Sidonia Drăgușanu: Dragoste rea
Te-ai surprins vreodată într-o relație în care oricât te-ai dăruit, niciodată nu te-ai putut ridica la înălțimea așteptărilor partenerului? Nu este o regulă, dar așa se întâmplă uneori persoanelor tinere, care se îndrăgostesc pentru prima oară și nu știu să facă diferența între o dragoste bună și o dragoste rea.
Dragoste rea este cea de-a treia carte citită de mine dintre operele Sidoniei Drăgușanu. Am început cu Jurnalul Aurorei Serafim, am continuat apoi cu Una dintre noi e de prisos și am ajuns în final la o Dragoste rea, ultimul din cele patru romane scrise de Sidonia.
Până să am ocazia s-o descopăr pe această scriitoare româncă, născută în București, în anul 1908, recunosc că nu prea am avut curiozitatea de a citi literatură românească, exceptând lecturile obligatorii din școală. Dar de când m-am hotărât să-mi fac propriul blog, șansa mi-a scos în cale persoanele potrivite care mi-au deschis apetitul pentru literatura noastră.
Vremurile se schimbă, oamenii au fost și rămân aceiași
Ce îmi place cel mai mult la cărțile Sidoniei? În primul rând, faptul că deși sunt scrise în vremuri cu mult diferite față de ceea ce trăim noi acum, temele abordate sunt foarte actuale, iar personajele sale au o gândire modernă.
De exemplu, Magdalena, protagonista romanului Dragoste rea, o studentă la medicină, venită din provincie la studii în București, se îndrăgostește nebunește de un nonconformist, cu aere de artist, cu câțiva ani mai mare decât ea, care îi sucește mințile și îi încurcă viața. Dar cu toate că la vremea aceea, când societatea se aștepta de la femei să suporte aproape orice de la bărbatul de lângă ele, Magdalena acționează diferit, într-un mod mult mai comun zilelor noastre.
Pe Luky, băiatul rău de care se îndrăgostește Magdalena, îl recunoști ușor în oricare din crush-urile puerile pe care și tu probabil le-ai avut prin liceu sau facultate, acel băiat care iese în evidență dintr-o mie, pentru atitudinea sa nonșalantă, creditul pe care îl acordă unor lucruri complet lipsite de valoare și farmecul personal care îi transpiră prin toți porii. El nu este un bărbat pe care să te poți bizui și alături de care să poți construi ceva solid și poate nu va fi niciodată, dar are ceva care stârnește masochismul dintr-unele femei, tentându-le să încerce să-l transforme dintr-un rebel, în băiat bun, băiat de casă, care luptă pentru familia sa și muncește sârguincios să-și clădească un viitor mai bun.
Bineînțeles, cartea nu este doar despre Magdalena și Luky, ci și despre Tavi sau Octavian – acel băiat care iubește sincer, dar este băgat rapid în friend zone pentru că nu-l are pe vino-ncoa, sau despre Geta și Emil cuplul care le are pe toate și asta pur și simplu pentru că la personalitate cei doi se potrivesc ca două picături de apă, ori despre Rodica „tocilara”, „femeia emancipată” sau cum ai mai vrea s-o numești, care pur și simplu nu se poate concentra și pe relații și pe carieră deodată și alege să se dedice trup și suflet celei de-a doua variante. Și mai sunt și alte personaje, fiecare o caricatură a unui anumit tip de caracter: părinții model, părinții care își privesc copiii ca pe o investiție, soțul ursuz, soția abuzată, bărbatul trecut de mult de prima tinerețe care vrea să se căsătorească dar n-are cu cine și femeia a cărei viață este atât de secată de adrenalină încât își face un scop din a-i spiona pe ceilalți.
Orice s-ar întâmpla, femeia nu are voie să se piardă pe sine
Am citit pe nerăsuflate acest roman și cu toate că pe alocuri mi s-a părut o parodie la poveștile clasice de dragoste, am desprins din el o mulțime de idei la care fiecare dintre noi ar trebui să ne gândim puțin când vine vorba de relații:
– „dragostea dintre doi oameni se verifică prin rezultatele dintre ei”;
– iubești fiindcă ești iubit sau ești iubit fiindcă iubești?;
– „în numele niciunei dragoste de pe lume, femeia nu are voie să se piardă pe sine, ca om”.
De unde toate aceste idei care denotă o judecată atât de sănătoasă pentru o femeie? Citind biografia Sidoniei de la sfârșitul romanului am aflat că părinții săi, probabil din cauza diferenței prea mari de vârstă dintre ei, s-au separat când Sidonia și sora ei mai mică erau doar niște copile. Dar acest eveniment, aparent tragic pentru un copil, se pare că nu a afecatat-o prea mult pe Sidonia, nu i-a zdruncinat concepția despre dragoste și oameni care se potrivesc, s-a dedicat unei singure relații serioase care a durat până la moartea ei și a sfătuit multe femei aflate în impas, transformându-se în confidenta lor în probleme de amor. Cu alte cuvinte, Sidonia mi-a lăsat impresia unei femei care nu generalizează relațiile dintre oameni, ci judecă particular, fiecare caz în parte, încurajându-le pe femei să păstreze ceea ce le face bine, și să învețe să renunțe când ajung să fie influențate de o dragoste rea.
IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut această recenzie te invit să descoperi rubrica Books de la pickandkeep: