・Stephen King & Owen King: Frumoasele Adormite

Am terminat de citit Frumoasele Adormite de la editura Nemira, dar așa cum fac de obicei înainte de a scrie o recenzie, am așteptat câteva zile „să mă culc” pe ideile formate ca să se sedimenteze și abia apoi după ce s-au mai clarificat câteva lucruri în mintea mea, am scris această recenzie.

Stephen King & Owen King: Frumoasele Adromite

Cine sunt frumoasele adormite?

Frumoasele adormite ale tatălui și fiului King sunt femei din întreaga lume chinuite de o boală fără leac numită Aurora. Fără niciun fel de alte simptome, copile sau adulte, bogate sau sărace, frumoase sau urâte, femeile încep să-și țeasă niște coconi în timpul somnului.




Firicelele de pânză ca de păianjen acoperă mai întâi ochii. Iar cu timpul, femeia suferindă se înfășoară ca o omidă uriașă cu o substanță albicioasă, neidentificată.

Și probabil nu ar fi o problemă dacă femeile-cocon, s-ar putea trezi odihnite reluându-și existența de la capăt. Dar ele nu se trezesc pentru că odată ce și-au țesut cazemata, pătrund într-o lume din care nu vor să se mai întoarcă. De asemenea, nu pot fi trezite nici de alții, deoarece atunci când li se îndepărtează pânza de pe față, se transformă în animale turbate.

Premisa este promițătoare. Iar prima descriere a unei crime comise de o femeie trezită m-a tulburat și m-a determinat să-mi fac scenarii cu privire la evoluția cărții. Dar citind în continuare, am regăsit multe motive care mi-au atras atenția și în alte opere. Iar stilul cărții este cel puțin diferit față de cel cu care m-a obișnuit Stephen King.



Două lumi în care sexele trăiesc separat

Sper că ți-ai dat seama și din titlul cărții și să nu-l consideri un spoiler, dar dacă vei citi cartea, vei afla despre o lume fără femei pe Pământul pe care îl știm și un oraș fără bărbați undeva într-un univers paralel. Cu alte, cuvinte, o separare aproape totală a sexelor; O acțiune pe două planuri în care cei doi autori parcă încearcă să demonstreze cu cât mai multe argumente toate preconcepțiile pe care le avem despre sexul frumos și cel puternic.

În lumea reală, cea care rămâne bărbaților, locul principal de desfășurare a acțiunii este o închisoare de femei. Celulele, atelierele, dar și deținutele, sau personalul închisorii sunt descrise detaliat încât îți este simplu să-ți imaginezi scenariul. Iar faptul că s-a depus un efort deosebit pentru conturarea acestei lumi reiese și din NOTA AUTORILOR de la final. Aici, cei doi scriitori mulțumesc celor care i-au ajutat cu documentarea închisorii.

Pe de altă parte, deși probabil sunt doar simple coincidențe, am descoperit  multe motive din opere ale altor autori. Sau pur și simplu teme din desene animate care cu siguranță au cucerit și America la un moment dat.



  • Rolul animalelor

Cadrul mistic, natural în care pare inițial să se ascundă sursa problemei, cu animale cuvântătoare și încărcat de ceva negativ, mi-a amintit de atmosfera din celebrul desen animat Prințesa Mononoke. Apoi, parcă tot pentru a-mi întări ideea că pe undeva și studiourile Ghibli au fost o sursă de inspirație, au apărut șobolanii, ca în desenele japoneze cu animale, în care spre diferență de cele occidentale, avem în prim plan o singură specie;

  • Ideea unui oraș suprarealist

Deoarece La capătul lumii și în țara aspră a minunilor de Haruki Murakami este o carte pe care o știu aproape pe de rost, era imposibil să trec cu vederea asemănările izbitoare dintre orașul femeilor și orașul medieval în care ajunge Boku. Este vorba de un spațiu izolat și nou în ambele cazuri; Chiar dacă în opera familiei King există zeci de personaje, în orașul femeilor personajul principal este unul singur care la fel ca Boku învață să-și accepte situația și să se descurce cu ce are; Și chiar dacă Murakami doar sugerează acest lucru, acolo se ajunge printr-o formă sau alta de somn. În plus, la momentul potrivit, fiecare din personajele principale ale celor două opere, este pus să aleagă locul unde vrea să-și petreacă restul existenței. Iar dacă citești deznodământul ambelor cărți, din deciziile luate remarci multe deosebiri dintre gândirea vestică și cea estică.



Dacă romanul lui Murakami a constituit sau nu o sursă de inspirație, contează mai puțin. Dar concluzia inevitabilă la care am ajuns după lectura celor două opere, este faptul că dacă orașul femeilor s-ar mai fi dezvoltat câteva zeci sau sute de ani, fără îndoială la un moment dat s-ar fi transforma în ceva asemănător cu orașul lui Boku,

  • Furia bărbaților

Încă un lucru care nu va scăpa neobservat de data aceasta de către fanii lui Chuck Palahniuk și nu ai lui Murakami, este izul de parodie și confruntarea finală din cartea Frumoasele Adormite. În opera semnată de cei doi King femeile le sunt furate bărbaților de Aurora; Iar în Beautiful You de Chuck Palahniuk, de jucării sexuale. Și ce se întâmplă în ambele opere când iei ceva unui bărbat? Mai mult sau mai puțin se semnează o declarație de război. Și nu cu oricine, ci tot cu o femeie pe care bărbații o declară țap ispășitor. Iar mai departe, numele ei nici nu contează deoarece o recunoști sigur în primul rând din modul bestial în care arată, iar în al doilea din faptul că e imună la molima din povestea din care face parte.

Stephen King & Owen King: Frumoasele Adromite

Citește Frumoasele Adormite, ca să citești și alte cărți de Stephen King

Dacă nu ești familiarizat cu opera lui Stephen King, îți vei face o imagine prea vagă citind doar Frumoasele Adormite. În afară de lungimea cărții, eu cel puțin am găsit prea puține asemănări cu restul operei. De aceea, citește Frumoasele Adormite nu neapărat ca să-l descoperi pe Stephen King; Ci ca să-ți întregești mai târziu imaginea pe care ți-o vei forma despre el citindu-i și restul cărților!

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Frumoasele Adormite te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep



・Min Jin Lee: Pachinko

Când ai citit ultima oară o carte care să simți că îți taie respirația? Că totul e bine, primează sentimentul de siguranță, la capătul tunelului parcă se vede o lumină și brusc, se întâmplă ceva total neprevăzut și inima ți se sparge iar și iar în mii de ciobulețe?

Așa m-am simțit eu citind Pachinko de Min Jin Lee, o carte de la editura Nemira, și nu o dată mi-am pus întrebarea de ce unii oameni aleg o viața atât de crudă?

S-o numesc răutate? Nu cred că aș fi departe de adevăr. Eram în Japonia anul acesta și mă uitam cu socrii la televizor cum grupuri de coreeni călcau în picioare diferite produse elctronice și articole de îmbrăcăminte japoneze subliniind că ei nu au nevoie de japonezi. Apoi, a venit soțul la mine într-o zi și mi-a spus ca fapt divers că la știri s-a anunțat că au fost vândute doar 5 mașini coreene în Japonia. Apoi am stat să mă gândesc câte electronice coreene am văzut până acum în casele japonezilor pe care îi cunosc. Niciunul.



Câți ani au trecut deja de când s-a terminat războiul și antipatia dintre cele două popoare asiatice care pentru un european aproape că nu pot fi deosebite, încă persistă… Coreeni susțin și azi că japonezii trebuie să-și ceară scuze pentru ce le-au făcut înaintea și în timpul celui de-al doilea război mondial. Iar japonezii spun că și-au cerut deja ierate și pe vremea aceea oricum nu erau tocmai ei atunci când se rugau la împărat.

Din ce înseamnă cultură asiatică, pentru mine aceste realități au fost mereu mai fascinante decât artele tradiționale al căror sens în general, nu îl înțeleg. De aceea, din dorința de a afla mai mult despre istoria și viața de zi cu zi a celor două popoare, am ales Pachinko, un roman de excepție care ilustrează povestea unei familii de imigranți coreeni în Japonia,pe parcursul secolului XX.

De la Coreea și până la Pachinko există o poveste

Povestea romanului Pachinko începe cu Sunja, o fată de la țară care se îndrăgostește bărbatul nepotrivit. Când l-a cunoscut, ea nu avea decât 17 ani, iar Koh Hansu la ai lui 34 controla piețele de pește din Busan. Un bărbat puternic și cu o privire inteligentă nu are nevoie de prea mult pentru a cuceri o fată. Dar ce-l incită mai mult pe Koh Hansu în legătură cu Sunja este faptul că fata îl ignoră cu desăvârșire.

Tactica lui de a-i pune câte o singură întrebare care să o răscolească zi de zi nu pare să aibă niciun efect. Iar fata își deschide inima față de el pentru prima oară atunci când o salvează de la a fi batjocorită de un grup de studenți japonezi.

Odată ce a devenit eroul ei, Sunja începe să se întâlnească cu Koh Hansu la malul mării, iar acesta nu contenește a-i povesti despre tărâmuri îndepărtate și Osaka, locul unde se descurcă mai mult decât bine deși e corean. Spre deosebire de alții, Koh Hansu nu este de partea nimănui și consideră că dacă i se dă putere orice om poate deveni un ticălos.

„- Oriunde mergi, numai oameni ticăloși. Nu au nimic bun. Vrei să vezi cum se înrăiește un om? Fă dintr-un om obișnuit unul cu un succes inimaginabil! Să vedem cât de bun va rămâne când va putea face orice dorește.”




Gândirea lui profundă și abilitatea de a se descurca în orice situație o uimesc pe Sunja și o fac să se îndrăgostească. Dar știe că între ei nu se va întâmpla nimic deoarece Koh Hansu i-a zis să-l considere ca un frate, iar ea va fi pentru el sora pe care n-a avut-o niciodată.

Însă acest joc de rol nu durează mult până într-una din întâlnirile lor secrete i se dăruiește cu totul și devine iubita lui. Iar în cele din urmă rămâne însărcinată. Pe de altă parte, Koh Hansu o iubește sincer și cu toate că ar fi putut să-i dăruiască o viață mai bună decât a avut vreodată familia ei, îi spune că n-o poate lua de soție pentru că în Japonia este deja căsătorit și are și trei fiice.

Noutatea o rănește pe Sunja, iar ceea ce o doare cel mai tare este faptul că el i-a ascuns mereu acest detaliu important din viața lui. Și astfel, refuzând să trăiască în umbra unei soții și să devină o femeie întreținută crescând un copil fără nume, îl părăsește.

Toate aceste lucruri se petrec în anul 1932, într-o vară cu mai puțin de șase luni înainte ca la ușa hanului în care Sunja locuia cu mama sa să bată un tânăr pastor ce poposea la ele înainte să devină misionar creștin în Japonia.

Isak îl cheamă pe tânărul corean înalt și deosebit de frumos, dar bolnăvicios care hotărăște să șteargă rușinea familiei binefăcătoarelor lui, să se căsătorească cu Sunja dacă aceasta îl va accpeta pe Dumnezeu și să-i crească copilul încă nenăscut, în Japonia.

Afaceri murdare făcute curat și treburi curate făcute murdar

Pachinko este un joc de noroc japonez, cu bile, foarte gălăgios și unde miza este mică, dar per total mai mult pierzi decât câștigi. Se spune că în Japonia sălile de pachinko sunt controlate în general de mafie și de aceea chiar și în roman sunt privite ca niște afaceri murdare. Însă familia Sunjei, cu un dram de noroc și un car de perseverență ajunge la propriu să se salveze prin această meserie desconsiderată.

Pe de altă parte, nu voi strica nimic din poveste dacă îți voi spune că iubitul Sunjei, Koh Hansu, face parte dinyakuza.Îți vei da seama de acest fapt după pantofii albi în care este surprins încă din primele pagini ale romanului și după stilul de viață pe care-l duce deși majoritatea coreenilor mureau de foame. Însă, chiar și cu mijloace financiare atât de murdare în spate, criminal cum e, îi pasă sincer de Sunja și este dispus să o ajute.



Un caracter principal văzut printr-o mie de ochi

Un lucru care mi-a plăcut în mod special la romanul Pachinko este descrierea Sunjei. Spre deosebire de profilul ei șters atunci când se conturează din perspectiva multora din personaje, ea devine un caracter puternic, o femeie frumos construită și atrăgătoare atunci când Koh Hansu sau Isak o privesc.

Deci cum era Sunja? Ambițioasă, dârză, muncitoare și totuși banală pentru ceilalți, dar în același timp dragostea vieții lor pentru bărbații care au iubit-o.

Min Jin Lee: Pachinko

Despre ce este de fapt Pachinko?

Romanul Pachinko nu este despre un singur lucru, ci despre viață cu tot ce înseamnă ea. Este vorba de viața imigranților coreeni în Japonia și problemele lor:

  • disprețul dintre coreeni și japonezi;
  • condiția în societate a femeii coreene;
  • atitudinea față de cultul împăratului;
  • credința creștina;
  • persecuție;
  • război;
  • foame;
  • familie;
  • dragoste;
  • homosexualitate;
  • oameni care nu își pot accepta niciodată condiția;
  • oameni care fac excepție de la regulă;

Da! Este ceea ce îmi place mie să numesc un roman complet. Și da! Vei plânge!

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul Pachinko te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep



・Sara Holland: Everless

Sara Holland: Everless

Cea de-a treia carte de la editura Nemira pe care am citit-o în acest concediu este Everless pe care am ales-o pentru legătura ei cu unul din subiectele mele preferate: timpul.

Probabil că te surprinde numărul de romane prezentate pe acest blog care au ca temă timpul. Începând cu opera lui Matt Haig, Cum să oprești timpul și continuând cu 1Q84 de Haruki Murakami, timpul este un subiect care cântărește greu atunci când îmi aleg lecturile. În plus, deși într-unele romane felul cum este abordat se apropie mult de clișeu, ceea ce m-a uimit la Everless este faptul că timpul a fost tratat într-un mod original, așa cum nu mi-a mai fost dat să întâlnesc până acum.

Ca de fiecare dată când încep o carte nouă, și romanul Everless l-am luat pretutindeni și a fost nelipsit din geanta mea pentru cele 2 zile în care l-am citit. În imaginea de mai sus de exemplu, îl poți vedea călătorind prin Japonia, într-un tren aproape gol din Gifu spre Nagoya. Dar să ne întoarcem la subiectul lecturii și să-ți spun de ce mi-a plăcut atât de mult.

Și cum ar fi dacă totul s-ar plăti cu timp?




Deși este un roman dedicat segmentului de vârstă young adult, Sara Holland propune un subiect interesant, care îți captivează atenția indiferent de anii pe care îi ai. Cum ar fi dacă totul ar costa timp și nu bani? În lumea creată de această scriitoare timpul se extrage din corp odată cu sângele și prin alchimie se preschimbă în bani. Monezile astfel create valorează câte o oră, o zi, o săptămână, o lună și așa mai departe, iar dizolvate în ceai, consistența lor ca mierea aduce celui care le servește viață (aproape) veșnică.

Sângele din corpul unui pește de exemplu, amestecat cu fier se poate transforma într-o monedă de o oră. Iar pentru a-și plăti taxele sau pedepsele pe care le primesc la încălcarea legii, oamenilor li se extrag din vene și până la câteva zeci de ani.

Odată cu sângele și timpul pierdut, cei storși de vlagă se întorc la viața de zi cu zi și dacă le-a mai rămas vreme își duc traiul suferind ca și înainte. Însă ca în orice societate și în Everless sunt mai multe clase sociale, iar deasupra oamenilor de rând care trudesc pentru fiecare secundă, tronează familia Gerling. Numai când rostești numele lor și parcă și auzi clinchetul banilor… Atât părinții, cât și cei doi copii au prea mult din tot și încă mai cer. De aceea, cei din jur și mai ales Jules Amber, pur și simplu nu pot să-i considere buni.

Și mai există și regina. O femeie frumoasă căreia cu toții i-au uitat vârsta și despre care se spune că ar trăi încă de pe vremea vrăjitoarei.

Cu ce diferă Everless de viața adevărată?



Când am început lectura, am stat și m-am gândit cât de crud ar fi să ni se stoarcă timpul din vene ori de câte ori cumpărăm ceva. Dar apoi am mai cugetat și am început să mă întreb cu ce diferă Everless de ceea ce trăim noi? Nimeni nu ne rănește fizic, dar tot ce deținem și tot ce clădim, costă bani. Iar singurul mod în care putem să-i obținem este sacrificând timp.

Salariul ne consumă cel puțin 160 de ore pe lună. Și orice ban în plus, de cheltuială, momente care nu se mai întorc nicicând. Iar când tragem linie, la fel ca cei din Everless, deși nu știm exact cât timp avem rămas, măcar putem aproxima. Cu toate ceaiurile mai dulci ca mierea, inima locuitorilor din Everless bate până la 300 de ani. Iar a noastră, dacă suntem norocoși, se oprește undeva înainte de 100. Și până la urmă ce contează cu adevărat? Pe ce merită să ne cheltuim singura resursă pe care nu o putem înmulți niciodată? Și mai mult de atât, există oare vreun antidot care să ne scape de drumul sigur spre pieire?

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

❋ Dacă ți-a plăcut articolul Everless te invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep

publicitate…


・Catherine Steadman: Ceva în apă

Catherine Steadman: Ceva în apă

Mi-e frică de apă. Îmi place să o văd, să o admir și îi port un respect deosebit. Dar nu aș putea vreodată să fac scufundări, iar unul din coșmarurile mele implică prăbușirea unui avion în mijlocul oceanului. De aceea faptul că am ales să iau cu mine romanulCeva în apă de la edituraNemira pentru a-l citi pe avion în drum spre Japonia, poate părea o nebunie, dar am considerat că e cazul să depășesc limita de confort și să încerc o lectură nouă.

Așa cum am menționat și în rândurile de mai sus, Ceva în apă este una din cărțile pe care am pus-o în bagaje pentru concediul de anul acesta. Nu este un roman lung și se citește foarte ușor, așa că aproape l-am citit de două ori până la destinație. Dar chiar și așa m-a făcut să-mi pară că cele 30 de ore petrecute pe drum, nu au fost decât o după amiază departe de casă.

Încep să-mi fac un obicei din a citi cărți în care moartea deschide subiectul



Coincidență sau nu, am citit unul după altul două romane în care chiar din primele pagini protagoniștii au de-a face cu cadavre. Primul este Ceva în apă în care Erin, o tânără britanică, sapă o groapă lângă soțul ei mort. Iar cel de-al doilea Omul de cretă.

La prima vedere Erin și Mark par a fi cuplul perfect. Amândoi tineri și frumoși, ea producătoare de emisiuni TV, iar el un investitor bancar de succes, pe cale să se căsătorească. Sunt la zi cu plata ratelor pentru casa pe care au cumpărat-o împreună, iar din punct de vedere profesional lucrurile par să meargă ca pe roate până când el își pierde slujba. Dar chiar și așa, economiile făcute până în acel moment precum și proiectele ei promițătoare, par un punct de sprijin suficient pentru ca cei doi să poată continua pe drumul care au pornit.

Ca bărbat fără un venit lunar însă, Mark se simte deznădăjduit și constrâns să se limiteze. Mândria îi stă în calea către o carieră diferită față de domeniul în care s-a pregătit și astfel, pune presiuni pe relația cu Erin obligând-o să facă compromisuri chiar și când vine vorba de cel mai important moment din viața lor: ziua nunții. Dar dragostea lui Erin pentru Mark este mai mai mare decât valoarea oricărei petreceri rafinate sau vacanțe exorbitante și acceptă tot ce i se cere. De asemenea, ajunge să se comporte ca o marionetă ale cărei sfori le încredințează în mâinile bărbatului pe care îl iubește ajungând să se expună unor situații extrem de periculoase.

Există o linie fină între moralitate și imoralitate




Cât de repede crezi că-ți poți da seama că ai devenit un om rău și ai trecut de cealaltă parte a baricadei? Citind această carte ajungi la concluzia că cei mai mulți oameni sunt buni doar pentru că nu au ocazia de a fi cu adevărat răi. Dar dacă ar avea de câștigat atât de mult încât să nu mai fie nevoie să miște un deget toată viața așa cum i se întâmplă lui Erin și partenerului ei după ce găsescceva în apă?

Lui Erin îi este frică de apă, dar ca să-i facă pe plac iubitului, în luna de miere se scufundă în apele limpezi ale insulei Bora Bora descoperind acolo ceva ce se va transforma într-un obstacol pentru relația lor. Este un obiect misterios, cu atât mai atractiv cu cât emană o puternică mireasmă de pericol.

Recunosc că titlul acestei cărți m-a indus puțin în eroare. Nu ar minți să spun că mă așteptam la un dezastru biologic sau ceva asemănător. Dar acel cevaceva din apă a fost departe de produsul imaginației mele. Ceva în apă este un roman despre cunoașterea propriilor limite și sacrificile pe care cu toții le facem pentru persoana iubită. Te face să te întrebi: când este vorba de dragoste pură și când se transformă aceasta în obsesie? Și de asemenea, sunt mai puține grave păcatele comise în numele dragostei?

La finalul lecturii probabil nu ți se va părea cel mai spectaculos thriller citit vreodată. Dar te asigur că vei avea parte de câteva ore plăcute, în care vei judeca la sânge sau vei simpatiza cu personajele principale, recunoscând măcar în sinea ta că în situații similare, mai mult ca sigur ai fi procedat la fel.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul Ceva în apăte invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep



・C.J. Tudor: Omul de cretă

C.J. Tudor: Omul de cretă

Cu câteva săptămăni înainte să plec în concediu am primit de la editura Nemira trei cărți pe care abia așteptam să le citesc. Am de gând să scriu despre fiecare în parte pe blog și de aceea nu îți spun de acum care sunt acelea. Dar una una dintre ele, și de fapt cea de-a doua pe care am citit-o, este Omul de cretă, o carte ale cărei fotografii le-am văzut atât de des pe rețelele sociale încât m-a făcut curioasă.

În general citesc pe nerăsuflate articolele de pe blogurile de carte. Dar nu știu din ce motiv, recunosc că am evitat mai mult sau mai puțin intenționat să citesc despre această carte sau autorul ei (abia mai târziu am aflat că de fapt este femeie) încât îmi formasem câteva preconcepții văzând doar fotografiile cu coperta.

Așa cum probabil ți-ai dat seama, credeam că este scrisă de un bărbat. Și mai mult, după nume credeam că este român. În plus, omul spânzurat de pe copertă îmi trezea oarecum amintiri nostalgice din perioada când predam în Japonia engleză unor copii care știau că dacă mă roagă frumos, o să-i las până la urmă să se joace acest joc, de altfel interzis în școală, doar de dragul de a mai învăța măcar un cuvânt. Dar nu este vorba de spânzurătoarea. Ci de cretă. Un joc cu desene mult mai macabru decât spânzurătoarea, văzut și povestit în paralel de un copil de 12 ani și bărbatul în care acesta s-a transformat trei decenii mai târziu.




Cred că mă îndrăgostesc de scriitorii britanici

C.J. Tudor este cea de-a doua autoare britanică pe care am descoperit-o vara aceasta și pot să spun că mă bucur mult. Odată ce am citit Omul de cretă am făcut puțină cercetare și am aflat despre ea că locuiește în Anglia alături de partenerul său și fiica ei. Nu există multe informații despre ea, dar la prima vedere (cel puțin de fotografii) pare genul de autor căreia mi-ar plăcea să-i citesc întreaga operă. Dar să ne întoarcem la subiectul cărții…

Dacă cadavrele dezmembrate nu sunt pentru tine cel mai potrivit element cu care să începi un roman, atunci această carte nu cred că va fi pe gustul tău și probabil ar trebui să cauți plăcerea lecturii în altă parte.

Într-un orășel englezesc din provincie, ferit de soare și ascuns de ochii curioșilor în umbra secretoasă a copacilor, se descompunea un cadavru de tânără femeie. Membrele subțiri cereau parcă ajutor departe de trupul ferm ce odată reușea să sucească mințile bărbaților și să aducă asupra sa invidia femeilor. Iar capul, pe de altă parte, era de negăsit. Dar acesta este doar un rezumat al primelor pagini ale cărții. Povestea începe cu mult înaintea tragicului eveniment și are ca protagoniști o gașcă de copii.




Uneori creta este sursa celor mai negre coșmaruri

Alături de prietenii săi Gav, Hoppo, Mickey și Nicky, Eddie, un puști de doisprezece ani își petrece zilele hoinărind prin pădure, mergând la carnavaluri și jucându-se ca orice alt copil de vârsta sa. Dacă nu l-ai lua la bani mărunți, îl poți uita fix din următoarea clipă în care l-ai cunoscut. Dar dacă i-ai citi gândurile, ai știi că viața lui s-a schimbat dramatic și a luat o cale fără de întoarcere în momentul când a devenit erou fără voie și a salvat de la moarte o ființă nevinovată.

Nu a plănuit nimic și dacă ar fi avut de ales, probabil că ar fi procedat altfel. Dar destinul l-a adus pe Eddie în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit, declanșând astfel o serie de evenimente care îi vor bântui nopțile și ca adult. Nimeni nu pare să observe, iar cei care i-au zărit nu știu să facă legătura, dar în orașul odată pașnic, s-a așternut deodată un văl de ceva rău și totul pare a fi o vrajă a omenilor de cretă care nu încetează să se arate în cele mai înspăimântătoare locuri.

Cui recomand Omul de cretă?

Comentariul de pe copertă al autorului Stephen King la adresa acestei cărți mi se pare cea mai reușită recomandare și mod de a-i face reclamă. „Dacă vă plac cărțile mele o să vă placă și asta” spune Stephen King și într-adevăr, este o carte potrivită pentru acelclub exclusivit de cititori. Eu personal am adorat-o din scoarță în scoarță. Nu sunt o persoană pe care o poți face atentă mai mult de câteva ore, dar această carte am citit-o într-o după amiază.

Este un roman plin de suspans; Te ține în priză pe tot parcursul lecturii; Iar la sfârșit îți pregătește un deznodământ cu totul neașteptat. În plus, stilul narativ este formula perfectă pentru un thriller reuşit. Cu cât te afunzi mai mult în poveste, cu atât îți pui mai multe întrebări şi te îndoieşti de sinceritatea fiecăruia din personaje. Dar cu toate acestea, la final vei primi toate răspunsurile cerute, terminând lectura cu un sentiment plăcut de satisfacție şi gata să întorci paginile cărții următoare.

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul Omul de cretăte invit pe blogul nostru:

Blog pickandkeep