・People I Pick #7: Bianca Lădaru studentă
Că tot suntem în prima săptămână de școală, m-am gândit că ar fi potrivit pentru această perioadă din an să dau cuvântul în cadrul rubriciiPeople I Pickcuiva cu amintiri proaspete de pe băncile școlii și cu o ambiție uriașă pentru viitorul ce i se deschide în față. De aceea ți-o prezint azi pe Bianca, una din cele mai hotărâte și îndrăznețe persoane pe care le cunosc și totodată o elevă care a reușit cu adevărat să mă uimească cu progresele ei la limba japoneză. Deci, ca să-ți iei și azi porția de motivație, fă cunoștință cu Binaca, tânăra care se pregătește imediat după facultate să ia Japonia cu asalt.
1. Te știu deja de ceva vreme, dar hai să te prezentăm și celorlalți. Cum te cheamă și de unde vii?
Bună. Mă numesc Bianca Lădaru și vin din multe locuri 🙂 În principal din Bucuresti, dar am locuit și în Dor Mărunt, Ciulnița, Slobozia.
2. Acum că știu de unde vii, spune-mi unde ți-ar plăcea să mergi?
Mi-ar plăcea să merg în Japonia și să scot pe piață desene animate cum nu s-au mai văzut până acum. Acesta este unul dintre visurile mele. În viitor, voi crea un oraș ce-mi va purta numele și fiecare locuitor va primi câte un pluricorn, emblema orașului. Eu am patru frați. Poate nu este o noutate, având în vedere faptul că trăim în secolul XXI, dar părinții nu prea au petrecut timp cu mine în copilărie. Tata era tot timpul la muncă, locuiam la țară și făcea mereu naveta cu trenul până la București, așa că mereu ajungea târziu acasă. Deci nu îl vedeam prea des.
Mama stătea acasă, fiind casnică. Dar se ocupa mai mult de frații mei, așa că a trebuit să caut afecțiune în altă parte. Desenele mi-au oferit ceea ce căutam. Tot timpul când le priveam, eram fascinată de propoziții precum “ești o mică prințesă minunată”, ”ce norocoasă sunt că ești prietena mea”, ”te iubesc”, ”vreau să fim prietene mereu”, ”orice s-ar întâmpla, sunt aici, lângă tine”, ”familia este cea mai importantă”, ”te poți baza pe mine”, ”am încredere în tine”. Mult timp nu am auzit aceste fraze decât în desene. De multe ori, îmi notam în carnețel lecții pe care le învățam din desene si încercam să le aplic în viața reală. Încă fac acest lucru, chiar dacă am 20 de ani.
3. Alertă de clișee! Te poți descrie în trei cuvinte? Dar dacă ar fi să fii o culoare sau o piatră, ce ai fi?
3 cuvinte care să mă descrie: frumoasă, norocoasă și determinată.
Culoarea pe care o aleg este: galben.
Piatra pe care o aleg este pirita.
4. Ne-am cunoscut datorită japonezei. Ce te-a făcut să-ți dorești a cunoaște această limbă?
Eu sunt studentă la Facultatea de Fizică în anul 2, la secția Fizică Teoretică în Limba Engleză. Încă din primele 3 luni, cineva mi-a spus că sunt “prea proastă” pentru a studia la această facultate. La început m-am supărat. Dar apoi, pe măsură ce treceau orele și lucrurile pe care nu le înțelegeam creșteau exponential de la o zi la alta, mi-am dat seama că are dreptate. Dar nu m-am lăsat păgubașă. Mi-am dorit mult să fiu și eu bună la ceva, iar acel ceva am vrut să fie ceva ce nu multă lume ar putea face sau învăța, așa că am ales japoneza și m-am ținut de japoneză cu dinții.
Prima dată am încercat să învăț japoneza de una singură. Mi-am cumpărat o carte (nu aveam bani de mai multe și nici de una prea strălucită) și mi-am luat un carnețel în care notam toate lecțiile. Mi-a luat mult timp să îmi dau seama cum se folosește “tsu mic” din Hiragana (mă refer la cel ce dublează consoana de după el).
Am învățat Hiragana singură, câteva cuvinte, câteva propoziții si câțiva Kanji. După un an, mi-am dat seama că progresez mult prea lent, așa că am căutat un meditator.
Neavând bani, a trebuit să mă angajez ca să îmi plătesc lecțiile particulare de japoneză. Așa că, timp de 7 luni mergeam și la facultate, care era în afara Bucureștiului, și la muncă 8 ore, și la japoneză, și la dansuri. A fost foarte obositor, dar nu am uitat nicio clipă de ce am ales să fie așa. Când îți dorești ceva, nimic nu îți poate sta în cale cu adevărat!
5. În ziua de azi nimeni nu mai face un singur lucru. Cu ce te mai ocupi în afară de japoneză?
După 7 luni, mi-am dat demisia de la locul de muncă deoarece am gasit o modalitate mai bună de a-mi plăti meditațiile de japoneză.
La momentul de față, joc sah și particip la competiții naționale, iar la anul voi participa și la competiții internaționale de șah. Îmi termin facultatea (mai am 1 an), scriu o carte drept fundație pentru desenele animate ce urmează a fi produse de mine, învăț să joc Shogi și pictez orice (mi-am pictat dulapul, am pictat cadouri pentru prieteni si multe tablouri).
6. Probabil că sună cam personal, dar chiar îmi doresc să aflu. Ce ai făcut ca să ajungi unde ești și în ce direcție o iei mai departe?
Nu știu ce am făcut ca să ajung unde sunt, dar se pare că am făcut bine 🙂
Cel mai important este că nu m-am dat bătută indiferent de situație. În perioada liceului, am trăit un fenomen foarte întâlnit în ziua de astăzi, bullying-ul (ca și victimă). A fost o perioadă foarte dificlă pentru mine, neavând cu cine să vorbesc despre ce mi se întâmplă. Nu eram obișnuită să vorbesc cu părinții pentru că nu prea aveau timp pentru mine.
La școală copiii nu făceau decât să își bată joc de mine, aruncau cu gunoaie, îmi vorbeau urât și mă pândeau iarna după ore, ca să mă bată sub pretextul unei bătăi cu zăpadă.
Iarna mă ascundeam tot timpul la etajul 2 al liceului, in fața amfiteatrului. Mă uitam pe geam și vedeam colegii mei de clasă cum intră în gașcă de 5 băieți în clădire și apoi în clasa în care învățam, sperând să mă găsească. Le-am spus profesorilor ce mi se întâmplă și că situația a scăpat de sub control, drept urmare am primit următoarele răspunsuri de la doamnele diriginte ale celor 2 clase în care am fost elevă :
・“dacă mai mulți oameni sunt împotriva ta, înseamnă că problema e la tine, nu la ei”
・”doar se joacă cu tine, exagerezi”
・”tu te-ai transformat într-o victimă, suporți consecințele”
Am încercat mult timp să îmi fac prieteni, fiind motivată de mesajele pe care le auzeam în desene precum ”nu te da bătut niciodată!”. Îmi alegeam o persoană și mă țineam de capul ei, chiar dacă fugea de mine. Oricum nu mai aveam ce să pierd, căci totul era deja pierdut.
Am avut mereu în cap imaginea mea în viitor, înconjurată de oameni care se bucură să vorbească cu mine, înconjurată de oameni care abia așteaptă să primească autograful meu. Îmi imaginam cum oamenii se simt inspirați de mine și mă respectă și mă recunosc oriunde. Practic, cea mai mare dorință a mea este să fie lângă mine oameni care să fie dornici să fim prieteni și care simt nevoia prezenței mele în preajma lor. Astfel, nimeni nu mă va mai ignora și toți mă vor recunoaște.
7. Povestește-mi despre șah.
Am început să joc șah când aveam 6 ani și locuiam în Dor Mărunt.
Tata făcea naveta cu trenul până în București deoarece acolo muncea. S-a împrietenit cu cineva care vindea tot felul de lucruri(CD-uri cu desene animate, păpuși, jocuri etc.). Într-o zi, vânzătorul l-a întrebat pe tata:
“Nu vrei să cumperi un șah?”
“Păi nu știu să joc”, a râs tata.
“Nu-i nimic, te învăț eu”.
După ce a învățat cum se joacă, a venit acasă și mi-a spus mie, fiind cea mai mare: “Bianca, nu vrei să iți arăt un joc tare de tot?”
“Ba da”, am răspuns eu fericită că în sfârșit tata vrea să facem ceva împreună.
De multe ori, când mergeam la școală cu trenul, căci făceam naveta ca să învățăm la școală în București, eu și tata stăteam pe băncile din compartimentul trenului, față în față, puneam tabla de șah pe genunchi și jucam 4 ore, cât dura drumul cu trenul din Dor Mărunt până în București.
Am prins multe răsărituri de soare în tren, mereu mi-au placut. Am tot jucat cu tata. Chiar și după ce ne-am mutat din Dor Mărunt. În clasele a șaptea și a opta am participat la concursurile de șah organizate de Primăria Sectorului 3 București – Cupa Toamnei la Șah și Cupa Mărțișorului.
Am câștigat 4 cupe atunci și 2 medalii. La ultimul concurs la care am participat în clasa a opta, domnul arbitru Șofran a observat că într-o partidă cu final de pioni împotriva unei adversare puternice, mi-am calculat mutările cu degetele pe tabla de șah și am câștigat. A fost impresionat și m-a întrebat dacă nu vreau să mă înscriu la clubul de șah Juventus. Așa că m-am înscris.
Am învățat acolo aproximativ un an. După aceea, am renunțat.
În clasa a zecea, din cauza faptului că nimeni nu voia să mai vorbească cu mine din motivele menționate mai sus, aveam extrem de mult timp liber, așa că m-am gândit cu ce să îl umplu și mi-am zis: ”Hey, ce-ar fi să mă înscriu la club?” Așa că m-am înscris la Clubul Central de Șah, unde am avut-o ca profesoară pe doamna Duminică Mariana. Dar nici aacolo nu am stat mult deoarece doamna avea probleme de sănătate și se ducea destul de des la spital.
La 6 luni după ce m-am înscris la acel club, doamna a murit, așa că am continuat să învăț pe cont propriu. În primul an de facultate am participat la Campionatul Național Universitar de Șah Feminin de la Iași (2017), unde am câștigat locul 4. Apoi am început să învăț după cărți de șah: ”Sistemul meu” de Nimzovici, “Chess training in 5333+1 positions” de Polgar și altele.
În prezent mă pregătesc pentru concursul de șah de la Venasque.
8. Nu a trecut nici un an de când ne-am cunoscut, dar mă uimești cu ambiția ta. Ești plină de inițiativă și mereu găsești ceva de făcut. De unde ai atâta putere?
Este simplu: atunci când nu ai nimic de pierdut, nu există nimic ce te poate împiedica să faci ce vrei. În plus, cred foarte mult în mine 😀
9. Ai un model în viață? Cineva la care te uiți de jos în sus și pe care ți-ar plăcea să-l imiți din mai multe puncte de vedere?
Cu siguranță nu. Din desene am învățat o lecție foarte importantă pe această temă: niciodată să nu încerci să fii altcineva decât cine ești!
10. Spune-mi un lucru la care nimeni nu te poate întrece.
Există un desen ce se numește Horseland. Într-unul din episoade, era vorba despre o fată care încerca mereu să fie mai bună decât ceilalți din jur. La sfârșitul episodului, Will Taggert zice că atunci când un cal participă la o cursă, el nu își vede adversarii. Fiecare cursă o aleargă pentru el. Același lucrul încerc să fac și eu: alerg în propria mea cursă, sunt în competiție cu mine și atât.
11. Dar unul care te-ar împlini dacă l-ai putea avea/face?
Mi-ar plăcea foarte mult ca oamenii să vrea să stea cu mine și să vorbească cu mine din plăcere. Să nu se mai sature de poveștile mele.
12. No pressure! Ce te vezi făcând la anul? Și acum să băgăm puțin suspans… Dar peste cinci?
La anul mă văd plecând în Japonia, cu facultatea terminată aici, în România, alături de oameni cu care îmi place să îmi petrec timpul. Planurile mele de viitor includ și să obțin aprobarea decanului pentru vopsirea pereților exterior ai Facultății de Fizică.
Peste cinci ani mă văd o artistă recunoscută în toată lumea, cu un număr colosal de comenzi, cu desene animate deja apărute în Japonia, mega cunoscută pe tot globul, campioană la șah și cu mulți prieteni.
13. Dacă ai putea corecta o singură decizie mai puțin inspirată care ar fi aceea și unde crezi că ai fi ajuns acum dacă ai fi avut atunci gândul de pe urmă?
Am luat și decizii mai puțin inspirate, si cu toate acestea nu aș schimba niciuna dintre ele dacă m-aș întoarce în timp. Oricum fiecare secundă din viața mea este importantă pentru mine și încerc să nu pierd prea mult timp ancorată în trecut. Mie îmi place unde am ajuns acum. Simt că am obținut tot ceea ce am și ce sunt datorită acestor decizii mai puțin inspirate.
14. Povestește-mi despre un lucru care te face cu adevărat fericită.
Ceea ce mă pricep cel mai bine să fac este să vorbesc cu oamenii. Și acest lucru este cu atât mai îmbucurător pentru mine cu cât îmi dau seama că din cauza faptului că oamenii nu mai sunt obișnuiți să vorbească unii cu alții, bucuria pe care o simt atunci când cineva intră în vorbă cu ei și este dispus să îi asculte este imensă.
Îmi place să văd oameni fericiți, Sunt fericită când vorbesc cu oameni și încerc să mă împrietenesc cu ei.
Am avut odată un prieten care avea un obicei foarte ciudat. Se așeza la cozi la supermarket sau la farmacie sau la orice coadă și, când îi venea rândul să fie servit, pleca.
Într-o zi l-am întrebat de ce face acest lucru și mi-a răspuns:
“Îmi aduc aminte cum e să stai la coadă și să te enervezi că vânzătorul se mișcă greu sau iți vorbește urât și nu iți dorești decât să pleci mai repede de acolo. Când mă așez la o coadă fără să vreau să cumpăr ceva, și plec când îmi vine rândul, mă uit în spate la fața persoanei căreia îi vine rândul, o văd mai fericită și mă bucur și eu.”
15.Promit să nu te copiez, dar cu siguranță mă voi inspira! Ce-mi lipseşte ca să am succes ca tine?
Cred că deja ai succes, din ceea ce mi-ai povestit. Singurul lucru de care cineva are nevoie ca să aibă succes este munca brută și multă. Am citit undeva că oamenii nu se împiedică de munți, ci de pietre.
16. Nimeni nu le are pe toate. Unii chiar nu au nimic. La pickandkeep însă suntem optimiști așa că ai dreptul la două. Ce alegi dintre: dragoste, bani, prieteni, familie, călătorii, timp liber, sănătate?
Prima opțiune ar fi familia. Dar, ținând cont că familia nu prea vrea să mă aibă prin preajmă, nu pot decât să aleg dintre dragoste, bani, prieteni, călătorii, timp liber și sănătate. Timpul liber mi se pare că este o piatră în drumul meu spre succes, piatră ce trebuie înlăturată. Călătoriile nu au sens fără prieteni. Banii nu țin de cald. Dragoste oricum am dacă prietenii sunt lângă mine. În plus, sunt sănătoasă. Așa că aleg: prieteni și sănătate.
17.Cu toții avem și momente mai puțin perfecte. Tu ce faci când lucrurile nu ies așa cum îți dorești? Cum te destresezi și cum te pui iar pe picioare?
Mă uit la desene animate sau ascult muzică în timp ce sar ca o minge în sus și în jos. Mult timp mi-a fost rușine de faptul că nu știu să dansez, așa că nu ieșeam în locuri unde știam că ar trebui să dansez. Dar îmi plăcea muzica și simțeam că vreau să mă mișc cumva pe muzică, așa că am început să mă mișc în cel mai simplu mod: în sus și în jos (bineînțeles că am făcut asta fără să știe nimeni mult timp). Recomand :))
18. Există vreun lucru la care nu ai renunța pentru toți banii din lume?
Banii nu sunt un sistem de referință pentru mine. Dar există ceva la care nu aș renunța cu siguranță pentru nimic în lume: nu aș renunța la mine. Restul lucrurilor pot fi înlocuite, dar eu niciodată.
19. Acum pune-mi tu mie o întrebare la care crezi că aș putea să răspund și al cărei răspuns ți-ar fi de un real folos în viață/carieră.
Cu cât mi-ai vinde o sticlă cu apă?
(Întrebarea este serioasă și importantă din punctul meu de vedere și mi-ar plăcea să aud răspunsul tău.)
În primul rând, de care apă? În al doilea rând, ție – Bianca, sau ție – ca o persoană oarecare? Și în al treilea rând, ce dimensiuni are sticla?
Când am terminat facultatea, lucrarea mea de licență a fost o analiză financiară. Mi-am imaginat o firmă care îmbuteliază și vinde apă minerală. Nu îmi amintesc cu cât îmi propusesem să vând produsul meu imaginar, dar știu că am luat 10 la licență.
Cu timpul, am început să vând cunoștințe. De când am început să dau meditații și până acum, am avut mereu un număr constant de studenți interesați de engleză sau japoneză. Nici ca blogger sau traducător nu o duc rău. Cereri sunt, timp îmi mai trebuie. Cu alte cuvinte, stau destul de bine la capitolul vânzări și mă pricep să vând ceea ce am învățat.
Pe de altă parte, am încercat la un moment dat să vând și lucruri fizice. Am investit mult în produsele mele și cu toate acestea nu am avut succes nici măcar pe sfert cum am vânzând cunoștințe. Iar dacă banii îi mai pot recupera, timpul nu se va mai întoarce niciodată. Recunosc, poate trebuia să trag un pic mai mult (nu mai tare că am tras destul) și poate ieșea ceva. Însă, înaite să pierd mai mult decât pierdusem deja, m-am consolat cu o lecție învățată și cu ideea că nu mă pricep să vând lucruri fizice.
Deci uită de cele trei întrebări pe care ți le-am pus mai sus. Indiferent de ce fel de apă ar fi și cui aș intenționa să o vând, nu sunt încă pregătită să conving pe cineva să cumpere…
20. Cam asta a fost tot. Unde te găsesc data viitoare?
Mi-a părut bine. Mă poți găsi la adresa de e-mail: ladaru_bianca_luiza@yahoo.com sau direct pe Facebook.
IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolulInterviu cu Bianca Lădaru îți recomand și:
・Interviu cu Sorina Alexandra Istode scriitoare în devenire