BLOGbooks

Paulo Coehlo: Unsprezece minute

Am zis că o las mai moale cu lectura și recenziile romanelor lui Coehlo, dar văd că nu mă las până nu le discut pe toate cu tine. Unsprezece minuite este ultima carte pe care am citit-o de acest autor, iar dacă tot a fost îndeajuns de captivantă încât să mă convingă să o termin, am zis că-și merită o pagină și pe pickandkeep.

Paulo Coehlo: Unsprezece minute

Și poveștile prostituatelor încep tot cu a fost odată ca niciodată

A fost odată ca niciodată o frumoasă prostituată pe nume Maria. De ce tocmai Maria, cel mai pur nume de femeie din câte există? Pe de-o parte pentru că Paulo Coehlo adoră antitezele și pe de altă parte pentru că există și prostituate cu suflet inocent. Maria lui Coelho este una dintre ele.



Maria este foarte tânără. Și ca orice tânără pornește în viață cu dezamăgiri din copilărie și cu memoria băiatului iubit cu care ar fi putut mai mult decât un simplu regret dacă ar fi reacționat la timpul potrivit. Ea nu este total lipsită de interes față de sex, dar puținele experiențe pe care le-a avut, nu i-au trezit simțurile. Cu toate acestea, ea visează ca toate celălalte femei la un viitor fericit constând dintr-un soț iubitor, dragoste, familie, bani destui și copii. Sună cunoscut? Din această descriere Maria ar fi putut fi oricine, poate chiar și tu când erai de vârsta ei. Dar cum de a ajuns Maria, o fată simplă pe care o poți confunda cu oricine, dintr-un sat brazilian prea puțin semnificativ ca să-l numim pe nume, prostituată în Geneva?

Nimeni nu își propune să ajungă prostituată. Nici măcar Maria. Prostituată devii atunci când nu mai reușești să vezi celălate alternative ale vieții sau când consideri că o astfel de muncă fizică e mai ușoară ca orice altă activitate intelectuală. La fel i s-a întâmplat și Mariei. Ajunsă în Geneva cu promisiuni deșarte că va ajunge vedetă și va câștiga mai mult decât poate cheltui, Maria începe să-și vândă trupul.

Durere vs dragoste

Chiar și ca profesionistă în noua sa meserie, Maria tot nu reușește să guste plăcerea de a fi cu un bărbat. Dar lucrurile iau o întorsătură drastică și se trezește la intersecția dintre două drumuri în momentul în care reușește să aibă doi clienți speciali:




・Terence e înalt, frumos, bogat și calculat și o învață pe Maria să găsească plăcere în durere.

・Ralf Hart e artist, visător, a trecut prin multe, dar încă speră să găsească plăcerea în dragoste.

Dar chiar și cu variantele de mai sus, Maria știe ce își dorește de la viață. Ea vizualizează propria fermă în Brazilia. La felul cum va fi primită acasă când se va întoarce. La mulțumirea părinților pentru realizările ei. La o viață încununată de muncă, prosperitate, un soț, familie și copii.

Maria e realistă și știe că Geneva nu e decât o mică parte din existența sa și mai devreme sau mai târziu, toată visarea va lua sfârșit și se va trezi în Brazilia, la adevărata realitate. Cu Terence i-ar plăcea să exploreze mai mult noua sursă de plăcere. Iar pe Ralf Hart ar vrea să-l iubească. Însă realizează că toate acestea nu sunt cu putință și în final alege ce crede că e mai bine.



Un roman despre bărbați ca femei și femei ca bărbați

Dacă îți place stilul lui Coelho, vei iubi acest roman! Un romantic incurabil, el își determină personajele și în această carte să caute adevărata dragoste, filozofând pe această temă. Până la urmă ce e dragostea? Ce e durerea? Ce e sexul? Și ce durează fix unsprezece minute?

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut această recenzie te invit să descoperi rubrica Books de la pickandkeep:

Books



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *