Andrei Ruse: Despre tristețea femeilor frumoase

Cartea lui Andrei Ruse a venit într-un moment în care molozul din casa mea și pereții goi mă fac să mă gândesc la orice altceva decât la câteva ore de lectură. Însă voiam să știu mai repede cum arată pentru un bărbat femeile frumoase și de ce par ele niște făpturi atât de triste. Așa că mi-am luat-o cu mine în metrou, tramvai și în toate mijloacele de transport mai curate decât apartamentul meu acum și în zgâlțâitul lor ușor am aflat cine sunt aceste femei și ce le provoacă tristețea.

Despre Andrei Ruse se pot spune multe, mai ales despre lucrurile extraordinare pe care le face cu editura Hyperliteratura. Dar nu vreau să te încarc cu informații pe care le-ai găsi mai detaliat oriunde în altă parte decât pe blogul meu. De aceea mă voi limita la a-mi spune propriile păreri și a vorbi despre emoțiile pe care mi le-a trezit această carte. Însă un lucru care sincer mi-a stârnit interesul, este un rând din prefața cărții care spună că Andrei „a publicat autori importanți precum Octavian Soviany” deoarece această figură enigmatică a literaturii românești mi-a fost profesor de română pentru un an și primul dascăl care m-a făcut să realizez că această materie poate fi ceva mai mult decât nouă-zece comentarii „de la clasă” învățate pe de rost.



Cine sunt femeile frumoase din cartea lui Andrei?

Despre tristețea femeilor frumoase este o culegere de zece (un număr care te unge pe suflet) povești inspirate din viețile unor femei pe care Andrei le-a cunoscut sau despre care a auzit. Dar multe din istorioare au un grandios final suprarealist și în plus, femeile sunt atât de vag descrise încât cred că este dificil și pentru un apropiat să le ghicească adevărata identitate. Însă mai mult decât cine sunt ele în realitate, mi-am dorit să știu cum le vede Andrei, deoarece crescând cu trei frați și având mai mulți prieteni decât prietene, am privit mereu gusturile bărbaților ca pe un obiect de studiu.

Femeile frumoase nu au toate vârstă. Nici înălțime. Și au ochi de toate culorile. S-ar putea să semene oarecum între ele la părul lung și bucle, dar nici aici nu sunt convinsă deoarece nu toate își expun podoaba capilară în carte. În comun însă au nefericirea. Unele o conștientizează, altele nu, iar cele mai multe se urăsc pentru că sunt frumoase și nimeni nu pare a fi interesat să vadă dincolo de acest aspect. Pentru frumusețea lor unele femei își pierd inocența. Altele, ca s-o protejeze, se transformă la propriu într-un obiect din această lume, dar cu potențial de a trece neobservat de privirile celor din jur.

În Japonia am avut un elev care cu un zâmbet visător și trist mi-a spus că vrea să devină minge de fotbal și am râs. Avea vreo 16 ani și pentru sclipirea inteligentă din ochii lui și calmul cu care răspundea ori de câte ori îi ceream să formuleze o propoziție, era unul din copiii pentru care consideram că merită să străbat prefectura, chiar și când nu-mi mai simțeam picioarele de frig, pentru câteva lecții de gramatică.

Mai târziu, tot acolo, cam tot de aceeași vârstă cu elevul meu, un nepot prin alianță mi-a spus cu toată seriozitatea că vrea să devină mașină de pompieri și atunci nu am mai râs. Cu milă m-am gândit că amândoi acești copii sclipitori din punct de vedere intelectual, dar probabil neînțeleși de cei din jur, cred că lumea ar avea mai mult sens dacă ar lua o altă formă decât cea umană. Dar mi-am zis că așa ceva gândesc doar japonezii și oricât aș încerca să mă obișnuiesc cu mentalitatea lor, mereu mă vor surprinde. Însă am descoperit aceeași temă și într-o poveste din cartea lui Andrei…




O carte care m-a ajutat să înțeleg atitudinea lumii față de mine

Nu te speria, nu am zis că sunt o femeie frumoasă și neînțeleasă. Dar dacă vei citi Despre tristețea femeilor frumoase, indiferent de felul cum arăți, vei vedea și tu că din vocea povestitorului în relație cu personajele feminine din paginile cărții, vei înțelege de ce la un moment dat cei din jur s-au purtat cu tine așa cum s-au purtat. De ce nu te-a oprit nimeni când ai spus că pleci; De ce unora le place să-ți găsească punctul slab; Sau de ce ai fost refuzată când, crezi tu, atitudinea Lui trebuia să fie alta.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul Despre tristețea femeilor frumoasete invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep



2 răspunsuri la „Andrei Ruse: Despre tristețea femeilor frumoase”

  1. Pare interesantă ideea… Voi cumpăra și eu cartea… Mi-a plăcut tot ce am citit până acum de Andrei Ruse (Soni și Dilăr pentru o zi)… sper doar să-mi găsesc și starea de citit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *