Pentru o piele desăvârșită, secrete cu miere de la APIDAVA

Un dar de la natură descoperit de om cu milenii înaintea timpurilor noastre, mierea are o istorie plină de romantism. În vremuri antice, preafrumoasa Cleopatra se îmbăia în lapte și miere pentru a căpăta tenul cu care seducea împărații romani; Reginele Angliei își făceau un tratament pe bază de miere și cocos pentru a da strălucire părului; Iar chinezoaicele de când lumea își păstrează fața curată și proaspătă cu ajutorul unui amestec din miere și coji de portocală. Cu alte cuvinte, există cronici scrise care arată că mierea este cel mai vechi ingredient folosit de femei pentru obținerea frumuseții, iar noi nu trebuie decât să ne reamintim cum să-l folosim.



Apidava cunoaște secretele frumuseții

Lăsând poveștile cu femei aristocrate la o parte, există o mulțime de proprietăți ale mierii care ajută la obținerea unui ten de invidiat, demonstrate științific. Mierea este un ingredient natural, antibacterian și compoziția sa chimică unică o face ideală pentru tratarea diferitelor probleme ale tenului. Iar pentru că în România nimeni nu cunoaște mai bine secretele mierii ca Apidava, experții în miere de la această companie ne propun să redescoperim bucuria de a fi frumoase, punându-ne toată încrederea în natură.

Savon vegetal au Miel se numește gama celor mai parfumate săpunuri pe care le-am încercat vreodată. Ele sunt importate de Apidava din Franța, iar culoarea și mirosul le fac pur și simplu delicioase. Puțini știu, dar în realitate mierea este ideală pentru cosmetice, mai ales săpunuri. Ea dă produselor un miros plăcut și acționează în formulă ca un agent de umezire care leagă ingredientele între ele. În plus, fără adaos de coloranți sintetici, cu miere, săpunurile capătă o culoare galbenă, în mod natural.

Săpunurile cu miere din portofoliul Apidava, sunt disponibile într-o gamă largă de arome și culori în funcție de ingredientele pe care le au în compoziție. Mierea este bineînțeles elementul de bază, dar ei i se adaugă mentă, unt de cacao, ulei de măsline, esență de lavandă sau alte produse apicole, fiecare cu un nou set de proprietăți care desăvârșesc produsul final.



De data aceasta eu am încercat săpunurile Savon vegetal au Miel cu produse apicole și pentru că am fost foarte încântată de efectul lor, m-am gândit să-ți povestesc despre fiecare în parte.

Săpun cu miere și lăptișor de matcă

Alb ca spuma laptelui, săpunul Apidava cu miere și lăptișor de matcă este un săpun de care știam că mă voi îndrăgosti. Lăptișorul de matcă este un miracol pentru piele și ajută la menținerea unui aspect tânăr și sănătos. De aceea, acesta este un săpun ideal pentru persoanele cu pielea uscată sau sensibilă, care contribuie la combaterea și vindecarea ridurilor fine.

Săpun cu miere și ceară

Dintre toate cele trei săpunuri încercate, săpunul cu miere și ceară de albine mi-a atras atenția pentru culoarea aparte. Are o nuanță de roz deschis, rar întâlnită la un săpun, dar foarte feminină, ce-i dă potențialul unui cadou sofisticat, ideal pentru o persoană specială. Ca proprietăți, datorită formulei îmbogățită cu ceară de albine acest săpun poate fi folosit și pe pielea vătămată sau cu cicatrici, grăbind vindecarea.

Săpun cu miere și propolis

Și pentru uz intern și extern, propolisul nu ar trebui să lipsească din nicio gospodărie. În combinație cu mierea el ajută la crearea unui săpun cu adevărat desinfectant. Datorită puternicului efect antiseptic al propolisului, acest săpun omoară bacteriile și microbii și lasă pielea curată, dar fără a o usca. În plus, la fel ca celălalte săpunuri din această gamă, are un miros aromat, motiv pentru care spălatul pe mâini se transformă din obligație în plăcere chiar și pentru cei mai comozi dintre noi.

Știu că te-am obișnuit cu alegerea unui produs preferat în articolele mele de beauty, doar că de data aceasta toate produsele prezentate și-au câștigat același loc în topul preferințelor mele. Locul I. Dacă m-ai întreba care săpun Savon vegetal au Miel mi-a plăcut cel mai mult, ți-aș spune sincer că toate și ți-aș recomanda să le încerci pe fiecare în parte deoarece efectele lor individuale te vor suprinde.



Tu ai încercat săpunurile cu miere Apidava? Eu una cred că le voi aduna pe toate! 🙂

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Pentru o piele desăvârșită, secrete cu miere de la APIDAVA te invit pe blogul nostru:
Blog pickandkeep



2 răspunsuri la „Pentru o piele desăvârșită, secrete cu miere de la APIDAVA”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *