beauty

Primele produse special create pentru protecția culorii naturale a părului pe care le-am folosit vreodată

Cu toate că sunt o persoană căreia îi pasă foarte mult de aspectul părului său și îl tund cu regularitate, investesc destul de puțin timp și bani în produse de îngrijire personală, special create pentru tipul meu de păr.

Am încercat de mai multe ori șampoane și balsamuri pentru păr gras, păr deteriorat, care îți fac părul mai drept sau care promit că te scapă de mătreață (preventiv doar) și de asemenea, știam că există produse care te ajută să menții intactă pentru mai mult timp culoarea părului vopsit, dar cum nu m-am vopsit niciodată până în prezent, nu le-am dat atenție. Pe de altă parte, am tot felul de nemulțumiri în ceea ce privește podoaba mea capilă și tocmai de aceea nici nu îmi place să-mi las părul să crească prea lung. Întotdeauna mi s-a părut că este prea subțire, prea rebel sau prea deteriorat și trebuie să schimb ceva la rutina mea de îngrijire ca să-l ajut să arate mai bine. Tocmai de aceea am fost peste măsură de încântată când am aflat de campania BUZZStore Alfaparf Semi Di Lino și am profitat imediat de ocazie pentru a încerca produsele profesionale, speciale pentru părul brunet sau șaten, din kit-ul de testare.

Cum să neutralizezi tonurile de portocaliu din părul brunet?

Cu siguranță ai observat și tu că părul, indiferent de culoarea lui, capătă în timp tonuri mai deschise, care îi deteriorează aspectul. Astfel, din cauza acțiunii razelor de soare de exemplu, părul blond capătă nuanțe inestetice de galben, iar cel șaten sau brunet de portocaliu.

Am observat acest lucru la părul, mai ales vara, în perioadele când petrec mai mult timp cu capul descoperit afară, dar nu am dat o importanță deosebită problemei pentru că nici nu știam că se poate face ceva în acest sens. Astfel, când părul mi se decolora, mai ales la vârfuri, singurul tratament la care apelam era sfânta foarfecă. Dar am văzut că se poate și altfel.

În această campanie BUZZStore am primit spre testare un șampon și un balsam profesional pentru protecția părului închis la culoare. Și de când am desfăcut coletul acum câteva săptămâni și până în prezent, am înlocuit cu produsele de îngrijire personală pe care le foloseam anterior cu aceste două minunății, 100% profesionale.

Șampon mov și balsam albastru tratament pentru părul șaten?

Primul lucru care m-a surprins la cele două produse primite este culoarea. Nu am mai văzut niciodată un șampon sau un balsam cu astfel de culori, dar surpriza a fost una foarte plăcută. Apoi, am observat imediat mirosul.

Atât șamponul, cât și balsamul Alfaparf Semi Di Lino miros foarte discret și au un parfum proaspăt, îmbietor. Este exact genul de miros pe care îl caut la produsele de îngrijire personală pe care le primesc. Nici prea tare, nici prea slab și mai mult fresh decât dulce.

Prima experiență cu aceste două produse sub duș a fost și ea una deosebită. Șamponul spală părul foarte bine curățându-l în profunzime, iar balsamul îl lasă moale și frumos, foarte ușor de pieptănat.

Produsele Alfaparf Semi Di Lino au formule vegane, fiind blânde cu părul, dar și cu mediu înconjurător. Dar recunosc că nu acestea sunt caracteristicile care mi-au stârnit curiozitatea în legătură cu ele, ci promisiunea de a-mi proteja culoarea naturală a părului meu la care țin atât de mult.

În ceea ce privește efectul pe termen mai lung, după doar câteva spălări am observat că părul meu are o nuanță mai uniformă. Chiar și la vârfuri unde culoarea este cea mai spălăcită în general, părul arată surprinzător de frumos și sănătos, lucru care m-a convins să cumpăr și pe viitor aceste produse, pentru a-mi continua sănătoasa rutină pe care am început-o cu ocazia acestei campanii.

Tu ai încercat vreodată șampon sau balsam Alfaparf Semi Di Lino? Dar alte produse de acest fel? Cum te-ai împăcat cu ele?

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Primele produse special create pentru protecția culorii naturale a părului pe care le-am folosit vreodată te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *