・Poveștile de viață se spun doar între străini, la o cafea bună

Cele mai fascinante povești de viață le-am ascultat la o cafea. Toate mi-au fost spuse de persoane pe care nu le cunoșteam bine și pe care probabil nu le voi mai întâlni vreodată, dar ale căror vorbe le voi purta în suflet pentru tot restul vieții.

E ceva fascinant și profund fermecător în legătură cu cafeaua și felul în care poate ea să dezlege limbile oamenilor și să îi apropie de parcă s-ar cunoaște de o viață. Cred că are ceva magic în componența ei, sau poate doar mi se pare mie…

Gândește-te de exemplu ce minuni face dimineața o cafea la birou. Nu numai că alungă oboseala și somnul, dar un aparat cu monodoze de cafea apropie colegii și îi aduce împreună.

cafea

Descrise în cuvinte, sentimentele care te încearcă atunci când bei o cafea cu cineva pe care nu îl cunoști foarte bine, sunt ceva asemănător:

Emoții și cafea

Înainte de prima sorbitură – ești cuprins de emoții copleșitoare, curiozitate și în același timp de o oarecare reținere. Și toată salata de sentimente îți este accentuată de anticiparea aromei amărui a lichidului din ceașcă;

Prima sorbitură – ca prima gură de aer când înoți sub apă. Corpul îți devine alert, iar mintea îți este invadată de milioane de subiecte de conversație;

A doua sorbitură – în general este urmată de expresia: Ah! Îmi aduc aminte când…, formulă cu care încep toate poveștile care merită savurate;

Ultima gură de cafea – după atâta vorba cu partenerul te simți epuizat, dar satisfăcut. Acum știți totul unul despre celălalt și lucrurile care au rămas nerostite înseamnă că le puteți da uitării. Amândoi vă doriți sincer să vă revedeți, iar dacă n-o veți face, știți că undeva în adâncul inimii amintirea celuilalt va rămâne alături de ceașca de cafea savurată în doi.

Cafele și străini

În oraș, majoritatea cafelelor le-am băut cu oameni pe care nu mi-a fost dat să-i reîntâlnesc. Și asta nu pentru că nu mi-am dorit, ci pentru că aceștia aparțineau unor lumi atât de diferite de a mea că singura dată când viețile noastre s-au întâlnit a fost în fața ceștilor de cafea.

cafea

Tot aceștia sunt și oamenii de la care am primit unele din cele m-ai bune lecții de viață și am aflat lucruri care m-au pus serios pe gânduri, precum cea de mai jos:

Bărbatul obsedat de trenuri

Știi ce este acela un obsedat de trenuri?

Este ca orice alt obsedat obișnuit (cam așa cum sunt eu cu muzica), numai că el iese din tipare în altă direcție și este considerat excentric sau chiar ciudat de cei care nu-i seamănă.

Obsedații de trenuri sunt în general bărbați de vârstă mijlocie care stau la pândă cu aparatele de fotografiat pentru a prinde momentul oportun de a face poză unui tren.

Ei sunt cei care așteaptă în stații, la capetele peroanelor, aplecați deasupra aparatelor de fotografiat și numărând secundele pe ceas.

Sunt discreți în general și dacă nu îi surprinzi, nici nu te observă. Tu nu faci parte din lumea lor și cât au trenuri în preajmă, nici ei nu vor să facă parte din a ta.

Acești oameni nu văd nimic în jurul lor, ci doar anticipează venirile și plecările trenurilor.

Am auzit că printre ei sunt și persoane care pot spune pe de rost orarul trenurilor dintr-o anumită perioadă, tipul lor și tot felul de detalii legate de acestea pe care noi, ceilalți, le ignorăm cu desăvârșire.

Mulți dintre ei cheltuiesc tot ce câștigă pentru a se plimba cu trenul. Nu au economii și nici nu își doresc să strângă bani pentru altceva, pentru că viața lor se reduce la clipele petrecute în tren.

Dar toate acestea, sunt doar lucruri pe care le-am auzit sau le-am citit despre obsedații de trenuri.

Până acum jumătate de an, nu avusesem șansa să cunosc o astfel de persoană și nici nu îmi imaginam cum ar arăta una.

Nu este ca și cum ar fi ușor de recunoscut.

E mai greu să vorbești despre o astfel de pasiune și doar nu o să te duci la cineva pe nepusă masă și să-i spui:

– Bună, eu sunt cutare și trenurile pur și simplu mă înebunesc! 

Dar, acum șase luni am avut șansa să cunosc o astfel de persoană.

Trenuri și cafea

Într-o dimineață frumoasă de vară, după ce arătasem Bucureștiul domnului obsedat de trenuri care ceruse serviciile mele de ghid pentru ziua aceea, ne-am oprit la o terasă, pentru o scurtă pauză de cafea. De afară, mirosul de cafea boabe te ademenea și nu avea rost să-i reziști.

cafea

Ne-am așezat față în față, am comandat fiecare câte o cafea și am început să lăudăm vremea de afară.

Era o zi senină și cerul părea atât de înalt că se vedea până aproape de Dumnezeu.

La momentul acela încă nu știam că tocmai am arătat orașul unui obsedat de trenuri și dacă aș fi știut, m-aș fi documentat cum se cuvine pentru că am o mare slăbiciune și un sentiment de îndatorare față de oamenii cu adevărat pasionați de un anumit lucru.

– Știi? Eu sunt obsedat de trenuri, mi-a spus domnul obsedat fără nicio avertizare.

În clipa aceea inima mi s-a oprit pur și simplu. Ce mă fac oare? O oră de acum încolo mă va întreba de trenurile românești și tot felul de lucruri despre care nu am învățat. Cum a putut să dea un astfel de specialist tocmai peste mine care nu am mers decât o dată în viața mea cu trenul în România?!

– Serios? Nu mi-am dat seama! Ce hobby extraordinar!

– Da. Trenurile sunt absolut fascinante! Am fost în 47 de țări cu trenul și am văzut întreaga Europă în felul acesta. Dacă aș putea, nu m-aș mai da vreodată jos dintr-unul.

– Dar să știți că și picioarele sunt un mecanism de deplasare fabulos! Cu ele poți alerga pe dealuri și poți simți iarba udă, iar la gârlă, vara, le poți băga în apă ca să le răcorești! 

Și-a dat pe loc seama că nu știam nimic despre trenuri și mi-a zâmbit înțelegător.

Eu pe de altă parte, eram bucuroasă că nu mi-a contrazis argumentul meu absurd.

– Am fost și cu Transsiberianul sau TGV-ul. Am traversat Channel Tunnel și m-am urcat chiar și în Mocănița voastră de pe Valea Vaserului, a continuat el ignorâd remarca mea.

– Asta de viață! Raportat la trenuri eu chiar nu am făcut nimic cu a mea.

– Dar anul acesta cred că este ultima călătorie cu trenul în străinătate.

– Cum așa!? 

– De mai bine de treizeci de ani străbat lumea în lung și în lat urcând în trenuri de pe toate continentele, alături de soția mea. Dar anul acesta s-a îmbolnăvit și nu s-a mai simțit în stare să plece din țară. Fără ea, nimic nu a mai fost la fel.

Într-un fel, îi înțelegeam durerea, dar egoistă din fire, nu mi-am dat seama de ce un astfel de incident l-ar putea afecta în așa măsură.

– Înțeleg că vă este greu fără soție în călătorii, dar de ce să nu vă urmați visele și să vă bucurați de pasiunea dumneavoastră, dacă știți că cea la care țineți vă așteaptă acasă cu brațele deschise?

– Ioana, ție ce cafea îți place?

cafea

– Cafea? Diluată, neagră și amăruie. Dar de ce mă întrebați? Ce legătură are?

– Dacă cineva ți-ar da cafea tare, cu lapte și cu două lingurițe de zahăr, ți-ar mai plăcea?

Nu i-am răspuns, dar abia atunci am înțeles. Avea perfectă dreptate.

ioana constantin ishikawa pickandkeep

❋ Povestea este adevărată. De domnul obsedat de trenuri nu am mai auzit de atunci, dar sper ca soția lui să se facă bine și să călătorească din nou împreună.

❋ În text cuvântul obsedat are conotație pozitivă și se referă la densha otaku – persoană obsedată de trenuri.

❋ Acest articol a fost scris și editat pentru cea de-a 23-a probă din cadrul concursului SuperBlog 2017:

Cafeaua care mi-a schimbat viața – în cazul meu, percepția despre oameni și pasiune

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!