・Dan Brown: Simbolul Pierdut

Dan Brown: Simbolul Pierdut

Dacă Dan Brown nu este autorul care a descoperit o formulă de făcut bani aproape la fel de bună ca brand-ul Coco Cola, atunci nu știu cine este. Chiar am citit de curând Codul lui Da Vinci și am văzut și filmul, iar în timpul lecturii Simbolul Pierdut am avut impresia că recitesc aceeași carte doar cu alte personaje. Nu este însă o lectură rea. Dar ca și în cazul altor autori, această carte nu prea și-a găsit bine locul în serie.

Simbolul Pierdut este una din acele cărți care îți trezește un puternic sentiment de deja vu. Am mai simțit același lucru de curând citind cărțile lui Tony Parsons. Fără să îți dau vreun spoiler îți voi spune că dacă ai citit măcar una din cărțile acestui autor, poți deja să-ți faci o idee despre ceea ce scrie și în celelalte. Cam ca în cazul brandului Coca Cola. Orice alte arome ar scoate, gustul este mai mult sau mai puțin același. Iar formula se vinde.




Codul lui Da Vinci vs Simbolul Pierdut: Alte nume aceeași poveste

Așa cum am spus și mai sus, dacă ai citit Codul lui Da Vinci, în mare parte știi unde te duce și Simbolul Pierdut. Uciderea lui Sauniere este înlocuită de o mână tăiată și aruncată în mijlocul Capitoliului din Washington aparținând lui Peter Solomon. Iar în loc de frumoasa nepoată a decedatului Sauniere, de data aceasta lui Robert Langdon i se alătură sora torturatului Peter.

Robert Langdon ajunge de data aceasta la Washington D.C. și printr-o serie de evenimente mai alarmante decât restul cărții, se vede pus în situația de a descoperi un criminal misterios care a lăsat ca indiciu mâna bunului său prieten Peter Solomon pe unul din culoarele Capitoliului. Atât identitatea făptașului cât și locul unde Peter este ținut ostatic, sau starea de sănătate a acestuia stau sub semnul întrebării.

Ca și în cazul altor cărți marca Dan Brown,secretul succesului este o căutare de comori contra cronometru. Și de data aceasta indiciile sunt puține, aliații lui Langdon și mai și, iar Simbolul Pierdut se referă la un secret bine păstrat al masoneriei, accesibil doar celor virtuoși. În plus, orice clipă care încetinește căutarea, amenință cu destabilizarea societății americane așa cum o știm prin dezvăluirea unormistere antice ale masoneriei care ar putea pune într-o lumină rea pe conducătorii lumii.

Imaginează-ți că cei mai influenți oameni ai planetei fac cosplay

Ideea care stă la baza cărții Simbolul Pierdut este faptul că orice ritual scos din context devine straniu. De exemplu, să te închini la un instrument de tortură și să consumi sânge și trup omenesc nu poate fi decât grotesc. Numai că același lucru îl fac și creștinii duminică de duminică la Sfânta Liturghie. Însă totul într-un mod pur simbolic. Niciodată, niciun creștin adevărat nu ar putea găsi ceva rău în ruga la Sfânta Cruce. Și cu toate că spunem că vinul și pâinea sunt sângele și trupul lui Dumnezeu, nu le privim ca atare. Cu alte cuvinte, totul nu este decât o problemă de percepție și înțelegere a unui ritual. Un lucru valabil și în cazul ritualurilor masonice.

Nu îmi voi exprima părerea personală despre masonerie. Și nici nu voi comenta despre ceea ce presupune acest tip de gândire decât făcând referire strict la textul cărții Simbolul Pierdut. Începând cu George Washington și Benjamin Franklin, părinții Statelor Unite ale Americii erau masoni sau împărtășau idealurile și modul de gândire al acestei societăți. Cum reiese din carte, masonii sunt un grup de oameni toleranți care pun accent pe progresul științific și bunăstarea omului.

Dar cu toate că în teorie intențiile masonilor par cum nu se poate mai lăudabile, ritualurile lor nu. Din punctul de vedere al unui creștin, multe din practicile lor au o puternică influență păgână. Și cu toate că nu sunt decât simbolice, nu de puține ori par să invoce forțe cărora Biblia se opune. De aceea, pentru ca ordinea care domnește în lume la momentul prezent să poată fi păstrată, cel puțin din punctul de vedere al lui Robert Langdon și a celorlalte personaje pe care le vei descoperi în Simbolul Pierdut, este necesară tăinuirea ca și până acum a acestor ritualuri.




O cursă văzută cu încetinitorul

În mai puțin de o noapte, Robert Langdon trebuie să-l găsească pe Peter Solomon. Dar și să oprească mediatizarea ritualurilor masonice. Un plot excelent, o narațiune îngrozitoare. Toată cartea am avut impriesia că Dan Brown a vrut să-și demonstreze lui însuși cât poate să tragă de trei simboluri și niște cifre scriind o carteîncă digerabilă. Indiscutabil, sunt prea puține îngrediente în această rețetă pentru un roman de 600 de pagini.

De asemenea, cred că nu greșesc când spun că autorul a vrut să nu supere pe nimeni. Am înțeles de când am cumpărat-o că este o carte despre lumea ocultă a masoneriei. Dar pur și simplu nu se justifică cei cinci ani de documentare pe care Dan Brown i-a dedicat acestui roman. Dacă stai să analizezi volumul de informații noi din text, realizezi că nu descoperi mare lucru. Într-adevăr, Simbolul Pierdut atinge subiectul masoneriei, dar extrem de superficial. Documentarea cred că a fost mai mult necesară pentru a reda arhitectura clădirilor din Washington, decât secretele masoneriei. Pentru cele din urmă, vizionarea a două-trei filmulețe pe YouTube ar fi fost mai mult decât suficientă.

Toate ca toate, dacă ești în căutarea unui city break în Washington și nu a unui roman thriller despre masonerie, îți recomand Simbolul Pierdut. Ce-i al lui e al lui, iar Dan Brown chiar se pricepe să scrie ghiduri de călătorie. Așa că dacă n-ai banii necesari să vezi Washington-ul cu ochii tăi, dar îți dorești asta, Simbolul Pierdut este infinit mai ieftin ca un bilet de avion.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul Simbolul Pierdutte invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep



・Mo Hayder: Insula Porcilor

Mo Hayder: Insula Porcilor

Credeam că sunt într-o anume măsură familiarizată cu opera scriitoarei britanice Mo Hayder, dar oricâte cărți aș citi, fiecare nouă lectură mă lasă mută de uimire.

Unde adierea vântului miroase a porc

Joe Oakes, poreclit și Oakesy, este un jurnalist de senzație care își câștigă traiul scriind despre impostori religioși și apariții bizare precum Yeti sau Chupacabra. Intrigat de un fenomen misterios, el merge pe Insula Porcilor să afle adevărul despre o înregistrate a unui turist care se pare că l-a prins pe bandă pe Antihrist în persoană. Cele câteva cadre, filmate dintr-o barcă, surprind pe malul insului o ființă jumătate om, jumătate animal, cu o coadă lungă, acoperită cu piele umană. Filmarea face valuri atât în rândul amatorilor de senzații tari, cât și a celor mai puțin interesați de astfel de evenimente. Dar Oakesy este aproape convins că întreaga lucrare malefică nu este decât un mic spectacol pus în scenă de un adolescent plictisit, iar el și camera lui pot scoate la iveală șiretlicul.




Bestia care umblă liberă pe malurile Insulei Porcilor nu este singurul lucru straniu care se petrece în acest colț de lume, Pe bucata de pământ, odinioară pustie, s-au mutat de ceva timp o comunitate de preoți psihogenici înființată de pastorul Malachi Dove. Crezând cu tărie că medicina este de fapt o lucrare diavolească, secta protestantă și-a creat propriul refugiu, în mijlocul apelor Scoției, unde trăiește, mănâncă, se roagă și își așteaptă sfârșitul zilelor într-o comunitate ce își dorește a fi aproape de Dumnezeu. Dar uneori nici natura virgină sau pustnicia nu reușește să aline suflete deoarece secta este măcinată din exterior de presupunerea oamenilor cum că s-ar închina lui diavolului și din interior de dispariția curioasă a călăuzei lor spirituale, Malichi Dove.

Pe de altă parte, Joe Oakesy pasionat din adolescență de așa-zisele fenomene paranormale și având o istorie zbuciumată de douăzeci de ani cu pastorul Malichi Dove acceptă provocarea de a face lumină asupra întregului caz. Și astfel, se trezește în mijlocul unui masacru mai sângeros decât Iadul însuși.

Dacă există un thriller perfect, cred că l-am găsit

Îmi place literatura thriller care mă ține cu sufletul la gură și îmi zgândăre imaginația. Cu toate acestea, Insula Porcilor este genul de carte la care nu poți anticipa absolut nimic. Și este cel puțin ciudat. Mo Hayder nu este genul de autor care să te țină în suspans sute de pagini până afli cine este criminalul. Ba dimpotrivă! Îți face cunoștință cu el încă de la început și apoi ZBANG! na poftim că de fapt nu știi nimic!

Poate pentru că este britanică și are un alt simț al umorului; Sau poate pentru că este femeie și gândește cu altă parte a creierului față de autorii de thriller-uri, bărbați, pe care i-am citit până acum… Nu știu sigur care este motivul. Dar cert este că Mo Hayder are un stil cu totul și cu totul aparte. Cărțile ei sunt atât de inteligent scrise încât nu simți niciun efort să reții fragmente din întâmplări sau detalii cu privire la personaje. Iar atmosfera întunecată și parcă lipicioasă, îți dă o stare de spirit excelentă pentru lectura unui thriller. Și totuși, faptul că ți se pare că înțelegi ce se întâmplă în cărțile ei și știi unde ajungi, e doar o impresie. Cu măiestrie te joacă pe degete la fel ca pe propriile personaje și te prinde într-o cursă în care îți vei stoarce creierii ca să poți să mai ieși.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul Insula Porcilor te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep



・Tony Parsons: Soția mea favorită

Tony Parsons: Soția mea favorită

Dacă până acum romanele lui Tony Parsons le-am văzut ca pe niște lecturi ușoare la care niciun fel de efort nu este necesar pentru a înțelege întreaga acțiune chiar din primele capitole, Soția mea favorită mi-a schimbat radical părerea.

Tony Parsons: Soția mea favorită

Am început să citescSoția mea favorită așteptându-mă să găsesc în paginile cărții următoarele subiecte:

・Un personaj principal bărbat, britanic, în jur de 30 de ani și cu o carieră promițătoare care să ia decizii greșite;

・O poveste de dragoste a acestui bătbat cu o femeie asiatică:

・Eterna comparație dintre Orient și Occident;

・O persoană în vârstă care să moară de cancer sau alt tip de boală la plămâni;

・Poveștile a cel puțin trei generații și diferențele dintre ele;

・Căsătoria unui prieten fustangiu al personajului principal;

・O femeie responsabilă;

Măcar o femeie dezamăgită de personajul principal;

・Copii.



Cu alte cuvinte, rețeta unui roman ușor lacrimogen, exclusiv pentru publicul feminin. Dar chiar dacă am găsit fără excepție toate aceste subiecte și multe altele care caracterizează proza lui Tony Parsons, am descoperit și o mulțime de scene care m-au ținut cu sufletul la gură, făcându-mă nerăbdătoare să întorc pagina.

Ce este diferit la Soția mea favorită față de alte romane ale lui Tony Parsons?

Fără îndoială scheletul peste care Tony Parsons și-a așternut cuvintele în romanulSoția mea favorită a fost același cu cel folosit laLecții de viață,Bărbat și soție șiCopil și bărbat. Dar de data aceasta l-a îmbrăcat cu totul și cu totul diferit creând un roman de care se pot bucura atât femeile cât și bărbații. Din punct de vedere literar, nu este acel tip de lectură revelatoare. Dar cu siguranță Tony Parsons nici măcar nu și-a dorit acest lucru. În schimb, descrierile detaliate redau cu o oarecare sensibilitate traiul din Shanghai și alte zone din China pe care ochiul neexperimentat al occidentalului le privește cu superficialitate.

Orientul este practic. Orientul nu-și permite să iubească. Occidentul este romantic. Pentru că Occidentul își permite să iubească.

Într-o țară în curs de dezvoltare și cu prea multe guri de hrănit precum China, relațiile dintre oameni devin practice. Pentru a-și putea întreține familia, femeile tinere și frumoase se dăruiesc oricui este dispus să plătească. Iar pentru bărbații cu posibilități, o amantă nu este un lux. Ci doar o păpușă cu care te poți juca oricând ai chef, atâta timp cât îi oferi și o casă de jucărie.Aceasta este realitatea chinezească și în ea îl împinge Becca pe soțul ei Bill pentru ca bărbatul să poată deveni partener într-o firmă de avocatură.

La început, Bill ia lucrurile ca atare și se concentrează pe carieră. Scopul lui este să construiască un viitor mai bun pentru Becca și fetița lor Holly. De aceea, nimic nu-i poate distrage atenția. Dar își pierde concentrarea când Becca hotărăște să se întroacă în Londra pentru un timp. Motivul? Un tată bolnav. Rămas singur, Bill o întâlnește pe JinJin Li, o femeie întreținută de amantul ei care trăiește în blocul vecin. JinJin Li nu este o frumusețe. Dar pentru Bill ea pare exotică așa că încep o aventură tumultoasă.

Cu timpul Bill se atașează iremediabil de concubina sa chinezoaică și ajunge chiar să o iubească. Dar e conștient și de existența greu de ignorat a propriei familii. De asemenea, știe că mai devreme sau mai târziu este nevoit să ia o decizie. Cine se dovedește a fi de fapt soția preferată a lui Bill?

Probabil cel mai bun roman al britanicului Tony Parsons

Soția mea preferată este un roman despre o pasiune obsesivă. O societate în continuă schimbare. Și un bărbat însurat pus în fața unei dileme morale. După mine, acesta este indiscutabil unul din cele mai bune romane ale lui Tony Parsons. Dar iată și părerea autorului:

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut Soția mea favorită te invit să descoperi și alte cărți pe care le recomandămcărț:

Books



・Tony Parsons: Lecții de viață

Tony Parsons: Lecții de viață

Este deja a treia carte semnată de Tony Parsons pe care am citit-o. Mai am una și fac o pauză de la lectura cărților acestui jurnalist britanic. Stilul lui narativ și personajele foarte asemănătoare de la o carte la alta, mă fac să-mi doresc și altceva. Dar dacă îți plac poveștile de viață și ești în căutarea unor cărți ușoare, îți recomand operele lui Tony Parsons. Iar dacă vrei, începe chiar cu Lecții de viață.

Întorcându-se în Londra după câțiva ani petrecuți în Hong Kong, Alfie, un profesor britanic de limba engleză de 30 și ceva de ani, încearcă să supraviețuiască.

Nu a fost mult timp departe de orașul său natal. Dar în acest interval a trecut prin multe experiențe. A cunoscut, iubit și s-a căsătorit cu femeia care i-a furat inima și într-un final, și-a luat și rămas bun de la ea fiind martor la moartea acesteia.

Ea era Rose, englezoaică ca și el. Dar cu o slujbă mai bună și o mie de motive de admirat, cel puțin din punctul de vedere al lui Alfie. Nu era neapărat frumoasă. Dar micile sale imperfecțiuni, incluzând și zâmbetul care îi dezvăluia gingiile, îi dădeau un farmec aparte în ochii lui Alfie.

Fără Rose, Alfie se simte complet pierdut și oricât ar căuta nu reușește să găsească măcar un singur motiv pentru care să se mai bucure de viață.

Modul în care Rose îl părăsește pentru totdeauna pe îndureratul Alfie nu ne este dezvăluit de la început și autorul ne ține pe jar cu acest mic secret cel puțin pentru primele câteva capitole. Însă fără să-ți dau niciun spoiler, de pe acum îți spun că deși sfârșitul i s-a tras de la un lucru pe care nu-l poți intui, modul în care povestitorul narează eventimentul știrbește din tragedia situației.

Cum te refaci după pierderea jumătății?

Înapoi acasă, fără Rose, Alfie se angajează se predează engleză la o școală pentru studenți străini. Printre elevele sale cunoaște o mulțime de fete tinere și singure care nu căută altceva decât un braț de sprijin la mii de kilometrii de țara unde s-au născut și rând pe rând încearcă relații superficiale cu ele. În total vor fi patru la număr și deși ține în felul său la fiecare, niciuna nu-l va mișca într-atât încât să umple golul din inima sa.

Fără să se gândească la consecințe, Alfie trece de relație la relație. Iar judecata lui puerilă lasă în urmă victime și suflete rănite. Însă faptele lui nu trec cu totul și cu totul neobservate și la un moment dat chiar e pe cale să-și piardă slujba pentru comportamentul său.

De ce nu m-a impresionat această carte?



Lecții de viață nu este o carte rea. Chiar deloc. Nu aș fi sinceră dacă aș spune că nu mi-a placut. Dar după ce am citit Copil și bărbatși continuarea acesteia – Bărbat și soțieam avut impresia că reiau tocmai ce am terminat deja doar că rescris cu alte cuvinte. Și asta din cauză că ambele tratează exact aceleași teme-clișeu:

・Bărbatul de 30 și ceva de ani care face alegeri greșite;
・Femeia independentă, divorțată și care crește singură un copil (în ambele cazuri fetiță);
・Personajul în vârstă care moare de cancer (coincidență! în ambele cazuri de plămâni);
・Mama puternică, cu un singur copil care își reface viața după pierderea soțului;
・Diferența dintre occident și orient;
・Pasiunea sau interesul unuia din personaje (obligatoriu britanic) pentru o țară asiatică;
・Japoneza exotică, sofisticată, mică, fragilă și delicată (în cazul cărții Lecții de viață e vorba de două japoneze!!) cu care bărbatul britanic ar încerca un flirt, dar niciodată nimic mai mult;
・Căsătoria prietenului cel mai bun care în realitate e un nătăru de primă clasă;
・Un copil care moare înainte să se nască, dar despre care nu se face prea mare tam-tam.

Și uite așa ai 1, 2, 3… 9 și lista poate continua, motive pentru care să citești doar una din cărțile lui Tony Parsons.

Mai dau o șansă și cărții Soția mea favorită pentru că oricum am de mers un drum lung cu tramvaiul zi de zi. Dar dacă nu mă impresionează nici aceasta, va fi ultima de Tony Parsons pentru mult timp de acum încolo.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul Lecții de viațăte invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep



・Tony Parsons: Bărbat și soție

Tony Parsons: Bărbat și soție

La doi ani de la divorțul de fost soție și căsătoria cu Cyd, Harry se confruntă cu noi dificultăți. Soția îl ignoră din cauza noii sale afaceri. Fetița vitregă îl rănește spunându-i că nu-l va recunoaște niciodată ca tată. Baiatul îi este luat de lângă el. Iar mama, ultimul părinte, i se îmbolnăvește. Toate într-un roman de Tony Parsons despre familia mileniului III.

Povestea romanului Copil și bărbat se continuă firesc în volumul Bărbat și soție care începe cu nunta lui britanicului Harry cu frumoasa lui iubită Texană, Cyd. Amândoi fiind la cea de-a doua căsătorie și având fiecare câte un copil deja, nu sunt primiți de nicio biserică pentru a-și oficia căsătoria. Cu toate că sunt încă tineri și se iubesc unul pe altul sincer, nicun preot nu le mai dă a doua șansă la dragoste. De aceea, ceremonia o oficiază într-un mod discret alături de familie și prieteni. Dar chiar și așa, Harry este cu adevărat fericit.

Un romantic incurabil, când o vede pe Cyd îndreptându-se spre el pentru a-i fi soție, Harry știe că și în lipsa elementului sfânt, căsătoria lor este binecuvântată. În plus, îl are aproape pe Pat, fiul lui frumos și curajos care este martor la nunta tatălui său.

Doi ani trec pe nesimțite peste noua familie Silver. Harry își continuă cariera de producător TV, iar Cyd își deschide între timp o mică firmă înfloritoare de catering. Tamtamul cu divorțul se sfârșește, iar lucrurile par să-și fi găsit o ordine normală cu Harry vizitându-și băiatul în fiecare sfârșit de săptămână. La început, toate evenimentele par să decurgă natural, iar Harry, ca și în prima carte, are din nou toate motivele să fie fericit. Însă tânărul tată nici de această dată nu se poate mulțumi cu puțin.

Simțind că poate face mai mult pentru Pat, Harry profită într-o zi de programul ocupat al celor din jur și ia trenul împreună cu copilul până la Paris. Acolo petrec o după amiază de neuitat, dar când să se întoarcă acasă observă că trenul de întoarcere are mari întârzieri și știu că au dat de bucluc. Când în sfârșit ajung acasă, revederea cu fosta soție este cea așteptată. Aceasta îl muștruluiește aspru pe Harry și chiar îl amemnință că nu-i va mai da voie să-și vadă fiul. Dar trec și peste hopul acesta, însă lovitura de grație vine în momentul când mama băiatului se hotărăște să se mute în America alături de noul ei soț. Atunci, Harry se simte singur și neputincios și deși încearcă să o oprească nu are șanse de izbândă.

Odată cu plecarea băiatului, totul începe să se dărâme. Cyd, soția lui Harry, întâlnește un nou partener de afaceri pe care bărbatul îl prievește mereu cu gelozie și suspiciune. Iar mama descoperă că are cancer la sân și foarte probabil aceeași soartă nefericită care l-a răpit de lângă familie și pe soțul ei acum doi ani.

Acasă, supărat pe soție și lăsând să piară dintre ei focul atracției, Harry se îndrăgostește de Kazumi o veche prietenă a primei sale iubiri care acum trăiește la Londra și aspiră la o carieră în fotografie.

Bărbați care se maturizează



Deși ca stil cartea Bărbat și soție seamănă mult cu predecesoarea sa, cititind și acest volum mi-am dat seama că atât autorul cât și personajul principal s-au maturizat. Tony Parsons scrie mai fluid ca înainte. Iar Harry Silver acceptă cu mai puțină împotrivire toate provocările pe care i le pregătește viața. În această operă el este un personaj mai calculat și un bărbat care nu se mai aruncă cu capul înainte direct în fața unei catastrofe.

Dacă volumul Copil și bărbata fost un roman despre familie și ce te faci după destrămarea acesteia, Bărbat și soție este o realistă poveste despre dificultatea celei de-a doua încercări și cât de diferită este viața față de planul pe care cu toții ni-l facem în minte.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut Bărbat și soțiete invit să descoperi rubricaBooks de la pickandkeep:

Books