・Găluște cu prune – cel mai bun desert de savurat toamna

Pentru mine toamna are gust de găluște cu prune și plăcintă cu dovleac. Cu toate că nu sunt cine știe ce gospodină, măcar o dată pe an trebuie să gătesc fiecare din aceste două preparate și să mănânc pe săturate. Și pentru că îmi place să încep mereu de la cel mai simplu, weekend-ul acesta am făcut găluște cu prune cât pentru întreaga familie.




Rețetă simplă de găluște cu prune

Găluștele cu prune se fac din ingrediente simple și sunt mai ușor de preparat ca alte dulciuri deoarece nu necesită aprinderea cuptorului. Pentru găluște delicioase, tot ce îți trebuie sunt următoarele ingrediente:

  • 5 cartofi de mărime medie care să aibă în total cam jumătate de kg;
  • 150 g de zahăr;
  • 100 g de făină;
  • 50 g de griș;
  • 50 g de unt;
  • 6 linguri de pesmet;
  • 2 ouă;
  • 500 g de prune bine coapte;
  • Arome după gust: zahăr vanilat, rom, scorțișoară etc.;
  • Un praf de sare.

Se fierb cartofi cu tot cu coajă, iar după ce s-au îmuiat se zdrobesc și se amestecă cu făina, grișul și ouăle. Se face o cocă moale care cu mâinile ude se întinde peste prune. Dacă fructele sunt mici, se învelesc cu totul în cocă. Dacă sunt mai mari, se taie jumătăți.

Ca să nu se lipească între ele, găluștele formate se fierb imediat într-o cratiță cu apă clocotind. Când ajung în apă, se lasă mai întâi la fund, dar pe măsură ce se gătesc, încep să se ridice.

Pentru mai mult gust, se poate pune un praf de sare în apa în care fierb găluștele. Până sunt gata rotocoalele albe, într-o tigaie de teflon se pune pe foc zahărul, untul și pesmetul și se amestecă continuu până ce întreaga compoziție prinde o culoare bej-maroniu. Zahărul se arde foarte repede și de aceea este necesar să nu scapi compoziția din ochi pentru că odată ce s-a întârit, n-o vei mai putea folosi.

După ce sunt gata, găluștele se tăvălesc una câte una în tigaia cu pesmet și apoi se lasă la răcit sau se mănâncă cu poftă fierbinți.

Sute de rețete, în principiu același gust

Ceea ce mi se pare extraordinar la găluștele cu prune este faptul că există zeci sau poate chiar sute de rețete mai ales când vine vorba de cantități, dar indiferent de modul de preparare, dacă coca din cartofi are consistența potrivită, rezultatul final are mereu cam acelați gust. Pur și simplu nu poți da greș gătind găluște cu prune, iar aromele toamnei te învăluie de la prima înghițitură.

Mie de exemplu îmi plac găluștele cu prune date prin mult unt și cu foarte mult zahăr, mai ales atunci când am poftă de dulciuri. Dar sunt la fel de bune și mai puțin dulci, sau aromate cu tot felul de condimente precum scorțișoara.

Tu ai făcut găluște cu prune toamna aceasta. Care este rețeta ta specială cu care îi încânți pe cei dragi și le oferi clipe nemaipomenite de răsfăț?

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Găluște cu prune – cel mai bun desert de savurat toamna te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep




6 răspunsuri la „・Găluște cu prune – cel mai bun desert de savurat toamna”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *