・THE boyfriend jeans – Cum și unde am întâlnit perechea ideală?
Sunt ANI de când am pornit în căutarea blugilor perfecți pe care să îi pot numi THE boyfriend jeans. Știi de care vorbesc, nu? Blugii aceia ADEVĂRAȚI, doar din bumbac, cu croială dreaptă, la care nu îți ies genunchii de la primele purtări.
Caut de mult blugi vopsiți uniform. Nedecolorați de noi în genunchi. Dar care, treptat, în timp, de la zeci și zeci de spălări își schimbă nuanța fără să își subțieze țesătura. Vreau blugi care să cadă până deasupra gleznelor și pe care să îi pot purta puțin suflecați când mă încalț cu cizme sau ghete.
Sunt pretențioasă nu-i așa?
Așa credeam și eu.
Până acum câteva zile, am considerat THE boyfriend jeans chiar mai greu de găsit decât iubitul ideal. Și asta pentru că doream să îndeplinească simultan toate cerințele următoare:
THE boyfriend jeans mi-ar plăcea…
1. Să nu aibă poliester în compoziție!
De ce nu se mai fac blugi pentru femei ca cei pentru bărbați? Blugi albaștrii, din bumbac 100%, fără alt tip de fibre în compoziție. Înțeleg că elasticitatea scoate mai frumos în evidență formele și se pliază mai bine pe trup, dar chiar și pentru stilul boyfriend!? Dacă tot îmi iau o pereche tipic bărbătească, vreau să fie masculină până la capăt!
2. Să nu aibătăieturi, rupturi, zgârieturi sau petice
Cer mult dacă îmi doresc o pereche de blugi care să arate ca scoși din fabrică? Oricum sunt îndeajuns de neîndemânatică încât mă voi împiedica pe undeva sau îi voi agăța de ceva și îi voi rupe singură în câteva luni. De ce să nu mă bucur de ei întregi până atunci?
3. Să aibă un design fără cusături sau broderii decorative
Nu e prima oară când simt că simplitatea e pe cale de dispariție. Deși mai greu de confecționat, în ziua de astăzi e mult mai ușor să găsești blugi cu tot felul de cusături și broderii, decât pantaloni basic, curați și fără alte adăugiri.
4. Să fie drepți, dar să mi se potrivească în talie
Știu că cer imposibilul, dar o fată are dreptul să viseze…
5. Să îmi vină exact până la glezne
Când hainele nu sunt exact mărimea potrivită, o vizită la croitorie e cea mai bună variantă. Dar ce te faci când nu poți găsi papiotă de aceeași culoare cu restul cusăturilor și croitoreasa îți propune un galben murdar în locul portocaliului? THE boyfriend jeans pentru că tind spre perfecțiune, ar trebui să nu aibă nevoie de ajustări.
6. Să aibă o țesătură densă
Este foarte important pentru mine ca blugii să fie rezistenți și să își păstreze forma în timp. Piesele din denim cu țesături rare nu sunt rezistente la uzură. De aceea, când îmi cumpăr o piesă de bază pentru garderobă precum blugii, sunt atentă și la acest aspect.
7. Să aibă o culoare vibrantă
Blugii albaștrii, cu cât sunt mai închiși la culoare, cu atât capătă mai multă personalitate spălare după spălare. Îmi plac blugii care își păstrează în timp forma inițială. Dar nu la fel de strictă sunt când vine vorba de culoare. Nimic nu se compară cu o pereche de blugi buni, purtați până la refuz, pe care rămâne imprimată în nuanțe albicioase fiecare mișcare a genunchiului, fiecare tresărire a corpului și fiecare strângere în jurul taliei.
Cam așa arată pentru mineTHE boyfriend jeans, blugii perfecți pe care îi caut de atâta timp!
Acum că ai văzut care sunt cerințele mele, astfel de pantaloni parcă nu mai par chiar așa de greu de găsit, nu? Și totuși, până acum câteva zile nu am dat peste nicio pereche care să se apropie de tiparul visurilor mele.
Până când am renunțat la norme și am zis: dacă tot vreau blugi ca de băiat de ce să nu renunț la cuvântul”ca” și să încerc o pereche chiar pentru băieți?
Și astfel am invadat din nou dulapul soțului și am împrumutat perechea aceasta pentru a testa apele până să îmi cumpăr și eu unii la fel. Și iată rezultatul!
THE boyfriend jeans
E ceva incredibil de sexy la hainele cu adevărat masculine care mă fac să mă simt atrăgătoare și în largul meu.
Pentru un singur strop de feminitate, la geaca de asemenea bărbătească (pe care cred că o recunoști din articolul: Haine perfecte) am purtat un hanorac cu guler pufos și voluminos.
Machiajul l-am păstrat ca de obicei, simplu: fond de ten, mascara neagră și ruj nude, la care am adăugat un winged eyeliner – look reminiscent din anii de liceu.
Și astfel îmbrăcată am ieșit la plimbare în bătaia ultimelor raze de soare ale după amiezii: veselă, încrezătoare și simțindu-mă confortabil.
Îmi plac prea mult blugii aceștia… Lui Tomohisa nu i-am spus încă, dar cred că nu îi mai dau înapoi.
IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Ținută:
- Scurtă: FWK Engineered Garments
- Cardigan: RUXE de’vance
- Denim: Prada
- Cizme: Dr Martens
- Geantă: Barneys New York
❋Pozele au fost realizate deVlad Ciubotariu
❋ Dacă ți-a plăcut articolul THE boyfriend jeanste invit pe blogul nostru: