Bonprix m-a ajutat să descopăr stilul care mă avantajează!
Când a fost utlima oară când ai dat o comandă la Bonprix imediat după ce ai primit o comandă Bonprix? Pentru mine acum o săptămână.
În ultimul timp am schimbat multe la mine. M-am tuns scurt. Am renunțat la multe din hainele pe care le purtam înainte să rămân însărcinată. Am încercat diferite stiluri și articole vestimentare până am descoperat exact ce (cred eu că) mă avantajează. Iar la realizările mele o mare contribuție a avut și magazinul online Bonprix.
Cred că cea mai bună metodă de a găsi piesele vestimentare care te avantajează și nu numai, este să încerci cât mai multe variante. Iar prin colaborarea cu Bonprix am avut ocazia de a face acest lucru.
Țin minte că atunci când am început să colaborez cu acest magazin, am cumpărat multe articole vestimentare de bărbați, pentru că la vremea aceea îmi plăcea mult trendul oversised. Apoi, au urmat comenzile cu haine negre și încălțăminte colorată. De la tricouri și pantaloni și până la rochițe de vară, garderoba mea a făcut cunoștință cu diferite piese vestimentare de culoare neagră. Iar apoi, mi-am îmbrăcat burtica de gravidă. Și în final, am ajuns aici, la cea mai recentă comandă, cu multe bluzițe cu volonașe, mâneci bufante și un design foarte feminin. Iar pentru că acum nu mai sunt doar eu care am nevoie de hăinuțe noi, așa cum am procedat și la penultima comandă, am cumpărat tot felul de lucruri nu doar pentru mine, ci și pentru băiețelul meu Yori.
Top cu volonașe verticale
De acest top simplu, negru, cu volonașe verticale și fără mâneci m-am îndrăgostit de la prima vedere. Am mai multe perechi de pantaloni crem, galben și maro, niște culori pe care îmi place să le domolesc cu alb sau negru, iar acest top foarte versatil mi s-a părut o idee minunată!
Bluză albă cu mâneci trei sferturi
Această bluză albă, simplă, dar dintr-un material care te protejează de acțiunea razelor de soare, mi s-a părut perfectă pentru plimăbrile în parc cu Yori. Și într-adevăr, este numai bună pentru așa ceva pentru că atunci când îl port pe Yori, nu mă încălzesc. Deoarece este o bluză destul de lungă, mi se pare că se potrivește de minune la fuste, în special, această fustă neagră, tot de la Bonprix.
Bluză feminină, de culoarea nisipului
La fel ca în comanda anterioară, și de data aceasta mi-am ales un articol vestimentar într-o culoare neutră, dar cu o croială foarte feminină, care să îndulcească puțin noua mea coafură, destul de băiețoasă.
Bluză în dungi cu lurex
Am învățat și un cuvânt nou: lurex. Conform dicționarului, banda fină, de culoarea aurului, argintului, sau cuprului, pe care o poți observa la unele materiale textile sau la haine se numește lurex. Dar nu lurexul este motivul pentru care nu numai că am purtat această bluză de la Bonprix de cel puțin 10 ori în ultimele două săptămâni, ci faptul că este una dintre puținele bluze mulate care îmi vine cu adevărat bine. Având umerii foarte mici, dar fiind destul de lată în șolduri, mai ales din cauza kilogramelor în plus acumulate în timpul sarcinii, există puține bluze mulate care mă avantajează. Dar aceasta, având niște mâneci bufante, echilibrează partea de sus a corpului cu cea de jos și face ca silueta unei persoane ca mine, subțire sus și mai dolofană jos, să arate bine. Și pentru că mi-e tare greu să mă despart de ea ori de câte ori își așteaptă rândul la spălat în coșul de rufe, mi-am mai cupărat încă una exact exact la fel, de culoare roz și încă două tricouri cu exact aceeași croială, dar mâneci scute.
Acestea sunt toate haine pe care le-am cumpărat pentru mine în cea mai recentă comandă Bonprix. Am scris mai sus că i-am luat și lui Yori, dar pentru că ale lui sunt chiar și mai multe, am compus un articol complet separat pe care îl poți citit aici. Ce îți place din tot ce am comandat? Tu ce lucruri preferi să îți cumperi de la Bonprix?
IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul Bonprix m-a ajutat să descopăr stilul care mă avantajează! îți recomand și:
・Două perechi de încălțăminte statement în ultima comandă Bonprix