Andrei Ruse: Zaraza
Vreau să-mi spui frumoasă Zaraza,
Cine te-a iubit?
Câți au plâns nebuni după tine,
Și câți au murit?
Cine nu știe pe de rost această strofă de cântec și cine nu poate fredona pe ritm de tango toate cuvintele ei? Dar câți dintre noi mai știm și cui aparține și mai ales, cine a cântat-o pentru prima oară?
Zaraza este una din cele mai frumoase cărți pe care le-am citit anul trecut și chiar dacă am terminat-o cu luni bune înainte, când îi aud numele, parcă mi-l și imaginez pe protagonistul ei cum cânta Zaraza în cele mai pretențioase restaurante ale Bucureștiului interbelic.
Într-o seară de toamnă a anului 1928, în care tânărul Cristian Vasile, un student sărac de la Conservator, își ia inima în dinți și se urcă pe scena unui local din București ca să impresioneze o frumoasă necunoscută, se naște o legendă. Cine s-ar fi gândit atunci că, băiatul din Brăila care în copilărie, pierzând totul în urma primului război mondial, și-a reconstruit casa cu propriile sale mâini alături de mama și fratele său mai mic și care abia își ducea viața de azi pe mâine într-o cameră mizeră de cămin, va ajunge prin muzică să câștige nu doar sume colosale de bani, ci și inimile tuturor celor care îl ascultă?
Recunosc că până să primesc de la Hyperliteratura excepționalul roman Zaraza semnat de Andrei Ruse, nu știam cine a scris versurile acestei melodii și nici cine i-a dat viață cu vocea lui caldă și fermecătoare. Dar mă bucur că am avut șansa să descopăr fascinanta poveste de viață a lui Cristian Vasile, un om care a pornit de la practic nimic, a urcat pe culmile gloriei, a stabilit noi standarde în muzică și apoi, refuzând să se adapteze vremurilor, să lase în urmă elegantul tango și să îmbrățișeze jazz-ul, a pierdut din nou tot și s-a stins lăsând în urmă un mormânt fără nume, dar și o prețioasă comoară muzicală de o valoare inestimabilă.
Cu tot câștigul său, Cristian Vasile putea să-și ridice un palat și să trăiasca regește sau, când corabia dădea primele semne de scufundare, se putea refugia la Paris și să ducă o viață mai mult decât decentă, așa cum au făcut-o mulți artiști contemporani lui. Dar a ales să rămână în patria sa, cu toate că aceasta până la urmă i-a întors spatele, și să trăiască până în ultimul moment cu credința că cine va vrea să-i afle povestea, o să-l caute. Și n-a greșit. Tangourile lui Cristian Vasile se ascultă și acum și probabil se vor mai asculta încă o sută de ani și de acum înainte, pentru că lucrurile cu adevărat valoroase nu pier niciodată, iar povestea iată că i-a fost descoperită de Andrei Ruse, care după trei ani de cercetări a pus cap la cap informațiile găsite și a reconstituit-o ca pe un puzzle.
Nu trebuie să-ți placă muzica pentru a te îndrăgosti de acest roman. Chiar dacă nu te pasionează tangourile și romanțele, cu siguranță te va fermeca atmosfera Bucureștiului interbelic, un București pe care Andrei îl descrie atât de bine, încât, după ce citești cartea, poți să vezi cu ochii minții grădinile de vară, parcurile, cafenelele, rochiile elaborate ale doamnelor și costumele elegante ale domnilor, parcă poți să simți mirosul de tutun tare din restaurante și parcă auzi de undeva de departe pe Cristian Vasile cântând: Vreau să-mi spui frumoasă Zaraza…
IOANA ISHIKAWA – CONSTANTIN
❋ Dacă ți-a plăcut articolul te invit să citești și: