・Din Bușteni către Cascada Urlătoarea, o drumeție pentru toată lumea

Hotărâta acum câteva săptămâni că urc pe platoul din Bucegi și fac hiking până mă satur de munte, mi-am luat „liber” într-o duminică și am pornit nerăbdătoare către teleferic. Știam că deschide la ora 8:30 și pentru a avea timp berechet de plimbare, mi-am făcut programul în așa fel încât să ajung cu jumătate de oră înainte și să urc în prima tură. Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește niciodată cu cea din târg, am ajuns la teleferic și din cauza vântului puternic de pe munte am aflat că nu se va urni din loc toată ziua.

Către Cascada Urlătoarea, o rută de hiking potrivită și pentru copii

Cum eu și timpul liber nu suntem cei mai buni prieteni, am simțit că cerul cade pe mine știind că duminica mea este compromisă și după ce m-am învârtit în cerc câteva minute am hotărât că nu are rost să stau degeaba și să încerc una din rutele de hiking care pornesc din oraș.




Către Cascada Urlătoarea, un traseu pe care să nu-l ratezi chiar și când ieși la plimbare în Bușteni cu cei mici

Am lăsat telefericul în spate pe partea dreaptă și am tot mers până am ajuns la punctul de pornire al următoarelor trei trasee:

  • Cascada Urlătoarea
  • Jepii Mici
  • Jepii Mari

Mă tenta o rută dus întors de opt ore pe cantonul Jepi, dar am mai coborât odată pe acel traseu acum câțiva ani și din câte îmi aduceam aminte nu fusese chiar ușor. De aceea, ca să avem satisfacția lucrului împlinit, am hotărât să mergem mai întâi lejer la Cascada Urlătoarea, iar apoi, pe Jepi, doar cât ne țin picioarele.

Dacă mergi încet și te oprești din cinci în cinci minute ca să fotografiezi frumusețile naturii, drumul până la Cascada Urlătoarea îți ia aproximativ o oră. Iar partea extraordinară este că până aproape de cascadă, drumul este atât de ușor încât îl poți parcurge chiar și împreună cu copii mici.

Cu excepția unei porțiuni de doar câteva zeci de metri, aproape de cascadă, pe rută nu întâmpini niciun fel de probleme. Doar în apropierea apei și dacă  a plouat cu o seară înainte s-ar putea să fie noroi în pădure și să ai nevoie de bocanci.

Despre Cascada Urlătoarea și legeda ei

Ruta de hiking către Cascada Urlătoarea este probabil cel mai simplu traseu montan din Munții Bucegi. Ea este marcată cu punct roșu și pentru dificultatea redusă reprezintă una din destinațiile principale ale multor turiști. De asemenea, se poate ajunge la cascadă în tot timpul anului și de aceea, ori de câte ori ai urma-o, ruta nu-și pierde farmecul datorită schimbării de peisaj în funcție de anotimp.

În oraș, la capătul drumului, altitudinea este de 885 metri, iar la cascadă ajungi la 1055 de metri. Înălțimea cascadei este de 15 metri, iar apa care curge este cea a pârâului Urlătoarea aflat la altitudinea de 1100 de metri.




Conform legendei, Cascada Urlătoarea era o frumoasă păstoriță. În tihna muntelui și la adăpostul pădurii fata își păștea zi de zi oile în apropierea jepilor. La un moment dat însă, doi frați, tineri ciobani, îndrăgostiți de ea s-au gândit să o urmărească și să-i dezvăluie sentimentele pentru ca ea să poată alege pe unul din ei. Dar fata s-a speriat, a fugit și când nu a mai avut loc de scăpar, a scos un strigăt îndurerat și s-a aruncat în gol transformându-se în cascada pe care o putem admira astăzi.

Când am ajuns la cascadă în jurul orei nouă dimineața eram printre primii. De aceea ne-am putut bucura de peisajul pe care nu am ezitat să-l imortalizăm. Dar pe drumul de întoarcere am văzut o mulțime de familii care înaintau spre cascadă, iar ceea ce m-a uimit era numărul de copilași de doar 6-8 ani care gustau din plin plăcerea drumeției prin pădure.

Către Cascada Urlătoarea, o rută de hiking potrivită și pentru copii

De ce să mergi până la Cascada Urlătoarea?

Dacă e munte, e rost de drumeție. Plimbarea prin stațiuni este o experiență plăcută și un mod extraordinar de a te deconecta de la cotitidian. Însă adevăratul sentiment de împlinire vine odată cu parcurgerea unei rute de hiking, oricât ar fi ea de ușoară.




De aceea, dacă ai ajuns prin Bușteni, dar nu ești pregătit sau nu ai timp de un urcuș pe Jepii Mari sau Mici, îți recomand să-ți iei doza de energie din drumeții scurte, dar infinit mai satisfăcătoare decât plimbarea prin oraș.

Nimic nu se compară cu plimbarea prin pădure, iar finalul călătoriei bucuria ți se va putea citi și pe chip.

Către Cascada Urlătoarea, o rută de hiking potrivită și pentru copii

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Din Bușteni către Cascada Urlătoarea îți recomand și:

Castelul Cantacuzino –  ce a fost și ce putea să fie




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *