・People I Pick #3: Alexandru Stoia trainer

Nu am cunoscut vreodată o persoană mai pozitivă și optimistă ca Alex. De câte ori sunt în cumpănă sau nehotărâtă, discuțiile cu el reprezintă pentru mine tot ce-mi trebuie ca să-mi schimb modul de a gândi și a realiza că în viață nu se poate intra doar pe ușă, ci și pe fereastră sau printr-o gaură din perete. Nu există un singur mod de a face lucrurile. Iar ca să obții ceea ce-ți dorești, atâta timp cât nu faci „victime” în drumul tău prin viață, scurtăturile sunt permise!



1. Eu parcă te cunosc de o viață. Dar hai să te prezentăm și celorlalți. Cum te cheamă și de unde vii?

Chiar așa pare, nu? Că ne știm de-o viață. Adevărul e că, cel puțin tu pe mine, mă știi mai bine decât, probabil, 80% din oamenii din viața mea.

Lumea mă știe drept Alex, mai nou am început să folosesc numele întreg, Alexandru. Bunicii au ținut morțiș-morțiș să mai adauge și Cosmin. Dar sunt singurii care mă strigă, după 33 de ani, Cosmin…sau “Cosminică”. Să nu râzi…

De loc, sunt din Sibiu, unul dintre cele mai frumoase orașe din România. Cu siguranță toată lumea a auzit de el.

De unde vin? Interesantă întrebare. Aș spune că, deși locul natal ne definește într-o anumită măsură, eu mă consider rezultatul mediului în care am crescut și mediului în care, apoi, am ales să mă dezvolt.

Vin dintr-un loc destul de “normal”. O familie tradțională, clasică, din clasa de mijloc. Ca rezultat, vin dintr-un mediu “banal”, destul de așezat. Nimic nu cred că ar fi diferit, la o primă vedere, de alte familii de provincie din România. Știi, mediul în care ți se spune că trebuie să crești, să fii cuminte, să faci școala, să iei (neapărat!) toate diplomele de pe pământ, să te angajezi, să te căsătorești, să faci copii…și, evident, să muncești pentru bunăstarea familiei până la adânci bătrâneți.

2. Acum că știu de unde vii, spune-mi unde ți-ar plăcea să mergi?

Păi…e clar că nu am vrut și nu vreau să merg pe drumul pe care am început în viață. Cu siguranță nu sunt omul care să se mulțumească cu “puțin”, “normal”, “banal”. Pentru mine, totul trebuie sa fie mereu nou, mereu în schimbare, mereu o provocare. Mă plictisesc repede de un loc, de o relație, de un obicei, mai ales dacă devine rutină.

Unde mi-ar plăcea să merg? În lume. La propriu. Sunt un om de lume, îmi place să mă identific ca “cetățean global”. Până acum am avut norocul să intru în contact cu aproape toate națiile pământului. Asta m-a făcut să vreau să vizitez toate acele locuri despre care oamenii vorbesc, despre care am citit când eram copil, despre care am învățat la școală.

Nu mă văd stabilindu-mă undeva anume, nu mai mult de 2-3 ani. Mi-e ușor să mă desprind, să mă mut, să mă detașez. Ceea ce e în avantajul meu și nu prea…De multe ori oamenii se uită la mine cam ciudat. Oricum, aș putea să vorbesc despre subiectul asta câteva zile, dacă mă lași să turui. Ideea e că, uite, chiar acum, sunt într-un moment din viața mea “between experiences”. Si habar n-am ce urmează. Dar, orice ar fi, trebuie să fie “ginormous”, cum spune unul dintre speakerii motivaționali preferați ai mei.

3. Alertă de clișee! Descrie-te în trei cuvinte, dar ca să fim originali alege un fel de mâncare, un film și o pasăre.

3 cuvinte? Wow…ți-ai gasit. Un om care ar vorbi despre el toată ziua, să îl limitezi la 3 cuvinte? Offf…hai să încercăm. Aș spune: salată de boeuf, “Me before you” și pasărea “Lira



4. Cu ce te ocupi și cât de mulțumit ești de munca ta?

Sunt economist. Dar cariera am construit-o într-un domeniu destul de diferit: customer service. Am început, am continuat și, probabil, voi continua să activez în industria de client service, call center. Sunt mulțumit și nu prea. Îmi place domeniul în care activez, am ajuns la un nivel destul de înalt și îl fac bine. Dar, recunosc, industria devine din ce în ce mai mult orientată către profit.

Acum aproape 14 ani, când am avut primul job în domeniu, atenția mea era toată orientată către omul cu care vorbeam. Îl ascultam activ, eram atent la “problema” lui. Și aveam o satisfacție enormă când rezolvam situație după situație.

Astăzi, am evoluat. Doar că, pe măsură ce am crescut în carieră, s-a diminuat gradul de satisfacție. Am realizat că, pentru multe companii, clienții sunt cifre care se traduc liber…în bani.

5. În ziua de azi nimeni nu mai face un singur lucru. Te mai ocupi și cu altceva în rest?

Să știi că da. Încerc să mă țin ocupat. Uneori prea ocupat. Îți spuneam mai devreme că îmi place foarte mult să ajut oamenii. Pe măsură ce cariera mea a crescut în domeniu, am simțit cum fac din ce în ce mai puțin ceea ce îmi place.

Așa că, am decis sa fac ceva în paralel. Totul a început acum aproape 7 ani, când am descoperit universul dezvoltării personale. A fost wow. Cred că am devorat în primii 2 ani aproape 30 de cărți. Citeam pe bandă rulantă. Aveam mereu cărți sau audiobooks la mine. Și eram atât de entuziasmat de toate descoperirile. Le împărtășeam cu drag cu cei din jur.

Pe scurt, în 7 ani am devenit terapeut în hipnoza clinică, am dezvoltat un program de “mind management”, tatonez cu domeniul filosofic al energiilor și, în sfârșit, simt că ajut oamenii așa cum mi-aș dori. Și meditez. Extrem de mult. Oriunde apuc, chiar și 5 minute. Face minuni!

6. Probabil că sună cam personal, dar chiar îmi doresc să aflu. Ce ai făcut ca să ajungi unde ești?

Simplu. M-am ambiționat. Ca fiecare dintre noi, am și eu o povestioara motivațională. De fapt am mai multe, dar o sa-ti povestesc doar una astăzi. La începutul carierei mele, după 2 ani de call center, am aplicat la un post de trainer pentru departament. Pe scurt, interviul mi-a părut extrem de dificil la acel moment. Feedbackul pe care l-am primit a fost unul destul de brutal: “Alex, tu nu vei ajunge niciodata trainer. Mai mult, nici nu cred ca vei ajunge vreodată mai mult decât un agent call center”. M-a lovit! Îți dai seama că m-am simțit super mega de r***t. În același timp îmi aminteam de câteva întâmplări similare din școală. Multă vreme acest “nu ești suficient de bun” m-a bantuit. Chiar și astăzi îl mai simt, câteodată.

Dar am reușit să-l iau, să dau cu el de pământ, și să îl transform în ceva pozitiv. Cred că a fost un proces de a-mi dovedi mie ca pot face orice. Cam ăsta e “secretul”. În rest, ce am făcut a fost sa fiu amabil și bun cu cei din jur.

Norocul meu a fost și este mereu legat de oameni. Chiar pun suflet în ceea ce fac. Iar marea majoritate a celor cu care intru în contact țin minte. Faptul că sunt un bun ascultător și ghid, mereu m-a înconjurat de oameni de calitate. Iar, în carieră mai ales, să ai o rețea de oameni influenți și profesioniști, este mina de aur.

Am lucrat sistematic și perseverent. Am avut răbdare. Nu am vrut să ajung niciodată mai sus decât mă țineau puterile. Am înaintat de la job la job, cate putin. Și…da! Am avut noroc.

Am crezut și am știut mereu că sunt o persoană norocoasă. Am avut încredere în norocul meu. Și am făcut foarte bine! Asta pe spun tuturor prietenilor și clienților mei: suntem născuți egali, aveți încredere în voi și în norocul vostru!

7. Sunt convinsă că există un motiv pentru care acum faci ceea ce faci. Ce te recomandă pentru slujba ta?

Aș spune că mă recomandă răbdarea, capacitatea de a lua decizii sistematice (nu mă grăbesc, cântăresc suficient de mult timp o decizie, mereu mă bazez și pe intuiție, culeg informații din aproape în aproape, etc), capacitatea de a lucra în/cu/pentru medii internationale, flexibilitatea, cunoștintele specifice domeniului (învăț continuu, cred că nu e zi în viața mea în care să nu citesc un articol despre industria în care activez; mă bazez mult pe influencers, iau informațiile și le verific în mai multe surse și, mai ales, testez și aplic practic). Și am un simț al rezonabilității.

De multe ori mă confrunt cu situații sau oameni care au pierdut acest simt. Am clienți cărora le sunt recomandat, vin la mine, dar au așteptări complet nerealiste și nerezonabile. Cu asta cred ca ma lupt cel mai mult. Iar dacă omul mai este și slab informat, sau lipsit complet de cunoștințe în domeniu…s-a dus naibii toată povestea. Știi cum se spune…ferește-te de prostul care nu știe dar crede că știe. True story! Dacă mai este și unul fudul, mai bine te pensionezi.

8. Călătorești ca nimeni altul. De unde găsești atâta energie?

Din aeroport! La propriu. Timpul pe care îl petrec în aeroport sau în avion, îl valorific la maximum. Este “ME” time, de cele mai multe ori. Acolo mă încarc. Citesc, meditez sau pur și simplu stau și mă uit la lume. Încerc sa nu lucrez. În plus, de fiecare dată când călătoresc, fac ceva ce să mă bucure pe mine, fie că e vacanță, fie că e scop de business.

Îmi aloc o zi în care fac doar ceva pentru mine. Dacă sunt obosit, dorm. Dacă mă doare capul, mă plimb. Dacă e prea cald, mă duc la shopping. Dacă mă simt încordat, caut un centru holistic și bag rapid un masaj, meditație, yoga, etc. Și sport. Am 3 criterii mari și late care stau la baza alegerii hotelului perfect pentru mine: rating-ul micului dejun, acces la wifi și prezenta unei săli de sport.

9. Ai un model în viață? Cineva la care te uiți de jos în sus și pe care ți-ar plăcea să-l imiți din mai multe puncte de vedere?

Da. Am! Mai multe chiar. Dar cel preferat mie este Vishen Lakhiani, fondatorul Mindvalley. Omul care a facut din pasiunea lui pentru dezvoltare personală și spiritualitate, un business de peste 1 miliard de dolari!

10. Spune-mi un lucru la care nimeni nu te poate întrece.

Cu siguranță în răbdare nu mă întrece nimeni. Nu știu dacă tot timpul autentică, uneori îmi impun să am răbdare cu oamenii din jurul meu.

Ai avut vreodată acel sentiment ciudat că îi înțelegi pe toți restul, în absolut orice situație? Dar pe tine mai puțin? Haha! Eu îl am tot timpul!

Chiar și în cele mai crunte situații, am avut răbdare. Parcă am o curiozitate aproape bolnavă în a vedea care sunt limitele pe care le pot împinge oamenii. Atât în sensul bun, cât și în sensul…mai puțin bun. Și culmea este că, reușesc destul de ușor să mă detașez și să nu iau lucrurile personal.



11. Dar unul care te-ar împlini dacă l-ai putea avea/face?

Spiritul antreprenorial. Sunt extrem de bun în ceea ce fac, dar…exista un maaaare dar. Pe cont propriu, mă descurc mai greu. În sensul că îmi lipsește acea capacitate de a mă promova, de a mă vinde. Nu-mi iese deloc. Am avut parteneri sau prieteni care vorbeau atât de frumos despre mine, calitățile mele, despre toate realizările pe care le am. Iar când îmi venea rândul mie sa vorbesc, mereu scoteam cate o frază seacă, aproape puerilă…”Da, așa este. Mulțumesc”. Și da, asa este! Mulțumesc!

12. No pressure! Ce te vezi făcând la anul? Tensiunea crește, dar doar puțin. Cum te imaginezi peste cinci ani?

La anul mă văd într-o altă țară însorită. Nu UAE. Ceva mai temperat. Mă văd stând la soare…în continuare. Sorbind un cocktail cu puțină gheață, ascultând o muzică relaxantă și citind o carte despre “cum ne sabotam singuri viețile”.

Aș vrea să încep o nouă relație, la anul, probabil. Sunt singur de ceva vreme. Îmi e dor să am pe cineva special, “a partner in crime”. Chiar mă văd într-o ipostază nouă de îndrăgostit. Tot la anul, mă văd vorbind in public. Nu știu cum, unde, de ce…poate spun prostii. Dar vad o lume care mă ascultă și care primește ceea ce are nevoie din discursul meu.

Acum…hmmm…peste 5 ani. Îmi place că ai punctat “imaginezi”. Cred că e important să realizăm că un termen atât de larg este mai puțin “realist” de acoperit. Nu mă văd, dar da, cu siguranță mă imaginez în multe feluri peste 5 ani.

Mă imaginez independent, fericit, vesel, sănătos. Îmi vine în cap imaginea mea stând pe o stâncă, la marginea unui ocean, port ceva deschis la culoare și beau o cafea. Văd multă iarbă destul de înaltă în jurul meu. Aud pescăruși, foșnetul ierbii, valurile oceanului izbind coasta înaltă. Și mă simt bine, mă imaginez zâmbind.

O sa fiu foarte deschis cu tine și cu cititorii tăi. Pentru mine contează mai puțin cum ajung la fericire. Nu-mi dau seama ce o să fac, dacă o sa fiu angajat sau liber-profesonist, singur sau în cuplu, cu sau fără bani, mașini, faimă, case, etc. Peste 5 ani mă imaginez fericit. Și atât.

13. Dacă ai putea corecta o singură decizie mai puțin inspirată care ar fi aceea și unde crezi că ai fi ajuns acum dacă ai fi avut atunci gândul de pe urmă?

Bine că m-ai întrebat! Nu am o anumita decizie pe care aș schimba-o, dar cu siguranță am ceva ce aș schimba. Cred ca m-aș întoarce în timp, acum 10 ani, și aș sta puțin de vorbă cu sinele meu de atunci. I-aș spune foarte frumos să pună mâna naibii să facă mai multă mișcare. Cred că dacă aș fi avut mai repede “corpul” pe care mi l-am dorit întotdeauna, multe ar fi fost diferite.

Ca idee, doar în jur de 30 de ani am început să merg regulat la sala, să fac mai multă mișcare, să am grijă ce mănânc, etc. Și s-au văzut rezultate. Dacă aș fi fost mai repede conștient de importanța aspectului fizic, aș fi avut mai multă încredere în mine, mai devreme.

Oricât de spirituali am fi…aspectul fizic este totuși important în zilele noastre, în societatea în care trăim. De asta recomand tuturor apropiaților: Faceți mișcare! Vă ajută nu doar să aratați bine, ci și să vă simțiți bine. Promit!

14. Dar ceva ce nu ai schimba niciodată? O realizare de care ești cu adevărat mândru? Un highlight al existenței tale?

Nu aș schimba niciodată centrarea personală. Sunt un om extrem de “Self-conscious”. Mulți spun chiar “egoist”. Nu îi contrazic. Am muncit mult cu mine să ajung la un nivel de satisfacție personală, pentru a lăsa ceva să mă abată de la acest sentiment. De aceea, în orice fac, mă întreb întâi pe mine: “Alex, ești ok cu asta? Ești mulțumit? Te deranjează ceva?”.

Indiferent dacă este vorba despre viața profesională, personală sau socială, sunt 100% integru cu mine însumi, în primul rând.

Dacă cineva îmi cere ajutorul, dar nu mă simt pregătit să-l ofer, prefer să refuz. Dacă am o obligație socială, prefer să o anulez/amân decât să nu mă simt 100% bine participând. Cred ca ai înțeles ideea: mă respect și mă pun pe mine înaintea a orice sau oricine.

15. Promit să nu te copiez, dar cu siguranță mă voi inspira! Ce-mi lipseşte ca să am succes ca tine?

Hahaha…îți lipseste tocmai credința că ai tot ceea ce ai nevoie! Nimic altceva. Succes, ca mine? Asta este greu de obținut. Nu mă refer la dimensiunea propriu-zisă (dacă există așa ceva). Ci mai degrabă la faptul că orice om are succesul lui. Te cunosc de atâta timp, și crede-mă că ai un succes sensațional. Eu te admir enorm cum îți gestionezi viața. Fiecare mișcare, decizie, cum urmezi ceea ce îți place să faci. Mă aștept să te vad în curand în “TOP 30 sub 30”. Ce recomand, însă, este ca fiecare din noi să își descopere acel “ceva” ce îi dă emoții și plăcerea de a trăi. Atâta timp cât urmăm asta, nimic nu este greșit.

16. Nimeni nu le are pe toate. Unii chiar nu au nimic. La pickandkeep însă suntem optimiști așa că ai dreptul la două. Ce alegi dintre: dragoste, bani, prieteni, familie, călătorii, timp liber, sănătate?

Sănătate și bani.

17. Cu toții avem și momente mai puțin perfecte. Tu ce faci când lucrurile nu ies așa cum îți dorești? Cum te destresezi și cum te pui iar pe picioare?

Primul lucru pe care îl fac este să mă descarc în cristalul meu. Știu că sună ciudat. Am o piatra pe care eu o consider foarte specială. Un cristal de turmalină neagră. Când sunt stresat, nervos, supărat…îl țin în mâna stângă. Și urmez câteva exerciții de respirație abdominală ritmică.

Stau cam 5-7 minute așa. Mă ajută enorm. Nu știu cum, dar piatra aceea are ceva special. Am mai multe. Cel putina una cu mine, mereu, în caz de urgență. Haha.

Dacă e ceva ce necesită mai mult timp de “descărcare”, meditez. În ziua de astăzi, este plin youtube-ul de meditații ghidate. De la 15 minute pana la o oră. Poți să și adormi, e ok. Și funcționează!

18. Există vreun lucru la care nu ai renunța pentru toți banii din lume?

Nu cred. Atata timp cât am integritate corporală și sănătate, lucrurile sunt oricum făcute să fie utilizate și schimbate, la un moment dat. Iar la ritmul în care societatea și tehnologia înaintează, orice are un upgrade sau o versiune mai bună…



19. Acum pune-mi tu mie o întrebare la care crezi că aș putea să răspund și al cărei răspuns ți-ar fi de un real folos în viață/carieră.

Uite, chiar m-ar interesa care consideri tu că sunt ariile din personalitatea mea unde aș putea aduce îmbunătățiri și cum?

Din punct de vedere al personalității ești tot ce vreau eu să ajung. Ești calm și răbdător spre diferență de mine care sunt impulsivă și mereu pe ace; Ești pozitiv și optimist, față de mine pentru care lumea se termină mâine și mai am la dispoziție doar azi; Ești plin de energie și o transmiți și altora, în timp ce eu aș dormi 2 zile neîntrerupt, dacă m-ar lăsa inima să renunț la ceea ce aș putea câștiga în acel timp.

Dar eu ți-am pus 20 de întrebări și mi-ai răspuns. De aceea, trebuie să-mi dau și eu silința să răspund la unica întrebare pe care tu mi-ai pus-o mie și voi porni de la unul din răspunsurile tale.

Ai spus că vrei sănătate și bani. După atâta antrenament fizic și o viață echilibrată, doar dacă nu vrea Dumnezeu, nu vei avea sănătate! Deci la capitolul acesta ești pe calea cea dreaptă și viitorul se întrevede tare luminos.

Cât despre bani, nu crezi că ar trebui să devii mai materialist? Așa cum te cunosc eu, ești unul din cei mai altruiști și dezinteresați oameni din câți știu, iar acestea sunt niște trăsături pe care puțini le au. Dar, în general, banii se strâng la bani și cu cât ai mai multe lucruri și bani, cu atât acestea vor atrage și mai mulți bani, dacă le gestionezi cum trebuie.

Însă, la succesul tău profesional și la cariera cu care te poți mândri, să strângi o avere dacă-ți dorești, nu cred că va fi vreodată o problemă. Și mai mult, pentru că sunt convinsă că ești un om extrem de norocos datorită karmei care te răsplătește pentru felul cum tu te porți cu alții, să știi că dacă într-o zi mă suni și îmi spui: Oana, am câștigat la Lotto câteva milioane de euro fără să fi jucat măcar, n-o să mă mir deloc și o să-mi zic în mintea mea: Era de așteptat! Doar este vorba de Alex! 🙂



20. Cam asta a fost tot. Unde te găsesc data viitoare?

Probabil la sală, sau într-un muzeu. Sau, din nou, în Bali…mi-ar placea mult să ne revedem pe-acolo. Dăm o tura pe scutere…hihihi.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolulInterviu cu Alexandru Stoia îți recomand și:

Interviu cu Crina Lință actriță

4 răspunsuri la „・People I Pick #3: Alexandru Stoia trainer”

  1. Foarte complex interviul, cu întrebari de interes si bine alese…Alexandru Stoia, un personaj optimist care ne domontrează, noua, cei care suntem la început de drum ca se poate sa reușești în viață. Îți trebuie numai ceva curaj, noroc și multă pasiune. Un interviu ușor motivațional, aș putea spune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *