BLOGtrips

・Cum aș organiza un team building la Hotel Royal Poiana Brașov?

Nu am avut ocazia încă să particip la un team building în România și nici pe departe să organizez unul, dar în Japonia, mai ales când lucram la Toyota, astfel de atribuții erau incluse în fișa postului. Acolo, nu numai că am participat, dar am și organizat o mulțime de team building-uri și evenimente asemănătoare.

În general, pentru un astfel de eveniment, regulile care se impuneau erau următoarele:

❉ Stabilirea unei teme de discuție pe baza nevoilor celor care participă la activitate și a aptitudinilor pe care aceștia doresc să le îmbunătățească;

❉ Selectarea unor materiale ajutătoare și întocmirea documentelor suport după care urma să ghidăm activitatea;

❉ Alegerea unei locații care să inspire participanții și să încurajeze creativitatea și productivitatea;

❉ Excursia către locul ales și descoperirea unor zone mai puțin familiare;

❉ Părăsirea zonei de confort cu care ne obișnuisem fiecare dintre noi;

❉ Acomodarea prin participarea la discuții colective și dezbaterea temei propuse;

❉ Finalizarea evenimentului prin exploatarea în profunzime a facilităților oferite de noua locație și organizarea unui eveniment social la care să ia parte toți participanții team building-ului cu scopul de a se cunoaște mai bine și a consolida relațiile de colegialitate.

În mare, cam așa se desfășurau team building-urile propuse și coordonate de mine și departamentul la care lucram în Japonia și m-am hotărât să vorbesc despre acest subiect cu ocazia lansării unei noi provocări în cadrul concursului SuperBlog 2017.

Pentru proba la care m-am hotărât să răspund astăzi, organizatorii SuperBlog 2017 au considerat că e timpul să vorbim despre evenimente. Cum și unde am putea organiza ceva special și de ce lucruri am avea nevoie pentru a avea parte de o experiență deosebită. Iar eu, cu gândul mereu la business și la afaceri, am zis: hai să vorbim despre team building!

Cum aș organiza un team building la firma pentru care lucrez?

De jumătate de an încoace, pe lângă pickandkeep, meditații și ocazionalele excursii în care plec în calitate de ghid, am zis să încerc și meseria de tur operator. Și astfel, am început munca de birou la agenția de turism pentru care lucram deja ca ghid.

De aceea, dacă ar fi să propun un team building pentru mediul în care profesionez, m-aș axa mult pe locul unde urmează să se desfășoare activitatea și aș începe de acolo.

Planul unui team building Royal

#1 În primul rând, aș alege un loc cu mare potențial turistic. Sezonul de iarnă fiind tocmai la început, m-aș îndrepta către munte, undeva unde știu că turiștii se vor aduna cu sutele în doar câteva săptămâni.

Atât din punct de vedere al facilităților, cât și datorită poziției, aș alege ca locație pentru team building-ul meu, Hotelul Royal Poiana Brașov – un loc ideal pentru organizare de evenimente în Brașov.

#2 Fiind vorba despre o agenție de turism, aș propune ca temă pentru team building un eveniment original, dar care să aibă legătură cu activitatea noastră. Aș profita de sala pentru conferințe a hotelului capabilă să găzduiască 150 de persoane și aș invita atât angajații firmei cât și majoritatea colaboratorilor noștri pentru a ne cunoaște mai bine și a stabilii relații de prietenie și în afara pereților biroului. Cu ajutorul aparaturii tehnice a hotelului: ecran de protecție, videoproiector și flipchart aș face o prezentare în urma căreia cu toții să plecăm cu ceva nou în bagajul de cunoștințe.

#3 La final, pentru ca participanții la team building să nu plece acasă cu impresia că au venit la școală, ci dimpotrivă, s-au distrat pe cinste într-un salon de evenimente din Poiana Brașov, aș da undă verde la distracție. Aș invita la dans pe cei mai energici dintre ei și pe cei care doar au venit să se odihnească și să se bucure de priveliște, i-aș servi cu aperitive și gustări alese.

Cu astfel de premise și facilități la îndemână, sunt sigură că primul meu team building din România ar fi un real succes!

IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN

4 comentarii la „・Cum aș organiza un team building la Hotel Royal Poiana Brașov?

    • Îți mulțumesc mult, Dan! Mă bucur enorm dacă l-ai considerat un articol inspirat 🙂

      Răspunde
  • Cred ca titlul ar suna Mai bine cum sa organizezi un team building de success.
    Oamenii in general vor sa citeasca doar de la persoane calificate sau care adauga surse eligibile sa le sustina afirmatiile in ceea ce recomanda iar tu esti specialista in asta, pentru ca ai experimentat si intradevar Romania are nevoie cat mai multe companii sa investeasca in asta, pe termen lung au doar de castigat.
    PE de alta parte poate e Mai bine cum ai pus tu titlu, si e doar o chestie de vizune.
    Oricum eu am invatat ceva din articolul tau si imi place cum scrii.

    Răspunde
    • Îți mulțumesc din suflet! Titlul propus de tine se potrivește mai bine. Doar că acesta a fost unul din articolele cu care am participat la concursul Super Blog, un concurs de blogging și scriere creativă, iar la această probă sponosul a fost hotelul menționat în articol. De altfel, un hotel superb pe care îl propun de multe ori clienților mei.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *