・Originalitate în uniformitate

Copil fiind, uniforma școlară și ideea de a fi exact la fel ca toți ceilalți mă înspăimânta. Cu timpul, am ajuns să realizez că lucrurile nu stau așa cum credeam eu.

Diferențele nu trebuie făcute de la vârste fragede

Și acum îmi amintesc de câte ori o băteam pe mama la cap în generală să îmi cumpere blugi evazați, geci foarte scurte sau extrem de lungi și mulate, „converși” sau bluzițe de tot felul pentru că așa „purtau colegele”. Pe la jumătatea anilor de gimnaziu, deja mă simțeam stânjenită să mă duc la școală fără puțin fond de ten și măcar un strat de mascara iar anii de liceu i-am trăit cu creionul dermatograf și pensata aproape. Copil fiind, de cele mai multe ori, nu luam în seamă efortul pe care mama îl făcea doar ca să mă mulțumească pe mine și a-mi face toate poftele de dragul de a mă ști fericită. La momentul acela, tot ce îmi doream era să mă simt acceptată de colegele la școală, să fiu „la fel ca ceilalți” și să simt că fac parte din grupul lor. Cel puțin așa cum simțeam eu la vremea aceea, felul de a te îmbrăca, de a te machia și lucrurile pe care le aveai sau, mai ales, nu le aveai, puteau decide dacă ești un copil „cool” sau nu. Și dacă astfel de lucruri se întâmplau pe vremea când eram eu mică, când încă se putea trăi și avea o viață socială normală fără telefon mobil sau internet, îmi imaginez la ce presiuni sunt expuși în zilele noastre mulți dintre părinți pentru a face pe plac, copiilor lor și copiii pentru a se ridica la standardele grupurilor din care vor să facă parte.

Uniforma școlarăși perioada de tranziției între copilărie și viața adultă

Mult mai târziu, ajungând să locuiesc și să lucrez în Japonia, mi-am dat seama că există și un altfel de societate în care prin lipsa de libertate de exprimare din punct de vedere vestimentar la vârste foarte fragede, se creează un cu totul altfel de libertate. Cum probabil că știți deja, în majoritatea școlilor și liceelor japoneze, se poartă uniforma școlară. Ba mai mult, chiar și în viața adultă, la multe locuri de muncă, uniforma face parte din obligațiile meseriei.

La început, obligativitatea purtării acelorași haine zi de zi, la școală, ar putea părea o povară și o regulă greu de respectat însă, cu timpul, elevii se obișnuiesc cu acest lucru și unii dintre ei chiar devin nostalgici când vine momentul să treacă la un ciclu superior de învățământ și să își ia rămas bun de la uniforma școlară.

Prin cultul uniformei, cel puțin la prima vedere, în școlile japoneze se creează grupuri omogene care nu fac diferențe între membri în funcție de capacitatea de a face alegerile vestimentare potrivite și situația materială din familie ci prin aptitudini și trăsături de caracter. Astfel, indiferent de posibilitățile financiare ale familiei unui elev japonez, acesta nu se va simți niciodată mai prejos de colegii săi din cauză cu nu poate fi la curent cu ultimele tendințe în materie de haine și accesorii.

De asemenea, părul și unghiile vopsite, accesoriile sau machiajul strident, nu sunt nici ele tolerate în cadrul unităților de învățământ japoneze. Și acum regret faptul că la 12 ani, doar pentru că așa se purta atunci, mi-am subțiat singură sprâncenele până ajunseseră doar o pereche de liniuțe subțiri aproape invizibile și consider că dacă eram mai matură aș fi făcut alegeri mult mai potrivite. Din cauza faptului că aveam atât de multă libertate de exprimare, în loc să încerc să mă descopăr pe mine însămi și să-mi cultiv originalitatea, cu mintea mea fragedă și foarte ușor de influențat, copiam de fapt, ceea ce vedeam în jurul meu.

Originalitatea și caracterul cer timp să se dezvolte și perioada adolescenței este vremea propice pentru acest lucru dacă suntem dispuși să avem răbdare. Lucrând ca profesoară într-o școală japoneză și aflându-mă permanent în mijlocul adolescentelor, am realizat cât de diferite erau preocupările lor față de ale mele la aceeași vârstă. În timp ce eu doream să las cât mai repede în urmă copilăria și să arăt cât mai matur cu putință folosindu-mă de îmbrăcăminte, accesorii și cosmetice, ele se concentrau pe sporturi și activități extrașcolare, lăsând pe mai târziu grijile vestimentare.

Din uniforma școlară se naște, în cele din urmă, originalitate

La vârsta adultă, pus față în față cu nevoia de a câștiga bani pe cont propriu, alegerile noastre din punct de vedere vestimentar devin mult mai responsabile și calculate. Bugetul alocat vestimentației va fi astfel investit în mare parte în piesele care ne definesc cu adevărat și vor fi îndrăgite pentru mult timp și nu cele care doar „se poartă” dar nu ne reprezintă.

Astfel, Japonia este una din țările cele mai sensibile la modă, căminul multor designeri și branduri cunoscute la nivel mondial și cu siguranță a o mulțime de persoane creative, care știu să își exprime modul unic de a gândi, originalitatea și personalitatea prin alegeri vestimentare inedite. De aceea, purtatul uniformei în copilărie și încurajatul copiilor să își dezvolte caracterul neinfluențați de trendurile trecătoare din anii de școală, formează persoane adulte capabile să facă alegeri vestimentare originale, cu un stil excepțional și un simț aparte pentru frumos.

În concluzie, ca adult, am descoperit că un lucru vital este descoperirea propriei persoane și conturarea unui stil unic, care să ne aparțină fiecăruia dintre noi, care să ne definească și să ne facă să ne simțim excelent în propria piele fără a simți nevoia de a imita pentru a ne ști „la modă”.

Uniforma școlară,deși monotonă și restrictivă la prima vedere, se dovedește a fi extrem de benefică în societăți precum cea japoneză. De aceea, oricât de important ni s-ar părea în copilărie să putem purta orice, oriunde și oricând, această libertate nu ne definește neapărat alegerile vestimentare pe care le facem mai târziu, ca adulți.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul Junk Gardening – un stil în vogă de amenajare a grădinilor în Japonia te invit pe blogul nostru:

・Blog pickandkeep