BLOGfashiontrips

Explică-mi de ce te îmbraci în alb când pleci în vacanță?

Ador albul. Dacă s-ar inventa haine dintr-un material care să nu se murdărească niciodată și să se simtă la fel de confortabil ca cele din bumbac, mi-aș lua numai pe alb. Dar altfel, nu-i înțeleg pe cei care cum vine concediul, cum se îmbracă în alb și pornesc în tot felul de aventuri în care această culoare nu se potrivește deloc cu peisajul.



De ce nu ar trebui să porți alb în concediu?

La fel de incomode ca pantofii cu toc în avion, sunt hainele albe într-o excursie la mare sau la munte. Dacă te pregătești să reproduci o scenă din The Talented Mr Ripley cu cămăși bărbătești deschise la culoare și fuste de vară albe fluturând în bătaia vântului când despici valurile mării pe un yacht, înțeleg. Dar altfel, albul nu numai că nu este cea mai bună alegere vestimentară, dar spune multe și despre felul cum îți petreci de obicei vacanța.

Umplându-ți valiza cu haine albe când pleci într-o călătorie, înseamnă că ai în minte unul din următoarele două scenarii:

#1 Vei sta mai mult în hotel și în mașină pentru că nu-ți place să te murdărești;

#2 Nu îți pasă de haine și gândul de a le proteja nu face parte din grijjile tale.

Altfel, oricât susții că ai de gând să le speli și să le îngrijești, nu îțeleg cum ai putea purta orice fel de articole vestimentare albe în concediu.



Hainele albe sunt dificil de întreținut

Mi se pare un gest foarte romantic să porți haine albe pe pielea bronzată, lăsând la iveală un contrast seducător. Dar hainele albe nu contrastează doar cu bronzul, ci și cu petele de transpirație, praf sau noroi. Chiar și cel mai mic defect de culoare se vede mai bine pe alb și acest lucru nu te scoate în evidență într-un mod pozitiv.

Înțeleg dorința de a purta alb într-un resort în care ai optat pentru o ofertă all inclusive. Sau poate o zi pe care ai de gând să o petreci făcând shopping la adăpostul unui mall. Dar alb când pleci în Delta Dunării? Când urci pe munte? Când te plimbi pe jos într-un oraș, încercând să eviți bălțile de ploaie?

În plus, chiar dacă albul se potrivește tuturor, există o mulțime de alte culori care cu siguranță îți vin cel puțin la fel de bine. Negrul de exemplu este la fel de măgulitor pentru orice tip de conformație și în plus este mult mai versatil. Sau mai există și gri, bej, maro, roșu, verde, etc. etc. cu care îți camuflezi de minune poftele și te desfășori în voie.

Explică-mi raționamentul de a purta alb în contextul oricărei escapade și învață-mi și pe mine secretul distracției fără murdărie!

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul De ce te îmbraci în alb când pleci în vacanță? te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *