Două ore pe zi sunt ale mele!
Indiferent de cât sunt de ocupată în timpul zilei, înainte de culcare, încerc să îmi rezerv măcar două ore pentru rutina de seară.
Când sunt plecată de acasă și înnoptez la hotel, rutina mea înainte de somn este puțin diferită. Dar în majoritatea timpului, când sunt acasă, încerc să îmi închei ziua de lucru în jur de ora 9:30 și apoi să-mi fac puțin timp pentru mine.
Muncesc și în weekend așa că fie că este sâmbătă sau duminică, fie că sunt la mijlocul săptămânii, programul meu nu suferă schimbări majore.
Rutina de seară
9:30
Pun apă de ceai la fiert, scot covorașul de yoga și mă apuc de exerciții.
Nu-ți imagina că fac cine știe ce. Dar câteva serii de abdomene, genoflexiuni, exerciții pentru coapse și ridicări de greutăți pentru mâini, nu strică nimănui!
Totul durează cam 25 de minute timp în care îmi prepar și ceaiul. Mă ofilesc fără măcar trei litri de lichid pe zi. De aceea ceaiul de seară e absolut obligatoriu!
9:55
Rutina de seară nu poate fi completă fără o baie fierbinte.
Nu sunt adepta statului cu orele în cadă. Cinci-zece minute sunt tot ce îmi trebuie ca să mă relaxez. Iar cu ocazia aceasta profit de timpul în care nu pot nu face nimic altceva și îmi pun o mască hidratantă de față.
Dacă îmi spăl și părul și îl usuc, toată operațiunea durează aproximativ 20 de minute.
10:15
Sunt obsedată cu ordinea și nu am ce face! Cred că de la mama am moștenit obiceiul acesta. După ce ies din baie, iau un pic casa la puricat, aerisesc și îmi pregătesc lucrurile pentru a doua zi dacă trebuie să plec undeva de dimineață. Pentru mine ziua de lucru se sfârșește cu adevărat când în casă domnește ordinea.
10:30
Mai știi ceaiul acela pe care l-am făcut acum o oră? Sunt deja la a doua cană pe care o savurez în timp ce mă relaxez.
Programul de relaxare înainte de somn diferă în funcție de dispoziția pe care o am, dar în general aleg una din următoarele variante:
- citesc un roman;
- răsfoiesc câteva reviste pentru inspirație;
- mă uit la videouri pe Youtube.
11:30
Vreau să mă obișnuiesc să mă culc și să mă trezesc mai devreme. De aceea, la 11:30 cel târziu, sting lumina și încerc să adorm. Nu am niciodată probleme cu somnul dar când nu pot adormi imediat, mai citesc câteva pagini și adorm pe neașteptate.
Cam aceasta ar fi rutina de seară pe care încerc să o respect zilnic
Nu ți-am împărtășit programul meu pentru a face și tu exact ca mine. Fiecare este diferit și are nevoi diferite. Dar singurele sfaturi de care m-aș bucura nespus dacă le-ai urma, sunt sportul și culcatul devreme. Până nu încerci aceste două activități, nici nu știi cât de mult îți pot îmbunătăți stilul de viață!
Și acum mi-ar plăcea să îmi spui și tu care este rutina ta de seară și ce faci pentru a lăsa în urmă grijile zilei și a-ți reîncărca bateriile! La partea cu relaxarea, abia aștept să primesc sugestii!
IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul Două ore pe zi sunt ale mele! te invit pe blogul nostru:
Pingback: 10 Moduri prin care să te relaxezi. Alege-l pe cel care ți se potrivește!