・Ready Player One – dacă ai putea fi orice personaj dintr-un joc, cine ai fi?

Într-un viitor nu foarte îndepărtat. În anul 2045, când resursele naturale ale omenirii ajung pe cale de dispariție, iar majoritatea omenilor trăiesc sub pragul sărăciei, lumea se refugiază într-un joc virtual, un surogat al realității. Aici, trăind în pielea avatarului creat, poți munci, participa la competiții, te poți distra și în primul rând, ai posibilitatea să socializezi și să legi prietenii cu avatare ale unor oameni care în lumea reală ar fi prea triști, prea ocupați și prea deznădăjduiți ca să aibă timp pentru aşa ceva. Cam atât de sumbru se prezintă viitorul în filmul Ready Player One.Și recunosc că Steven Spielberg a făcut din această producție unul din motivele pentru care de acum înainte mă voi gândi de două ori înainte să-mi mai doresc vreodată să treacă timpul mai repede.

Ca de obicei, când merg la evenimente interesante, și de data aceasta participarea mea la avanpremiera filmului Ready Player One se datorează lui Bogdan Dărădan de la H2RO – Genuine Communication Agency, căruia țin să-i mulțumesc că m-a scos din casă și m-a dus la film după o pauză de aproape 4 ani.

De ce tocmai Ready Player One?

Sunt fan Tye Sheridan de când am văzut seria Divergent și faptul că în acest film are rolul personajului principal, m-a făcut să primesc cu și mai mare bucurie invitația.

În film Tye este Wade Owen Watts, un adolescent care după moartea părinților se mută în casa mătușii sale Alice. Dar viața în noul cămin nu este nici pe departe traiul calm și liniștit de care ar trebui să beneficieze un adolescent pentru o dezvoltare armonioasă. Iar drama pe care o trăiește este permanent alimentată de interminabilului șir de iubiți abuzivi ai mătușii, precum și de mulțimea datoriilor în care cei doi se afundă pe zi ce trece. Ca să ia o pauză de la realitatea apăsătoare, Wade se refugiază în jocul virtual OASIS, creat de regretatul James Halliday, un programator excentric.

Halliday, o minte strălucită și cu un simț al umorului greu de înțeles pentru cei care nu cunosc patima jocurilor pe calculator, lasă moștenire înainte de moartea sa, jocul OASIS. Cu o condiție însă! Pentru a putea fi considerat demn de a primi drepturi absolute asupra jocului, trebuia să găsești undeva în interiorul acestuia un Ou de Paște!

Ce sunt Ouăle de Paște din jocurile video?

Dacă gaming-ul nu face sau nu a făcut parte din hobby-urile tale, dă-mi voie să-ți explic pe scurt ce este acela un Ou de Paște dintr-un joc.

În mediul virtual, un Ou de Paște reprezintă un mesaj ascuns, o imagine sau o glumiță nevinovată a creatorului jocului inclusă intenționat într-un program. Istoria Ouălor de Paște începe cu jocul arcade Adventure creat în anul 1979 și în interiorul căruia creatorul Warren Robinett, un angajat al companiei Atari și-a ascuns numele cu scopul de a-și lăsa amprenta asupra creației sale, într-un mediu unde acest lucru era total nepermis.

Conceptul Oasis și ce era necesar să faci pentru a ajunge la Oul de Paște

Imaginează-ți OASIS ca un fel de World of Warcraft în care se regăsesc absolut toate jocurile, filmele și cărțile create vreodată. O lume fără margini în care poți deveni orice avatar îți dorești, poți cumpăra sau găsi iteme care să-ți sporească puterile și ai posibilități de joc practic infinite. Și totuși, exact ca în viața cea de toate zilele, pentru a reuși să obții mult râvnitul Ou de Paște, pe lângă putere financiară nelimitată și iteme de nivelul 99, este nevoie și de calități ce nu pot fi cumpărate cu bani precum inteligență, cunoștințe și prieteni de nădejde.

Cui i se potrivește un asemenea film?

Pentru mine, Ready Player One a fost un film care a întrecut orice așteptare. Bazat pe cultura pop, pe filmele, cărțile și jocurile pe care le-am iubit în copilărie, mi-a oferit multe momente de nostalgie. De la referințe din romanele lui Stephen King, la epoca disco și până la piesa de rezistență a comediei britanice Monty Python: Holy Hand Grenade, parodiată de jocul Worms, am rememorat o mulțime de artefacte ale artei și tehnologiei ultimilor 40 de ani, scăpând oftaturi și dorindu-mi să merg înapoi cu viteză maximă.

Și pentru că pe mine m-a impresionat atât de mult acest film, am fost curioasă să aflu și părerea altora. De aceea, citind review-uri peste review-uri am ajuns la concluzia că fanii acestei capodopere se împart în două clanuri:

Tabăra 1

Cei veșnici îndrăgostiți de ficțiune. Ca de exemplu,Daniel M. Kimmel care comentează conținutul filmului pe celebrul site Rotten Tomatoes astfel:

It’s a fitting summation of Spielberg’s career: occasional nods to the real world, but really preferring a world of fantasy and eternal adolescence.

Tabăra 2

Cei care consideră că mesajul principal este faptul că realitatea e mai bună ca virtualul pentru simplul fapt că… e reală.

Ready Player One - dacă ai putea fi orice personaj dintr-un joc, cine ai fi?

De astăzi, 30 martie 2018, se derulează și la cinematografele din România! Ia-ți bilet la IMAX și după ce îl vezi, aștept să-mi spui cărei tabere te alături.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul Ready Player One,te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep

One thought on “・Ready Player One – dacă ai putea fi orice personaj dintr-un joc, cine ai fi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *