・Mo Hayder: Insula Porcilor

Mo Hayder: Insula Porcilor

Credeam că sunt într-o anume măsură familiarizată cu opera scriitoarei britanice Mo Hayder, dar oricâte cărți aș citi, fiecare nouă lectură mă lasă mută de uimire.

Unde adierea vântului miroase a porc

Joe Oakes, poreclit și Oakesy, este un jurnalist de senzație care își câștigă traiul scriind despre impostori religioși și apariții bizare precum Yeti sau Chupacabra. Intrigat de un fenomen misterios, el merge pe Insula Porcilor să afle adevărul despre o înregistrate a unui turist care se pare că l-a prins pe bandă pe Antihrist în persoană. Cele câteva cadre, filmate dintr-o barcă, surprind pe malul insului o ființă jumătate om, jumătate animal, cu o coadă lungă, acoperită cu piele umană. Filmarea face valuri atât în rândul amatorilor de senzații tari, cât și a celor mai puțin interesați de astfel de evenimente. Dar Oakesy este aproape convins că întreaga lucrare malefică nu este decât un mic spectacol pus în scenă de un adolescent plictisit, iar el și camera lui pot scoate la iveală șiretlicul.




Bestia care umblă liberă pe malurile Insulei Porcilor nu este singurul lucru straniu care se petrece în acest colț de lume, Pe bucata de pământ, odinioară pustie, s-au mutat de ceva timp o comunitate de preoți psihogenici înființată de pastorul Malachi Dove. Crezând cu tărie că medicina este de fapt o lucrare diavolească, secta protestantă și-a creat propriul refugiu, în mijlocul apelor Scoției, unde trăiește, mănâncă, se roagă și își așteaptă sfârșitul zilelor într-o comunitate ce își dorește a fi aproape de Dumnezeu. Dar uneori nici natura virgină sau pustnicia nu reușește să aline suflete deoarece secta este măcinată din exterior de presupunerea oamenilor cum că s-ar închina lui diavolului și din interior de dispariția curioasă a călăuzei lor spirituale, Malichi Dove.

Pe de altă parte, Joe Oakesy pasionat din adolescență de așa-zisele fenomene paranormale și având o istorie zbuciumată de douăzeci de ani cu pastorul Malichi Dove acceptă provocarea de a face lumină asupra întregului caz. Și astfel, se trezește în mijlocul unui masacru mai sângeros decât Iadul însuși.

Dacă există un thriller perfect, cred că l-am găsit

Îmi place literatura thriller care mă ține cu sufletul la gură și îmi zgândăre imaginația. Cu toate acestea, Insula Porcilor este genul de carte la care nu poți anticipa absolut nimic. Și este cel puțin ciudat. Mo Hayder nu este genul de autor care să te țină în suspans sute de pagini până afli cine este criminalul. Ba dimpotrivă! Îți face cunoștință cu el încă de la început și apoi ZBANG! na poftim că de fapt nu știi nimic!

Poate pentru că este britanică și are un alt simț al umorului; Sau poate pentru că este femeie și gândește cu altă parte a creierului față de autorii de thriller-uri, bărbați, pe care i-am citit până acum… Nu știu sigur care este motivul. Dar cert este că Mo Hayder are un stil cu totul și cu totul aparte. Cărțile ei sunt atât de inteligent scrise încât nu simți niciun efort să reții fragmente din întâmplări sau detalii cu privire la personaje. Iar atmosfera întunecată și parcă lipicioasă, îți dă o stare de spirit excelentă pentru lectura unui thriller. Și totuși, faptul că ți se pare că înțelegi ce se întâmplă în cărțile ei și știi unde ajungi, e doar o impresie. Cu măiestrie te joacă pe degete la fel ca pe propriile personaje și te prinde într-o cursă în care îți vei stoarce creierii ca să poți să mai ieși.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul Insula Porcilor te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep



・Mo Hayder: Tratamentul

Mo Hayder: Tratamentul

Sunt cu câteva cărți în urmă când vine vorba de seria de articole Good Reads Reading Challenge 2018, dar să știi că de lectură mă țin bine. Am terminat weekend-ul trecut cel de-al cincilea roman și până la sfârșitul săptămânii acesteia îl dau gata și pe al șaselea. Am planuri mari pentru luna februarie, sperând să pot citi măcar trei cărți și în orice caz, până în martie vreau să recuperez teren și la capitolul postări pe blog. De aceea, cu articolul de astăzi mă pun direct pe treabă și fără alte ocolișuri îți spun și ție impresia pe care mi-a făcut-o cel de-al doilea roman de Mo Hayder de anul acesta: Tratamentul.

TRATAMENTUL

  • An apariție: 2001
  • Categoria: Cărți horror
  • Editura: RAO
  • Nr. pagini: 512



Despre Mo Hayder

Pe Mo Hayder am descoperit-o în liceu și am redescoperit-o acum o lună. Prima carte scrisă de ea pe care am savurat-o din scoarță în scoarță se numește Tokyo; Iar pe cea de-a doua, Omul Pasăre, despre care am vorbit și în această rubrică și care mi-a lăsat impresia că se putea mai mult, am citit-o în ianuarie.

Dacă ar fi să cataloghez operele sale, cred că le-aș lipi eticheta: roman polițist. Dar dintr-un motiv pe care nu-l pot înțelege pe deplin, editura Rao, cea care le publică în limba română, se încăpățânează să le numească horror, deși motivele abordate nu sunt cu mult mai înfricoșătoare decât o oră de știri.

Până la urmă, de ce iar Mo Hayder în același Reading Challenge?

Întorcându-mă la subiectul articolului, haisă-ți explic de ce am ales-o din nou pe Mo Hayder deși nu m-a impresionat pe cât mă așteptam după ultima lectură.

Omul Pasăre este prima carte din seria de romane ce-l are ca personaj principal pe detectivul britanic Jack Caffery.

În ea Caffery debutează ca un bărbat puțin trecut de 30 de ani, stăpân pe sine și cu o intuiție ieșită din comun. Datorită instinctului și ambiției de a nu lăsa lucrurile neterminate nici măcar atunci când par că au luat sfârșit, el reușește să rezolve un caz ce cutremură Londra din temelii.

Spre sfârșitul romanului, Caffery ajunge să se îndrăgostească de o tânără artistă, ultima victimă a unui criminal în serie, lucru care îl va determina să nu trădeze pic de milă în momentul când viața celui din urmă va fi în mâinile sale.

Spoiler: iubita lui Caffery din primul roman scapă cu viață din ghearele morții, iar povestea celor doi se continuă în cel de-al doilea, lucru care m-a făcut curioasă.




Tratamentul

În urma dramei suferite, Rebecca, artistă consacrată și proaspăta iubită a lui Jack Caffery se refugiază în artă și încearcă să se ascundă de propriile temeri sub privirile înfometate ale admiratorilor săi.

Surprins de atitudinea ei și intrigat de faptul că discută deschis despre cele ce i s-au întâmplat, în public, dar fără să i se destăinuie vreodată lui, celui căruia îi datorează salvarea, Caffery o trage pe Rebecca la răspundere. La rândul ei, aceasta îi reproșează faptul că și el este la fel de secretos și nu reușește cu niciun chip să se desprindă de trecut. Dar atitudinea lui Caffery față de trecut și amintiri este direct influențată de un locatar vecin care se dovedește în final a fi răspunsul nu doar la întrebările ce macină sufletul detectivului, ci și al evenimentelor cotidiene care amenință din nou pacea Londrei.

Pe fundalul conflictului dintre Rebecca și Caffery, acțiunea romanului se concentrează asupra unor crime odioase ce au ca subiect principal copii.

Prima victimă, un băiețel de doar nouă ani, este descoperit într-un parc din apropierea cartierului unde locuia cu familia.

În urma autopsiei, făptașul se dovedește a fi o persoană periculos de aproape de copil. Dar chiar și cu rezultatele doveditoare cu care ar fi putut încheia cercetarea, Caffery se lasă pe mâna intuiției și condus de șirul indicilor descoperă o rețea de pedofilie din suburbiile Londrei.



Ce mi-a plăcut la acest roman?

Tratamentul este un must read pentru cei ce iubesc romanele polițiste. Față de primul volum al seriei, de data aceasta am fost bucuroasă să descopăr niște personaje chiar și mai umane și o acțiune care nu lasă loc de interpretări sau sugestii. În Tratamentul, Caffery are ochii mai larg deschiși; Rebecca este mai înțelegătoare; iar din restul personajelor nu este sacrificat nici măcar unul doar de dragul dramei și al efectelor tari.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Tratamentul,te invit pe blogul nostru:
Blog pickandkeep

・Mo Hayder: Omul pasăre

Mo Hayder: Omul pasăre

Și iată că a sosit timpul și pentru cea de-a doua carte din cele 33 pe care mi-am propus anul acesta să le citesc în cadrul concursului Goodreads Reading Challenge. Ea se numește Omul pasăre și este scrisă de nimeni alta decât Mo Hayder care de aproape douăzeci de ani încoace nu contenește să uimească lumea cu romanele sale polițiste.

Mo Hayder: Omul pasăre

OMUL PASĂRE

  • An apariție: 2000
  • Categoria: Cărți horror
  • Editura: RAO
  • Nr. pagini: 384



Câteva date despre autor:

Mo Hayder este o scriitoare britanică de romane thriller. Ea s-a născut în anul 1962 și a debutat în anul 1999 cu romanul Omul pasăre, în original cunoscut sub numele de Birdman, roman care a lansat-o pe piața internațională.

De ce Omul Pasăre?

Prima oară când am citit o carte de Mo Hayder a fost acum zece ani când am împrumutat de la o prietenă Tokyo, carte care m-a impresionat până la lacrimi.

Știu că nu acesta este subiectul articolului de astăzi, iar tu te aștepți să citești despre Omul Pasăre, dar ca să înțelegi mai bine de ce am ales o carte cu un nume atât de neobișnuit, cred că ar trebui să cunoști mai întâi povestea din spatele alegerii ei.

Așa cum ți-am spus,Tokyo a fost unul din romanele care mi-au marcat experiența literară. Pe scurt, în el se povestește despre o tânără britanică, proaspăt sosită în Tokyo care încearcă să descopere adevărul despre atrocitățile produse în anul 1937, înaintea celui de-al doilea război mondial la Nanking, un oraș chinez.

La vremea aceea, armata Japoniei Imperiale hotărâtă să cucerească China și restul Asiei continentale, se spune că ar fi comis unul din cele mai îngozitoare masacre din istoria omenirii, iar aceste fapte istorice continuă și astăzi să inspire, și în același timp să cutremure, nenumărați istorici, scriitori și regizori de film care nu pot trece cu vederea atrocitățile războiului, fără a le comemora pentru totdeauna în operele lor. Iar unul din acești oameni de artă, care și-a dedicat atât timpul cât și eforturile pentru a nu lăsa pe mâna uitării astfel de fapte, este Mo Haydero scriitoare desăvârșită care împletește în romanul său cu desăvârșită pricepere fapte istorice și povești fictive cu detectivi. De aceea, dacă îți place oricare din următoarele două subiecte: istoria sau romanele polițiste, nu vei lăsa din mână Tokyo o dată ce ai pus mâna pe el.

Și aveam aceleași așteptări și de la Omul Pasăre

Încă din deschidere, romanul Omul Pasăre te introduce în lumea detectivilor și a criminalilor în serie cu personajul Jack Caffery și echipa sa, chemați să analizeze un caz neobișnuit. În descrierea cărții se spune că Unele crime sunt șocante. Alte crime sunt terifiante. Iar altele sfidează imaginația. Și astfel, trecând de primele pagini realizezi că enigma pe care trebuie să o rezolve Jack Caffery ocupă cu brio un loc în ultima categorie.

Încă un criminal în serie sau forțe malefice?

Undeva la periferia Londrei, lângă un șantier de construcții, sunt descoperite cinci corpuri de femei, mutilate și abandonate de un criminal sadic care ascunde în mod ritualic câte un cadou în trupul fiecăreia dintre ele.

Atât felul cum au fost omorâte cât și modul în care se desfășoară ancheta inițial, îți dă impresia că este vorba despre un roman supranatural și te întrebi oare când își va face intrarea în scenă monstrul împănat a cărui imagine bântuie coperta. Dar, treptat treptat, lăsându-te pătruns de judecata lui Caffery și privind lucrurile obiectiv, realizezi că nu este vorba de nicio stafie, ci pur și simplu personajele stau sub amenințarea minții bolnave a unui criminal incapabil să-și controleze impulsurile demonice. Și asta până undeva la mijlocul romanului Atunci ai impresia că lucrurile se calmează și răufăcătorul alege de unul singur să părăsească scena, dar autoarea șochează cu o răsturnare de situație.

Oh, Jack!

Ca personaj, Jack Caffery este un tânăr puțin trecut de 30 de ani. El are un simț al răspunderii extrem de dezvoltat, dar și o minte limpede reflectată în strălucirea inteligentă din ochii săi. Din punct de vedere fizic, el este un bărbat extrem de atrăgător, dovadă fiind privirele fugare și suspinele colegelor de serviciu de fiecare dată când acesta calcă pragul biroului. Dar, ca orice om, în ciuda aparențelor fără cusur, el suferă. Drama sa se bazează pe dispariției unicului său frate pe care îl bănuiește răpit de un pedofil cu zeci de ani în urmă. Această pată de pe suflet reprezennd și motivul pentru care Caffery este incapabil să mențină o relație de lungă durată cu o femeie și neputința lui de a merge mai departe.




Iar acum, cred că te întrebi cum de un roman cu un personaj principal construit cu atâta migală și cu un subiect atât de fascinant și curios, reușește să nu mă impresioneze la fel cum a făcut-o Tokyo?

Cred că se putea și mai bine…

Probabil pentru că a fost primul roman al lui Mo Hayder; Probabil că nu dorea să-i atribuie lui Caffery rolul de super erou încă din prima carte a seriei (spoiler: Caffery mai apare în alte șase volume); Sau, probabil că pur și simplu a vrut să de-a frâu liber infractorului precum un Dumnezeu atotputernic care totuși nu se implică deoarece vrea să-și țină promisiunea făcută oamenilor în momentul când le-a dăruit liberul arbitru.

Nu cunosc motivul exact, dar în timp ce citeam cartea, simțeam cum o frustrare ascunsă îmi clocotește în vene dând vina pe impasibilitatea personajelor care ar putea face mai mult, dar se lasă trași de o mână invizibilă ce le ține tivul pantalonilor, de la spate. Sau poate că ele se comportau uman și mie doar mi s-a părut… Cert este că nu mi-au dat impresia că se străduiesc îndeajuns. Iar acesta este și motivul pentru care nu am decorat cartea cu maximul de cinci steluțe pe Goodreads, deși poate merita. Dar poate o citești și tu și mă convingi să-mi schimb părerea!



IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Omul pasăre,te invit pe blogul nostru:
Blog pickandkeep

・Pregătiri pentru Tokyo citind Mo Hayder

Nu cred că ai auzit vreodată de Grey a lui Mo Hayder, dar pentru mine ea este un personaj care mi-a marcat adolescența.




Viața este ca un ou. Pornim dintr-un punct și la final ajungem de unde am plecat. Totul este ciclic, iar uneori se întâmplă să traversăm de mai multe ori locul de pornire.

Așa ne vorbea diriginta în liceu și așa mă simt când realizez că laitmotivele din viața mea încep să se repete.Tot la vremea aceea, aveam și o prietenă la fel de pasionată de Japonia ca și mine.

Ne înțelegeam bine și învățam una de la cealaltă. Țin minte că ea e cea care a venit la mine acum zece ani cu o carte cu coperți albe și un kanji pe cea din față.

Era Tokio scrisă de Mo Hayder, proaspăt apărută la editura RAO în limba română și datorită coperții ridica atâtea semne de întrebare unui iubitor de japoneză încât te făcea curios înainte să o deschizi.

➊ În primul rând, titlul era scris cu literă mică;

❷ Apoi, transliterația nu era corectă. Tokyo se poate scrie și ca Tōkyō, dar niciodată Tokio;

➌ Și un alt detaliu, mai subtil ce-i drept, era faptul că pe copertă în loc de unul din cei doi kanji ai cuvântului Tokyo -東京, apare 史 – istorie, care nu prea se folosește singur și dacă nu ești atent, te duce cu gândul la 虫 – gândac.




În concluzie, îți dădeai seama pe loc că era o carte scrisă de cineva supărat rău pe japonezi și doream să știu de ce.

Și într-adevăr, era o carte despre o tânără britanică, pe nume Grey, care pleacă la Tokyo fără un șfanț în buzunar în căutarea adevărului despre atrocitățile petrecute în anul 1937 la Nanjing, în războiul dintre japonezi și chinezi.

Așa cum o descrie autorul, aventura lui Grey este absolut extraordinară, iar deznodământul neașteptat. De altfel, nu cred că mai este cazul să spun că am adorat-o pe eroină încă de la primele pagini și nu de puține ori am încercat să mă pun în locul ei și să mă gândesc dacă aș fi putut proceda mai bine.

După ce am împrumutat cartea, am citit-o pe nerăsuflate, după care am înapoiat-o. Și deși i-am uitat titlul și autorul, acțiunea și personajele mi-au rămas întipărite în minte și mi-au dat putere atunci când lucrurile nu mergeau cum mă așteptam în Țara Soarelui Răsare.

Dar, după zece ani de la lectură, timp în care nu am revăzut vreodată cartea, intru într-o benzinărie să îmi cumpăr cafea și biscuiți și pe un raft, la nivelul ochilor, văd că mă aștepta.

Atunci am tresărit și peripețiile lui Grey mi-au străfulgerat mintea. Acela a fost unul din momentele în care am simțit exact ce spunea diriginta mea: că viața este un ou și totul se repetă.

Nu am mai stat pe gânduri și am cumpărat-o. tokio trebuia să fie a mea și își dorea să o judec din nou cu mintea de acum.

Iar universul, ca să îmi demonstreze la nesfârșit că totul are un sens și lucrurile se leagă între ele, după ce am terminat din nou lectura, mă provoacă prin cea de-a 16-a probă de la SuperBlog inițiată de editura RAO, să mă pun în locul lui Grey și să îmi imaginez că sunt ea.

De aceea, astăzi sunt Grey și mâine plec la Tokyo cu o valiză și hainele de pe mine.

E seară, dar nu-mi stă în fire să dorm înaintea unui zbor lung. Știu că nu voi închide un ochi la noapte, iar acasă orele se vor scurge greu, așa că mă îmbrac cu primul tricou pe care îl găsesc, blugii, paltonul de iarnă și ghetele și ies în aerul înghețat.

Pe stradă nu este nimeni. E început de noiembrie, dar e atât de frig că parcă stă să ningă. Îmi bag mâinile în buzunare să mă încălzesc și o iau pe bulevard. Luminile restaurantelor sclipesc îmbietoare, iar muzica din pub-uri mă cheamă la ea. Dar nu îmi permit să cheltuiesc nimic înaintea unei astfel de călătorii.

Pe de altă parte, dacă mai stau mult afară, voi degera complet. Și astfel, îmi găsesc refugiul într-o librărie.

Mai am douăzeci și patru de ore până la zbor așa că mă așez la un calculator și caut toate cărțile despre război pe care le au. Dacă tot am timp, îl voi folosi să aflu cât mai multe despre misiunea mea.

Ecranul se umple de titluri cât ai clipi și din ele aleg trei care îmi par mai interesante:

Va fi o noapte lungă, dar simt că sunt pe cale să aflu niște răspunsuri.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

Acest articol a fost scris pentru o probă din cadrul concursului Superblog.
❋ Dacă ți-a plăcut articolul De ce m-am înscris la Goodreads Reading Challenge,te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep