・People I Pick #8: Interviu cu Ioniță Cristian antreprenor

Ca blogger am aflat de Oblyo Digital Agency căutând online campanii la care aș putea să particip. Urmăream de mult site-ul acestei agenții și mă gândeam mereu la cât de generoase fuseseră premiile campaniilor precedente și cât de mult mi-ar plăcea să mă implic dacă se va ivi vreodată ocazia. De aceea, ca nu cumva să las șansa să treacă pe lângă mine, pusesem un pin site-ului Oblyo cam cu jumătate de an înainte de a participa la prima campanie. De asemenea, verificam pagina în mod regulat să văd dacă nu cumva s-a lansat vreun nou concurs.

Și ce să vezi? Așteptarea și pregătirea sufletească au dat roade pentru că trei din patru campanii la care am reușit până la urmă să particip mi-au adus premii consistente și totodată ocazia de a colabora în calitate de content writer cu Oblyo Digital Agency. De asemenea, am aflat și cine este în spatele acestei agenții și ce fel de persoană face ca toate campaniile și multe alte lucruri legate de marketing online să fie posibile. Numele lui este Ioniță Cristian Alexandru și în continuare te invit să citești un interviu incitant în care încerc să aflu de la el cât mai multe din secretele unei agenții SEO de succes.

#1 Bună Cristian! Cum te cheamă am aflat deja, dar acum mi-am dat seama că nu te-am întrebat niciodată de unde vii.

Din București. M-am născut și am crescut în capitală.

#2 Îți place locul unde te afli? În ce direcție te îndrepți mai departe?

Sigur că da. Îmi place locul unde am ajuns după destui ani de eforturi susținute. Dar mai mult îmi place direcția în care merg, adică cea de dezvoltare a agenției pe care o conduc.

#3 Hai să ne cunoaștem mai bine! Descrie-te în câteva cuvinte raportându-te la un animal.

Scorpion stând la pândă. Pândesc noi oportunități de dezvoltare.

#4 Ce te-a motivat să începi o carieră în mediul online?

Dorința de a face și altceva, de a-mi demonstra mie însumi că pot reuși într-un mediu în care concurența este din ce în ce mai acerbă.

People I Pick #8: Interviu cu Ioniță Cristian Alexandru de la Oblyo Digital Agency

#5 Ai încercat și alte domenii înainte de a te dedica conceptului Oblyo?

Înainte de Oblyo am lucrat la Loteria România și la Ziarul Național, ca fotoreporter.

#6 Sinceră să fiu, și caut de ceva vreme, nu am mai găsit în România agenții SEO care să ofere atât de multe servicii ca Oblyo Digital Agency. Cum de reușești să obții rezultate pozitive pe atât de multe planuri?

Răspunsul la această întrebare este unul cred eu simplu. Când pui pasiune în ceea ce faci, muncești constant, dând dovadă de seriozitate și profesionalism, rezultatele nu pot fi decât pozitive.

#7 Pentru mine Oblyo se diferențiază de tot ceea ce există pe piață prin diversitate. Am impresia că are un spectru larg de servicii. Tu care consideri că sunt punctele forte ale agenției tale?

Dincolo de faptul că oferim o gamă largă de servicii, cred că punctele noastre forte sunt calitatea, profesionalismul, punctualitatea și seriozitatea.

#8 Știu că sună cam personal, dar care consideri că este cea mai mare provocare pe care agenția ta o are de înfruntat de acum înainte?

Încercarea de a oferi aceleași servicii ca celelalte agenții de digital, dar totuși altfel.

#9 Sunt convinsă că există și momente dificile în munca pe care o desfășori. Ce te motivează să continui?

Dorința ca Oblyo să devină una dintre cele mai bune agenții de digital de pe piață.

#10 Unde va fi Oblyo Digital Agency în cinci ani? Dar în zece?

Va fi numărul 1, cel puțin asta îmi doresc.

People I Pick #8: Interviu cu Ioniță Cristian Alexandru de la Oblyo Digital Agency

#11 Să spunem că internetul nu s-ar fi inventat niciodată. Te-ai fi îndreptat tot spre publicitate sau ți-ai fi ales o cu totul altă carieră?

M-aș fi îndreptat, poate, spre acel lucru pe care știu să-l fac la fel de bine, fotografia.

#12 Ce avantaje au firmele care colaborează cu Oblyo Digital Agency?

Sunt multe avantaje. Printre acestea se numără flexibilitatea, transparența, gama variată de servicii, printre altele.

#13 Pentru o firmă la început de drum, ce instrumente de promovare online consideri că sunt cele mai potrivite?

Campania de Google Adwords și cea de SEO sunt două dintre cele mai potrivite instrumente de promovare online.

#14 De ce este necesară publicitatea în mediul online?

Publicitatea online este o parte fundamentală dacă dorești să atragi noi clienți și să-ți crești afacerea.

În prezent, anunțurile iau multe forme, dar toate au același scop: promoveze și să vândă eficient produsul sau serviciul. Prin urmare, oricine dorește să-și dezvolte afacerea trebuie numaidecât să apeleze la publicitate online.

People I Pick #8: Interviu cu Ioniță Cristian Alexandru de la Oblyo Digital Agency

#15 Există greșeli de neiertat în publicitatea online?

Sigur că da, ca în orice alt domeniu. Una dintre aceste greșeli este lipsa unei unei campanii de Google Adwords, deoarece este o modalitate de promovare care nu poate lipsi din strategia de marketing a unei afaceri care se dorește a fi dezvoltată.

#16 Legat de campaniile pentru bloggeri. Mulți mă întreabă cum ar trebui scris un articol de campanie și la ce se așteaptă sponsorii? Eu le-am dat părerea mea de blogger și content writer, dar mi-ar plăcea să aflu ce spui și tu în calitate om de agenție care ia lăgătura direct cu sponsorii.

Din punctul meu de vedere, un articol de campanie ar trebuie să spună în mod cât mai atractiv povestea produsului sau serviciului sponsorului. Din păcate, în acest caz subiectivitatea își spune cuvântul. Totul depinde de cât de mult îi place sponsorului povestea sau nu. În plus, modul de scriere depinde de fiecare sponsor în parte.

#17 Pagina mea este citită de foarte mulți bloggeri și câțiva dintre ei au poposit chiar cu câteva articole pe aici. Ce sfat ai da acestor persoane pentru a se dezvolta pe plan profesional?

Sa facă ceea ce le place, dând dovada de seriozitate și profesionalism.

#18 Există vreun lucru la care nu ai renunța pentru nimic în lume? (Ne referim strict la lucruri și facem excepție de la orice persoană din viața ta.)

La jocurile pe PC, deoarece așa mă relaxez.

#19 Pune-mi o întrebare din orice domeniu al cărui răspuns consideri că îți este de folos.

Ce îți dorești în relația cu o agenție SEO, având în vedere că te-ai apucat de blogging?

Ca blogger când particip la o campanie a unui sponsor sau când colaborez cu cineva în vederea promovării unei anume firme pe blogul meu îmi doresc să fiu tratată cu același respect pe care îl ofer. Mai ales pentru faptul că sunt genul de persoană care privește cu încredere pe oricine până la proba contrarie, îmi doresc să mi se demonstreze că nu mă înșel dacă îmi pun încrederea în oameni.

Față de un blogger cred că este foarte simplu să-ți arăți respectul. În primul el se așteaptă să așteaptă la un feedback din partea celui care i-a cerut serviciul și apreciază dacă este îndrumat când greșește. Iar în al doilea rând, dacă este cazul, vrea să știe când va fi plătit pentru serviciul prestat. Ca agenție SEO sau sponsor, să amâni o plată către un blogger dacă ai un motiv bine întemeiat, este ceva normal și ușor de înțeles. Dar ceea ce urăsc bloggerii cel mai mult este să fie dați uitării atunci când își așteaptă remunerația.

#20 Mi-a făcut mare plăcere să discutăm și aici. Unde te găsesc data viitoare?

Mă poate găsi oricine și pe Oblyo.ro.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolulInterviu cu Ioniță Cristian Alexandru de la Oblyo Digital Agencyte invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep



・People I Pick #7: Bianca Lădaru studentă

Că tot suntem în prima săptămână de școală, m-am gândit că ar fi potrivit pentru această perioadă din an să dau cuvântul în cadrul rubriciiPeople I Pickcuiva cu amintiri proaspete de pe băncile școlii și cu o ambiție uriașă pentru viitorul ce i se deschide în față. De aceea ți-o prezint azi pe Bianca, una din cele mai hotărâte și îndrăznețe persoane pe care le cunosc și totodată o elevă care a reușit cu adevărat să mă uimească cu progresele ei la limba japoneză. Deci, ca să-ți iei și azi porția de motivație, fă cunoștință cu Binaca, tânăra care se pregătește imediat după facultate să ia Japonia cu asalt.



1. Te știu deja de ceva vreme, dar hai să te prezentăm și celorlalți. Cum te cheamă și de unde vii?

Bună. Mă numesc Bianca Lădaru și vin din multe locuri 🙂 În principal din Bucuresti, dar am locuit și în Dor Mărunt, Ciulnița, Slobozia.

2. Acum că știu de unde vii, spune-mi unde ți-ar plăcea să mergi?

Mi-ar plăcea să merg în Japonia și să scot pe piață desene animate cum nu s-au mai văzut până acum. Acesta este unul dintre visurile mele. În viitor, voi crea un oraș ce-mi va purta numele și fiecare locuitor va primi câte un pluricorn, emblema orașului. Eu am patru frați. Poate nu este o noutate, având în vedere faptul că trăim în secolul XXI, dar părinții nu prea au petrecut timp cu mine în copilărie. Tata era tot timpul la muncă, locuiam la țară și făcea mereu naveta cu trenul până la București, așa că mereu ajungea târziu acasă. Deci nu îl vedeam prea des.

Mama stătea acasă, fiind casnică. Dar se ocupa mai mult de frații mei, așa că a trebuit să caut afecțiune în altă parte. Desenele mi-au oferit ceea ce căutam. Tot timpul când le priveam, eram fascinată de propoziții precum “ești o mică prințesă minunată”, ”ce norocoasă sunt că ești prietena mea”, ”te iubesc”, ”vreau să fim prietene mereu”, ”orice s-ar întâmpla, sunt aici, lângă tine”, ”familia este cea mai importantă”, ”te poți baza pe mine”, ”am încredere în tine”. Mult timp nu am auzit aceste fraze decât în desene. De multe ori, îmi notam în carnețel lecții pe care le învățam din desene si încercam să le aplic în viața reală. Încă fac acest lucru, chiar dacă am 20 de ani.

3. Alertă de clișee! Te poți descrie în trei cuvinte? Dar dacă ar fi să fii o culoare sau o piatră, ce ai fi?

3 cuvinte care să mă descrie: frumoasă, norocoasă și determinată.

Culoarea pe care o aleg este: galben.

Piatra pe care o aleg este pirita.

4. Ne-am cunoscut datorită japonezei. Ce te-a făcut să-ți dorești a cunoaște această limbă?

Eu sunt studentă la Facultatea de Fizică în anul 2, la secția Fizică Teoretică în Limba Engleză. Încă din primele 3 luni, cineva mi-a spus că sunt “prea proastă” pentru a studia la această facultate. La început m-am supărat. Dar apoi, pe măsură ce treceau orele și lucrurile pe care nu le înțelegeam creșteau exponential de la o zi la alta, mi-am dat seama că are dreptate. Dar nu m-am lăsat păgubașă. Mi-am dorit mult să fiu și eu bună la ceva, iar acel ceva am vrut să fie ceva ce nu multă lume ar putea face sau învăța, așa că am ales japoneza și m-am ținut de japoneză cu dinții.

Prima dată am încercat să învăț japoneza de una singură. Mi-am cumpărat o carte (nu aveam bani de mai multe și nici de una prea strălucită) și mi-am luat un carnețel în care notam toate lecțiile. Mi-a luat mult timp să îmi dau seama cum se folosește “tsu mic” din Hiragana (mă refer la cel ce dublează consoana de după el).

Am învățat Hiragana singură, câteva cuvinte, câteva propoziții si câțiva Kanji. După un an, mi-am dat seama că progresez mult prea lent, așa că am căutat un meditator.

Neavând bani, a trebuit să mă angajez ca să îmi plătesc lecțiile particulare de japoneză. Așa că, timp de 7 luni mergeam și la facultate, care era în afara Bucureștiului, și la muncă 8 ore, și la japoneză, și la dansuri. A fost foarte obositor, dar nu am uitat nicio clipă de ce am ales să fie așa. Când îți dorești ceva, nimic nu îți poate sta în cale cu adevărat!

5. În ziua de azi nimeni nu mai face un singur lucru. Cu ce te mai ocupi în afară de japoneză?

După 7 luni, mi-am dat demisia de la locul de muncă deoarece am gasit o modalitate mai bună de a-mi plăti meditațiile de japoneză.

La momentul de față, joc sah și particip la competiții naționale, iar la anul voi participa și la competiții internaționale de șah. Îmi termin facultatea (mai am 1 an), scriu o carte drept fundație pentru desenele animate ce urmează a fi produse de mine, învăț să joc Shogi și pictez orice (mi-am pictat dulapul, am pictat cadouri pentru prieteni si multe tablouri).

6. Probabil că sună cam personal, dar chiar îmi doresc să aflu. Ce ai făcut ca să ajungi unde ești și în ce direcție o iei mai departe?

Nu știu ce am făcut ca să ajung unde sunt, dar se pare că am făcut bine 🙂

Cel mai important este că nu m-am dat bătută indiferent de situație. În perioada liceului, am trăit un fenomen foarte întâlnit în ziua de astăzi, bullying-ul (ca și victimă). A fost o perioadă foarte dificlă pentru mine, neavând cu cine să vorbesc despre ce mi se întâmplă. Nu eram obișnuită să vorbesc cu părinții pentru că nu prea aveau timp pentru mine.

La școală copiii nu făceau decât să își bată joc de mine, aruncau cu gunoaie, îmi vorbeau urât și mă pândeau iarna după ore, ca să mă bată sub pretextul unei bătăi cu zăpadă.

Iarna mă ascundeam tot timpul la etajul 2 al liceului, in fața amfiteatrului. Mă uitam pe geam și vedeam colegii mei de clasă cum intră în gașcă de 5 băieți în clădire și apoi în clasa în care învățam, sperând să mă găsească. Le-am spus profesorilor ce mi se întâmplă și că situația a scăpat de sub control, drept urmare am primit următoarele răspunsuri de la doamnele diriginte ale celor 2 clase în care am fost elevă :

・“dacă mai mulți oameni sunt împotriva ta, înseamnă că problema e la tine, nu la ei”
・”doar se joacă cu tine, exagerezi”
・”tu te-ai transformat într-o victimă, suporți consecințele”

Am încercat mult timp să îmi fac prieteni, fiind motivată de mesajele pe care le auzeam în desene precum ”nu te da bătut niciodată!”. Îmi alegeam o persoană și mă țineam de capul ei, chiar dacă fugea de mine. Oricum nu mai aveam ce să pierd, căci totul era deja pierdut.

Am avut mereu în cap imaginea mea în viitor, înconjurată de oameni care se bucură să vorbească cu mine, înconjurată de oameni care abia așteaptă să primească autograful meu. Îmi imaginam cum oamenii se simt inspirați de mine și mă respectă și mă recunosc oriunde. Practic, cea mai mare dorință a mea este să fie lângă mine oameni care să fie dornici să fim prieteni și care simt nevoia prezenței mele în preajma lor. Astfel, nimeni nu mă va mai ignora și toți mă vor recunoaște.

7. Povestește-mi despre șah.

Am început să joc șah când aveam 6 ani și locuiam în Dor Mărunt.

Tata făcea naveta cu trenul până în București deoarece acolo muncea. S-a împrietenit cu cineva care vindea tot felul de lucruri(CD-uri cu desene animate, păpuși, jocuri etc.). Într-o zi, vânzătorul l-a întrebat pe tata:
“Nu vrei să cumperi un șah?”
“Păi nu știu să joc”, a râs tata.
“Nu-i nimic, te învăț eu”.

După ce a învățat cum se joacă, a venit acasă și mi-a spus mie, fiind cea mai mare: “Bianca, nu vrei să iți arăt un joc tare de tot?”
“Ba da”, am răspuns eu fericită că în sfârșit tata vrea să facem ceva împreună.
De multe ori, când mergeam la școală cu trenul, căci făceam naveta ca să învățăm la școală în București, eu și tata stăteam pe băncile din compartimentul trenului, față în față, puneam tabla de șah pe genunchi și jucam 4 ore, cât dura drumul cu trenul din Dor Mărunt până în București.

Am prins multe răsărituri de soare în tren, mereu mi-au placut. Am tot jucat cu tata. Chiar și după ce ne-am mutat din Dor Mărunt. În clasele a șaptea și a opta am participat la concursurile de șah organizate de Primăria Sectorului 3 București – Cupa Toamnei la Șah și Cupa Mărțișorului.

Am câștigat 4 cupe atunci și 2 medalii. La ultimul concurs la care am participat în clasa a opta, domnul arbitru Șofran a observat că într-o partidă cu final de pioni împotriva unei adversare puternice, mi-am calculat mutările cu degetele pe tabla de șah și am câștigat. A fost impresionat și m-a întrebat dacă nu vreau să mă înscriu la clubul de șah Juventus. Așa că m-am înscris.

Am învățat acolo aproximativ un an. După aceea, am renunțat.

În clasa a zecea, din cauza faptului că nimeni nu voia să mai vorbească cu mine din motivele menționate mai sus, aveam extrem de mult timp liber, așa că m-am gândit cu ce să îl umplu și mi-am zis: ”Hey, ce-ar fi să mă înscriu la club?” Așa că m-am înscris la Clubul Central de Șah, unde am avut-o ca profesoară pe doamna Duminică Mariana. Dar nici aacolo nu am stat mult deoarece doamna avea probleme de sănătate și se ducea destul de des la spital.

La 6 luni după ce m-am înscris la acel club, doamna a murit, așa că am continuat să învăț pe cont propriu. În primul an de facultate am participat la Campionatul Național Universitar de Șah Feminin de la Iași (2017), unde am câștigat locul 4. Apoi am început să învăț după cărți de șah: ”Sistemul meu” de Nimzovici, “Chess training in 5333+1 positions” de Polgar și altele.

În prezent mă pregătesc pentru concursul de șah de la Venasque.




8. Nu a trecut nici un an de când ne-am cunoscut, dar mă uimești cu ambiția ta. Ești plină de inițiativă și mereu găsești ceva de făcut. De unde ai atâta putere?

Este simplu: atunci când nu ai nimic de pierdut, nu există nimic ce te poate împiedica să faci ce vrei. În plus, cred foarte mult în mine 😀

9. Ai un model în viață? Cineva la care te uiți de jos în sus și pe care ți-ar plăcea să-l imiți din mai multe puncte de vedere?

Cu siguranță nu. Din desene am învățat o lecție foarte importantă pe această temă: niciodată să nu încerci să fii altcineva decât cine ești!

10. Spune-mi un lucru la care nimeni nu te poate întrece.

Există un desen ce se numește Horseland. Într-unul din episoade, era vorba despre o fată care încerca mereu să fie mai bună decât ceilalți din jur. La sfârșitul episodului, Will Taggert zice că atunci când un cal participă la o cursă, el nu își vede adversarii. Fiecare cursă o aleargă pentru el. Același lucrul încerc să fac și eu: alerg în propria mea cursă, sunt în competiție cu mine și atât.

11. Dar unul care te-ar împlini dacă l-ai putea avea/face?

Mi-ar plăcea foarte mult ca oamenii să vrea să stea cu mine și să vorbească cu mine din plăcere. Să nu se mai sature de poveștile mele.

12. No pressure! Ce te vezi făcând la anul? Și acum să băgăm puțin suspans… Dar peste cinci?

La anul mă văd plecând în Japonia, cu facultatea terminată aici, în România, alături de oameni cu care îmi place să îmi petrec timpul. Planurile mele de viitor includ și să obțin aprobarea decanului pentru vopsirea pereților exterior ai Facultății de Fizică.

Peste cinci ani mă văd o artistă recunoscută în toată lumea, cu un număr colosal de comenzi, cu desene animate deja apărute în Japonia, mega cunoscută pe tot globul, campioană la șah și cu mulți prieteni.

13. Dacă ai putea corecta o singură decizie mai puțin inspirată care ar fi aceea și unde crezi că ai fi ajuns acum dacă ai fi avut atunci gândul de pe urmă?

Am luat și decizii mai puțin inspirate, si cu toate acestea nu aș schimba niciuna dintre ele dacă m-aș întoarce în timp. Oricum fiecare secundă din viața mea este importantă pentru mine și încerc să nu pierd prea mult timp ancorată în trecut. Mie îmi place unde am ajuns acum. Simt că am obținut tot ceea ce am și ce sunt datorită acestor decizii mai puțin inspirate.

14. Povestește-mi despre un lucru care te face cu adevărat fericită.

Ceea ce mă pricep cel mai bine să fac este să vorbesc cu oamenii. Și acest lucru este cu atât mai îmbucurător pentru mine cu cât îmi dau seama că din cauza faptului că oamenii nu mai sunt obișnuiți să vorbească unii cu alții, bucuria pe care o simt atunci când cineva intră în vorbă cu ei și este dispus să îi asculte este imensă.

Îmi place să văd oameni fericiți, Sunt fericită când vorbesc cu oameni și încerc să mă împrietenesc cu ei.

Am avut odată un prieten care avea un obicei foarte ciudat. Se așeza la cozi la supermarket sau la farmacie sau la orice coadă și, când îi venea rândul să fie servit, pleca.

Într-o zi l-am întrebat de ce face acest lucru și mi-a răspuns:

“Îmi aduc aminte cum e să stai la coadă și să te enervezi că vânzătorul se mișcă greu sau iți vorbește urât și nu iți dorești decât să pleci mai repede de acolo. Când mă așez la o coadă fără să vreau să cumpăr ceva, și plec când îmi vine rândul, mă uit în spate la fața persoanei căreia îi vine rândul, o văd mai fericită și mă bucur și eu.”

15.Promit să nu te copiez, dar cu siguranță mă voi inspira! Ce-mi lipseşte ca să am succes ca tine?

Cred că deja ai succes, din ceea ce mi-ai povestit. Singurul lucru de care cineva are nevoie ca să aibă succes este munca brută și multă. Am citit undeva că oamenii nu se împiedică de munți, ci de pietre.

16. Nimeni nu le are pe toate. Unii chiar nu au nimic. La pickandkeep însă suntem optimiști așa că ai dreptul la două. Ce alegi dintre: dragoste, bani, prieteni, familie, călătorii, timp liber, sănătate?

Prima opțiune ar fi familia. Dar, ținând cont că familia nu prea vrea să mă aibă prin preajmă, nu pot decât să aleg dintre dragoste, bani, prieteni, călătorii, timp liber și sănătate. Timpul liber mi se pare că este o piatră în drumul meu spre succes, piatră ce trebuie înlăturată. Călătoriile nu au sens fără prieteni. Banii nu țin de cald. Dragoste oricum am dacă prietenii sunt lângă mine. În plus, sunt sănătoasă. Așa că aleg: prieteni și sănătate.

17.Cu toții avem și momente mai puțin perfecte. Tu ce faci când lucrurile nu ies așa cum îți dorești? Cum te destresezi și cum te pui iar pe picioare?

Mă uit la desene animate sau ascult muzică în timp ce sar ca o minge în sus și în jos. Mult timp mi-a fost rușine de faptul că nu știu să dansez, așa că nu ieșeam în locuri unde știam că ar trebui să dansez. Dar îmi plăcea muzica și simțeam că vreau să mă mișc cumva pe muzică, așa că am început să mă mișc în cel mai simplu mod: în sus și în jos (bineînțeles că am făcut asta fără să știe nimeni mult timp). Recomand :))

18. Există vreun lucru la care nu ai renunța pentru toți banii din lume?

Banii nu sunt un sistem de referință pentru mine. Dar există ceva la care nu aș renunța cu siguranță pentru nimic în lume: nu aș renunța la mine. Restul lucrurilor pot fi înlocuite, dar eu niciodată.

19. Acum pune-mi tu mie o întrebare la care crezi că aș putea să răspund și al cărei răspuns ți-ar fi de un real folos în viață/carieră.

Cu cât mi-ai vinde o sticlă cu apă?
(Întrebarea este serioasă și importantă din punctul meu de vedere și mi-ar plăcea să aud răspunsul tău.)

În primul rând, de care apă? În al doilea rând, ție – Bianca, sau ție – ca o persoană oarecare? Și în al treilea rând, ce dimensiuni are sticla?

Când am terminat facultatea, lucrarea mea de licență a fost o analiză financiară. Mi-am imaginat o firmă care îmbuteliază și vinde apă minerală. Nu îmi amintesc cu cât îmi propusesem să vând produsul meu imaginar, dar știu că am luat 10 la licență.

Cu timpul, am început să vând cunoștințe. De când am început să dau meditații și până acum, am avut mereu un număr constant de studenți interesați de engleză sau japoneză. Nici ca blogger sau traducător nu o duc rău. Cereri sunt, timp îmi mai trebuie. Cu alte cuvinte, stau destul de bine la capitolul vânzări și mă pricep să vând ceea ce am învățat.

Pe de altă parte, am încercat la un moment dat să vând și lucruri fizice. Am investit mult în produsele mele și cu toate acestea nu am avut succes nici măcar pe sfert cum am vânzând cunoștințe. Iar dacă banii îi mai pot recupera, timpul nu se va mai întoarce niciodată. Recunosc, poate trebuia să trag un pic mai mult (nu mai tare că am tras destul) și poate ieșea ceva. Însă, înaite să pierd mai mult decât pierdusem deja, m-am consolat cu o lecție învățată și cu ideea că nu mă pricep să vând lucruri fizice.

Deci uită de cele trei întrebări pe care ți le-am pus mai sus. Indiferent de ce fel de apă ar fi și cui aș intenționa să o vând, nu sunt încă pregătită să conving pe cineva să cumpere…

20. Cam asta a fost tot. Unde te găsesc data viitoare?

Mi-a părut bine. Mă poți găsi la adresa de e-mail: ladaru_bianca_luiza@yahoo.com sau direct pe Facebook.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolulInterviu cu Bianca Lădaru,te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep



・People I Pick #6: Pavel Rădulescu fotograf

People I Pick #6: Pavel Rădulescu fotograf

Pe Pavel Rădulescu l-am cunoscut în iarna anului 2016, prin intermediul unui grup de pe Facebook. Pe vremea aceea site-ul meu pickandkeep era doar un proiect care nu știa încă ce direcție să apuce și îmi doream să găsesc un fotograf cu care să colaborez. După un schimb de câteva mesaje, o cafea băută împreună, vreo două proiecte șio ședință foto pentru site-ul meu am realizat că Pavel este pentru mine un model de ambiție și una din persoanele a cărei activitate profesională mă motivează și mă determină să învăț lucruri noi. Cu alte cuvinte, este personajul perfect pentru povestea People I Pick – rubrica de pe acest site care înseamnă cel mai mult pentru mine și cu care intenționez să te ajut să-ți găsești măcar inspirația, dacă nu și motivația de a urma țeluri cât mai înalte. Ți-l prezint pe Pavel!



#1 Eu am aflat chiar de la tine, dar poți să-mi răspunzi și aici? Cum te cheamă și de unde vii?

Mă numesc Pavel Radulescu. Sunt născut în Pitesti, într-o familie minunată, de artiști, cu un tată pictor și o sora viitoare pictoriță unde de mic am intrat în contact cu artele vizuale.

#2 Ce te aduce în București și unde ai de gând să mergi mai departe?

Primul motiv a fost facultatea. Apoi a început să îmi placă orașul acesta care chiar are de toate, iar în următorii ani tot aici mă văd locuind însă bineînțeles că aș vrea să călătoresc în alte țări poate să fac și câteva proiecte foto. Cine știe?

#3 I-am chinuit și pe cei dinaintea ta cu întrebarea aceasta așa că nu te pot lăsa să scapi! Descrie-te folosind o melodie, un fel de mâncare și o epocă care să te reprezinte!

・Bob Marley: Don’t worry be Happy
・Mâncare: orice cu fructe de mare
・Epocă: epoca modernă

People I Pick #6: Pavel Rădulescu fotograf

#4 Ce te atrage la fotografie și de ce ai ales acest mod de exprimare artisitcă?

Îmi place foarte mult să interacționez cu oamenii, să îi cunosc. Iar pe lângă rezultatul pe care îl obiții după fiecare declanșare, fotografia implica și multă comunicare. În plus, ai ocazia să cunoști foarte mulți oameni interesanți, să asculți povești, să călătorești. Este un mediu de lucru dinamic. Și noi ne am cunoscut tot datorită fotografiei.

Fotografia de portret mă atrage cel mai mult. Iar în studio este foarte interesant să vezi cum poți obține portrete total diferite ale aceleiași persoane doar modificând schema de lumina și poziția subiectului. Practic te joci cu trăsăturile subiectului.

Nu știu dacă eu am ales fotografia. Cred că ușor, ușor mi-a ocupat tot timpul fără să îmi dau seama.

#5 Ce tip de aparat folosești și de ce?

Acum folosesc un Nikon d800, un aparat cu greutate la propriu foarte bun pentru fotografia în studio și nu numai. Am considerat că la acel moment era cea mai bună algere dintre aparatele pro de pe piață

#6 Scuze dacă e prea personal, dar sunt convinsă că sunt mulți curioși care ar dori să afle. Mai ai prima fotografie făcută de tine cu un aparat foto? Ne-o poți arăta?

Având în vedere tehnlogia la care avem acces astăzi, probabil că prima mea fotografie e făcută cu mult timp în urmă atunci când nici măcar nu îmi trecea prin cap că voi face vreodată fotografie. Dar banuiesc ca te referi la prima fotografie facută de când am început să fiu interesat de acest domeniu.

Aici e o poveste mai lungă. Inițial am început să fac fotografii împrumutând aparatele digitale ale prietenilor. Ulterior am început să folosesc aparatul cu care tata fotografia atunci când încă se folosea filmul, un Canon eos 3000v, aparat pe care îl mai plimbasem înainte jumate de an pe la București, dar pe care l-am dus acasa pentru că nu-l foloseam. Deci prima fotografie nu o am dar am păstrat fotografiile facute cu primul meu film, un fomapan alb negru iso200, dintre care una înca îmi place foarte mult și reprezentat un impuls pentru mine.

#7 Există o personalitate care ți-ar plăcea să-ți pozeze ca model?

Nu pot să spun că îmi doresc neapărat pe cineva anume dar sunt multe personalități pe care le apreciez și pe care le-aș poza cu mare plăcere, în special actori.

De multe ori valoarea unei fotografii este data de personajul pe care îl are în cadru sau de povestea din spatele acestuia. Altfel vei percepe o fotografie cu Al Pacino sau Charlize Theron.

#8 Cum îți imaginezi că te vei dezvolta ca fotograf în cinci ani? Dar peste zece?

Cred că peste 5 ani voi mai renunța la câteva din genurile foto pe care le abordez acum și mă voi concentra mai mult pe ce îmi face plăcere mai mare. Iar peste 10… se spune că atunci când ajungi să lucrezi 10.000 de ore într-un domeniu ajungi un adevarat profesionist, iar dupa calulele mele ai nevoie de aproximativ zece ani ca fotograf.

#9 Să zicem că ai avea destul încât să trăiești decent ORIUNDE în lume pentru jumătate de an. Ți-ai face bagajele și te-ai muta altundeva pentru a-ți clădi mai departe cariera de fotograf? Dacă da, unde?

Hmmm… Sunt atât de multe țări și orașe frumoase încât este o alegere grea. Dar dacă totuși pot alege orice aș vrea să merg într-un loc mai greu accesibil undeva în Asia, India sau China.

#10 Ce te motivează să mergi mai departe?

Este simplu! Îmi place ce fac.



#11 Spune-mi câțiva fotografi care te inspiră.

Peter Lindbergh: fotograful atipic de fashion care nu apelează la retouch.

MartinSchoeller: unul dintre fotografii pe care îi apreciez foarte mult și care m-a influențat în ultimul timp. Pentru ca tot vorbeam de fotografia cu peronalități, Martin e unul din fotografii „norocoși” care a fotografiat multe staruri și totuși, în paralel continuă un proiect prin care fotografiază și în același timp ajută oameni homeless. Le găsești fotografiile și poveștile foarte interesante pe contul său de Instragram.

#12 Dacă ai putea să te răzgândești în legătură cu o singură decizie legată de carieră, care ar fi aceea și de ce?

Categoric ar fi fost un avantaj daca m-as fi apucat mult mai devreme de fotografie, dar nu regret asta.

#13 Dacă nu s-ar fi inventat camerele foto NICIODATĂ, cu ce te-ai fi ocupat în schimb?

Am abosolvit Unarte, secția design de produs. Iar spre finalul facultății m-am reorientat către fotografie. Probabil aș fi continuat cu designul pentru care pe viitor sper sa pot aloca o parte din timpul meu…

#14 Cum ai descrie stilul tău de a face fotografii?

Deși fotografiile mele poate că seamănă între ele, eu nu cred că am ajuns încă la un stil care mă definește. Cred că e un proces care necesită mulți ani de studiu și de practică pentru a ajunge acolo unde să poti spune că ai un stil propriu, diferit de al celorlați și pe langa, să îti și reprezinte ideile. De-a lungul timpului am observat cum mi-am schimb modul de a privi și de a face o fotografie. Dar încă sunt la monentul în care experimentez diferite subiecte, tehnici, idei, etc.

#15 Care este diferența dintre poză și fotografie?

Cred că astăzi majoritatea folsim aceste cuvinte cu același sens. Dacă ne uităm în dicționar însă, vedem că fiecare are un sens diferit, “poză”, “a poza” se referă la poziția/atitudinea luată pentru a servi ca model, iar “fotografie”, imaginea propriu zisă creată de fotograf.

Teoretic fotograful face fotografia, iar cel care este fotografiat pozează.

#16 Există vreun lucru pe care un fotograf nu ar trebui să-l facă niciodată dacă își dorește să aibă succes?

Aceasta este o întrebare complexă, pe care mi-am pus-o și eu de mai multe ori. Nu cred că există un raspuns fix, sau nu îl am eu acum. Dar cu siguranță sunt foarte multe greșeli pe care le poti face. Totuși, cred că un lucru pe care trebuie să-l faci este să-l respecți întodeauna pe cel pe care îl fotografiezi, indiferent de cine este sau în ce circumstanță te afli și cred că la fel de important este să încerci mereu să fii un profesionist, să oferi 110%. Dar cred că raspunsul la întrebare depinde foarte mult de cum definești succesul.



#17 Să spunem că sunt o persoană care n-a pus vreodată mâna pe un aparat foto, dar mă trezesc peste noapte că vreau să devin fotograf. Ce sfaturi îmi dai și ce aparat îmi recomanzi?

Uite, îți pot spune din prorpia experiență căci nu au trecut prea mulți ani de când m-am apucat de fotografie. La început poți fotografia cu orice. Nu contează atât de mult camera. Poți folosi telefonul, mai ales că acum au camere foarte bune.

Important este să descoperi dacă îți place și ce îți place. Și abia apoi, să te gândești ce aparat să îti cumperi

Și dacă tot m-ai întrebat de aparat, acesta e doar o parte a echipamentului care dupa mine ar trebui pusă în plan secund pentru că mai importantante sunt obiectivele. Iar aici fiecare are specificațiile lui în funcție de ce gen de fotografie abordezi. Este o diferență de echipament pentru cei care fotografieza portrete și cei care fotografiază peisaje.

Ți-aș recomanda pentru început să începi cu un aparat pe film. Te va face să gândești altfel fiecare declanșare. Dar până la urmă vizunea contează. Camerele sunt doar mijloace de exprimare.

#18 Dă-mi exemplu de ceva la care nu ai renunța pentru toți banii din lume!

Nimic nu ar mai avea sens cu toți banii din lume

#19 Pune-mi o întrebare al cărui răspuns consideri că ți-ar fi de folos în vreun fel.

Cum vezi tu succesul pe plan profesional?

Să faci ce-ți place atât de bine încât să câștigi din pasiunea ta mai bine decât din orice altă slujbă unde ai putea avea rezultate de la bune în sus. Nu am ajuns încă la acel nivel și nu știu dacă voi ajunge vreodată.



#20 A fost plăcut să stăm de vorbă! Unde te găsesc data viitoare?

Sper că în studio făcând ce îmi place.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolulInterviu cu Pavel Rădulescu,te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep



・People I Pick #5: Crina Lință actriță

People I Pick #5: Crina Lință actriță

Există două tipuri de oameni: cei care urcă singuri scara către succes, și cei care cu toate că urcușul este dificil duc în brațe o mulțime de suflete care vor gusta bucuria alături de ei. Crina Lință – director al TeatruluiArte dell’Anima, face parte din cea de-a doua categorie și cu toate că-și serbează ziua de naștere tocmai azi, și-a făcut timp să mă învețe despre muncă, pasiune și dragoste. Tot ea m-a pus pe gânduri în legătură cu definiția personală pentru compromis și prin proiectulsău Școala de Teatru Arte dell’Anima, proiect ce sprijină copiii cu vârste între 3 și 18 ani, mi-a arătat cum poți ajuta ca profesionist într-un domeniu pe cei care doresc să urmeze o carieră similară cu a ta.

Piesa cu care Crina Lință a debutat pe scena teatrului profesionist se numește„Lettice și Leușteanul” și de la ea la cel de-al doilea spectacol „Milk on fire” și apoi o carieră în teatru nu a fost nevoie decât de perseverență, ambiție și ingredientul secret: pasiune.

Prezentarea Crinei Lință, actrița de teatru și în același timp femeia de afaceri care ne face mândri că suntem români aici și peste hotare, ar putea continua la nesfârșit. Dar ținând cont de faptul că replicile sale sunt cea mai bună metodă pe care să te bazezi în caracterizare unei persoane, voi trece direct la întrebările prezentului interviu dându-i ocazia Crinei să-mi povestească pe îndelete despre una din cele mai mari iubiri ale sale: scena.

La mulți ani, Crina! O viață cel puțin la fel de împlinită ca și cea de până acum și numai realizări profesionale și personale alături de cei dragi! Hai să începem!

1. Pe rețelele sociale și în revistele online am citit atât de multe lucruri despre tine încât am senzația că suntem cunoștințe vechi. Pentru cei care nu sunt încă familiari cu numele tău, ai putea, te rog, să te prezinți în câteva cuvinte? În primul rând, cum te cheamă și de unde vii?

Mă numesc Crina Lință. Vin de la răscrucea celor patru zări și sunt cea mai mică fiică a lumii fiindcă sunt învăluită de întregul ei necunoscut.

2. Acum că știu de unde ai pornit, mi-ar plăcea să aflu ce te aduce la București și dacă ești hotărâtă să rămâi sau te îndrepți mai departe?

Cred că important este nu atât de unde venim și nici unde vrem să ajungem, ci doar drumul pe care îl parcurgem.

3. Cred că ar fi prea puțin original să-ți cer un autoportret în cuvinte. De aceea, mi-ar plăcea să te descrii comparându-te cu o pasăre, un aliment și o dată istorică care să te reprezinte.

Fără să pară Cehovian, deși nu mi-ar displăcea, „sunt un pescăruș“ așa cum mi-a fost hărăzit zodiei în care m-am născut și citez „Sunt ambițioși și, adeseori, deschizători de drumuri pentru cei din cercul lor de prieteni, ei fiind primii care ajung în locuri sau situații la care/în care ceilalți ar dori să ajungă dar se tem de necunoscut.”

Îmi place mult mierea, un aliment folosit drept cadou pentru zei de către Romani, dar și un simbol al bucuriei de a trăi într-un mod armonios cu natura. Îmi încep în fiecare dimineață ziua cu o lingură de miere, un pahar de apă și o cafea.

Îmi place foarte mult muzica și idolul meu când eram copil și acum, este rege Rock&Roll’ului, Elvis Presley. M-a marcat ziua de 16 august 1977, ziua morții acestuia, zi care coincide cu ziua în care împlineam 7 ani.

4. Care a fost primul tău job și ce lucru important pentru cariera ta ai învățat din el?

Aș vrea să vorbesc despre primul meu job în Toronto, la vârsta de 24 de ani când am lucrat timp de trei ani la unul dintre cele mai mari ziare, respectiv „Toronto Star Newspaper. Am lucrat în telemarketing, vorbeam timp de 7 ore în limba engleză încercând să vând abonamente la acel ziar. Acolo am deprins cultul muncii, respectul față de locul de muncă și simțul competitivității.

5. Cum îți dai seama că ceea ce faci nu ți se potrivește așa cum ai sperat și unde trebuie să cauți puterea să o iei pe un alt drum?

Simplu – când primul lucru care-ți vine în minte dimineața este gândul că trebuie să pleci la muncă și nu ai niciun chef. Cred că lucrurile vin de la sine, tot timpul avem „semne“ că ar trebui să facem schimbări în viața noastră, dar fie pur și simplu nu le observăm, fie suntem comozi. Puterea stă în fiecare dintre noi înșine și nimeni și nimic nu ne poate sta în cale atunci când ne dorim cu adevărat o schimbare, indiferent de natura ei (job, relație, locuință, cetățenie, etc.)

6. Ce te-a determinat să alegi calea teatrului?

Pasiunea.

7. Poți să-mi spui câte ceva despre cum a fost prima oară? Prima oară pe scenă. Prima oară în fața publicului. Primele aplauze. Primul trac. Prima oara când ai uitat o replică (dacă s-a întâmplat vreodată acest lucru).

Prima oară pe scenă (exceptând experiențele de joc în trupa liceului) a fost când am început să jucăm spectacolul de licență „Și caii se împușcă, nu-I așa?“ la Palatul Copiilor. Am avut emoții extraordinar de mari, la sfârșit mi-au tremurat picioarele, cred că mi-a crescut pulsul, dar aveam o bucurie și o fericire în suflet incomensurabilă și energia era atât de mare încât mi-aș fi dorit să reîncep imediat un alt spectacol.
?(râde) replici uitate? Cui nu i se întâmplă? Dar suntem actori, nu-i așa? Putem oricând improviza.

8. „Lettice și Leușteanul”, spectacolul tău de debut, l-ai ales tu pe el, sau el pe tine?

Cred că eu l-am ales. Mi-a plăcut textul de la prima lectură, l-am tradus, am cumpărat drepturile de autor și am decis într-un final să-l și produc la Teatrul Arte dell’Anima. Peter Shaffer are un umor fin, tipic britanic. Vă invit să vă și convingeți!

9. Am citit mult despre Teatrul Arte dell’Anima și ceea ce m-a impresionat în mod deosebit este faptul că dorești să dai o șansă unor piese de teatru ale absolvenților studiilor de licență care fără tine nu ar avea un loc unde să-și exersese talentul și să dea viață creațiilor lor. De unde a pornit această idee? De ce faci acest lucru pentru tineri?

Ideea mi-a venit fiind studentă în anul 1 văzând necesitatea locurilor de muncă pentru tinerii actori, deoarece anual termină facultatea mult mai mulți tineri decât locuri în teatre disponibile.

De ce nu, în primul rând? Când ei sunt viitorul nostru, și sunt foarte mulți actori talentați care poate nu au noroc sau nu sunt văzuți de cine trebuie și pentru că actorii au o sensibilitate aparte și trebuie ajutați să se descopere și să îi descoperim cu toții.

10. Cu ce alte spectacole ne mai putem delecta la Teatrul Arte dell’Anima? Am tentința să pun în dificultate persoanele pe care le intervievez așa că te rog să mă scuzi, dar tare mult aș vrea să știu care este spectacolul pe care mi-ai recomada să-l văd primul?

Extrem de multe. Avem în prezent șase producții proprii și peste 20 de spectacole invitate de-a lungul timpului. Dar cred că cel mai bine este verifici programul nostru pe www.artedellanima.ro și sigur vei găsi ceva care să ți se potrivească.

Pentru a nu fi subiectivă, vă invit să vedeți ultima producție a Teatrului Arte dell’AnimaTotul despre femei, de Miro Gavran, în regia lui Felix Crainicu, în care joc alături de Corina Dănilă și Adriana Titieni, dar cu siguranță în fiecare din spectacolele de la Teatrul Arte dell’Anima găsiți o poveste care merită să fie văzută și auzită.

11. Ai în plan o mulțime de proiecte ambițioase și creative, dar într-unul din interviurile tale ai spus că “Am învățat că nu trebuie să ai așteptări, pentru a nu avea dezamăgiri”. Deși personal te înțeleg perfect pentru că și eu gândesc exact la fel, explică pentru cineva care nu poate merge înainte fără un țel concret și rezultate stabilite încă de la început, de unde îți găsești motivația?

Motivația rezultă din pasiunea și din dragostea cu care fac lucrurile. După aproape o experiență de-o viață aș putea spune cred, că e important este ca la sfârșitul fiecărei zile să fim mulțumiți de ceea ce am realizat fără să așteptăm ca altcineva să ne mulțumească în mod concret. Dacă aș avea așteptări sau dacă aș apleca urechea în stânga și-n dreapta probabil că nu aș mai face nimic, dar eu sunt o „leoaică“ luptătoare sau o Mona visătoare care crede-n steaua ei.

12. Există prea târziu? Dar prea devreme?

Niciodată nu este prea târziu sau cum spun americanii: „Never know unless you try!“ Prea devreme… hmm, la asta nu m-am gândit. Într-adevăr spunem despre diverse lucruri că s-au întâmplat „prea devreme”, dar cred că important este să le primim ca pe niște provocări și să încercăm să le facem față.

13. Ceea ce faci pentru tineri în cadrul Teatrului Arte dell’Anima nu este primul și cu siguranță nici ultimul proiect original din viața ta profesională. Printre altele am aflat de „Ziarul Pulsul Românesc” din Toronto, prima publicație din Canada pentru românii din diasporă. Ce te-a determinat să începi acest proiect? Ce subiecte abordai?

O altă pasiune a mea – pasiunea pentru scris. Era o publicație pentru comunitatea românească din Toronto, o ediție lunară, în care aveam diverse rubrici de informare, fie despre lucrurile care se întâmplau în țară, fie știri de importanță pentru diaspora. Aveam și un editorial creativ, pe diverse teme, dar și colaboratori care scriau articole pe diverse teme de interes local.

14. Care sunt șansele ca pe viitor să începi un proiect care să nu aibă nicio legătură cu lumea teatrului?

Numai Dumnezeu știe, dar nimic nu este imposibil.

15. Dacă eu, la vârsta mea (am 27 de ani), mi-aș pune în gând că vreau să mă fac actriță de teatru, fără niciun pic de experiență în domeniu, ce sfat mi-ai da? De unde ar trebui să mă apuc?

În primul rând să-ți urmezi visul, indiferent care ar fi acela, dacă ți-ai dori să fii actriță ți-aș recomanda să-ți faci un portofoliu care să te reprezinte și să fii tu însăți, sinceră, cu sensibilitatea și slăbiciunile-ți caracteristice.

16. Ești o femeie ambițioasă, puternică și împlinită. Dar dacă ai fi pusă în situația să alegi, ce ți-ai dori dintre: dragoste, bani, prieteni, familie, călătorii, timp liber și sănătate? Nu ai voie decât două variante!

Dragoste și sănătate. Nici nu a fost greu ? am și minte matematică, contrar așteptărilor, nu doar creativă. Dragoste înseamnă și familie și prieteni, iar sănătatea îți permite să te bucuri de prieteni, familie, călătorii, timp liber și să faci și bani.

17. Ce înseamnă pentru tine termenul power spot? Ai un asemenea loc, nu neapărat în sensul clasic, unde mergi să te încarci cu energie?

La teatru, fie că e vorba de propriul teatru unde joc sau am calitatea de producător, dar și în alte spații unde merg și văd cu mare plăcere alte spectacole.

18. Oamenii sunt fără îndoială neprețuiți, așa că ne referim strict la lucrurile materiale. Există ceva la care nu ai renunța pentru toți banii din lume?

Să fiu pe scenă.

19. Te rog pune-mi tu o întrebare al cărui răspuns consideri că ți-ar fi de folos în orice mod.

Ce înseamnă pentru tine a face un compromis?

WOW! Recunosc că la asemenea întrebare nu m-aș fi așteptat niciodată!

Pentru mine un compromis este un cuvânt cu semnificație foarte adâncă. El înseamnă să renunț la ceva la care țin în favoarea cuiva la care țin.Acel ceva poate însemna aproape oricede la idei și idealuri și până la lucruri materiale pe care pun preț. Iar cineva poate fi una din acele persoane fără de care viața mea nu ar mai fi la fel de împlinită.Asta înseamnă compromis.

Pe de altă parte nu voi numi niciodată compromis ideea de a renunța la un lucru care mă privește doar pe mine, în favoarea altui lucru care mă privește tot doar pe mine. Această acțiune o numesc pur și simplu alegere și cât timp nu implică oameni la care țin mai mult decât la mine însămi, nu o voi privi cu atâta gravitate.

Iar dacă e să reducem ideea la absurd și ne referim la teste psihologice de tipul: pe cine ai îneca dintr-o barcă care se scufundă pentru a-i salva pe ceilalți dintre: o mamă, un copil, un X, un Y și mai știu eu cine, ți-aș răspunde fără să mă gândesc o clipă că pe mine. Nu mă pune vreodată să sacrific unul din doi oameni, indiferent de cine ar fi ei pentru că n-aș avea puterea să fac vreun compromis în afară de renunțarea la mine însămi.

20. Mi-ar plăcea să ne vedem și cu altă ocazie. Unde te pot găsi data viitoare?

(Râde) Pe scenă.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolulInterviu cu Crina Lință te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep

・People I Pick #4: Ca între fete cu Simona Muscă scriitoare

People I Pick #4: Ca între fete cu Simona Muscă scriitoare

Rubrica People I Pick de la pickandkeep dintr-un început a fost acaparată de bărbați puternici, care știu ce vor de la viață și știu și cum să obțină. Dar dacă aș fi continuat în acest timp, de la un moment dat, aș fi avut impresia că lipsește ceva. Cred că este vorba de acea notă feminină care îndulcește conversațiile și poartă discuțiile și în direcții în care nu am ajuns încă în primele trei interviuri. De aceea, ca să echilibrez situația, m-am gândit să întreb pe Simona Muscă, autoarea cărții Conjugat la feminin și în același timp o femeie anteprenor de la care multe avem ce învăța, cum a știut ce drum să aleagă în viață și cum de reușește să nu se abată de la el?



1. Te-am cunoscut prin intermediul cărții tale, Conjugat la feminin și țin să mărturisesc că a fost o întâlnire pe cinste. Pentru cine nu ți-a citit cartea însă, ai putea să-mi spui câteva cuvinte despre tine? Cum te cheamă și de unde vii?

Sunt Simona Mihaela Muscă, m-am născut, educat și format în București. Am ales de foarte tânără calea antreprenoriatului şi recunosc că fără oamenii dragi din jurul meu, care îmi înfrumusețează viața, nu aș fi putut ajunge la rezultatele de care mă bucur astăzi. Am o experiență complexă de business, reușind să fiu în același timp regizor, directorul unei agenții de modelling, organizator de evenimente cultural-artistice și managing partner Senior Center, cu toate că provin dintr-o familie în care înclinațiile de business lipsesc cu desăvârșire. Reuşita ar putea însemna muncă, ambiție, viziune și stabilirea corectă a priorităților în business și în viața personală.

2. Acum că știu de unde vii, încotro te îndrepți?

Către oameni și proiecte care îmi fac bine.

Către oameni cărora le pot înfrumuseța traseul personal sau profesional.

Către proiecte care mă dezvolta moral, spiritual, financiar.

3. Alertă de clișee! Descrie-te în câteva cuvinte, dar ca să fim originali alege un frunct, o destinație de vacanță și o băutură.

Fruct: Avocado, fiind unul dintre cele mai bogate surse de fibre.

Destinație de vacanță: Franța, Paris, destinație cunoscută ca fiind cel mai romantic oraș din lume.

Băutură: Café latte

4. Din cartea ta am aflat despre o mulțime de lucruri despre cariera și proiectele tale. Ce mai pui la cale în viitorul apropiat?

Cineva mi-a spus că eu nu am stare niciodată și că mereu trebuie să pregătesc eu ceva nou. Așa este – mă plictisesc destul de repede de unele proiecte pe care le încep, le dezvolt și le aduc la nivelul maxim pe care mi l-am propus, iar ulterior îmi găsesc un alt domeniu în care vreau sa activez. acest lucru se întamplă și acum – pregătesc o emisune online din toamnă, un nou volum by Conjugat La Feminin și cine știe ce mai visez în această noapte ?



5. Noul volum Conjugat la Feminin pe care îl ai în plan va avea aceeași temă cu primul? Sau ar trebui să ne așteptăm la ceva cu totul și cu totul diferit?

Este cu totul alt gen de scriere. Daca în primul volm am abordat un limbaj ceva mai direct, poate uneori mai dur sau realist, acum voi fi ceva mai blândă și voi aduce pe noptierele cititorilor un roman pe care intenționez să-l transform la timpul lui într-un film sau într-o piesă de teatru.

6. Te consider un model pentru tinerele din ziua de azi și nu numai – un bărbat ar putea citindu-ți cartea să tragă tot la fel de multe învățăminte ca o o femeie. De aceea, chiar dacă sună puțin cam personal, ai putea să răspunzi și aici, ce ai făcut ca să ajungi unde ești?

Am știut de mică, cândva pe la doar 12 ani, că vreau „să fiu mare”! Nu știu dacă această țintă a fost încă atinsă sau nu, dar știu că muncesc în fiecare zi pentru visul meu, studiez multiple domenii și îmi dezvold permanent aria de cunoaștere, aria de socializare, aria de timp pentru mine și aria domeniilor în care activez.

Rețeta mea este aceeași pe care o amintesc toți cei întrebați același lucru:

MUNCĂ,MUNCĂ,MUNCĂ. Iar cand simți că nu mai poți,MAI POȚI UN PIC!

7. Sunt convinsă că există un motiv pentru care acum faci ceea ce faci. Ce te recomandă pentru această carieră?

Au existat multe etape în cariera mea, însă toate în aceeași direcție. Primul moment care mi-a definit calitățile de manager și de bun organizator a fost timpuriu, încă de la 16 ani. Aveam deja patru ani de experiență în modelling când m-am hotărât să-mi înființez propria agenție de modele – Fashion Model Agency. Inconștientă sau cu un spirit antreprenorial supradezvoltat? Încă nu știu. Dar știu că am vrut să nu mai depind de impresari și de comisioanele oferite de aceștia. Am vrut să fiu independentă, să câștig singură, ba mai mult, să îi fac și pe colegii mei să câștige direct proporțional cu munca lor. Am investit tot ce am câștigat în aproape patru ani într-o idee în care pe atunci credeam că nu are cum să dea greș. O agenție care a reușit să recruteze, să formeze și să promoveze sute de tineri.

Cultura antreprenorială pe care o aveam la 16 ani era zero, învățam să înot pe măsură ce mă aruncam în valuri. Totuși, anii aceia mi-au format o anumită disciplină a businessului, respectul pentru muncă și pentru lucrul bine făcut. Am învățat de una singură ce înseamnă managementul resurselor, cum se rezolvă o criză de imagine și ce clauze trebuie să aibă un contract. Am căzut și m-am înverșunat din nou, am știut să râd de iluziile proprii, dar am avut acel ceva ce poate le lipsește celor care vor să reușească: curajul de a merge mai departe, de a risca.

Am mers mai departe cu dorința dezvoltării și în 2007 am înființat și coordonat o revistă națională pentru femei, „Miruna”. Tot atunci am făcut cunoștință și cu ceea ce avea să devină mai târziu pasiunea mea: televiziunea. Pentru că am căutat mereu o formă cât mai bună de promovare a talentelor descoperite în agenție, am fost producător și realizator al emisiunii „Tendințe, o emisiune de fashion dedicată tinerilor care erau în domeniu sau care își doreau să înceapă o astfel de carieră.

De ce numesc eu acestea momente decisive și care mă pot „recomanda”? Pentru că am făcut cunoștință timpuriu cu lumea antreprenoriatului, cu cea a rezultatelor palpabile și cu satisfacția oferită de mulțumirile celor pe care îi ajuți.

8. Să spunem că te-ai fi născut bărbat crezi că ai fi profesat în alt domeniu?

Un exercițiu interesant al imaginației…Bărbat…Hmm…

Mi-ar fi placut sa fiu un medic veterinar.

9. O mulțime de tinere care ți-au citit cartea cred că vor să ajungă ca tine. Dar tu ai un model în viață? Cineva la care te uiți de jos în sus și pe care ți-ar plăcea să-l imiți din mai multe puncte de vedere?

Provin din domeniul modellingului, așa că primul model de femeie de afaceri pe care l-am cunoscut a fost din sectorul modei, Coco Chanel. Personal, am văzut în ea ceea ce am găsit și în mine: o femeie curajoasă, cu mult potențial, dornică să schimbe lumea. Sună idealist, dar pe mine biografia lui Coco Chanel m-a făcut să vreau să am propria mea agenție de modele, să îmi tipăresc propria revistă și să ajung astăzi să dețin un centru pentru seniori. Dincolo de strategia alegerii unor nișe și de punerea pe picioare a unor proiecte care mai există și astăzi și sunt profitabile, a existat dorință copilărească „moștenită” de la Coco Chanel – aceea de a pune bazele unei afaceri proprii.

Tot de la ea am învățat că în viața oricărei femei atât grația, cât și frumusețea fizică și cea interioară joacă un rol foarte important, fiind, poate, primele care deschid o ușă, iar pe parcurs cele care înglobează calitățile profesionale și morale. Da, recunosc, experiența mi-a demonstrat că un om frumos este ascultat mai bine decât un om care nu are trăsături atât de… joviale, să le spunem. Însă, dincolo de frumusețe, o femeie, cu atât mai mult o femeie de afaceri, trebuie să-și păstreze feminitatea și grația naturală ca pe un dat, nu ca pe un instrument de persuasiune.

Dincolo de lirismul „eroinei” mele, urmăresc constant activitatea unor lideri și antreprenori români și internaționali, precum și a unor marketeri de succes precum Seth Godin, Philip Kotler sau Malcom Gladwell.

10. Spune-mi un lucru la care nimeni nu te poate întrece.

Nimeni din cei pe care îi cunosc…

Pană acum se pare că nu cedez primul loc în flerul nativ de a implementa un business pornind de la o simplă idee și neajutată de cursuri antreprenoriale sau de management. Businessuri in diverse domenii, unele necomplementare.

11. Dar unul care te-ar împlini dacă l-ai putea avea/face?

Mi-ar fi plăcut să am talent muzical și să îmi șlefuiesc vocea pentru a putea canta.

12. No pressure! Ce te vezi făcând la anul? Dar peste cinci ani?

Pentru mine mâine nu există!

Trăiesc și mă bucur de clipă mai mult decat orice altceva. Îmi iubesc și romanțez prezentul, trecutul este doar o amintire frumoasă asupra căreia nu mai pot aduce nicio modificare, iar de viitor nu știu nimic altceva decat că fiecare clipă ce urmează celei prezente face parte deja din viitor.

13. Dacă ai putea corecta o singură decizie mai puțin inspirată care ar fi aceea și unde crezi că ai fi ajuns acum dacă ai fi avut atunci gândul de pe urmă?

Dacă aș putea fie și doar o singură decizie sau acțiune din trecut – prezentul meu ar fi arătat diferit (mai bine sau mai rău – nu știu, dar diferit). Nu îmi pemit să trăiesc cu regrete sau remușcări. Și nici nu vreau!



14. Dar ceva ce nu ai schimba niciodată? O realizare de care ești cu adevărat mândră? Un highlight al existenței tale?

Nu aș modifica absolut nimic din întregul parcurs. Dacă ne referim la top management, nu regret nimic, pentru că sunt genul de om care învăț mai ales din greșelile mele. Trebuie să pui multă pasiune în ceea ce faci și cu siguranță vei ajunge la rezultatul dorit. Am intrat pe piața de antreprenoriat la doar 16 ani, când singurele probleme cu care mă confruntasem până atunci erau cele de matematică.

Am avut curaj, mi-am asumat proiecte imense (propria agenție de modelling, producția unei emisiuni, coordonarea unei reviste naționale) și îi repect și le mulțumesc continuu tuturor directorilor de casting, designerilor, managerilor cu care am colaborat pentru încrederea pe care au avut-o în mine. Lecția cea mai importantă pe care am învățat-o în 10 ani de business este aceea că fiecare om care îmi iese în cale îmi este superior într-o anumită privință. De aceea învăț ceva semnificativ de la fiecare persoană pe care o cunosc.

Personal, în domeniul afacerilor, mă bazez pe instinct. Nu sunt tipul investitorului precaut care își face temele înainte de a da banii. Da, există mereu un plan înainte de a implementa o idee, dar mizez întotdeauna pe fler, apoi, odată investiția făcută, încep să muncesc pentru a fi sustenabilă, iar mai apoi profitabilă.

În business, în general, nu ar trebui să te ferești de nimic. Ai nevoie de curaj și de un background educațional puternic, iar dacă nu le ai pe acestea, le poți dobândi numai muncind pe cont propriu. În business trebuie să fii empatic: cu mediul de afaceri, cu fluctuațiile pieței, cu nevoile ei, să păstrezi pasul cu raportul dintre cerere și ofertă și să ai viziune, astfel încât să poți prezice modificările traseului unui business.

15. Promit să nu te copiez, dar cu siguranță mă voi inspira! Ce (crezi că) îmi lipseşte ca să am succes ca tine?

Am încercat să fac o hartă a succesului acum câțiva ani, când eram pasionată de biografiile celor care, în viziunea mea, reușiseră să facă ceea ce și-au propus și să pună pe picioare businessuri de anvergură.

Succesul înseamnă altceva pentru fiecare dintre noi. Am observat că cei de-o vârstă cu mine tind să vadă doar plusurile culmilor înalte, iar acesta este primul pas care te poate trage în jos. Trebuie să fii realist și să afli exact ce știi tu cel mai bine să faci, care este mediul cel mai propice pentru dezvoltare și cum poate businessul tău să îmbunătățească viețile celor de lângă tine.

Aceasta a fost chiar prima regulă pe care am învățat-o: orice ai face, trebuie să o faci pentru că înfrumusețează, ajută, completează viața cuiva. Altfel, modul de gândire egoist nu te va duce decât la eșec. Formula magică: conjunctură, talent și ambiție: Ambiția este o trăsătură de caracter care nu-ți poate lipsi atunci când vrei să dezvolți o afacere.

Gândește-te la oameni ca la niște semințe: unele sunt seci, altele abia așteaptă să rodească. Dintre cele pline de viață, unele vor cădea în sol fertil, altele vor nimeri pe asfalt. Asta este ceea ce numesc eu conjunctură favorabilă. Dintre cele care vor cădea pe sol fertil, doar unele vor avea oportunitatea de a fi udate sau alintate de soare și vor rodi – este ceea ce numesc împărțirea inegală a resurselor. Apoi, dintre acestea, doar câteva se vor ridica deasupra tuturor, eventual acoperindu-le și luându-le soarele – este ceea ce se numește realitate.

Această teorie se poate contura decupând viețile multora dintre cei pe care îi apreciem astăzi, începând cu Bill Gates, Henry Ford, componenții trupei Beatles sau Warren Buffet. Date exacte, cifre și analize asupra acestor exemple de oameni de succes am citit într-o carte pe care ți-o recomand cu dragă inimă: „Excepţionalii” de Malcom Gladwell. Tot în ea vei găsi și rețeta după care aleargă mulți în căutarea succesului: munca. Mai precis, 10.000 de ore de muncă în acel domeniu. Făcând un calcul aproximativ, veți ajunge la aceste 10.000 de ore de muncă în 10 ani. Așadar, 10 ani de experiență într-un domeniu te pun abia la baza piramidei specialiștilor. De aici încolo, multă muncă, talentul tău și intuiția te pot aduce mai aproape de ceea ce definești tu prin succes.

16. Nimeni nu le are pe toate. Unii chiar nu au nimic. La pickandkeep însă suntem optimiști așa că ai dreptul la două. Ce alegi dintre: dragoste, bani, prieteni, familie, călătorii, timp liber, sănătate?

Grea alegere pentru că mereu ne dorim ceea ce nu avem, iar cand avem tot parcă încă ne lipsește ceva. Însă, voi respecta regula jocului și mă voi limita la două aspecte: sănătate și familie.



17. Cu toții avem și momente mai puțin perfecte. Tu ce faci când lucrurile nu ies așa cum îți dorești? Cum te relaxezi și cum te pui iar pe picioare?

Cred că totul depinde de optică și de modul în care percepem momentele „mai puțin perfecte”. Eu nu le numesc așa, ci experiențe ce mă maturizează, mă întăresc, mă formează, mă ajută să mă descopăr și să aflu ceva nou despre mine. Zâmbesc și mulțumesc!

18. Există vreun lucru la care nu ai renunța pentru toți banii din lume?

Toți banii din lume sunt prea puțini pentru orice lucru mărunt la care eu aș putea renunța.

19. Acum pune-mi tu mie o întrebare la care crezi că aș putea să răspund și al cărei răspuns ți-ar fi de un real folos în viață/carieră.

Ești un om frumos din toate punctele de vedere. Oamenii care te cunosc mărturisesc asta, proiectele tale vorbesc de la sine. Totuși, bănuiesc că mai ai și puțin timp liber. Ce pasiuni îl ocupă și fac parte din plăcerile tale?

Îți mulțumesc pentru compliment! 🙂 Din păcate însă, în ultimul timp sunt atât de ocupată încât lumea a început să-mi spună că sunt un om nervos și nu unul frumos :)))) Motiv pentru care mă gândesc serios și pun în balanță toate proiectele în care sunt implicată pentru a vedea cum pot să mă reorganizez.

Hobby-uri am foarte multe! Prea multe! De exemplu, ador să ascut muzică. Și cu toate că probabil majoritatea celor care citesc acest articol îmi vor spune căa asculta muzică nu poate fi considerat un hobby, la modul cum o ascult eu, nici că aș putea să numesc altfel această activitate. Pentru mine muzică înseamnă doar melodiile cu multe, multe, multe versuri, precum o poezie. Melodii care mă fac să reflectez asupra ceea ce a vrut să transimită cântărețul. Și întâmplarea a făcut să descopăr pe la 14 ani că mai multe versuri ca muzica rock japoneză nu are niciun alt tip de muzică și astfel, m-am pus pe învățat japoneză pentru că înțelegeam că toți cântă din inimă și au un mesaj foarte important de transmis, dar nu înțelegeam ce. De aceea, consider și japoneza pentru care câțiva ani am dedicat măcar 6 ore (cu cronometru) de studiu pe zi, zi de zi, tot un lucru făcut de plăcere.

Nu îmi place doar să învăț japoneză, îmi place și să-i învăț pe alții japoneză. Ție care îți place atât de mult să faci lucruri pentru alții, cred că mă vei înțelege de ce consider predatul un hobby și nu o muncă. Sunt una din foarte puținele românce care a învățat japoneză în proporție de 90% pe cont propriu și a ajuns să profezeze folosind această limbă. Și discutând și cu alți cunoscători, mi-am dat seama că am fost și destul de rapidă. Dar am elevi cărora le predau și care dau dovadă de atâta potențial încât simt vor întrece dacă o țin în ritmul acesta și vreau să văd cât de repede. Pentru un profesor, nu există mândrie mai mare decât să fii depășit de propriul elev.

Pe lângă muzică și japoneză, îmi place și să citesc. Acasă nu am timp, dar când sunt într-un mijloc de transport sau mă ochești așteptându-mi rândul undeva, e imposibil să mă vezi fără o carte.

Îmi mai place să scriu. Indiferent dacă e vorba de română, japoneză sau engleză, scrisul nu mă obosește niciodată și mă relaxează. În plus, îl admir pe Murakami și felul în care reușește să aducă la viață niște personaje atipice, la care nimeni în afară de el nu ar putea să se gândească și într-o zi mi-ar plăcea să fac același lucru. Dar până atunci, mă rezum la bloguri și articolele pentru revistele din Japonia.

Ador hainele și investesc atât de mult în ele încât le pot considera un hobby!Margaret Howell este pentru mine un geniul al design-ului; BrandurileMaison Kitsune, A.P.C., mm6și Agnes Ble consider baza garderobei mele, iar când vine vorba de genți de piele ori Saint Laurent sau Chloe, ori nu-mi cumpăr. Îmi plăcea moda dintotdeauna, iar prin Tomo (soțul meu) care a lucrat pentru brandul Egineered Garments am ajuns să o văd cu totul și cu totul altfel și să mă îndrăgostesc de ea. Am încercat să ne deschidem și un magazin vestimentar online în România. Dar vremea și vremurile nu au fost prielnice. Nu am renunțat însă la idee și cândva, chiar dacă nu în viitorul foarte apropiat, cu siguranță ne vom întoarce la visul nostru.

Ca să nu crezi că sunt un cartof care stă toată ziua pe scaun și bate la tastatură, să știi că îmi plac și activitățile mai dinamice. Îmi place să fac sport dacă nu este vorba de ceva competitiv, îmi place să alerg, iar de curând am fost la cățărat și cred că acesta va deveni noul meu hobby.

În rest, nu refuz niciodată o partidă de șah sau în situații cu totul și cu totul speciale, un joc bun pe calculator.

20. Cam asta a fost tot. Unde te găsesc data viitoare?

La Tearul Metropilos jucand în piesa Hagi Tudose, pe o plajă pustie citind sau scriind pentru un nou volum by Conjugat La Feminin, la un seminar unde predau adolescenților actoria de teatru sau bunele maniere in ziua de astăzi, la un eveniment caritabil, sau la biroul meu unde întalnesc oameni alături de care dezvolt noi proiecte. Mulțumesc!

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolulInterviu cu Simona Muscă,te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep