Life lately: job, timp liber & Bonprix

noiembrie 19, 2023 pickandkeep

Numărul de afișări ale acestui articol: 2.041

V-am obișnuit deja ca după fiecare comandă Bonprix să vă povestesc pe larg despre articolele vestimentare pe care le-am ales și motivele care au condus la alegerile respective. Dar de data aceasta m-am gândit să scriu ceva diferit. Pentru că nu am mai povestit de mult pe blog, așa cum o făceam înainte și pentru că știu că publicul de aici e altul față de cel care mă urmărește pe rețelele sociale, m-am gândit la un monolog sincer, în care să mă destăinui vouă și să vă descriu viața mea din ultima perioadă.

Dacă mă citiți, poate că știți deja că sunt mamă de aproape trei ani, că lucrez de acasă ca specialist în marketing și profesor de japoneză și că mă dedic trup și suflet băiețelului meu, Yori. Alături de el, ca mamă, trăiesc viața la care nici nu visam atunci când îmi doream un copil și parcă toate îmi stăteau împotriva. El este mai mult decât am îndrăznit să-mi doresc vreodată și, după experiențele anterioare legate de infertilitate și cele trei sarcini pierdute, pentru mine, simplul fapt că Yori există și este sănătos este o minune. Faptul că am devenit mamă este un vis împlinit. Dar asta nu înseamnă că nu am parte zi de zi de mici provocări.

Să crești frumos un copil, să ai mereu răbdare și să fii disponibilă cât mai mult timp pentru a satisface nevoile lui, nu este deloc simplu, mai ales dacă te-ai hotărât să nu renunți la carieră. Iar ultimele săptămâni au fost mai solicitante decât multe etape de până acum.

Yori și-a dorit enorm să meargă în Japonia și anul acesta și i-am satisfăcut dorința, dar cu scrificii și din partea noastră și a lui. De exemplu, lucrând de acolo, dar respectând fusul orar din României, a trebuit să-l las noaptea cu soțul, iar eu să-mi țin cursurile. Și dacă pentru alți copii să doarmă cu tatăl lor nu ar fi o mare problemă, pentru Yori a fost. Nu de puține ori îl auzeam plângând în hohote după mine și adormind suspinând, cu promisiuni din partea soțului că atunci când revenim acasă va dormi din nou cu mami.

Dar a trecut și asta, ne-am întors în România și starea emoțională i s-a îmbunătățit. E foarte fericit că îl culc eu și mai fericit că sunt fix lângă el dacă se trezește noaptea și are nevoie de mine. Acum însă trecem printr-o altă încercare. Am hotărât să renunțăm la somnul de prânz din cauza căruia îl prindea zilnic ora 11 noaptea treaz și, uneori, pentru că nu mai doarme ziua, spre seară devine foarte needy și dacă s-ar putea, ar vrea numai în brațe, ceea ce în timpul săptămânii este imposibil în condițiile în care cursurile mele se încheie la ora 8. Și mai e ceva. I-a plăcut în Japonia enorm, dar i-a fost tare tare dor de casă și de jucării ceea ce face ca multe plecări în oraș să se lase cu plânsete și rugăminți.

Nu îmi imaginam că plecarea în Japonia și reîntoarcerea acasă vor fi pentru ele mai grele decât anul trecut, și totuși așa este.

De când ne-am întors, din copilul care mergea și 10 km pe zi, s-a transformat în Yori de acum care nu vrea să părăsească nici scara blocului în care locuim că să… se joace.

Este duminică seara acum, când scriu aceste rânduri, și cu toate că mi-am propus de vineri să ies în oraș ca să fotografiez hainele pe care le-am luat comandat ultima oară de la Bonprix, iată cum au decurs lucrurile!

Când ești mamă, nimic nu mai este doar „despre tine”, dar e bine!

De curând am văzut pe Instagram o postare, a unei mămici a cărei fetiță este cu 8 luni mai mare decât Yori, în care întreba pe celelalte mămici dacă se vede că ele au sau nu copii. M-a amuzat postarea și chiar am comentat că în cazul meu nu se mai vede decât Yori! 🙂

Cel puțin acum, cât Yori este încă foarte mic, cât timp nu schimb ceva în legătură cu munca sau cu creșterea lui (ceea ce nu se va întâmpla prea curând), rare vor fi ocaziile în care să-mi pot planifica și duce la bun sfârșit mini ședințe foto ca la carte sau alte mici răsfățuri ca acestea. Acum Yori este principala prioritate, munca pe locul al doilea și restul, tot, pe urmă. Dar e bine! E chiar foarte bine!

Jachetă tricotată

Am ales de data aceasta de la Bonprix, o superbă jachetă tricotată, scurtă, în culori neutre, potrivită la orice. Mă crezi sau nu, am purtat-o deja până la refuz în cele aproape două săptămâni de când am primit coletul și, totuși, am apucat să creez cu ea doar un reel ottd pe Instagram și atât.

Mi-am propus s-o îmbrac ieri afară, să merg cu familia undeva frumos și s-o fotografiez. Dar a plouat toată ziua și cum e dificil să pleci la drum pe ploaie, cu un toddler de mânuță, am purtat-o în sufragerie când am răsfoit reviste într-un mare stil sau m-am jucat cu Yori și cu mingile lui de plastic.

Vestă boxy tricotată

Pentru că eram sigură că nu vor mai ține mult zilele calde de la sfârșit de octombrie, am comandat și această vestă boxy, de culoare neagră, groasă, de asemenea tricotată. Este foarte călduroasă și abia așteptam să o port astăzi, dar nici cu ea nu am avut prea mult noroc de fotografii.

Eram aproape gata. Am băut doar o gură de cafea înainte să-l îmbrac pe Yori și să ieșim pe ușă când s-a declanșat războiul. Totul a început de la o pereche de cizme noi care din start au fost refuzate și care s-au transformat apoi în motivul unui refuz total a ideei de a ieși afară.

Dar o jumătate de oră de joacă, o bucățică de ciocolată și câteva promisiuni mai târziu, am reușit să plecăm, să luăm masa în oraș, să vizităm o cafenea, să facem câteva cumpărături și să chiar și o plimbare pe malul Dâmboviței. Fotografiile nu au ieșit grozave nici cu acest outfit, alergând încolo și încoace după Yori sau făcând tot ce îmi stă în putință ca să-i fac pe plac, astfel încât să se bucure cu noi de timpul petrecut împreună. Dar la final, în drum spre casă, mi-a spus că i-a plăcut și s-a distrat și asta înseamnă pentru mine mai mult decât orice.