațiune ori de câte ori duceam turiștii de la Sinaia la Brașov, nu am oprit niciodată la Castelul Cantacuzino și eram foarte curioasă în legătură cu interiorul. Judecând după domeniul ce înconjoară castelul și numărul de mare de mașini din cartierul Zamora pe durata orelor de program, mi-am imaginat întotdeauna o clădire în care atunci când calci prima oară ți se taie răsuflarea. Și potențial există, interioare însă nu.

Despre Castelul Cantacuzino

Castelul Cantacuzino se află în stațiunea Bușteni pe strada Zamora din cartierul Zamora. Clădirea acestuia este o clădire de mari dimensiuni, cu fațade în culori sobre, de o neasemuită eleganță. Castelul a fost construit din porunca prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino și a fost finalizat în anul 1911 sub atenta instruire a arhitectului Grigore Cerchez.

Până în perioada comunistă clădirea a aparținut familiei Cantacuzino, iar la naționalizarea din 1948 a trecut în proprietatea statului devenind ulterior un sanatoriu al Ministerului de Interne, evenimente care și-au pus puternic amprenta în interiorul clădirii. În prezent, Castelul Cantacuzino funcționaează ca un muzeu și poate fi vizitat în orele de program.

Știind de la istorie și din pregătirea de ghid cine a fost familia Cantacuzino, mi-am imaginat mereu că acest castel ar putea fi o alternativă bună a Castelului Peleș deoarece finalizarea celor două castele a avut loc cam în aceeași perioadă. Din păcate însă, din mobila odată impunătoare și frescele interioare ale Castelului Cantacuzino nu a mai rămas aproape nimic.

Interiorul Castelului Cantacuzino

Fără îndoială întregul spațiu a fost odată ca un vis frumos. Dar după 1948 frescele de pe pereți au fost pictate cu nenumărate straturi de vopsea până la ancadrament. Și tot ce mai poți să faci pentru a descoperi reminiscențe ale trecutului îți rămâne să privești în sus.

Castelul a fost amenajat cu vitralii, iar pentru finisaje s-au folosit balustrade din lemn, șeminee cu piatră albă și ornamente superbe din mozaic.

Pereții au început să fie acoperiți în perioada în care castelul a servit pe post de sanatoriu, iar ca valoare artistică pierderile sunt masive. În prezent sunt prea puține detalii care să amintească de bogăția culturală de altă dată și într-un interior atât de steril parcă nici portretele membrilor familiei Cantacuzino nu-și mai găsesc locul.

După retrocedare, s-au făcut eforturi pentru recuperarea picturilor originale. Dar vopseaua folosită este pur și simplu necruțătoare și astfel s-a pierdut aproape orice urmă de aer regal.

Exteriorul Castelului Cantacuzino

După vizita în interiorul Castelului Cantacuzino am realizat în sfârșit de ce majoritatea turiștilor se află afară. În comparație cu restaurantul frumos amenajat și parcul cu tot felul de atracții din exterior, interiorul îți provoacă un profund sentiment de melancolie. Chiar și cu expoziția de tablouri de la etaj, nu poți să nu te gândești la ce a fost și ce putea să fie și astăzi această clădire.

Însă chiar și în aceste condiții, dacă treci prin Bușteni, îți recomand măcar o dată în viață să vizitezi Castelul Cantacuzino cel puțin pentru lecția de istorie pe care o vei primi din partea ghidului local. Nu cred că este genul de obiectiv turistic unde să se facă coadă la intrare. Și cel puțin suprafața vastă din interior îți va da un sentiment de linește făcându-te să-ți imaginezi frumusețile de acum 100 ani de ani.

Iar dacă-ți place să tragi cu arcul, să te dai cu tiroliana sau pur și simplu vrei să închiriezi o bicicletă mountain bike, nu uita să ceri la intrarea pe domeniu detalii și despre aceste servicii. Prețurile și orele de program, le găsești aici.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Castelul Cantacuzino – ce a fost și ce putea să fie te invit pe blogul nostru:

・Blog pickandkeep

Pentru că tot am investit înainte de concediu într-o pereche de încălțăminte pentru trekking ca să fac drumeții în Japonia, am zis că e păcat să o folosesc doar câteva zile pe an și atunci am dat o fugă până la munte duminica trecută. Nu am mai urcat de mult pe munte în România și ultima oară când am fost am avut pe cineva cu multă experiență în grup și de aceea nu prea mi-a păsat de orientare.

Știu că acest articol nu are pic de relevanță pentru cineva cu experiență. Dar pentru un începător și mai ales cineva ca mine căruia îi lipsește cu desăvârșire simțul orientării, l-am conceput în așa fel încât să aibă ce învăța.

De la gara Sinaia la cota 1400

Am plecat cu trenul de 07:00 dimineața și am ajuns în Sinaia la ora 08:30. De la gară ca să ajungi până la cota 1400 tot ce trebuie să faci este să urci în oraș, să traversezi centrul și din spatele hotelului Montana să iei telecabina. Plecările către cota 1400 sunt din jumătate în jumătate de oră, iar programul și tarifele le poți găsi pe site-ul teleferic.ro. Din oraș către cota 1400 ai ca variantă și telegondola, dar de la gară, telecabina mi s-a părut cea mai practică variantă.

Pe jos de la cota 1400 la 2000

Am ajuns la cota 1400 la ora 09:47. Urcarea cu telecabina a durat 15 minute, și după ce m-am mai plimbat puțin am pornit către 2000.

Aici nu trebuie să ai niciun fel de experiență pe munte deoarece există un indicator pe care este notat marcajul drumului.

După ce am coborât din telecabină, o mulțime din cei cu care am urcat au început să escaladeze în pas alergător. Dar deși este un traseu ușor, îți recomand să ai încălțăminte adecvată și haine care să te apere de frig deoarece altfel nu faci față mai mult de un sfert de oră.

Urcarea este relativ ușoară și nu ai neapărat nevoie de antrenament, cu condiția să ai un ritm bun. Deși inițial eram ultima din turma care a coborât din telecabină pentru că am stat să fac fotografii, în mai puțin de un sfert de oră i-am lăsat în urmă pe restul deoarece se mișcaseră foarte repede, obosiseră și în plus nu aveau bocanci.

Nu te lăsa păcălit de semne!

Cred că la doar jumătate de oră după ce am început să urc, am dat peste prima problemă și de fapt singura pe care am întâmpinat-o. Urmând drumul am observat la un moment dat o barieră, dar nu am avut inspirația să mă apropii de ea ca să văd ce scrie. Și astfel m-am întors câțiva metri și am început să o iau pe o cărare, ghidându-mă după telescaune.

Dar nu am urcat mult și mi-am dat seama că deși destinația se potrivea, drumul era prea abrupt ca să merg mai departe. Și astfel, mi-a venit ideea să mă întorc iar și să mă uit mai bine la ce scrie pe barieră.

Nu mică mi-a fost mirarea când am ajuns din nou la barieră să văd un cuplu care se poticnise din același motiv și acum se întorcea din nou la 1400. Dar la o privire mai atentă, dacă citești, realizezi că accesul este interzis doar celor care conduc vehicule cu motor. Și astfel… am pierdut aproximativ jumătate de oră…

După ce am trecut de barieră mi-am jurat că de acum înainte voi citi tot ce-mi iese în cale. Și m-am asigurat încă o dată că marcajul drumului era pe undeva aproape.

Ai semnal pe munte?

Am ales să fac acest traseu tocmai pentru că este simplu și nu ai cum să te rătăcești. Nu am urcat pe munte cu gândul că îmi voi folosi telefonul. Și am procedat bine. Atunci când l-am verificat, mi-am reconfirmat faptul că în cele mai multe locuri semnalul este slab, aproape inexistent.

De aceea, sfatul meu, oricât de simplu ar fi traseul pe care vrei să-l faci, este să te pregătești dinainte și să-i verifici harta.

Pe vârf de munte la cota 2000

Senzația pe care o ai când te apropii de vârf este una de nedescris. Este probabil unul din puținele locuri unde te simți cu adevărat liber. Și acesta este și motivul pentru care îți recomand să încerci experiența dacă nu ai făcut-o încă până acum.

După cinci batoane de fructe uscate mâncate pe drum, am ajuns la cota 2000 în aproximativ două ore. Se putea și mai repede. Mult mai repede. Cu condiția să fi citit din prima ce scria pe barieră. De aceea am și scris acest articol. Nu neapărat pentru a-ți povesti despre un traseu simplu indiferent de nivelul de exeperință, ci pentru a-ți sublinia importanța atenției în astfel de cazuri.

De ce să urci pe munte măcar din când în când?

Mi-a plăcut fiecare moment din experiența mea pe munte și îți recomand și ție să încerci din următoarele motive:

• este foarte motivant;
• senzația de libertate nu se compară cu nimic în lume;
• ai șansa de a privi lumea dintr-o altă perspectivă;
• simți cu adevărat că faci mișcare;
• ai timp să fii tu cu tine și cu muntele.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Hiking în Sinaia de la cota 1400 la 2000 te invit pe blogul nostru:

・Blog pickandkeep