Octavian Soviany: Îmbarcarea către Cythera
Am citit cu economie Îmbarcarea către Cythera pentru că știam că e o carte bună din moment ce a fost scrisă de Octavian Soviany și mai știam că la un moment dat o să se termine.
Cythera este cea de-a doua carte din seria Lelian, o biografie ficționalizată a marelui poet Paul Verlaine, un nume răsunător pentru iubitorii de poezie franceză.
În acest volum, Lelian, care treptat treptat lasă în urmă copilăria, începe să se familiarizeze cu durerea sufletească și despărțirea de cei dragi și se reîntâlnește cu moartea, care nu îi este chiar străină deoarece a cunoscut-o deja atunci când i-a răpit în copilărie pe unul din cei mai buni prieteni.
Ultimul pas către maturitate
Lelian își petrece ultima vacanță de copil la țară, la moșia unchiului său Thomas, unde îi cade cu tronc o țărăncuță. Și acolo, crede el, trăiește pentru prima oară o dragoste adevărată, pasională, împărtășită.
Dar vara, o vară profetică parcă, ultima în care nu are încă griji de adult, trece repede și odată cu începerea facultății apar unul după altul și necazurile, îndulcite totuși de câteva izbânzi literare, printre care se numără și Cythera, o culege cu doar douăzeci și două de poeme, dar în care se auzea răsunătoare vocea poetului.
Citind această carte, nimeni n-ar putea spune că viața celebrului poet a fost lipsită complet de bucurii și clipe de pace și speranță. Dar caracterul melancolic, anxios și uneori chiar nevrotic ce a venit la pachet cu ilustra sa minte și aleasa-i sensibilitate, îl face să se bucure prea puțin atunci când are ocazia și chiar să rateze multe din șansele la fericire pe care i le oferă viața.
Nu de puține ori, intrând în mintea lui Lelian prin vocea povestitorului, m-am surprins plângându-i de milă sau urându-l cu patimă din cauză că, uneori îi desconsideră pe cei care ar merita mai multă dragoste din partea lui și alteori acordă prea mult importanță unor făpturi de care ar fi poate mai bine să stea departe. Însă l-am iertat de fiecare dată pentru că vorbește cu o sinceritate dezarmantă care te face să nu-l mai poți judeca și doar să îl accepți ca atare.
O societate călare pe praf de pușcă
Nu trebuie să cunoști prea multă istorie ca să-ți dai seama din acest roman că societatea franceză din vremea primei tinereți a lui Paul Verlaine stătea călare pe praf de pușcă. Lăsându-i la o parte pe poeți și ceilalți artiști care oricum, în orice spațiu și în orice timp s-ar afla, par mereu gata de revoluție, faptul că atmosfera de la vremea aceea era una apăsătoare poți să-ți dai seama și din nebunia oamenilor pentru investițiile la bursă sau modul în care unele afaceri se ridicau peste noapte, iar alte zeci dispăreau la fel de repede.
Dacă prima carte din această serie mi s-a părut una despre pace și acceptare, în aceasta am avut impresia că se cerne trecutul de viitor și cine nu poate ține pasul trebuie să dispară. Un personaj al trecutului mi s-a părut tatăl lui Lelian, cu strălucirea lui de mult apusă sau verișoara sa, blocată în trecut și în suferință. Pe de altă parte, chiar dacă nu este o femeie în pas cu timpurile, mama lui Lelian mi se pare ceva mai abilă și mai deschisă la schimbare, călcându-și chiar și pe mândrie, dacă asta înseamnă că poate învăța ceva nou și prospera. Doar Lelian nu știu încă din ce tabără face parte. Dar povestea este departe de a se fi încheiat și chiar dacă îi cunosc deja deznodământul din zecile de articole citite despre poet, parcă încă mă aștept să apară de undeva un colac de salvare, un înger bun sau un eveniment fericit care să-i aducă lui Lelian nu doar un nume celebru în literatura franceză, ci și un strop de pură fericire care să-i lumineze întreaga viață.
Am întors de mult ultima pagină a acestei cărți, dar încă întind mâna după ea ca s-o iau de pe noptieră. Sunt genul de persoană care se îndrăgostește de orașele din cărți, fie ele și obscenul Paris de altă dată, și nu văd cum mă voi putea sătura de această fermecătoare lectură nici după ce voi fi citit și ultimele două cărți despre Lelian.
Fragmente
Întâmplarea de pe bulevardul Clichy mi-a stăruit multă vreme în minte. Era una din acele întâmplări în aparență inexplicabile, în fața cărora rațiunea umană se dovedește neputincioasă. Nopțile cețoase ale Parisului sunt de altfel propice unor asemenea evenimente misterioase. Odată cu lăsarea întunericului orașul intră în stăpânirea demonilor. În timp ce burghezul de bine își pune scufia de noapte și se duce liniștit la culcare, după ce și-a mai trecut în revistă o dată câștigurile de peste zi, Parisul începe să vomite. Din pântecele sale apar umbre neliniștitoare. O prostituată neverosimil de slabă […] iese din umbra unui gang insalubru. […] Din bucătăriile restaurantelor ies aburii unor fierturi vrăjitorești. Este ora când mâncărurile din farfurii și băuturile din pahare par roșii ca sângele. […] În tripouri se pierd mormane de bani, bijuterii de failie și suflete. Tânărului, care tocmai și-a prăpădit la masa de joc ultima bancnotă de o sută de franci […], cineva îi întinde un revolver. Se pregătesc să pornească la lucru tâlharii și asasinii. Pe apa neagră a Senei plutesc hoiturile sinucigașilor din ultimele două săptămâni. […] E ora fantomelor.
Lelian despre Paris noaptea
S-ar părea că pentru generația dumneavoastră singura temă poetică interesantă este neurastenia. Citindu-vă versurile ai crede că sunteți niște persoane dezechilibrate și profund nefericite care nu mai așteaptă nimic de la viață și totuși încă niciunul dintre dumneavoastră nu s-a sinucis, nici n-a ajuns la ospiciu. Iar cine vă cunoaște în viața de toate zilele descoperă că sunteți niște tineri sănătoși, care mănâncă și beau bine și știu să se bucure de toate plăcerile, așa multe sau puține cum sunt, pe care ni le oferă această vale a plângerii. Aveți o oarecare îndemânare a formei, dar cred că vă lipsește bucuria de a scrie. Și v-ați ales un model prost. Baudelaire nu poate fi un model pentru nimeni, el poate fi cel mult un caz.
Criticul Sainte-Beuve despre adepții poeziei simboliste
IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul Îmbarcarea către Cythera, îți recomand și: