BLOGbooks

3 Bloguri de carte din România pe care le urmăresc

De când am început să scriu am admirat bloggerii care pot să se dedice unei singure nișe și să se țină de ea. Eu sunt prea schimbătoare când vine vorba de scris și azi îmi place să povestesc despre cosmeticele primite, iar mâine despre hainele pe care mi le-am mai cumpărat. De aceea sunt și foarte puține bloguri nișate care mă atrag deoarece nu am răbdare să citesc mereu despre același subiect. Dar ca orice regulă există și câteva exemple care o contrazic. Există în blogosfera asta românească în continuă expansiune 3 bloguri de carte pe care le accesez în mod regulat și care îmi plac cu totul de la subiectele pe care le abordează și până la stilul celor care le-au creat.

Îți voi spune în continuare mai multe despre fiecare în parte, dar ideea cu care vreau să începi a citi acest top este faptul că în realitate nu e vorba de niciun top! Pentru mine toate aceste 3 bloguri se află pe același loc ca preferințe și de aceea în loc să le numerotez, am ales să vorbesc despre ele punctat, în ordine alfabetică. Deci… să începem!




Cele mai bune 3 bloguri de carte (după părerea mea :P)

Din toate cele trei bloguri de carte pe care le urmăresc al Andreei este poate cel mai divers. Pe acest blog găsești o mulțime de articole de lifestyle după a căror lectură îți vine să-ți faci bagajele și să-ți cumperi un bilet de avion, dar, bineînțeles, și o mulțime de articole despre cărți.

Însă nu articolele de lifestyle și nici cele de cărți sunt cele pentru care îți recomand în mod special blogul Andreei! Este un blog de carte superb și merită citit pentru a afla despre cărți. Dar mai mult decât atât, îmi place că vorbește despre cum să fii un blogger de carte în România. Și de asemenea, cum să obții parteneriate cu diferite edituri. Iar un blogger care vorbește deschis despre experiențele sale și învață și pe alții cum să ajungă la același nivel, pentru mine, este un blogger care merită urmărit.

Când deschid blogul Luisei chiar mă gândesc la o viață boemă. La o figură feminină, undeva afară, la o terasă, așezată pe un scaun de nuiele, cu o carte în mână, o cafea alături și o țigară care se fumează singură în scrumieră.

Cărți, cafea și tutun este un blog din al cărui nume înțelegi perfect conținutul. Citind acest blog, am învățat o mulțime de lucruri nu doar despre cărți, ci și despre lectură în general. Iar ce apreciez în mod special la el, este faptul că are o mulțime de articole cu liste. Acestea le reții ușor și te inspiră să citești mai mult și mai mult.

Dacă s-ar da un premiu pentru autorul celui mai nișat blog acela ar merge cu siguranță la Emil. Băiatul ăsta are 11 sau 12 bloguri și într-o oarecare măsură se cam ține de toate. Chiar ajungi de la mâncare la avioane dacă e să citești toate blogurile lui. Iar pentru mine, cel mai reușit dintre ele este de departe cel dedicat lecturii.

Pe lângă faptul că Emil citește muuulte thrillere și descopăr pe blogul lui ori cărți pe care vreau să le citesc, ori pe care le-am citit deja, mai are și un stil frustrant (a se citi: intrigant) de a scrie. În articolele sale el nu spune multe despre carte și dă foarte puține spoilere, spre deosebire de mine care sunt exact opusul, și face cum face și găsește în fiecare volum câte o problemă socială sau politică despre care să discute. Și sincer, îi merge de minune! Cel puțin pe mine, Emil chiar mă face să-mi doresc a citi cartea respectivă!




Tu ai vreun blog de carte, sau orice alt blog pe care îl urmărești constant? Sau măcar un blogger a cărui activitate în online o admiri? Mi-ar plăcea să știu ce fel de oameni te inspiră? Sau ce te face să lași Facebook-ul și Instagram-ul și să mai citești un blog?

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul 3 bloguri de carte din România te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep



3 comentarii la „3 Bloguri de carte din România pe care le urmăresc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *