life

Cadouri Lavandiere pentru toate ocaziile pe care ți le oferă sezonul ce urmează

Iată că luna ianuarie e deja pe ducă, iar primăvara stă să apară după colț. E adevărat, iarna aceasta a fost total atipică, dar gândul ne poartă deja tot mai mult spre zile însorite.

Iar odată cu noul anotimp, se apropie și trei sărbători pe care românii nu le scapă niciodată din vedere, chiar dacă le sărbătoresc diferit în funcție de tradiția familiei în care au fost crescuți:

  • Valentine’s Day – o serbare nouă, importată şi preponderent urbană;
  • Dragobetele – o sărbătoare autohtonă, cu origini rurale;
  • Mărţişorul – una din cele mai frumoase sărbători românești.

Uneori agitația provocată în jurul acestor zile este de-a dreptul agasantă și de cele mai multe ori reușește să știrbească semnificația și sentimentul de sărbătoare.

De aceea, în acest articol, îți propun să te bucuri cu adevărat de zilele ce urmează și să-i surprinzi pe cei dragi, fără stres și agitație, oferindu-le niște cadouri și mărțișoare 2020 Lavandiere speciale, făcute manual, cu multă dragoste și grijă, purtând în ele minunata mireasmă de lavandă. Este vorba despre cadourile de la magazinul Lavandiere, despre care am mai vorbit și cu alte ocazii și pe care le recomand din tot sufletul pentru acest început de primăvară.

Pentru cine încă nu știe, ce este Lavandiere?

Lavandiere este un magazin online, pe rafturile căruia găsești lucrușoare minunate și cadouri handmade, cu parfum de lavandă; Un boutique care a luat naștere ”dintr-un vis cu ochii deschiși, dorință, pasiune, creativitate și multă muncă”, cum spun chiar făuritorii lui.

Ce cadouri poți oferi celor dragi de la Lavandiere?

Aici vei găsi o gamă diversă de lucruri absolut adorabile, asortate perfect pentru sărbători legate de dragoste și primăvară:

  • Lucrușoare și jucării croșetate manual, pentru copilul din tine și nu numai, făcute din materiale hipoalergenice, colorate și plăcute la atingere, încântătoare văzului;

Ce rol au jucăriile în dezvoltarea celor mici? 5 Idei de cadouri pentru bebeluși

  • Lumânări parfumate, cu aroma subtilă și relaxantă de lavandă;
  • Săculeți parfumați cu lavandă, pentru un somn liniștit și vise plăcute și romantice;
  • Mărțișoare handmade croșetate din acril. Ce spui de un mărțișor inedit anul acesta, pentru cei dragi ție? Poate fi un trifoi care să-ți poarte noroc, o bufniță înțeleaptă croșetată sau poate o pisică răsfățată și haioasă? Aruncă o privire pe site-ul Lavandiere și alege;

  • Brățări vesele și delicate, care abia așteaptă să fie dăruite cu drag;
  • Cadouri florale, elegante și originale. Nu-i așa că te-ar surprinde plăcut un altfel de aranjament floral, fie că vorbim despre trandafiri din săpun sau alte flori de săpun? Încearcă-le și bucură-te de aspectul inedit și de aroma lor subtilă.

  • Seturi cadou pe care le poți personaliza pentru fiecare cadorisit, în funcție de ce știi tu că ii face plăcere. Un breloc cadou împreună cu o lumânare și un ceai, săculeți croșetați umpluți cu lavandă, sau poate un ceainic și un ceai, alături de o lumânare parfumată? Ai o mulțime de variante și opțiuni, trebuie doar să te hotărăști ce este mai potrivit și îi va aduce mai multă bucurie.

De ce să alegi primăvara aceasta să faci cadouri de la Lavandiere?

Cred că fi mai multe motive, dar eu aș opta în primul rând pentru aroma de lavandă. Știai că această plantă cu flori mov este folosită de peste 2500 de ani? O foloseau egiptenii, fenicienii și popoarele arabe pentru prepararea de parfumuri și produse cosmetice sau chiar în procesul de mumificare; Iar grecii și romanii adăugau flori de lavanda apei de baie pentru a o parfuma și pentru a-și purifica trupul și spiritul. Azi uleiul esențial de lavandă este inițiatorul revoluției aromoterapiei moderne și proprietățile terapeutice ale acestuia sunt demonstrate științific, în special cele de reîntinerire și relaxare.

Un alt motiv ar fi faptul că produsele Lavandiere sunt handmade și adorabile. Handmade inseamna lucrat manual și este un termen la modă și extrem de uzitat în ultimul de timp. Dar de ce totuși sa alegem handmade? În primul rând pentru că un produs lucrat manual este un produs însuflețit, unic, lucrat cu răbdare și dragoste și asta îl face din start mai valoros față de lucrurile produse în serie.

Apoi, în aceste vremuri când se vorbește atât despre ecologie și sustenabilitate, cred că este foarte important să fim atenți și la aceste aspecte, susținând proiectele producătorilor locali.

Și nu în ultimul rând, pentru că pur și simplu produsele Lavandiere aduc bucurie, iar bucuria și primăvara se asortează perfect!

PICKANDKEEP

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Cadouri Lavandiere pentru toate ocaziile pe care ți le oferă sezonul ce urmează te invit pe blogul pickandkeep!

Blog pickandkeep




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *