Hendrik Groen: Jurnalul secret al lui Hendrik Groen de 83 de ani și ¼

Uneori, ca să îți dai seama cât ești de tânăr trebuie să citești cărți despre bătrâni. Bineînțeles că nu acesta a fost motivul pentru care am cumpărat Jurnalul secret al lui Henrik Groen de 83 de ani și ¼, ci balonul roșu de pe copertă, dar după ce am citit povestea acestui bărbat trecând prin iarna vieții sale, mi-am dat seama ce frumos e soarele de vară.

“Încă un an și tot nu-mi plac bătrânii” este fraza cu care Hendrik, în vârstă de 83 de ani își începe jurnalul secret. Locatar al unui cămin de bătrâni din Amsterdam, acesta își trăiește anii bătrâneții alături de alte persoane de aceași vârstă cu el, “bucurându-se” de atenția îngrijitorilor și de biscuiții pe care aceștia îi servesc locatarilor cu ocazia ceaiului de după amiază. Lui Hendrik nu-i plac bătrânii și nici bătrânețea. Cu un suflet tânăr captiv într-un corp bătrân el se amuză de situația și locul în care se află, loc în care a primi doi biscuiți în loc de unul singur, este un eveniment memorabil.

Cu toate că vârsta îl recomandă ca un bătrânel veritabil, Hendrik este departe de a se simți la capătul puterilor și chiar dacă nu toate aparatele îi mai funcționează ca înainte, se încăpățânează să nu poarte scutece, se plimbă în oraș fugărind străzile cu un scooter la remarcabila viteză de 6 km/h și face duș și se dă cu parfum pentru a evita mirosul pregnant al bătrâneții. În plus alături de gașca sa de prieteni “rebeli” înființează clubul exclusivist Old But Not Dead Club unde își propun să facă câte o plimbare într-un loc inedit o dată la două săptămâni.

Un club exclusivist

Regulile clubului lui Hendrik erau simple. În primul rând fiecare membru trebuia să propună câte o nouă destinație și s-o țină secretă până la momentul excursiei. Și în al doilea rând, cel puțin pentru moment, nu aveau voie să adauge noi membri.

În scurt timp de la înființarea sa, clubul bătrâneilor se face remarcat în întreg căminul stârnind invidia și curiozitatea celorlalți locatari. Ieșirile la muzeu, cursurile de gătit și chiar jocurile de casino devin un subiect de bârfă și șușoteli, iar Hendrik și prietenii săi se simt cu atât mai mândri, cu cât sunt mai excluși.

Între sorbiturile de ceai și ieșirile în oraș bătrânețea rămâne bătrânețe

Întreaga carte este povestită într-o manieră extrem de amuzantă, Hendrik făcând haz de necaz din orice. La vârsta lui deja nu-l mai impresionează înmormântările și chiar le numără pe degete pe cele la care ar mai fi obligat să participe; Susține că nu ar încerca personal (încă), dar se interesează serios de eutanasiere; Și amintește din când în când de fetița lui, un copil pe care moartea i l-a luat prea devreme și din cauză căruia soția sa a pierdut lupta cu nebunia.

Evenimentele politice și sociale din Olanda sunt și ele prezente în aproape fiecare nouă filă de jurnal. Iar locatarii care își iau rămas bun de la această viață și trec în neființă în diferite circumstanțe sunt și ei un subiect la ordinea zilei.

Dar cu toate că viața lui Hendrik nu este numai roz și bezele, el reușește să vadă în orice eveniment partea bună a lucrurilor, să-și păstreze mintea limpede și să aștepte optimist următoarea ieșire cu prietenii. Ignorând anii pe care îi poartă pe umeri, el este mai activ decât mulți din tinerii de azi și scriindu-și jurnalul a reușit să molipsească cu energia sa debordantă nu doar entuziaștii de lectură din Olanda, ci din întreaga lume.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut această recenzie te invit să descoperi rubrica Books de la pickandkeep:

・Books