・GRRC1803 Paulo Coelho: Spioana

Cea de-a treia carte pe care am terminat-o de citit anul acesta nu este cea despre care îți voi vorbi în acest articol. Cartea pe care m-am gândit să o abordez de această dată este de fapt cea de-a patra. Dar pentru că tocmai am citit-o și m-a impresionat enorm, nu am mai avut răbdare să-i aștept rândul și m-am gândit să ți-o prezint numaidecât. De aceea, du-te repede fă-ți o ceașcă de cafea sau un ceai și hai să discutăm despre Spioana, un roman scris de Paulo Coelho și dezbătut de o lume întreagă.

pickandkeep Ishikawa Constantin Ioana

SPIOANA

  • An apariție: 2016
  • Categorie: Literatură universală
  • Editura: Humanitas
  • Nr. pagini: (cu indulgență) 200



Câteva date despre autor:

Nu cred că este posibil să te autointitulezi iubitor de literatură contemporană fără să fi auzit vreodată de Paulo Coelho. Acest romancier brazilian cunoscut pentru romanul său Alchimistul, tradus în zeci de limbi, este de asemenea și cel mai popular scriitor utilizator de Facebook și Twitter cu un total de peste 42 de milioane de fani pe cele două rețele de socializare.

Pe Coelho îl citesc doar pe fugă

Nu îmi aduc aminte de unde am împrumutat prima carte scrisă de Paulo Coelho, dar știu că era La râul Piedra am șezut și-am plâns și am devorat-o în mai puțin de o zi; Pentru cea de-a doua, Alchimistul, nu a fost nevoie decât de o noapte albă; Zahir am luat-o din Cluj înainte să mă urc pentru prima oară într-un tren românesc; Manualul războinicului luminii am dat-o gata în câteva drumuri spre și de la serviciu; Pe cea de-a cincea, Diavolul și domnișoara Prym la fel; Și în sfârșit, cu Spioana am petrecut o seară și o dimineață.

Cine este spioana lui Coelho?

GRRC1803 Paulo Coelho: Spioana recenzie de carte

Sursa foto: https://rarehistoricalphotos.com/mata-hari-1905-1917/

De Margaretha Zelle, cunoscută și sub numele de Mata Hari, nu mai auzisem până la Coelho. Dar cum ignoranța se poate vindeca ușor cu un search pe Google, am aflat că ea a fost o figură enigmatică a secolului XX. Cunoscută ca o ființă cu suflet rebel și o poftă de viață interzisă femeilor din acea vreme ea a rămas în istorie pentru acuzația nedreaptă de spionaj și execuția sa în anul 1917, în timpul primului război mondial.

Supusă unui abuz sexual la vârsta de 16 ani de către directorul școlii sale și dorind să scape pentru totdeauna din țara natală unde nu se întâmpla niciodată nimic, tânăra Margaretha se căsătorește timpuriu cu un ofițer cu douăzeci de ani mai în vârstă și pleacă în Indonezia. Acolo, contrar viselor sale, trăiește un coșmar. Din cauza soțului care își schimbă radical atitudinea față de ea în ciuda faptului că îi dăruiește doi copii suferă o dramă de neimaginat. Dar alienarea de țara sa, izolarea și clipele de cumpănă nu o doboară pe tânăra în a cărei inimă mocnește focul libertății.

Dansul schimbă vieți

GRRC1803 Paulo Coelho: Spioana recenzie de carte

Sursa foto: https://2.bp.blogspot.com/

Punctul culminant al anilor petrecuți în Indonezia îl reprezintă un eveniment din înalta societate. Acolo, alături de soțul ei, un prieten al celor doi pe nume Andreas și soția acestuia asistă la un dans oriental al băștinașilor care își va pune delicat, dar permanent amprenta pe sufletul protagonistei. Însă nu doar dansul din acea seară, ci și împrejurarea ce o obligă să asiste la sinuciderea soției lui Andreas, a cărui nume îl va împrumuta în continuare pentru tot restul vieții, reprezintă un punct de cotitură pentru Margaretha.

Nemaiputând răbda chinurile din Indonezia și bântuită de moartea unei femei captive ca și ea în acel paradis oriental, Margaretha ia hotărârea de a se reîntoarce acasă împreună cu soțul său. Dar Olanda cea pașnică și mereu neutră în fața lumii nu este pentru ea destinația finală și la puțin timp după întoarcerea acasă își pierde urma în romanticul Paris căruia i se dăruiește cu întreaga sa ființă. Acolo, botezată cu un nou nume și o nouă identitate, se învăluie în minciună și mister și farmecă pe cei ce cad în plasa sa prin dans cu așa zisele mișcări senzuale, orientale și ademenitoare, pe care doar ea le cunoaște.




Pe vremea când păcatele femeii erau mai grele decât ale bărbaților

Beată cu propria ființă și cufundându-se într-o veșnică redescoperire, Mata Hari face părtași la dezmățul său persoane importante din istoria vremii pe care le seduce și le determină să se închine la picioarele sale. Și totuși, de la păcatul desfrânării și până la grava acuzație de spionaj și condamnare la moarte, ar părea o cale lungă. Dar nu la fel de lungă cum s-a dovedit a fi acum 100 de ani.

În cuvinte simple și povestind experiența exoticei Mata Hari sub forma unei corespondențe dintre aceasta și avocatul său înainte de execuție, Paulo Coelho șochează cititorii cu drama unei visătoare născută într-o eră când libertatea femeii încă era judecată, condamnată și pedepsită.

De ce îți recomand cartea?

Nu citi Spioana dacă ești în căutare de dreptate! Nici de prințese sau feți frumoși călare pe cai albi! Și nici de părinți sau iubiți altruiști pentru că nu de ei vei avea parte! Citește spioana ca să înveți să apreciezi ce ai, cine ești și în primul rând, faptul că te-ai născut în era potrivită!



ioana constantin ishikawa pickandkeep

❋ Citește toate articolele Goodreads Reading Challenge 2018:

GRRC18

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Spiona, te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!