C.J. Tudor: Omul de cretă
Cu câteva săptămăni înainte să plec în concediu am primit de la editura Nemira trei cărți pe care abia așteptam să le citesc. Am de gând să scriu despre fiecare în parte pe blog și de aceea nu îți spun de acum care sunt acelea. Dar una una dintre ele, și de fapt cea de-a doua pe care am citit-o, este Omul de cretă, o carte ale cărei fotografii le-am văzut atât de des pe rețelele sociale încât m-a făcut curioasă.
În general citesc pe nerăsuflate articolele de pe blogurile de carte. Dar nu știu din ce motiv, recunosc că am evitat mai mult sau mai puțin intenționat să citesc despre această carte sau autorul ei (abia mai târziu am aflat că de fapt este femeie) încât îmi formasem câteva preconcepții văzând doar fotografiile cu coperta.
Așa cum probabil ți-ai dat seama, credeam că este scrisă de un bărbat. Și mai mult, după nume credeam că este român. În plus, omul spânzurat de pe copertă îmi trezea oarecum amintiri nostalgice din perioada când predam în Japonia engleză unor copii care știau că dacă mă roagă frumos, o să-i las până la urmă să se joace acest joc, de altfel interzis în școală, doar de dragul de a mai învăța măcar un cuvânt. Dar nu este vorba de spânzurătoarea. Ci de cretă. Un joc cu desene mult mai macabru decât spânzurătoarea, văzut și povestit în paralel de un copil de 12 ani și bărbatul în care acesta s-a transformat trei decenii mai târziu.
Cred că mă îndrăgostesc de scriitorii britanici
C.J. Tudor este cea de-a doua autoare britanică pe care am descoperit-o vara aceasta și pot să spun că mă bucur mult. Odată ce am citit Omul de cretă am făcut puțină cercetare și am aflat despre ea că locuiește în Anglia alături de partenerul său și fiica ei. Nu există multe informații despre ea, dar la prima vedere (cel puțin de fotografii) pare genul de autor căreia mi-ar plăcea să-i citesc întreaga operă. Dar să ne întoarcem la subiectul cărții…
Dacă cadavrele dezmembrate nu sunt pentru tine cel mai potrivit element cu care să începi un roman, atunci această carte nu cred că va fi pe gustul tău și probabil ar trebui să cauți plăcerea lecturii în altă parte.
Într-un orășel englezesc din provincie, ferit de soare și ascuns de ochii curioșilor în umbra secretoasă a copacilor, se descompunea un cadavru de tânără femeie. Membrele subțiri cereau parcă ajutor departe de trupul ferm ce odată reușea să sucească mințile bărbaților și să aducă asupra sa invidia femeilor. Iar capul, pe de altă parte, era de negăsit. Dar acesta este doar un rezumat al primelor pagini ale cărții. Povestea începe cu mult înaintea tragicului eveniment și are ca protagoniști o gașcă de copii.
Uneori creta este sursa celor mai negre coșmaruri
Alături de prietenii săi Gav, Hoppo, Mickey și Nicky, Eddie, un puști de doisprezece ani își petrece zilele hoinărind prin pădure, mergând la carnavaluri și jucându-se ca orice alt copil de vârsta sa. Dacă nu l-ai lua la bani mărunți, îl poți uita fix din următoarea clipă în care l-ai cunoscut. Dar dacă i-ai citi gândurile, ai știi că viața lui s-a schimbat dramatic și a luat o cale fără de întoarcere în momentul când a devenit erou fără voie și a salvat de la moarte o ființă nevinovată.
Nu a plănuit nimic și dacă ar fi avut de ales, probabil că ar fi procedat altfel. Dar destinul l-a adus pe Eddie în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit, declanșând astfel o serie de evenimente care îi vor bântui nopțile și ca adult. Nimeni nu pare să observe, iar cei care i-au zărit nu știu să facă legătura, dar în orașul odată pașnic, s-a așternut deodată un văl de ceva rău și totul pare a fi o vrajă a omenilor de cretă care nu încetează să se arate în cele mai înspăimântătoare locuri.
Cui recomand Omul de cretă?
Comentariul de pe copertă al autorului Stephen King la adresa acestei cărți mi se pare cea mai reușită recomandare și mod de a-i face reclamă. „Dacă vă plac cărțile mele o să vă placă și asta” spune Stephen King și într-adevăr, este o carte potrivită pentru acelclub exclusivit de cititori. Eu personal am adorat-o din scoarță în scoarță. Nu sunt o persoană pe care o poți face atentă mai mult de câteva ore, dar această carte am citit-o într-o după amiază.
Este un roman plin de suspans; Te ține în priză pe tot parcursul lecturii; Iar la sfârșit îți pregătește un deznodământ cu totul neașteptat. În plus, stilul narativ este formula perfectă pentru un thriller reuşit. Cu cât te afunzi mai mult în poveste, cu atât îți pui mai multe întrebări şi te îndoieşti de sinceritatea fiecăruia din personaje. Dar cu toate acestea, la final vei primi toate răspunsurile cerute, terminând lectura cu un sentiment plăcut de satisfacție şi gata să întorci paginile cărții următoare.
IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul Omul de cretăte invit pe blogul nostru: